Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Sfaturi Speakeri Stiri

Samsung SDI, pentru prima dată la un eveniment de recrutare în afara Austriei: „Angajații români au contribuit la dezvoltarea companiei”

După ce luna trecută am stat de vorbă cu Liviu Măluțan, Group Leader la Samsung SDI, și am aflat că trei dintre colegele lui vor reprezenta compania la Târgul de Cariere, am vrut să știm mai multe despre experiența avută la eveniment și despre modul în care grupul de români s-a adaptat în cadrul companiei.

Primul episod Târgul de Cariere din această primăvară a marcat revenirea la formatul față în față, după doi ani în care am fost nevoiți să ne adaptăm la un nou context. Târgul de Cariere organizat la Iași a adus o premieră pe piața muncii din România: Samsung SDI s-a aflat pentru prima dată la un eveniment de recrutare organizat în afara granițelor Austriei.

Samsung SDI Battery Systems, parte a grupului Samsung, este un lider tehnologic global în domeniul e-mobilității. Compania dezvoltă și produce sisteme de baterii inovatoare pentru aplicații auto bazate pe tehnologia litiu-ion de ultimă generație, fiind un furnizor de servicii complete pentru celule de litiu-ion, module de baterii și pachete de baterii pentru toate vehiculele electrice și hibride. Sediul Samsung SDI se află în Premstaetten, Austria, în apropiere de Graz.

Între discuții cu participanții, zâmbete, sfaturi sau sesiuni de idei împărtășite, Sabrina Rathkolb, reprezentantă a departamentului de resurse umane din cadrul companiei, ne-a povestit despre experiența primului eveniment de recrutare la care a participat în afara Austriei, motivele pentru care compania a ales să participe la Târgul de Cariere, românii care lucrează la Samsung SDI sau piața muncii din România văzută din exterior.

De ce ați ales să participați la un eveniment de recrutare în România?
Avem mulți colegi români și suntem foarte mulțumiți de ei. Ne dorim și mai mulți colegi români, deoarece sunt foarte bine pregătiți.

Câți români lucrează pentru moment la Samsung SDI?
Pentru moment, avem 15 colegi români, dar ne dorim să creștem echipa. Oferim pachete de relocare și suport pentru cei care doresc să lucreze pentru Samsung SDI, în Austria.

Cum s-au adaptat angajații români în cadrul companiei?
Angajații români au contribuit la dezvoltarea companiei. Ei sunt foarte bine pregătiți din punct de vedere tehnic și ne-au ajutat cu experiența și viziunea lor. Știam că aveți universități foarte bune aici, în România, iar acest lucru s-a confirmat.

Cum se vede din exterior piața muncii din România?
Noi o percepem ca fiind tânără și dinamică. Este foarte atractivă prin prisma faptului că oamenii sunt bine pregătiți, creativi, au o atitudine proactivă și se adaptează ușor.

Cum ați descrie experiența avută la Târgul de Cariere?
Mă aflu pentru prima dată în România și pot să spun că sunt impresionată. A fost o experiență grozavă pentru noi, ne-am bucurat de sprijin total din partea organizatorilor, am colectat multe CV-uri și sperăm că după acest eveniment ne vom mări echipa.

Care sunt lucrurile care v-au plăcut cel mai mult în cadrul evenimentului?
Ne-au impresionat candidații. Sunt foarte tineri, moderni și gata să înceapă noi aventuri și să aibă experiențe frumoase în străinătate. De asemenea, oamenii de aici sunt foarte drăguți.

Plănuiți să participați și la alte evenimente de recrutare organizate în România?
Da, la toamnă plănuim să participăm la Târgul de Cariere care va fi organizat la Cluj-Napoca.

Echipa Samsung SDI la Târgul de Cariere

Printre cei 15 români care lucrează pentru Samsung SDI se numără și Maria-Larisa Gașpar. Ea ocupă rolul de function test engineer și activează în cadrul companiei din decembrie 2021. Cu un entuziasm debordant, ne-a povestit despre experiența ei la Samsung SDI.

„Am aplicat pe site-ul oficial pentru rolul pe care l-am obținut între timp. Am fost contactată de către departamentul de HR, am avut câteva teste și interviuri, iar apoi am fost anunțată că am obținut jobul. Relocarea în Austria nu a fost deloc o problemă, am primit mereu suport de la grupul CINT, care colaborează cu Samsung. M-au ajutat să găsesc un apartament drăguț, într-o zonă bună, și să îmi înmatriculez mașina fără probleme. Experiența de a lucra pentru Samsung este grozavă, am fost foarte bine primită în cadrul grupului, colegii mei susțin și acționează după deviza companiei: One team, one goal, ceea ce presupune munca și suportul în echipă. M-am integrat foarte repede și bine în grup. Recomand fiecărei persoane să încerce o experiență profesională în străinătate. Este foarte utilă și aduce multe beneficii”, ne-a spus Maria-Larisa Gașpar.

Atât Larisa, cât și colega ei, Sabrina, încurajează persoanele interesate de un loc de muncă în cadrul companiei Samsung SDI să urmărească site-ul lor oficial, deoarece aici sunt publicate constant cele mai noi poziții deschise, iar CV-urile pot fi încărcate ușor.

Piața muncii este una dinamică, plină de oportunități profesionale, oameni de la care poți învăța lucruri utile sau care îți deschid noi orizonturi. Așa cum spunea autorul american Neale Donald Walsch: „Toate evenimentele, toate experiențele au ca scop crearea unor oportunități. Evenimentele și experiențele sunt oportunități. Nimic mai mult, nimic mai puțin.”

Categorii
Interviuri

Hai să povestim cu Alexandru Lebedev

Alexandru Lebedev, fondatorul sitului diez.md, site de știri din Republica Moldova destinat tinerilor, este, așa cum se descrie chiar el, un visător cu normă-n treabă. 

În interviul de mai jos vom afla cum a ajuns Alexandru, la vârsta de nici 30 de ani, să coordoneze o echipă de tineri-reporteri care prezintă știrile echidistant, interesant și fără emoții și îți vom dezvălui din sfaturile pe care le are pentru cei aflați la început de drum profesional. 

Cum ai ales domeniul jurnalism și antreprenoriat? Cum ai înțeles că anume acolo este locul tău? 

Alexandru Lebedev: Eu n-am ales niciodată jurnalismul și niciodată n-am vrut să fiu antreprenor. Dacă sincer, nu prea am fost vreo persoană cu inițiativă dacă lucrurile lucrează bine. Ceea ce nu mi-a plăcut niciodată e ca cineva să-mi dicteze timpul, eu uneori pot să mă cufund în lucru, alteori procrastinez până mă satur de procrastinare, de asta ca să fiu la ale mele 100% în anumite perioade ale zilei e foarte greu.

Eu mereu am vrut să creez campanii crazy, d-asta am ales să învăț Științe ale Comunicării/ PR și nu mi-a fost frică niciodată să testez lucruri noi, de asta chiar și când scriam teza de licență, procrastinam pe Facebook, creând comunități și pagini care să mă facă să mă simt bine și scriam foarte intens pe blog.

Într-o așa conjunctură am început să lucrez la una din primele agenții digitale din Moldova, și să încerc să fac lucruri crazy acolo și vrând să le fac, trebuia să testezi, să încerci, să înveți, să citești ca să înțelegi cum să le faci.

Fiind în spațiul public, am creat diez.md ca experiment, după asta m-am învățat să-l fac sustenabil. Probabil a fost mediul, probabil conjunctura, și probabil prea mult petreceam timp cu comunitatea de la Startup Weekend Moldova, și cu oameni de la care puteam să învăț.

Dacă îmi aduc aminte prin 2010-2011, îmi era tare greu să scriu ceva pe Facebook argumentat și mă simțeam un copil pe lângă toți oamenii cu care vorbeam și interacționăm, atât pe online, cât și pe offline. Dar când înveți din mers și încerci  să-ți creezi mediul în jurul tău, atunci ajungi să înțelegi că locul tău nu-l găsești, locul tău îl creezi și îl construiești în timp.

Cum ai ales primul job sau poate el te-a ales? Povestește-ne care au fost primele tale aventuri profesionale? 

Alexandru Lebedev: Pentru mine e foarte greu de zis care a fost primul meu job. Ca să procrastinez, ajutam și mă implicam în multișoare proiecte. Cu colega de Facultate, Nata Andreev, vreo 2 ani am făcut Papergirl, am fost responsabil de comunicare la primul Moldova Model United Nations, apoi am făcut stagiu la CID NATO și am început să înțeleg relațiile externe, ca mai apoi stagiul să se transforme într-un job de câteva luni. Am câștigat o bursă de studii în anul doi în State, și acolo iar am făcut stagiu (care vreb să fie de o lună), eu am stat vreo 5, în departamentul de vânzare publicitate, și probabil am luat multișoare și de acolo.

Când am revenit și am absolvit, Gurău m-o observat că eram activ pe rețele și m-o luat la Granat, între timp am început să scriu pe Bloguvern.md fiind responsabil de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Muncii și Protecției sociale, unde citeam multe rapoarte care la început habar nu aveam ce însemnau. Acum când mai citesc texte vechi de pe Bloguvern, nu-mi vine a crede că anumite analize le-am scris chiar eu.

Eu mereu am crezut în ideea că dacă ești activ și faci ce-ți place și o faci bine, joburile vor veni la tine și nu tu le vei vâna. În contextul braindrainului din Moldova, acest lucru acum e cu mult mai sesizabil. Căci la un moment dat se cere în primul rând de la o persoană responsabilitate, după asta alte lucruri se învață. 

Cum a fost primul interviu? Care a fost cel mai amuzant moment? 

Alexandru Lebedev: Primul interviu l-am avut cu Artur Gurău la Pizza Celentano, unde am mâncat rissotto și băut compot. Artur mă întreba ce pot face și ce nu pot face. Când mă întreba dacă știu anumite chestii, ele îmi păreau așa de bază că nu credeam că cineva te poate întreba asta la interviul de angajare.

Oricum mă mai întreba și alte lucruri care nu le-am făcut niciodată, dar eram gata să învăț. Atunci am înțeles că de multe ori interviurile nu-s despre ce poți și ce nu poți, dar despre dacă ai vrea să lucrezi cu o anumită persoană sau nu. Care ideile despre viață și dacă unele chestii personale, nu ar putea interveni în procesul de lucru.

Cel mai amuzant lucru e că inițial nu credeam că văzându-mă cu Gurău, acesta e interviu de angajare, ci mai mult hai la un lunch, să vedem dacă putem face ceva împreună. Eu eram sigur că nu mă va lua, de asta nu tare m-am îngrijorat. Mai mult m-am îngrijorat cât peste o perioadă mi-o zis de când începem. Și atunci s-a pornit sindromul impostorului crezând că încă nu-s pregătit pentru a face față unor responsabilități atât de mari, totuși aveam o curiozitate tare mare, și așa cum a fost și cu diez. Nu știu dacă pot face, da hai să încercăm și dacă ceva rezolvăm problemele atunci când ele apar. 

Care este cel mai enervant stereotip de la job-ul tău? Și cum l-ai combătut? 

Alexandru Lebedev: Oamenii cred că cei care lucrează în media aproape nu fac nimic și totul este ușor. Totuși am avut atât de mulți stagiari care n-au rezistat nicio săptămână atunci când trebuiau să identifice subiecte și să fie creativi. Iar media înseamnă foarte multă cercetare, toleranță și interacțiune cu oamenii. 

 

Povestește-ne puțin din traseul tău profesional. Cum ai ajuns să lansezi Diez.md?  

Alexandru Lebedev: Diez-ul a venit cam după doi ani de Granat, într-o perioadă când nu mă simțeam deloc creativ și o asemenea provocare a venit pentru a mă trezi și a-mi demonstra că totuși mai am ceva creativitate în mine. 

Probabil diez.md s-a pliat foarte bine pe necesitățile persoanelor cărora ne adresăm și pentru că nici noi nu eram guru în jurnalism și eram aceeași cititori care căutau idei faine, ne-a făcut să ne diferențiem și iaca-iaca să avem 7 ani pe piață. 

Ai avut momente de burn-out? Cum ai trecut peste? 

Alexandru Lebedev: Cu cât faci mai mult un lucru cu atât burn-outurile sunt mai frecvente. Dar ele apar doar dacă îți pasă și te dedici. La Granat a venit cam după doi ani, la #diez de asemenea, prima dacă când am ajuns să simt că gata nu mai pot a fost la aniversarea de 2 ani diez, după asta deja în fiecare toamnă am o perioadă când vreau să-mi bag piciorul în tot și să dispar. 

Eu aleg să călătoresc, pentru un pic de respiro, și desigur în timp alegi să investești timpul tău într-o mână de oameni care îți sunt dragi și mereu vor fi o prioritate. Cu care poți vorbi și despre viitorul Moldovei și despre butplug, și despre care e cea mai bună bere, sau unde ar trebui să faci investiții.

Care sunt cele mai mari provocări din carieră ta? Poți să ne dai un exemplu concret de situație dificilă pe care a trebuit să o gestionezi la locul de muncă? 

Alexandru Lebedev: E greu de zis care sunt cele mai mari provocări, încă pentru mine e să mențin diezul pe linia de plutire și să nu am o perioadă mai lungă când vreau să renunț la tot și la toate. 

Cum îți găsești angajații și de ce e atât de fain să lucrezi la Diez? 

Alexandru Lebedev: E destul de greu să găsești oameni care gândesc ca echipa #diez și tare mă bucur când acest lucru se întâmplă. Eu cred că noi ne găsim cumva reciproc și ne îndrăgostim, dacă oamenii nu se îndrăgostesc de diez, ei tare repede pleacă.

Echipa #diez e faină, pentru că avem libertatea să scriem și serios și mai puțin serios, să fim și jucăuși și concreți, iar dacă ai o idee, cel mai probabil vei avea tot suportul echipei pentru a o implementa.

Ce recomandări ai da tinerilor care merg pentru prima dată la un interviu? Ce ar trebui să facă și ce nu?

Alexandru Lebedev:  Eu cred că la un interviu trebuie să fii tu, să nu promiți mai multe decât poți face și poți învăța, să zici ce crezi chiar dacă întrebările sunt: dacă au fumat vreodată marijuana. Să demonstrezi că ești responsabil și că dacă ai promis ceva, atunci vei face. Pe o piață așa de mică ca cea a Moldovei e greu să-ți construiești numele dar mult mai ușor să ți-l pierzi. 

Și să nu-ți fie frică să zici „nu știu” la unele întrebări, dar fiind responsabil ca ulterior să cauți aceste răspunsuri. 

Categorii
Sfaturi

Hai să povestim cu Igor Ciurea

Igor Ciurea, director de dezvoltare instituțională în cadrul AO Centrul de Informare și Resurse, este cel de-al doilea intervievat în cadrul proiectului nostru despre primul job. Organizația are misiunea de a oferi posibilitatea fiecărui tânăr din Republica Moldova de a-și atinge potențialul maxim și a își realiza pe deplin drepturile sale.

Stând de vorba cu Igor am aflat detalii despre importanța determinării și a încrederii în tine, chiar dacă ești tânăr, care sunt mecanismele care ne susțin la început de drum, dar și care sunt provocările din leadership.

Cum ai ales acest domeniu dedicat tinerilor?

Igor Ciurea: Drumul pe domeniul de tineret mi-a fost deschis de către Alianța Studenților din Moldova (ASM), o asociație națională a studenților care militează pentru participarea studenților în guvernarea universitară și creșterea calității educației. Am fost recrutat acolo de mai mulți prieteni, activiști înrăiți din perioada studențească.

Pentru prima dată, am acceptat să contribui la activitatea ASM la insistența unor prieteni, Terentie Carp (pe atunci președintele organizației) și Artiom Gușan (la moment era șef al departamentului juridic). Am venit pentru 2 săptămâni și am rămas implicat pentru 5 ani de zile, inițial în calitate de voluntar, apoi membru al organizației, apoi președinte. Au fost 5 ani fenomenali în care am reușit lucruri frumoase și în care am crescut enorm. După ASM a urmat Consiliul Național al Tineretului din Moldova, unde am fost timp de 3 ani și secretar general al organizației (un fel de director executiv vorbind în termeni de business), apoi Fundația Youth Development for Innovation unde am făcut colectare de fonduri și parteneriate strategice, iar ulterior am venit la job-ul meu actual. Acestea sunt câteva din momentele care m-au legat de acest sector, mai puțin explorat de mulți profesioniști.

Cum a fost pentru tine experiența primului job și când anume ai lucrat prima dată?

Igor Ciurea: Primul job a fost în perioada studenției, prin programul Work and Travel, ce permitea tinerilor studenți să lucreze în SUA pe perioada verii. Astfel, la primul meu loc de muncă eram responsabil de curățenie într-un hotel din Denali National Park, Alaska. În perioada din SUA, am reușit să lucrez prin hotele, să fiu chelner, barman, bucătar și multe alte profesii care m-au ajutat să învăț enorm de multe chestii. Aceste locuri de muncă nu m-au învățat doar lucruri precum cum se face un latte sau cappuccino, cum se folosește un cuțit de chef sau cum se face un steak bun, dar m-au ajutat să înțeleg ce este disciplina muncii, cât de important este lucrul în echipă și că este greu să fii și un manager nu doar un angajat de rând.

 

Care este cel mai enervant stereotip de la job-ul tău? Și cum l-ai combătut?

Igor Ciurea: Societatea umană se învârte în jurul unor stereotipuri, unele mai adevărate altele mai puțin. Fiind la cârma unor ONG-uri de tineret și având la masa de negociere mereu persoane foarte experimentate din ministere, donatori internaționali, organizații de cercetare, etc, ești nevoit să demonstrezi de fiecare dată că dacă ești sau arăți tânăr asta nu înseamnă că nu ai și profesionalismul, cunoștințele și experiența necesară să faci lucrul bine. Acest lucru te motivează să te pregătești mai bine pentru fiecare ședință, să fii mai dedicat, mai concentrat, să faci un pic mai mult decât s-ar aștepta alții.

Cum ai ajuns să fii astăzi omul care reprezintă părerile tinerilor din Moldova?

Igor Ciurea: Mereu am fugit de a mă eticheta ca fiind omul ce vorbește în numele tinerilor. Am fost omul care dădea voce studiilor, cifrelor, statisticilor, opiniilor, faptelor, realităților cu care se confruntau și se confruntă tinerii zi de zi. În ceea ce ține de traseul meu personal, am început în calitate de asistent pe probleme juridice a unui deputat în parlamentul Republicii Moldova, apoi am mers în avocatură, după fiind în fruntea Consiliului Național al Tineretului din Moldova și a altor câteva ONG-uri, ca în final să mă dedic preponderent serviciilor de consultanță. Citându-l pe tatăl meu: “Igor, cariera ta tot merge în jos începând cu primul tău job”.  Uneori gluma lui mă făcea să cred că are undeva dreptate. Totuși, cred că în drumul meu de până acum am reușit să mă dezvolt continuu, acest moment fiind cel mai important până în prezent când aleg ce să fac.

Care sunt cele mai mari provocări din carieră ta? Poți să ne dai un exemplu concret de situație dificilă pe care a trebuit să o gestionezi la locul de muncă?

Igor Ciurea: Cel mai greu este să administrezi o echipă, să ții oameni motivați și inspirați, să fii prieten dar și să menții acea doză de disciplină a muncii în raport cu ceilalți membri ai echipei. În momentul în care peste noapte am devenit din coleg de muncă un supervizor al acestora, atunci am avut parte de mai multe provocări. Unii pur și simplu negau leadershipul meu. Inițial aduni multe frustrări, iar apoi pas cu pas te impui prin calitatea muncii făcută, prin faptul că arăți că poți face bine ceea ce faci și că îi respecți dar ai și așteptări de la ei. Recrutarea, managementul personalului și lucrul în echipă generează cele mai mari dificultăți în orice entitate și organizație.

Dacă tot vorbim de recrutare, cum vezi Târgul de Cariere și rolul său ca instrument de recrutare rapidă?

Igor Ciurea: Din perspectiva unui potențial angajat, Târgul de Cariere îți oferă posibilitatea să interacționezi direct, pe viu și într-un mediu profesionist cu o gamă largă de potențiali angajatori. În plus acest eveniment îți oferă toate instrumentele să te pregătești și să interacționezi eficient cu cei mai atractivi angajatori din țară. Din perspectiva unui angajator, Târgul de Cariere îți oferă o platformă de recrutare pentru o gamă variată de specialiști (tineri și mai experimentați) dar și creează o imagine pozitivă de angajator responsabil și transparent pentru companiile participante.

Ce recomandări ai da tinerilor care merg pentru prima dată la un interviu? Ce ar trebui să facă și ce nu?

Igor Ciurea:  În primul rând, i-aș îndemna să își revadă CV-ul, atât sub aspect de conținut dar și momente precum aranjarea în pagină, design sau corectarea greșelilor gramaticale. În al doilea rând, informați-vă despre compania cu care aveți interviul. Este rușinos când nu știi cu ce se ocupă potențialul tău angajator. În al treilea rând, decide ce cauți ca job și de ce vrei asta să faci, inclusiv experiența anterioară. Răspunsurile de tipul pot face tot, știu tot și vreau să lucrez ca orice, nu te ajută să ai un interviu de succes. Și o ultimă recomandare este să încercați să fiți relaxați, amabili și sinceri, restul va face recruiterul.

 

Categorii
Sfaturi

Hai să povestim cu Diana Nanu

Diana Nanu este directorul Tekwill Academy Kids (TAK), centru educațional pentru copii și adolescenți, specializat în domeniul tehnologiilor informaționale și prima noastră gazdă a seriei de interviuri Târgul de Cariere.

Este important, atât pentru tinerii aflați la început de drum, cât și pentru cei care încă își caută drumul profesional, să asculte și să învețe din experiențele celor care au avut succes de-a lungul carierei lor.  Sperăm să găsiți inspirația necesară în interviul realizat cu Diana Nanu.

Cum ai ales domeniul educației și cum ai înțeles că acesta este domeniul în care trebuie să fii?  

Diana Nanu: Mereu am fost cumva marcată de acest segment, deși nu conștientizam. Vei râde, dar cu alegerea la prima specialitate am nimerit exact în capcana în care cad 70% din tineri – sora mea a făcut aceeași facultate. Mai era și un motiv aparte: printre profesori urmau să-mi fie Raisa și Nicolae Leahu, oamenii care m-au marcat pentru o viață, probabil. Prin ei am înțeles că educația poate însemna ceva DIFERIT de înțelegerea clasică. Drumul meu până la tehnologii și educație a fost lung. Am pornit de la științe ale educației, a urmat Psihologia comunicării și Resurselor Umane, am activat câțiva ani în marketing, iar apoi au pornit numeroasele instruiri în tehnologii.

Cum a fost la primul tău job? Povestește-ne primele tale aventuri profesionale.  

Diana Nanu: La primul meu job am rezistat 2 zile! Haha! Vorbesc de angajare full-time, pentru că part-time lucram din anul I de facultate. Acum e foarte amuzant, dar atunci, deloc! Trebuia să lucrez laborant la Universitate. După 2 zile de lucru, am înțeles că trebuie să plec. Motivația mea profesională, socială și financiară erau solidare. Chirie, comunale, stres și mult curaj pentru a-mi asuma consecințele. A urmat o recomandare. Am ajuns la VIP Magazin – un interviu diferit și cald cu Rodica Ciorănică. Am început ca redactor-stilizator. După 4 ani de interacțiune cu diverse companii și sponsorizări obținute, deseori, nu puteam să-mi țin limba după dinți dacă aveam vreo idee de optimizare a lucrului. Așa am ajuns să fac marketing și vânzări la VIP Magazin.

Lecția învățată: dacă știi să-ți asumi consecințele acțiunilor, oricare ar fi ele – crești, iar încrederea în ceea ce faci responsabilizează.

Cum a fost primul interviu? Care a fost cel mai amuzant moment?

Diana Nanu: Unul dintre primele mele interviuri care acum poate părea comic, cu toate că atunci l-am luat destul de în serios, a fost unul care a durat exact 2 minute! Candidam pentru o poziție pe resurse umane, deci strict pe profilul meu de studii.  După ce am așteptat 45 min până se eliberează directorul, am intrat. A scanat cu privirea 1,58 m de înalțime ale mele. M-a întrebat doar cum mă numesc, urmând apoi un mesaj cosmic: „Nu ai nici studii, nici experiență!”. Drăguț, nu? 🙂 

Lecția învățată: angajarea e o chestie de compatibilitate nu doar a competenței, dar și a valorilor, nu doar din perspectiva angajatorului, dar și a angajatului.

Care este cel mai enervant stereotip din carieră ta? Și cum l-ai combătut?

Diana Nanu: Au fost multe. Dar sunt norocoasă, cumva s-au „dizolvat”. Totuși, următoarele 3 au fost mai durabile.

  • Aspectul fizic definește conținutul –când ești compactă de proporții nu întotdeauna ești tratată cu seriozitate. Dar asta durează doar primele 5 minute de discuție, sigur dacă ai cu ce să le umpli. 
  • Tu copii ai, dacă faci educație în IT? Urmând aceeași logică, un antrenor de fotbal trebuie să nască 11 copii ca să știe cum să antreneze un mijlocaș, atacant sau portar? Mi-e frică să mă gândesc ce trebuie să facă un medic. Dar toate întrebările geniale s-au anulat după apariția lui Matei.
  • Femeie în tehnologii. Cred că s-au spus multe și până la mine.

Lecția învățată: Oamenii au dreptul la părere, chiar și la cea greșită. E decizia ta dacă lași să te reprezinte.

Cum ai reușit să lansezi Tekwill Academy Kids?

Diana Nanu: După o experiență de lucru într-un proiect IT de amploare, am decis să fac o schimbare. Având experiența de a crea programe IT pentru adulți, știam că pregătirea în domeniu trebuie să înceapă mult mai devreme. La început a fost un vis, de a crea programe pentru copii, de a explica faptul că posibilitățile tehnologiilor sunt nelimitate și pot oferi oportunități imense pentru orice copil. 

Lecția învățată: În orice experiență – cei mai valoroși sunt oamenii.

 

 

Cum reușești să combini viața de proaspătă mămică și carieră de succes? 

Diana Nanu: Cred că cele mai bune lucru pe care l-a putut inventa omenirea sunt gadget-urile și, în general, tehnologiile. De când a apărut Matei, am apreciat și mai mult valoarea lor. Să scriu e-mail utilizând comanda vocală, să sincronizez telefonul cu laptopul, să semnez electronic facturile în timp ce legăn pătucul, într-un final, să fac educație digitală pentru bonă, ca să pot rămâne conectată cu Matei – a fost alegerea mea conștientă.

Ce recomandări ai da tinerilor care merg pentru prima dată la un interviu? Ce ar trebui să facă și ce nu?  

Diana Nanu: Sunt 3 momente-cheie:

  • Să facă ordine în CV – să îl ajusteze în funcție de poziția la care candidează, să includă indicatori de performanță 
  • Să facă ordine în profilele lor de pe rețelele sociale – deseori, înaine de interviu analizez profilul candidatului pe Facebook sau Linkedin – ele spun mai mult decât orice
  • Să fie foarte pregătiți de interviu și să studieze la maxim profilul companiei – activitatea, echipa, stilul de management, realizările. Candidații pregătiți oferă mult mai multă încredere.

Spune-ne care este motto-ul tău după care te conduci?

Diana Nanu: „Hai să încercăm!” – în timp ce unii creează strategii perfecte, alții fac lucrurile să se întâmple.  

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob: Portret de blogger – Raisa Beicu

Nu există fericire virală sau fericire fără succes. E doar fericire și scrisul mă face fericită.”

Raisa Beicu are 28 de ani, dar experiențele prin care a trecut i-au modificat vârsta. Uneori se simte adult, alteori copil, îmbinând proiecte care o fac să se simtă în armonie cu viața ei. De ceva vreme și-a construit o carieră în PR, dar a rămas pasionată de lectură, inele și frumos. Pe Raisa am descoperit-o prin intermediul blogului ei, acolo unde scrie despre cărți, povești și lucrurile care o întregesc. Blogul ei este un alt tip de interfață, nu între om și calculator, ci între om și om.

Te-ai născut la țară, în Moldova, și acolo ai copilărit până în clasa a-VI-a. Cum era Raisa Beicu în copilărie?

Eram un copil fericit, chiar dacă îmi lipseau lucruri. Aveam ulița plină de copii, mă jucam mult, îmi iubeam familia și ea pe mine, mergeam cu bicicleta în pădurea de lângă casă, stăteam ore în șir să mă uit la râul din spate sau sub magnolia din grădina mamei. Mereu am fost o introvertită, iar când am crescut am devenit o introvertită mascată.”

Cum a fost prima ta experiență cu lectura?

Un calvar. Mama ne-a educat pe mine și sora mea cu o regulă deloc negociabilă: vrem să ne jucăm cu alți copii? Ei bine, trebuie să ne câștigăm acest drept prin citit. Avea un calcul de convertire a paginilor citite în ore de joacă. Uram orice carte, aș fi dat orice să nu am această obligație, să pot ieși pe stradă oricând și oricât voiam. Mai mult, dacă intenționam să faultez sistemul, deci să mai sar pasaje sau pagini, nu prea puteam pentru că la finalul fiecarei cărți trebuia să predau un rezumat. De fapt și drept, alea au fost primele mele recenzii – scrise pe caiete dictando.”

Cum a fost tranziția ta spre lectură după mutarea în Bacău?

Cititul, după anii din copilărie, a devenit o dependență. Indiferent că eram la sat ori la Bacău, citeam zi de zi, cititul era ca spălatul pe dinți sau mersul la școală. În momentul în care am ajuns în Bacău, am început să văd avantajele pe care le adunasem datorită vrafurilor de cărți. Dacă mă așteptasem să fiu ridiculizată de noii mei colegi orășeni pentru că proveneam din mediul rural, când am făcut tranziția, de fapt, m-am trezit că eram mai pregătită decât ei. Am fost numită în câteva zile de la începerea școlii șefa clasei, eram apreciată și lăudată, căpătasem un respect, un prestigiu la care nici nu visam.”

Cum alegea adolescenta Raisa o carte?

Aveam două surse: sora mea mai mare, Nona, care a fost mereu un model pentru mine și tata. Dacă Nona era sursa mai la îndemână și pe placul meu, tata era mentorul amândurora. Spre exemplu, când eu și sora mea luasem avânt în a-l citi pe Paulo Coelho, tata ne-a comunicat că nu mai aveam voie să aducem un Coelho în biblioteca lui până când nu aveam să citim cărțile scrise de ruși. Mi-a predat lista de lecturi obligatorii, m-am apucat de ruși ca să îmi eliberez drumul spre Coelho și când am termint lista lui tata am înțeles ce făcuse: știa că după ruși nu prea îți mai vine să cumperi Coelho.”

Cum alege tânăra Raisa o carte?

Acum am ajuns să văd în citit un sport extrem haha. Știu care sunt autorii mari, am liste cu romane recomandate de scriitorii mei preferați în interviuri, descopăr câte un autor și apoi îl citesc cap-coadă, caut sursele de la care s-a inspirat marile nume, urmăresc premilei de la The Man Booker Prizes, Nobel Prize și tot felul de competiții relevante. Chiar dacă știu că este o sursă subiectivă, mă uit și la topurile și sugestiile date de platforma Goodreads – pentru cine nu știe, Goodreads este un fel de IMDB al cărților, unde poți nota și evalua titlurile citite, utilizatorii își fac recomandări între ei etc.”

Spuneai într-un interviu că ți-ar fi plăcut să devii designer de interior. Ce anume te-a determinat să înclini balanța către domeniul PR-ului?

Sincer, nu mi-am descoperit la timp talentul pe care îl am. În timp, mi-am antrenat simțul estetic și am tot făcut mici încercări în asortări cromatice sau structurale și am fost umită de uimirea celor din jur. Aveam deja o carieră în PR când mi-am dat seama de potențialul în design.”

Ești un om activ, cu un job important. Cum anume îți faci timp pentru citit?

Nu îmi fac timp pentru citit, îmi fac timp pentru jobul important și altele. Așa cum spuneam, îi datorez multe cititului, deci îmi prioritizez timpul în favoarea lui. Este adevărat că acum nu îmi mai permit să citesc zilnic, însă am devenit eficientă și rapidă, îmi iau mici sau mari concedii în care doar citesc, iar în weekend-uri fac asta din plin. Nu mă plâng: îmi găsesc timp pentru ce știu că mă face mulțumită de mine.”

Totodată, ești implicată într-un proiect prin care inspiri tinerii din comunitățile rurale să citească. Cum ți-ai dori să evolueze acesta?

Nu am un plan clar și un obiectiv utopic. Am început să fac asta din sincera dorință de a le spune celor ca mine că se poate. Și eu provin din mediul rural, și eu am experimentat viața în lipsuri, dar am muncit mult și am răzbit. Dacă reușesc să ambiționez măcar un copil din 100 eu mă numesc un om fericit. În plus, am mici satisfacții când văd că unii dintre copilași, după luni de zile la clubul de lectură, evoluează de la nota de 5 la limba română la nota 7. Este fantastic acest mic impuls de care au nevoie. Nici nu știm noi, oamenii, câte putem schimba prin gesturi aparent mici. Câteva ore petrecute cu copiii din medii defavorizate îmi recalibrează viața și îmi reamintește ce am și de ce nu trebuie să uit de unde am plecat și că sunt datoare să ajut cu ce îmi stă în putință.”

Scrii pe blog de ceva timp, iar în jurul lui ai creat o comunitate online destul de numeroasă și valoroasă. Cât de important a devenit blogul tău în viața ta?

Nu este o obligație și asta mă bucură. Într-un punct credeam că am datoria să scriu cu frecvența recomandată de specialiști în domeniu, eram crizată că un articol ar putea avea puține vizualizări, făceam liste și schițe, dar de ceva timp am renunțat la toate astea. Mie îmi place să scriu, mă relaxează și dacă ceea ce fac eu îi ajută sau îndrumă și pe alții: minunat! Dar fericirea nu trebuie planificată și cuantificată în frecvențe sau view-uri. Nu există fericire virală sau fericire fără succes. E doar fericire și scrisul mă face fericită.”

Într-un alt interviu ai spus că nu te consideri un influencer și că nu crezi în conceptul acesta. El este totuși din ce în ce mai prezent în online și are prelungiri în offline. Cum poți să fii un model, dar nu un influencer?

Da, asta visez eu. Să fiu un model pentru copiii de la sat cu care lucrez, să își dorească să lupte pentru ei, să fiu utilă și în armonie cu mine. Desconsider titulaturile pe care mulți și le arogă în prezent. Sunt cazuri de persoane care cumpără followerși, vând himere, sunt disperați după contacte cu companii, fac reclamă la mașini, deși nu au carnet, azi promovează mărci pentru mass market, mâine branduri de lux. Altfel zis, sunt incoerenți, scriu prost, nu au principii constante, dar se prezintă ca fiind influenceri. Pe cine influențează mai exact? Cum poți influența pozitiv atâta timp cât tu nu ai avut parte de influență pozitivă? Ei bine, mie îmi par niște impostori și condamn această formă de falsitate pe care am mimat-o și eu la un moment dat. Dar am învățat din propriile experiențe că este greșit să minți și să fugi după faimă. Faima se câștigă, nu se autoproclamă sau cumpără. Mai bine ești împăcat tu cu tine decât să fii un influencer depresiv. Așadar, poți fi un model când ești în armonie cu tine, când ajuți în mod sincer un om sau o comunitate, nu când faci un amalgam de activări doar pentru a câștiga bani sau capital de imagine.”

Acum aproape un an ai primit o veste care chiar ți-a schimbat viața. Totuși nu te-ai lăsat învinsă de problemele medicale și ai continuat să lupți, să citești, să evoluezi. Cum ești în prezent, după toată experiența?

Sunt liniștită și în armonie cu viața mea. Am trăit niște spaime colosale, nimic nu se compară cu frica de a nu-ți mai putea recupera sau repara viața, așa că acum, că am izbândit, sunt recunoscătoare pentru ce am primit și am grijă de viața asta nouă.”

Ce cărți ai acum pe noptiera ta?

Andrew Solomon –  Undeva, departe

Jonathan Franzen – The Best American Essays 2016

Jonathan Franzen – Strong Motion

Pablo Neruda – Nu există lumină pură (poeme)

Aldous Huxley – Maimuță și esență

Truman Capote – O vară de răscruce

Stefánsson, Jón Kalman – Între cer și pământ

Dacă ai avea un sfat pe care i l-ai da adolescentei Raisa, implicit tinerilor, care ar fi acesta?

Raisei i-aș spune să nu mintă, să ceară ajutor la timp, să fie fericită pe cont propriu, să își prioritizeze viața, sănătatea, psihicul. Celor tineri: nu deveniți banali!”

Spre ce anume te îndrepți acum din punct de vedere profesional și emoțional?

Am trecut prin suficiente greutăți în ultimul an, astfel încât nu îmi mai fac planuri în ceea ce privește cariera, las totul în ritmul natural. Lucrez în comunicare în industria auto, sunt mulțumită cu ce și cum fac în domeniul meu, nu pot decât să mă bucur și să continui. Emoțional, însă, mă lupt să am parte cât mai mult timp de armonie, să fiu cât de echilibrată posibil, să nu le fac rău celor pe care îi iubesc, să fiu coerentă și să nu las deoparte principiilele dobândite la mine acasă, la sat, și șlefuite apoi la oraș.”

 

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob: Portret de fotograf – Andreea Retinschi

Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”

Pe Andreea Retinschi o recunoști oriunde s-ar afla. Și acest lucru nu se datorează doar faptului că ține mai mereu un aparat foto în mână, ci și pentru că are părul viu colorat. Uneori mov, alteori roz sau mov cu roz. Andreea a început să captureze lumea prin obiectiv încă de mică, iar acum se poate lăuda că face ce-i place. Este pe drumuri de luni până duminică, dar reușește să-și organizeze eficient programul, pentru a petrece timp cu bunica ei și prietenii. De câțiva ani e freelancer, iar acest lucru îi oferă o libertate mai mare când vine vorba de alegerile profesionale pe care le face. Am întrebat-o despre începuturile sale, carieră și viitor, iar răspunsurile ei au sintetizat lucrurile care contează pentru ea ca om și ca fotograf.

 Cum te-ai descrie celor care nu te cunosc?

Păr roz, haine cu păr de pisică, îndrăgostită de ploaie, nu știe să se descrie.

Îți mai amintești cum arăta prima ta fotografie?

Nu țin minte care a fost chiar prima fotografie, dar îmi aduc aminte că prima fotografie de care am fost mândră am facut-o cu aparatul pe film al tatălui meu când aveam probabil undeva în jur de 10 ani (plus sau minus câțiva ani). Aliniasem o compoziție din trei pisoi de pisică și am fost foarte mândră de rezultat, deși nu știam la vârsta aceea ce e compoziție.”

Ai studiat în Canada, mai precis în Toronto. Totuși te-ai întors în România și te-ai dedicat fotografiei de modă. Cum ți-ai creat stilul aici în țară?

În primul rând nu pot să accept titulatura de fotograf de modă, mi se pare că cei care s-au dedicat acestei ramuri a fotografiei au un stil mult mai studiat și detaliat decât mine, eu îmi fac stylingul singură și este destul de rudimentar. Practic fac fotografii cu fete îmbrăcate, nu dezbrăcate, dar nu este chiar fashion. În Toronto fotografiasem mult la studio, în mare parte și din cauza vremii foarte reci și faptului că nu aveam încă ochiul format ca să înțeleg geometria spațiului. Când m-am întors în România am simțit că vreau să reîncep de la zero, să îmi refac tot portofoliul și am început să fotografiez afară, în mare parte în natură. Stilul a venit cumva ca o chemare, complet organic.

Crezi că ar fi fost diferit dacă ai fi rămas în Canada?

Da, dar nu aș putea să îți spun dacă pentru bine sau rău, pentru că am împrumutat cuiva globul de cristal săptămâna trecută.”

Spuneai într-un alt interviu că prin intermediul ochiului de fotograf fotografiezi nu ceea ce este frumos pentru toată lumea, ci ceea ce este frumos pentru tine. Ce anume reprezintă frumosul pentru tine?

Acel je ne sais quoi care atinge pe fiecare în alt mod. Am mai discutat asta și cu alți fotografi, fiecare avem preferințele noastre la modul de a fotografia, fie că vorbim despre lumină, obiective sau modelele pe care le alegem. Nu este un lucru pe care poți să îl explici la fel cum nu poți sa îi explici unei persoane căreia nu ii place cocosul de ce tu îl adori.
P.S. Nu îmi place cocosul.”

Când erai mică îți doreai să fii vânzătoare la magazin, iar mai apoi veterinar. Ai crescut și te-ai orientat spre psihologie. Toate sunt de fapt meserii îndreptate spre oameni. Poate fi considerată fotografia un soi de terapie interioară?

Îmi place cum gândești. Sper că da, acuma că zici. Pe mine mă face fericită. Și cred că vorbesc și pentru ceilalți oameni care fotografiază, fie că sunt amatori, sau profesioniști, fie că fac fotografii cu mobilul sau cu un Hasselblad. Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”

Acum ceva timp, ai devenit cunoscută cu fotografiile tale pe platforma DeviantArt. Cum s-a schimbat stilul tău de atunci?

Ce amintiri frumoase, mi-a fost foarte drag DeviantArt. Sper că am învățat să editez mai bine de atunci, dar baza cred că a rămas aceeași.”

Ești fata cu multe pisici acasă. Nu te-a tentat niciodată să încerci fotografia cu animale?

O practic în fiecare zi. Subiectele nu cooperează mereu, recomand multă răbdare.”

Faci parte din proiectul People of TIFF și People of Electric Castle, care a fost propus de Banca Transilvania. Cum se îmbină zona de freelance cu zona de corporate în viața ta?

Proiectele corporate fac parte din freelancing. Ca freelancer primesc propuneri pe care le pot accepta sau refuza. Proiectul cu Banca Transilvania este unul din proiectele mele de suflet pentru că atunci când sunt pe teren trăiesc o experiență terapeutică, cum menționai și tu mai sus, atunci când am ocazia sa cunosc și să fotografiez oameni frumoși și interesanți. De multe ori se lasă cu îmbrățișări și chiar lacrimi de emoție, e minunat.”

Cum îți alegi proiectele?

Am ajuns din fericire la punctul în care dacă un proiect nu îmi face plăcere sau nu este pe orientarea mea, pot să îl refuz. Am ajuns la concluzia că mai bine stai acasă și bei o bere decât să accepți un proiect care nu te reprezintă sau care nu îți aduce bucurie. (O să mai recitesc ce am spus aici din când in când, daca mă lasă memoria.)”

Câtă libertate are de fapt un freelancer?

Libertatea vine din două părți: securitatea financiară și securitatea emoțională. În funcție de care primează pentru tine personal, îți poți alege și proiectele.”

Cât de dificil este să gestionezi toate proiectele pe care ți le asumi ca freelancer?

Pe o scară de la 1 la 10: 8.9 pentru că sunt workaholic și încerc să le fac pe toate.”

Există timp liber în viața unui freelancer?

Legenda spune că da, dar că freelancerul trebuie să fie milos cu el și inteligent legat de sănătatea lui. Eu se pare ca nu sunt nici miloasă, nici inteligentă. Bunica îmi spune mereu că sunt cel mai rău șef cu mine. Adevărul e că dacă lucram pentru cineva care mă muncea cât mă muncesc eu, aș fi demisionat de mult.”

Și acum, clasica întrebare: unde anume te vezi în cinci ani și cum?

În oglindă cel mai probabil. Mie îmi este greu să îmi fac planuri pentru 5 zile de azi încolo, deci o să las această întrebare să zboare pe lângă mine, cum las și weekendurile pe care le lucrez.”

O întrebare bonus: câte pisici ai acum?

Aproximativ 9, plus Câine, care e și el un fel de pisică undercover.”

 

Categorii
Joburi

Angajat cât ai zice click!

Probabil ai avut o vară frumoasă, interesantă, memorabilă, plină de zâmbete, obositoare, fericită, palpitantă… Dar vine toamna și asta înseamnă că, pe lângă planurile pentru facultate și grijile cu chiria, e la fel de probabil să-ți petreci câteva ore click-uind după joburi. Dacă-ți este teamă că nu vei putea găsi un loc de muncă poate că ar trebui să lași puțin click-urile la o parte, sau mai bine zis să le combini cu un eveniment de la care e greu să pleci neangajat.

Știm deja că ți-ai petrecut sau o să-ți petreci câteva ore bune pe eJobs în căutarea jobulului de vis, acela care parcă are numele tău și știi că-ți este destinat. Dacă nu ești fanul trimiterii online a CV-ului probabil mulți copaci o să sufere din cauza ta. Ce ar fi să facem lucrurile mai simple?

Pasul 1 necesită internet, un telefon și Google Play/App Store ca să-ți poți descărca aplicația eJobs.ro – Locuri de muncă. Buuuun. Ce urmează nu ține de domeniul sf-ului, ci de îndemânarea ta. Pe scurt tot ceea ce trebuie să faci e să te loghezi în aplicație (sau să-ți faci cont), să arunci un ochi peste datele tale, ca să te asiguri că ai totul updated, și să-ți generezi apoi un QR Code. Simple as that, nu?

Am putea spune că ai parcurs o bucată bună din călătoria ta, iar ceea ce mai trebuie să faci este să vii pe 3 și pe 4 octombrie la Sala Polivalentă și să arăți acel QR Code angajatorilor după ce-ți alegi pozițiile pentru care vrei să aplici. Ei nu vor face minuni, dar cu ajutorul CV2Go (aplicația super-super de la eJobs) vor crea puntea dintre tine și ei, toate astea la un click distanță.

De ce e tare toată chestia asta cu CV2Go? Păi în primul rând nu mai mergi cu maculatura după tine la standuri și poți spune că salvezi copacii. În al doilea rând îți poți modifica oricând datele din profil cu cele mai proaspete posibile și așa îți crești șansele să fii recrutat inteligent.

Ah, și să nu uităm că nu mai trebuie să trimiți tu n CV-uri, doar arăți acel QR Code și toate datele sunt la angajatori. Ca să vorbim așa profi am putea spune că Time is money, deci acordă-ți din timpul în care stai în bus sau te uiți la televizor ca să fii mai aproape să fii independent și să găsești locul de muncă potrivit pentru tine.

Ne vedem la Târgul de Cariere cu telefoanele încărcate!

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob: Portret de artist – Marinaru’

„Prin scris pot să descriu mai ușor și mai pe înțelesul tuturor ce văd și ce simt.”

Marina Paul Sebastian, aka Marinaru’, a fost “omul nostru” la activarea Târgului de Cariere, de la Electric Castle. Tattoo artist by day și Graffiti artist by night, tânărul și-a adus într-un mod creativ și jucăuș propria viziune față de ceea ce ne place să facem, fiecăruia dintre noi. Provocat de TdC, Marinaru’ a acceptat să traducă prin desenele sale sintagma “I Love My Job”. Și a ieșit una dintre cele mai faine activări din cortul Weshowcase, unde au fost prezente numeroase companii care au asigurat buna dispoziție în rândul participanților de la festival. L-am provocat pe clujeanul de 27 de ani la o discuție, pentru a vedea cum anume se îmbină arta stradală cu muzica, dar și cu un job la un salon de tatuaje.

Am observat că te descrii ca Tattoo artist by day și Graffiti artist by night. Cum se completează ele?

Se îmbină perfect. Având în vedere că amândouă au la baza arta, procesul de a crea ceva din nimic, expunerea emoției, eu zic că se îmbină perfect chiar dacă unii ar zice că sunt două lumi diferite.

Și având în vedere că ambele au la bază arta, dar stiluri distincte, cât de mult se influențează una pe cealaltă în creațiile tale?

Au o influență puternică una asupra celeilalte, deoarece caut linia din tatuaj în graffiti și invers, caut culorile de graffiti în tatuaj.

E o nebunie în capul meu, nu prea pot să le vociferez sau să descriu foarte ușor. Ce e sigur e că mintea mea asociază constant imagini și produce idei la foc automat, ceea ce nu e tot timpul plăcut, deoarece nu reușesc să le fructific pe toate și devine frustrant câteodată.

Și în toată vâltoarea asta de idei plus dăruire, cum de mai are loc să intervină partea ta de MC?

Sincer nu știu, dar ce știu e că e o parte foarte importantă pentru mine, deoarece prin scris pot să descriu mai ușor și mai pe înțelesul tuturor ce văd și ce simt. Încă nu știu cum le fac față la toate. Chiar consider că încă nu o fac la capacitate maximă, dar mă zbat zilnic să mă disciplinez pentru a putea sa le fac pe toate la capacitate maximă. Sau măcar aproape.

Dragostea asta pentru scris și pentru a fi MC când a apărut?

A apărut pe la începutul adolescenței când voiam să fiu rău și șmecher ca toți cei pe care îi ascultam. Nu am avut o viață ușoară, așa că nu mi-a fost greu să mă asociez cu fenomenul. La început, normal, a fost o caterincă ca la majoritatea, dar în timp am văzut că are o putere mult mai mare, mai ales când încep oamenii să te asculte.

Ținând cont de complexitatea tuturor lucrurilor de care mi-ai spus, în momentul de față îți dorești să continui toate aceste proiecte în paralel?

Abia am început. Asta mă ține în viață.

Ai reușit cumva să îmbini utilul cu plăcutul, practicând ceea ce îți ține sufletul treaz. Oare la un moment dat una dintre aceste pasiuni ți-a schimbat într-un mod important cariera profesională?

Da, tatuatul. Eram într-un moment confuz al vieții când am decis să fac asta. Nu știam ce să fac, arta nu îmi era luată în serios, iar când am ajuns la BAStattoo prin intermediul unui prieten și coleg, Răzvan Roșca, lumea și viața mea s-a schimbat.

Marius Iacoban, adică THE BASTATTOO, a reușit să ia un om fără un drum foarte precis și să-l pună pe ruta pe care o aștepta de-o viață. Am cunoscut în cadrul și prin intermediul BAS toată lumea bună pe care aș fi vrut să o cunosc și ar fi trebuit să o cunosc, iar pentru asta o să-i fiu recunoscător toată viața.

În rest, în toate domeniile am avut parte de oameni ce au avut o influență puternică asupra carierei mele, dar acesta îl consider cel mai mare punct de cotitură.

„Artiștii nu prea sunt motivați de nimic în această țară și nu numai, iar mulți renunță la visele lor”

Ținând cont de această șansă care ți s-a oferit, cât de important este pentru un artist în devenire să primească astfel de oportunități?

E absolut vital, este vital pentru că artiștii nu prea sunt motivați de nimic în această țară și nu numai, iar mulți renunță la visele lor din cauza că nu le este apreciată munca și viziunea.

Vorbind de munca și viziunea ta, acestea au fost promovate recent la Electric Castle în cadrul unei activări organizată de Târgul de Cariere. Cum ți s-a părut propunerea?  

A fost o experiență plăcută, oamenii faini, muncitori, zâmbăreți. Ideea mi-a plăcut și am acceptat-o cu drag, deoarece urmărea exact acest lucru: promovarea unor joburi care probabil nu sunt luate așa de în serios de către marea majoritate. Ideea Alexandrei Jude (colega noastră de la TdC – n.r.) a fost de bun gust, apreciez enorm că a făcut asta și că m-a ales pe mine să reprezint artiștii, iar cu ocazia aceasta eu și toți artiștii, indiferent de domeniu, vrem să mulțumim pentru efort. Și aceleași mulțumiri și respecte vreau să le transmit și echipei TdC pentru că au creat un astfel de eveniment.

Deci consideri că pentru artiști este binevenită această apropiere între domenii de activitate care nu par a fi conectate, dar care funcționează perfect dacă aduni oamenii potriviți?

Da, deoarece arta este subapreciată indiferent de domeniul de activitate și este cenzurată de către părinți încă din primii ani ai copilului și asa au avut oportunitatea să vadă cu alți ochi acest domeniu. Așa poate se gândesc: “Și eu vreau ca al meu copil să deseneze la TdC în cadrul Electric Castle.”

Așa poate îl vor susține mai mult.

Publicul care a putut să interacționeze cu lucrările tale la Electric Castle unde anume poate descoperi mai multe despre tine și despre ceea ce creezi?

În mare parte îmi expun lucrările pe Facebook și pe Instagram. Încerc să țin la curent lumea cu tot ce fac, dar încă mă obișnuiesc cu tehnologia și cu postatul constant. Nu pot spune că îmi reușește mereu, dar postez și acolo pot vedea tot ce urmează să fac.

Din punct de vedere al carierei, care este următorul pas pentru tine în momentul de față?

Următorul pas este secret, dar tot ce pot spune e că totul merge în direcția bună și toate lucrurile se întâmplă exact așa cum trebuie, iar acum este de datoria mea să respect toate oportunitățile și să fructific tot. Deci următorii pași o să îi vedeți, puțin suspans nu strică.

Poate un mic indiciu nu strică nici el: îmi plănuiesc o călătorie la București unde am fost chemat de câțiva oameni extraordinari pentru a face niște lucruri extraordinare, dar astea urmează să le vedeți cu ochii voștri.

Interviu realizat de Alina Agafiței