Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Sfaturi Speakeri Stiri

Azi mai bine decât ieri și mâine mai bine decât azi. De vorbă cu Liviu Măluțan, Group Leader la Samsung SDI

Mâine dăm startul ediției de pimăvară de la Târgul de Cariere. Suntem în Iași, la Palas Mall, de la 10:00 la 18:00. E timpul să faci #primulpas, să descoperi joburile momentului din diverse sectoare de activitate, cultura organizațională, dar și valorile companiilor și să faci cunoștință cu sfaturi de carieră care să te ducă la performanța la care visezi.

Printre cei care ne sunt aproape se numără și Samsung SDI, companie din Austria. Aceasta participă pentru prima dată la un eveniment de recrutare în România, cu oferte pe care trebuie neapărat să le cunoști. Până la întâlnirea cu reprezentații Samsung SDI, ia-ți un moment de lectură pentru a afla cât mai multe despre cum e să lucrezi pentru ei, de la Liviu Măluțan, Group Leader.

Samsung este lider global în domeniul e-mobilității. Ne dai mai multe informații despre companie?

Samsung SDI este o companie sud-coreeană de top în domeniul bateriilor, parte din grupul Samsung, cu șapte locații pe trei continente: Asia, Europa și Nord America. În Europa, suntem reprezentați în Graz, München și Göd. Aici se lucrează pentru dezvoltare și producerea de baterii de înaltă calitate bazate pe tehnologia Li-ion. În principal lucrăm pentru clienții din Europa, dar avem si proiecte în colaborare în Asia și America.

Portofoliul nostru constă în soluții pentru stocarea energiei în domeniul electro-mobilității, de la mașini hibride (HEV sau PHEV), la full electric (EV), cu aplicații pentru motociclete electrice, autoturisme și chiar camioane de mare tonaj. În Graz, lucrăm pe partea de dezvoltare, inginerie și testare, acoperind toate ariile în faza de design și prototip – de la design de sistem la dezvolare de software, hardware și design mecanic, testare la nivel de componente și de sistem. Fiind vorba de un produs fizic, partea de industrializare și planificare a fabricației este tot în responsabilitatea noastră.

Joburile tale din trecut au fost în Cluj. Cum de ai decis să aplici la un job dintr-o altă țară și de ce ai ales Samsung SDI?

Plecarea în Austria a fost o provocare personală. Am studiat la Cluj, apoi am petrecut 2 ani în Sibiu, unde am intrat pentru prima dată în contact cu domeniul automotive, după care m-am întors la Cluj și după alți trei ani am considerat că e timpul pentru o schimbare mai mare. Am vrut să ies din zona de confort, am căutat o provocare cu impact în mai multe domenii ale vieții și asta însemna o altă țară, cultură, limbă, companie…altceva la un nivel macro. Austria era în topul preferințelor noastre pentru mai multe motive: sistemul educațional, limba germană (voiam asta, în primul rând, pentru copiii noștri), sistemul economic stabil, dar și pentru că este o țară cu o istorie bogată, multe locuri de vizitat și nenumărate opțiuni pentru timpul liber, în special în natură. Am făcut pasul acesta împreună cu familia și mutarea a fost destul de ușoară. Am reușit să închiriem o locuință, să înscriem copiii la grădiniță. La două luni după ce am început noua călătorie profesională la Samsung, ne simțeam acasă în Austria. Chiar de la început colegii au fost foarte dornici să ajute: mă ajutau să traduc dacă aveam nevoie sau mă sfătuiau în privința actelor necesare și mă direcționau spre instituțiile abilitate să mi le elibereze. Sistemul din Austria e bine gândit și asta face ca lucrurile să fie mai ușoare, ca de exemplu înmatricularea unei mașini. A durat 20 de minute de când am intrat în biroul de înmatriculări până am avut numerele și documentele mașinii. Mi se pare uimitor!

Cum am ales Samsung? Căutăm o companie în care experiența mea în automotive să fie folositoare, o companie care să dezvolte produse proprii și tehnologii pentru viitor și unde să îmi pot dezvolta cariera. Samsung SDI îndeplinea aceste criterii. Locația companiei a fost, de asemenea, un factor important. Graz este un oraș asemănător Clujului ca mărime si aspect, având câteva lucruri în comun. 

Schlossberg din Graz este Cetățuia din Cluj. Râul Mur din Graz este râul Someș din Cluj. Aș putea spune că împărtășesc aceeași familiaritate cu ambele orașe. Graz este al doilea oraș ca importanță economică în Austria și bine-cunoscut centru universitar, în special în domeniul tehnic.

 Care ar fi trei lucruri care îți plac la companie? 

 Următoarele aspecte le consider ca fiind cele mai importante: clientul în centrul atenției, calitatea și siguranța produselor și investiția în oameni. Considerând aceste principii, compania se adaptează constant la provocările pieței.

Cum ai descrie mediul de lucru la Samsung SDI?

 Este un mediu multicultural, foarte deschis și prietenos. Emană echilibru între oameni cu multă experiență și oameni tineri, plini de entuziasm. În afara timpului de lucru, organizăm săptămânal diferite activități cum ar fi sporturi, dans, drumeții, cursuri de germană sau coreeană, întâlniri prin care colegii ajung să lege chiar prietenii. Acestea sunt încurajate și susținute financiar de companie. Tehnic vorbind, lucrând într-un domeniu foarte dinamic, cu o tehnologie relativ nouă, fiecare proiect vine cu provocări și oportunități noi, care ne determină să dezvoltăm soluții noi pentru siguranța și calitatea bateriilor.

La început ai fost in house Engineer, acum ești Group Leader. Cum a fost acest parcurs?

Când mă autoevaluez, mă uit care e starea actuală, unde sunt și încotro mă îndrept. După aproape 10 ani în zona tehnică, ca software developer și software architect, am considerat că e timpul să schimb direcția către zona management. Încă odată, o schimbare majoră. De la development la testare, de la software la hardware, de la tehnic la oameni și business.  A fost o mișcare îndrăzneață din partea mea, dar ceea ce m-a făcut să continui a fost suportul din partea colegilor și încrederea superiorilor. Doar o companie interesată de dezvoltarea angajaților ar accepta o așa schimbare, cred eu.

Care e cea mai mare provocare în ceea ce faci acum? 

Cel mai dificil pentru mine este să jonglez între problemele tehnice și cele organizatorice sau administrative. Cred că lucrul acesta este des întâlnit la ingineri și presupune un proces, deloc ușor, de schimbare a mindset-ului. Delegare în loc de rezolvare – asta mă ajută să descopăr potențialul colegilor mei, ce îi pasionează și care e locul în care motivația lor este maximă.

Cum te-ar descrie colegii și echipa ta? 

Am avut șansa să preiau o echipă cu oameni foarte talentați, pasionați de tehnologie și foarte buni ingineri. Asta m-a provocat să învăț repede lumea lor, validarea hardware, așa încât să înțeleg ce facem acolo. M-am folosit de experiența mea în software ca să le fiu de ajutor de la început și ei au apreciat asta. Cred că m-ar descrie ca fiind calm și calculat, ca un ardelean :D, adaptabil, deschis și prietenos, altruist, orientat spre rezultat și mereu interesat să depășim limitele.

Cum motivezi echipa și ce anume te motivează pe tine?

 Cred că cel mai bun lucru pe care pot să îl fac pentru moment e să îi motivez prin exemplul personal. Urmăresc mereu să îmbunătățim module de lucru, să facem lucrurile mai bine și mai eficient. Azi mai bine decât ieri și mâine mai bine decât azi – asta mă motivează și vreau să le transmit și colegilor mei. Fiecare greșeală e o lecție care trebuie învățată. Îmi place să discut cu ei și să le înțeleg provocările zilnice. Când sunt probleme tehnice și timpul e limitat, lucrez împreună cu ei și încerc să țin departe presiunea inutilă, cât de mult posibil.

Am putea spune că un Group Leader e un designer de echipe. Cum ai defini echipa perfectă?

Echipa perfectă, în opinia mea, este echipa în care sunt prezente următoarele calități: orientarea către un țel comun, contribuția fiecăruia prin experiența și skill-urile individuale, un mindset de ajutor reciproc și o bună comunicare. Echipa trebuie să aibă un lider bun care facilitează aceste priorități și asigura o bună organizare.

Spune-ne un citat care inspiră o echipă. Care ar face-o să lucreze mai bine. 

Talentul câștigă jocuri, dar munca în echipă și inteligența câștigă campionate (Michael Jordan). Eu sunt de părere că inteligența echipei este întotdeauna superioară celei individuale.

Ai în față 20 de persoane interesate de un job la Samsung SDI. Ce le spui? Convinge-i că Samsung SDI e cea mai bună alegere pentru o relație profesională de lungă durată.

Dacă vrei să fii parte din revoluția industriei auto, dacă ești interesat de tehnologia de ultima generație și dacă vezi o oportunitate în fiecare problemă, te așteptăm în echipa noastră! Împreună putem face mai mult și putem ajunge departe. Samsung SDI este locul unde oamenii pasionați de tehnologie întâlnesc mediul potrivit pentru dezvoltarea soluțiilor pentru un viitor sustenabil.