Categorii
Interviuri Joburi Sfaturi

Ce să întrebi și ce să nu întrebi la interviul de angajare

Interviul de angajare este cea mai importantă parte a procesului de recrutare. În calitate de candidat, este esențial să știi ce să întrebi, dar și ce să nu întrebi la interviul de angajare. Punând întrebările potrivite, îți maximizezi șansele de a obține locul de muncă vizat și, totodată, poți să îți dai seama dacă acel job este ceea ce tu cauți cu adevărat. Pentru că ne dorim să te ajutăm să îți îndeplinești obiectivele și să iei cele mai bune decizii, venim în ajutorul tău cu o serie de sfaturi legate de ce întrebări să pui în cadrul interviului de angajare și ce ar trebui să eviți.

 Ce întrebări să adresezi la interviul de angajare

Pe parcursul interviului de angajare, este important să adresezi întrebări pertinente și bine gândite, menite să scoată în evidență profesionalismul tău și să reflecte că te-ai pregătit pentru acel interviu și că ești cu adevărat interesat de rolul respectiv. Așadar, personalizează-ți întrebările și fii atent la contextul în care le adresezi, astfel încât să fie bazate pe ceea ce discuți în acel moment cu intervievatorul. Pune întrebări despre competențele necesare obținerii acelui rol, companie, echipa din care vei face parte, oportunități de dezvoltare profesională sau următorii pași ai procesului de recrutare. Mai jos, ai câteva exemple de întrebări pe care le poți adresa la interviu:

  • Care sunt competențele specifice pe care le căutați la un candidat care a aplicat pentru acest job?
  • Care sunt primele proiecte în care va fi implicat angajatul care va obține acest rol?
  • Care considerați că sunt principalele provocări ale acestui rol?
  • Ați putea, vă rog, să îmi oferiți câteva detalii despre echipa din care voi face parte, dacă voi obține acest job?
  • Care sunt lucrurile care vă plac cel mai mult la companie?
  • Îmi puteți spune mai multe despre cultura companiei și despre ce înseamnă să lucrezi aici?
  • Ce oportunități de învățare și dezvoltare profesională îmi vor fi oferite prin acest rol?
  • Aveți vreo preocupare în ceea ce privește profilul meu profesional, care v-ar putea împiedica să mă selectați pentru această poziție?
  • Care va fi următoare etapă a procesului de recrutare și când voi primi un feedback?

 Ce întrebări să NU adresezi la interviul de angajare

Așa cum întrebările bine formulate și adresate la momentul potrivit te pot aduce mai aproape de obținerea jobului mult-visat, întrebările mai puțin inspirate și puse în contexte nepotrivite, pot scădea semnificativ șansele tale de a obține rolul pentru care ai aplicat. Astfel, este important să știi ce întrebări să eviți să pui în timpul interviului de angajare. Specialiștii în recrutare sfătuiesc candidații să nu adreseze întrebări legate de: salariul altor angajați, profitul companiei, viața personală a recrutorului, monitorizarea activității angajaților sau alte roluri deschise în cadrul companiei. Iată câteva exemple de întrebări pe care să nu le pui la interviul de angajare:

  • Ce face compania dumneavoastră?
  • Dacă sunt angajat, când pot începe să aplic pentru alte joburi din cadrul companiei?
  • Ce salariu au alți angajați?
  • Obișnuiți să verificați ce accesează angajații în mediul online?
  • Este activitatea angajaților monitorizată constant?
  • Ce profit are compania?
  • Este absolut necesar să fie respectat programul de muncă?
  • Am obținut jobul?
  • Sunteți căsătorit(ă)?

Important: Deși încă există dilema: să pun sau nu întrebări legate de salariu, beneficii extrasalariale sau zile de concediu la interviu?, sfatul nostru este să abordați aceste subiecte încă de la primul interviu de angajare, deoarece este important să afli răspunsuri vizavi de lucrurile care te interesează, pentru a lua cea mai bună decizie și a evita să pierzi timpul tău și pe cel al recrutorului. Dacă îți alegi bine cuvintele și ești sincer la interviu, vei avea doar de câștigat. Totodată, este esențial să nu fi insistent atunci când observi că recrutorul evită un anumit răspuns. Acest lucru te va ajuta să continui interviul relaxat și să nu creezi tensiune între tine și interlocutor.

Așadar, când te pregătești pentru interviul de angajare, nu uita să îți faci o listă cu întrebări pe care să le adresezi recrutorului (3-5 întrebări) și să ai în vedere mereu ce nu ar trebui să întrebi, deoarece pe o piață a muncii competitivă orice mic detaliu poate face diferența.