Hai să povestim cu Alexandru Lebedev

Alexandru Lebedev, fondatorul sitului diez.md, site de știri din Republica Moldova destinat tinerilor, este, așa cum se descrie chiar el, un visător cu normă-n treabă. 

În interviul de mai jos vom afla cum a ajuns Alexandru, la vârsta de nici 30 de ani, să coordoneze o echipă de tineri-reporteri care prezintă știrile echidistant, interesant și fără emoții și îți vom dezvălui din sfaturile pe care le are pentru cei aflați la început de drum profesional. 

Cum ai ales domeniul jurnalism și antreprenoriat? Cum ai înțeles că anume acolo este locul tău? 

Alexandru Lebedev: Eu n-am ales niciodată jurnalismul și niciodată n-am vrut să fiu antreprenor. Dacă sincer, nu prea am fost vreo persoană cu inițiativă dacă lucrurile lucrează bine. Ceea ce nu mi-a plăcut niciodată e ca cineva să-mi dicteze timpul, eu uneori pot să mă cufund în lucru, alteori procrastinez până mă satur de procrastinare, de asta ca să fiu la ale mele 100% în anumite perioade ale zilei e foarte greu.

Eu mereu am vrut să creez campanii crazy, d-asta am ales să învăț Științe ale Comunicării/ PR și nu mi-a fost frică niciodată să testez lucruri noi, de asta chiar și când scriam teza de licență, procrastinam pe Facebook, creând comunități și pagini care să mă facă să mă simt bine și scriam foarte intens pe blog.

Într-o așa conjunctură am început să lucrez la una din primele agenții digitale din Moldova, și să încerc să fac lucruri crazy acolo și vrând să le fac, trebuia să testezi, să încerci, să înveți, să citești ca să înțelegi cum să le faci.

Fiind în spațiul public, am creat diez.md ca experiment, după asta m-am învățat să-l fac sustenabil. Probabil a fost mediul, probabil conjunctura, și probabil prea mult petreceam timp cu comunitatea de la Startup Weekend Moldova, și cu oameni de la care puteam să învăț.

Dacă îmi aduc aminte prin 2010-2011, îmi era tare greu să scriu ceva pe Facebook argumentat și mă simțeam un copil pe lângă toți oamenii cu care vorbeam și interacționăm, atât pe online, cât și pe offline. Dar când înveți din mers și încerci  să-ți creezi mediul în jurul tău, atunci ajungi să înțelegi că locul tău nu-l găsești, locul tău îl creezi și îl construiești în timp.

Cum ai ales primul job sau poate el te-a ales? Povestește-ne care au fost primele tale aventuri profesionale? 

Alexandru Lebedev: Pentru mine e foarte greu de zis care a fost primul meu job. Ca să procrastinez, ajutam și mă implicam în multișoare proiecte. Cu colega de Facultate, Nata Andreev, vreo 2 ani am făcut Papergirl, am fost responsabil de comunicare la primul Moldova Model United Nations, apoi am făcut stagiu la CID NATO și am început să înțeleg relațiile externe, ca mai apoi stagiul să se transforme într-un job de câteva luni. Am câștigat o bursă de studii în anul doi în State, și acolo iar am făcut stagiu (care vreb să fie de o lună), eu am stat vreo 5, în departamentul de vânzare publicitate, și probabil am luat multișoare și de acolo.

Când am revenit și am absolvit, Gurău m-o observat că eram activ pe rețele și m-o luat la Granat, între timp am început să scriu pe Bloguvern.md fiind responsabil de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Muncii și Protecției sociale, unde citeam multe rapoarte care la început habar nu aveam ce însemnau. Acum când mai citesc texte vechi de pe Bloguvern, nu-mi vine a crede că anumite analize le-am scris chiar eu.

Eu mereu am crezut în ideea că dacă ești activ și faci ce-ți place și o faci bine, joburile vor veni la tine și nu tu le vei vâna. În contextul braindrainului din Moldova, acest lucru acum e cu mult mai sesizabil. Căci la un moment dat se cere în primul rând de la o persoană responsabilitate, după asta alte lucruri se învață. 

Cum a fost primul interviu? Care a fost cel mai amuzant moment? 

Alexandru Lebedev: Primul interviu l-am avut cu Artur Gurău la Pizza Celentano, unde am mâncat rissotto și băut compot. Artur mă întreba ce pot face și ce nu pot face. Când mă întreba dacă știu anumite chestii, ele îmi păreau așa de bază că nu credeam că cineva te poate întreba asta la interviul de angajare.

Oricum mă mai întreba și alte lucruri care nu le-am făcut niciodată, dar eram gata să învăț. Atunci am înțeles că de multe ori interviurile nu-s despre ce poți și ce nu poți, dar despre dacă ai vrea să lucrezi cu o anumită persoană sau nu. Care ideile despre viață și dacă unele chestii personale, nu ar putea interveni în procesul de lucru.

Cel mai amuzant lucru e că inițial nu credeam că văzându-mă cu Gurău, acesta e interviu de angajare, ci mai mult hai la un lunch, să vedem dacă putem face ceva împreună. Eu eram sigur că nu mă va lua, de asta nu tare m-am îngrijorat. Mai mult m-am îngrijorat cât peste o perioadă mi-o zis de când începem. Și atunci s-a pornit sindromul impostorului crezând că încă nu-s pregătit pentru a face față unor responsabilități atât de mari, totuși aveam o curiozitate tare mare, și așa cum a fost și cu diez. Nu știu dacă pot face, da hai să încercăm și dacă ceva rezolvăm problemele atunci când ele apar. 

Care este cel mai enervant stereotip de la job-ul tău? Și cum l-ai combătut? 

Alexandru Lebedev: Oamenii cred că cei care lucrează în media aproape nu fac nimic și totul este ușor. Totuși am avut atât de mulți stagiari care n-au rezistat nicio săptămână atunci când trebuiau să identifice subiecte și să fie creativi. Iar media înseamnă foarte multă cercetare, toleranță și interacțiune cu oamenii. 

 

Povestește-ne puțin din traseul tău profesional. Cum ai ajuns să lansezi Diez.md?  

Alexandru Lebedev: Diez-ul a venit cam după doi ani de Granat, într-o perioadă când nu mă simțeam deloc creativ și o asemenea provocare a venit pentru a mă trezi și a-mi demonstra că totuși mai am ceva creativitate în mine. 

Probabil diez.md s-a pliat foarte bine pe necesitățile persoanelor cărora ne adresăm și pentru că nici noi nu eram guru în jurnalism și eram aceeași cititori care căutau idei faine, ne-a făcut să ne diferențiem și iaca-iaca să avem 7 ani pe piață. 

Ai avut momente de burn-out? Cum ai trecut peste? 

Alexandru Lebedev: Cu cât faci mai mult un lucru cu atât burn-outurile sunt mai frecvente. Dar ele apar doar dacă îți pasă și te dedici. La Granat a venit cam după doi ani, la #diez de asemenea, prima dacă când am ajuns să simt că gata nu mai pot a fost la aniversarea de 2 ani diez, după asta deja în fiecare toamnă am o perioadă când vreau să-mi bag piciorul în tot și să dispar. 

Eu aleg să călătoresc, pentru un pic de respiro, și desigur în timp alegi să investești timpul tău într-o mână de oameni care îți sunt dragi și mereu vor fi o prioritate. Cu care poți vorbi și despre viitorul Moldovei și despre butplug, și despre care e cea mai bună bere, sau unde ar trebui să faci investiții.

Care sunt cele mai mari provocări din carieră ta? Poți să ne dai un exemplu concret de situație dificilă pe care a trebuit să o gestionezi la locul de muncă? 

Alexandru Lebedev: E greu de zis care sunt cele mai mari provocări, încă pentru mine e să mențin diezul pe linia de plutire și să nu am o perioadă mai lungă când vreau să renunț la tot și la toate. 

Cum îți găsești angajații și de ce e atât de fain să lucrezi la Diez? 

Alexandru Lebedev: E destul de greu să găsești oameni care gândesc ca echipa #diez și tare mă bucur când acest lucru se întâmplă. Eu cred că noi ne găsim cumva reciproc și ne îndrăgostim, dacă oamenii nu se îndrăgostesc de diez, ei tare repede pleacă.

Echipa #diez e faină, pentru că avem libertatea să scriem și serios și mai puțin serios, să fim și jucăuși și concreți, iar dacă ai o idee, cel mai probabil vei avea tot suportul echipei pentru a o implementa.

Ce recomandări ai da tinerilor care merg pentru prima dată la un interviu? Ce ar trebui să facă și ce nu?

Alexandru Lebedev:  Eu cred că la un interviu trebuie să fii tu, să nu promiți mai multe decât poți face și poți învăța, să zici ce crezi chiar dacă întrebările sunt: dacă au fumat vreodată marijuana. Să demonstrezi că ești responsabil și că dacă ai promis ceva, atunci vei face. Pe o piață așa de mică ca cea a Moldovei e greu să-ți construiești numele dar mult mai ușor să ți-l pierzi. 

Și să nu-ți fie frică să zici „nu știu” la unele întrebări, dar fiind responsabil ca ulterior să cauți aceste răspunsuri.