Categorii
Stiri

La cel mai mare eveniment de recrutare din Transilvania se caută locuri de muncă în automotive și servicii clienți

Cel mai mare eveniment de recrutare din România, Târgul de Cariere Cluj, revine în perioada 17-18 martie 2020, la BT Arena. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile automotive și servicii clienți. 

În cadrul Târgul de Cariere Cluj, cel mai mare eveniment de recrutare din Transilvania, se pregătește o experiență completă pentru participanți. Astfel, de la locuri de muncă din cele mai căutate domenii, precum: Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar- Bancar, Turism și Contabilitate și până la conferințe în cadrul proiectului I love my job, sesiuni de training, speed challenge-uri și zonă de networking, potențialii candidații la posturile disponibile vor avea multe alte motive pentru a fi prezenți și implicați la eveniment. 

În zona dedicată recrutării, peste 70 companii vor oferi sute de locuri de muncă, atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: Bosch Automotive, Vertiv, Michelin, Emerson, GEP Worldwide, Endava, E-on Business Services, Azomureș, Banca Transilvania, Rigips Saint-Gobain, Tenaris și Office Depot. 

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, putem cunoaște exact profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. La evenimentul din toamnă 2019 au participat 70 de angajatori, atât din domeniul privat, cât și din cel public, precum și peste 4500 de candidați. La evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 5000 de candidați, dintre care 33% caută locuri de muncă  în servicii clienți, 13% în automotive, 11% în IT, 8% în marketing și publicitate, 7% în educație, 6% în imobiliare și construcții și 6% în bănci și instituții financiare.

În paralel cu zona dedicată companiilor și recrutării, evenimentul va avea și o zonă dedicată scenei pentru conferința ‘I love my job’, ce cuprinde un mix de speech-uri motivaționale și sesiuni de training, toate dedicate candidaților prezenți. Printre speakerii și trainerii confirmați se numără cântăreața Irina Rimes, mentalistul Cristian Gog și Doru Șupeală, managing partner SPOR. 

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Cluj.

Vă așteptăm cu drag în perioada 17-18 martie, la BT Arena, în intervalul orar 11:00-18:00!

Categorii
Joburi

Brașovenii vor să se angajeze în automotive și servicii clienți

Târgul de Cariere revine în Brașov, în perioada 6-7 martie 2020, la Kronwell Hotel. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile automotive și servicii clienți.

Peste 30 companii vor participa la noua ediție Târgul de Cariere Brașov, oferind sute de locuri de muncă atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Turism și Contabilitate, posturile disponibile și numărul acestora crescând constant de la un sezon la altul.

Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: Accenture, Joysonquin, Benchmark Electronics, Vitesco Technologies, Sykes, Azets Insights, Raiffeisen Bank și Hornbach.

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, organizatorii cunosc profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. Astfel, la evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 2000 de candidați, dintre care:

  • 23% caută locuri de muncă în automotive
  • 22 % în servicii clienți
  • 12% în retail
  • 11% în IT
  • 6% în bănci și instituții financiare și
  • 5% în construcții și imobiliare.

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Brașov.

La Târgul de Cariere Brașov vor avea loc și calificările pentru turneul League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din Transilvania. Marea finală va avea loc la Cluj Napoca, în data de 4 aprilie 2020, în cadrul Cluj Tech Society, premiile fiind în valoare de peste 7000 euro.

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România, cu evenimente desfășurate în: Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna). În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.

 

 

 

Categorii
Joburi

Technici de negociere a salariului

 

Când vine vorba de salariu, e perfect normal ca șeful să câștige mai mult decât tine. Nimic nou. Până când cineva te bate pe umăr și îți spune: „Hei, poți să fii ca șeful!” Iată ce tehnici de negociere a salariului poți deprinde de la cel mai bine plătit om din companie!

text: Steluța Năstase-Lupu

Gândește-te că nu trebuie neapărat să candidezi pentru o poziție de CEO ca să știi cum să-ți negociezi salariul. Tot ceea ce contează este atitudinea. Totodată, este important să-ți începi negocierea cât mai credibil, cu argumente puternice și nu porni discuția chiar de la suma pe care dorești să o obții la finalul negocierii.

Tehnici de negociere a salariului care te pot aduce mai aproape de câștigul dorit:

Definește foarte bine cât dorești să câștigi! 

Este neplăcut să ajungi la interviu și să eziți când ești întreabat ce salariu vrei. Ezitarea nu te va ajuta nicicum în negociere. Dacă oferta angajatorului nu este aproape de așteptările tale financiare nu trebuie să accepți. Important este să știi care este salariul mediu în funcție de experiența și studiile tale, iar în acest sens te poate ajuta

Este ok să ceri cât vrei!

S-ar putea să nu te simți confortabil să ceri mai mulți bani, mai ales dacă ești la început de drum, dar asta nu înseamnă că nu e bine să ceri. Astfel nu mai rămâi cu impresia că ai fi putut negocia o ofertă mai bună.

Află care e tradiția pentru anumite joburi!

Cercetează și află dacă jobul dorit este unul în care de regulă se oferă salarii mici. Dacă așa este, ia în calcul și beneficiile extrasalariale. Iar dacă salariul de bază nu este negociabil poți cere bonusuri, beneficii sau un angajament pentru o creștere viitoare.

Câștigă HR-ul de partea ta!

Arată-i că ești pregătit pentru jobul pentru care candidezi, că ai inițiativă și idei de a rezolva anumite probleme. Odată ce ai câștigat recrutorul de partea ta acesta poate să te vândă managerului cu mai mult decât ceri sau decât aștepți.

Fii gata pentru un pitch!

Când discuți despre ofertă, fii gata să explici de ce meriți un salariu mai mare. Dacă ești la primul job poți să amintești de certificările tale și de abilitățile deprinse în programele de voluntariat. Pune în valoare orice experiență care se potrivește jobului pe care ți-l dorești.

Păstrează un ton pozitiv!

Chiar dacă salariul propus de companie este mai mic decât te așteptai și nu e loc nici de negociere, e bine să păstrezi un ton optimist. Mulțumește pentru ofertă și continuă să îți cauți alt job. Niciodată nu poți ști cum vei reveni față în față cu același recrutor poate într-o altă companie.

 

articol original : https://cariera.ejobs.ro/tehnici-negociere-salariu-ca-un-ceo

Categorii
Sfaturi

Târgul de Cariere IT 2.0: portalul spre o comunitate revoluționară

În ultimii ani, industria IT s-a dezvoltat extraordinar de mult și de frumos, iar specialiștii din acest domeniu au reușit să facă imposibilul posibil prin inventarea și reinventarea tehnologiilor. Am asistat împreună la schimbarea paradigmelor, pășind în realitatea virtuală prin dispozitivele care ne-au făcut viețile mai ușoare și mai interesante.

Târgul de Cariere IT în cifre

Acum șase ani, când a luat naștere Târgul de Cariere IT, visam să punem bazele unei comunități bine închegate, în care tehnologia și relațiile interumane să se dezvolte la fel de armonios. Sezoanele de evenimente au trecut, tendințele din domeniul IT s-au actualizat în permanență, iar comunitatea pe care am început să o construim a crescut.

În primăvara anului trecut, 3700 de membri ai comunității au participat la Târgul de Cariere IT, un număr semnificativ de oameni din domeniu interesați de ce se întâmplă pe piață. Noi am îndrăznit să visăm iar. Pentru că îmbrățișăm schimbarea și avem în vedere evoluția profesională și personală a candidaților noștri. Ne-am dorit un eveniment mai complex, de aceea am mutat spațiul în care se desfășura acesta.

Am trecut pe terenul de joc al Sălii Polivalente, iar asta nu a fost singura noutate a ediție din toamnă 2018. Evoluția a însemnat pentru noi amenajarea unei zone de gaming, destinată pasionaților de jocuri pe calculator. În parteneriat cu Transylvania eSPORTS Competition am adus mai aproape gamerii, făcându-i să se întreacă în competițiile de League of Legends și HearthStone. Două zile pline de suspans, în care lucrul în echipă s-a îmbinat cu demonstrarea abilităților. Însă nu ne-am oprit aici.

Am trecut la următorul nivel prin TechJam, o serie de conferințe cu speakeri din țară și străinătate. Energia simțită în timpul evenimentului era una aproape magică, pentru că întreaga experiență s-a transformat pentru candidați, recrutori, gameri și speakeri într-o călătorie, una care avea la bază pasiunea pentru același domeniu. Iar cifrele finale au fost cea mai bună dovadă că visul nostru a prins și mai mult contur. Numărul de persoane interesate de evenimentul nostru a crescut cu 30%. O comunitate de 5.000 de membri reuniți sub aceeași baghetă a tehnologiei. Cei prezenți în anii trecuți la evenimentele noastre au devenit specialiștii de astăzi, aflați în căutarea unor oportunități profesionale care să-i provoace intelectual. Conform sondajelor efectuate în timpul Târgului de Cariere IT de anul trecut, participanții se încadrează în categoria mid-level și senior, cu 3-5 ani de experiență, respectiv peste 5 ani de experiență. Ne place să credem că primul job în IT tot la noi l-au găsit, iar că după atâția ani revin în căutarea unei schimbări sau al unui upgrade.

Următorul nivel al evenimentului

În primăvara asta visăm iar. Avem în vedere reunirea comunității, în 15 și 16 martie, tot la Sala Polivalentă / BT Arena. Am pregătit două zile pline, în care reluăm călătoria pentru participanții la eveniment.

Continuăm seria conferințelor în cadrul Cluj Tech Society Conference. Machine Learning, Artificial Intelligence și Internet of Things sunt câteva din temele abordate de speakeri. Au confirmat prezența Klevis Ramo, Francesco Romano, Răzvan Florian, Daniel Costea, Karthik Muthuswamy, Daniel David, Adrian Sălășan, Eugeniu Gîrla și alții.

În plus, vom avea și o secțiune specială dedicată limbajelor de programare, în cadrul căreia speakerii vor avea ocazia să împărtășească publicului tips & tricks din Python, Java, C++, Java Script sau Ruby. Mai mult, în cadrul Entrepreneurial Mythbusters, antreprenori din domeniul IT își vor spune povestea timp de 30 minute. În primul an de la înființare, aproximativ 80% dintre afaceri dau faliment, ceea ce semnalizează lipsa de informații și de pregătire a multor antreprenori aflați la început de drum. O serie de antreprenori încearcă să identifice și să combată câteva mituri legate de fondarea și gestionarea unei afaceri din domeniul IT. Prin intermediul invitaților noștri, dorim să promovăm niște valori și să aducem exemple celor aflați la început de drum în cariera lor.

Interacțiunea directă din timpul evenimentului favorizează schimbul de idei, iar prin idei se poate schimba lumea. Te așteptăm la eveniment!

 

Categorii
Sfaturi

I love my job Academy

Cuvântul care definește cel mai bine I love my job Academy este transformare. Îi puteți spune și evoluție, progres sau dezvoltare. Încurajăm schimbările care ne fac să simțim că suntem pe drumul profesional potrivit, că avem energie, timp și suficientă speranță să privim relaxați în jurul nostru și să zicem “tot efortul meu merită, îmi place de mine, îmi place mediul în care lucrez, îmi place profesia mea”.

Cea mai mare parte a vieții noastre ne-o petrecem muncind, pregătindu-ne pentru muncă (investim timp în a ne îmbrăca și a face naveta). În plus, dacă nu muncim în mod efectiv, oricum, multe dintre gândurile noastre, în timpul liber sunt dedicate muncii, îngrijorărilor și regretelor care derivă, adeseori, din diverse situații întâlnite la job.

Ne dorim să fim fericiți la locul de muncă. Poate nu e realist să ne așteptăm ca în fiecare zi să experimentăm doar satisfacții în plan profesional, dar ar fi de dorit să avem împliniri, cât mai des. Emoțiile plăcute, multiplicate pe termen lung, ne creează o stare de bine, de fericire. Astfel, devenim mai răbdători, chibzuiți, creativi, plus că avem un imbold susținut de a explora mediul în care trăim, implicit, de a evolua pe plan profesional.

Având în vedere că investim atât de mult timp și energie în muncă, reiese că fericirea noastră este condiționată și de alegerile pe care le facem în carieră. Misiunea I love my job Academy este să contureze un drum profesional cu sens, pliat pe nevoile, interesele și personalitatea fiecărui client în parte. Pentru noi, munca nu înseamnă să ne impunem să facem o serie de activități pe care, în realitate, nu ne dorim să le facem. Privim munca ca un cumul de împliniri, nu de obligații.

I love my job Academy este un proiect amplu, prezentat publicului în premieră în cadrul Târgului de Cariere Cluj-Napoca. Acesta are drept scop orientarea în carieră a candidaților. Una dintre cele mai interesante activități este conferința „I love my Job”, unde vă veți întâlni cu figuri marcante din diverse domenii de activitate, dornice să vă împărtășească experiențele profesionale, reușitele și provocările întâlnite în carieră.

În plus, veți avea ocazia să ieșiți din zona de confort prin competițiile de public speaking și debate: Job Heroes in Action și Always Right. Premiile, în valoare de 2100 de euro, sunt oferite de Sykes.

Totodată, în cadrul evenimentului “I love my job Academy” veți avea ocazia să interacționați cu specialiști în consiliere profesională, prin intermediul sesiunilor one on one “Discover yourself”.

Vă așteptăm și la simularea de interviu și de negociere de salariu, unde veți afla cum să fiți pregătiți să vă vindeți serviciile profesionale. În final, dacă ați întâmpinat o problemă administrativă sau legală la locul de muncă, standul de legislație a muncii este locul unde veți afla răspunsurile potrivite.

De-a lungul timpului, în cadrul Târgului de Cariere, am discutat cu sute de candidați, știm care sunt principalele probleme cu care vă confruntați la locul de muncă. În plus, cunoaștem și perspectiva principalilor angajatori din România. Având toate datele problemelor și o bază solidă de cunoștințe științifice, practicăm, cu încredere și cu mare drag, consilierea în carieră.

I love my job Academy are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Brutarilor, nr. 16.

Scopul final este ca oamenii, care ne trec pragul Academiei, atât la Târgul de Cariere, cât și la sediul nostru, să ajungă să își iubească locul de muncă, să rezolve în mod eficient diverse probleme care apar (anxietate, epuizare, relații conflictuale cu colegii) sau să își aleagă un loc de muncă care li se potrivește ca și o mănușă.

Autor: Valentina Sava / consilier în carieră și psihoterapeut

 

 

 

 

 

Categorii
Sfaturi

Irina Georgescu, 22 ani: Junior Graphic Designer, masterand, cercetaș voluntar, trainer, călător: „Ca peste tot, am ajuns aici din greșeală. Dar am ajuns în locul potrivit”

Dacă o întrebi pe Irina cu ce se ocupă, răspunsul ei nu se va încadra, la fel ca în cazul altor persoane de vârsta ei, într-un răspuns scurt și simplu. Nu e doar masterand, e și graphic designer la Târgul de Cariere (TdC), voluntar în Organizația Națională Cercetașii României, unde livrează cursuri, dar și călător- în timpul liber.

„De când eram mică am crescut printre printuri și materiale publicitare. Părinții mei aveau un centru de print. Ușor influențată de asta, am vrut o bună perioadă să mă fac designer grafic, apoi m-am gândit la designer de interior, dar după un calcul scurt am zis că mai bine fac arhitectura, diferența fiind de un an de studiu între aceste două specializări. Iată că am crescut și am făcut Publicitate, partea de comunicare mai exact. Am decis la ce facultate vreau să merg cu o lună înainte de admitere. Renunțasem deja la arhitectură pentru că nu făcusem desen niciodată și nu eram pregătită de admitere” , spune Irina.

În alegerea facultății a fost influențată de mama ei, iar acum e în anul I de master la secția Media communication, Jurnalism. „Am ales asta ca să mai variez informațiile pe care le-am primit deja la licență. Dacă prind și un mic Erasmus, e perfect”, ne împărtășește Irina din planurile ei.

Cum a ajuns să facă design? Din întâmplare

„Întâmplarea în sine cu design-ul se numește Utilizarea calculatorului în publicitate, anul I de licentă. Apoi niste cursuri la Zain Academy, unde mă ocupam de buna lor desfășurare. Așa am ajuns în echipa Târgului de Cariere, după ce la Zain l-am cunoscut pe Paul, Art Director aici”, afirmă ea și subliniază că-i place mult echipa TdC.

Și dacă tot vorbim despre întâmplări, Irina ne mai dezvăluie ceva. Tot din greșeală a ajuns și în Organizația Națională Cercetașii României, membră a WOSM (World Organization of the Scout Movement). „Ca peste tot, și aici am ajuns din greșeală. Văzusem niște cercetași în piața publică din Deva când eram mică și am zis că vreau și eu cu ei, dar exista o grupă potrivită vârstei mele doar la Hunedoara, deci am reununțat la idee, până în 2007, când m-am putut înscrie. 10 ani mai târziu, sunt tot cu ei”.

La Cercetași, Irina e Coordonatorul Executiv al Echipei Naționale de Imagine și Comunicare, formator junior în Echipa Națională de Resurse Umane. Pe scurt, livrează traininguri interne pentru cei ce se pregătesc să devină lideri, traininguri bazate în principiu pe pedagogie și animație socio-educativă.

De ce face voluntariat?

Am întrebat-o ce înseamnă pentru ea voluntariatul și în ce fel a ajuntat-o până acum. „Pentru mine, voluntariatul înseamnă să ajuți cât și cum poți o asociație, o organizație sau un proiect drag ție. Prin voluntariat am avut ocazia să învăț foarte multe chestii care îmi folosesc și acum. Din nevoie înveți cum să administrezi pagini în social media, cum să te organizezi din punct de vedere administrativ și cum să vorbești frumos în cele mai ciudate situații. În plus, voluntariatul m-a ajutat și pe partea de networking. Foarte mult”, subliniază Irina.

N-am putut rata ocazia și am întrebat-o cum crede că trebuie să fie un bun graphic designer. Concluzia ei: „foaaarte atent la detalii. Să aibă răbdare – și când lucrează, dar și cu clienții/beneficiarii muncii sale. Și să aibă măcar o țiglă lipsă de pe casă, ca toți artiștii, de altfel, ca să poată veni cu propuneri mai neconvenționale”.

Azi, de ziua ei, îi urăm să fie în continuare la fel de plină de energie și cu dorință de implicare ca până acum, și când se plimbă pe dealuri, și când voluntariază sau când face design. La mulți ani, Irina!

Categorii
Sfaturi

Alin Vaida, directorul Jazz in the Park: „La 16 ani nu aveam o direcție. După câteva luni am știut că vreau să fac evenimente toată viața”

La 16 ani își căuta drumul profesional și nu prea știa încotro să meargă. Era elev la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj, dar nu se vedea peste ani și ani lucrând în domeniu.

„Nu aveam o vocație anume sau un talent. Cei doi frați, ambii mai mari, au știut de mici ce vor să facă: unul și-a găsit vocația la 5 ani, altul a decis că meargă din punct de vedere profesional pe urmele tatălui. Eu eram într-o perioadă ciudată pentru că nu știam ce-mi doresc”, spune Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park. Azi e unul dintre acei oameni despre care putem spune cu mâna pe inimă că a adus o schimbare în jurul lui.

A pus pe picioare festivalul Jazz in the Park: i-a venit ideea, a făcut un plan și fără să stea să se gândească la piedicile care pot să apară, a început să găsească soluții la probleme și idei creative care n-au mai fost puse în practică niciodată. A vrut să scoată muzica de calitate din săli și să o facă accesibilă tuturor, a vrut să vadă orașul mai viu, dinamic și animat de artă. A găsit o echipă care să dezvolte proiectul, echipa Fapte, a crescut evenimentul și i-a adus noi componente, iar azi Jazz in the Park e unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa, de două ori în finală la European Festival Awards și nominalizat la cele mai importante premii de profil. Azi Alin împlinește 27 de ani.

Cum a pornit Alin în aventura evenimentelor

Totul a început acum 11 ani, când era în clasa a XI-a și a fost voluntar YouthBank. Era prima oportunitate serioasă de voluntariat prezentată la școală, își amintește Alin: „Aveam o etapă de strângere de fonduri, iar pentru a aduna banii am organizat un eveniment. M-am implicat foarte mult, mi-a plăcut și am decis, atunci, la 16 ani, să fac asta toată viața: să organizez evenimente. Din punctul meu de vedere există două tipuri de evenimente: evenimente-scop – scopul lor e să existe și evenimente-pretext – le organizezi ca să transmiți ceva prin ele. Cel mai bine e când e să găsești o combinație între ele, răsplătești fanii și știi că produci o schimbare”, povestește Alin.

După experiența YouthBank, Alin a pus pe picioare festivalul cultural Miraje, prin care a ajutat, prin teatru, dans și muzică, la integrarea persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de auz. „M-am împrietenit cu un tip nevăzător și am vrut să fac ceva pentru cei care sunt în situația asta. Îmi spunea că sunt invitați doar la concerte și la evenimente dedicate celor cu dizabilități. Deci cumva sunt excluși din comunitate. În Miraje am fost implicat 7 ediții. Noi nu îl promovam ca pe un eveniment al persoanelor cu dizabilități; invitam și elevi cu dizabilități, dar și elevi fără probleme, proporția era cam 50%-50%”, își amintește el.

După ce a terminat liceul, Miraje era proiectul de suflet în care Alin a lucrat pro bono: „oriunde mă duceam eram implicat în festival și convingeam și companiile unde lucram să se implice, indiferent că era vorba de firme sau agenții de publicitate”. Dorința de a forma comunități care să aducă schimbări în jur l-a determinat și să inițieze, câțiva ani mai târziu, Fondul Jazz in the Park, un fond prin care comunitatea poate dona pentru a ajuta diverse cauze sociale sau artistice.

Cum s-a născut festivalul Jazz in the Park

Festivalurile l-au fascinat încă din 2011, iar după experiența Miraje a vrut să dezvolte și alte festivaluri, mai mari și cu impact cât mai important în comunitate.

„Voiam să fac muzica de calitate mai accesibilă. Cu gândul ăsta am început să scriu prima schiță de proiect pentru Jazz in the Park. În primă fază m-am gândit să mă axez pe muzică clasică, apoi mi-am dat seama că în aceeași situație e și jazzul: mulți oameni cred că nu vor înțelege stilul, au o reticență față de jazz și lumea e de regulă foarte “oficială” atunci când merge la concerte: de la îmbrăcăminte până la loc de desfășurare și atitudine. Mi-am spus atunci că misiunea mea e să fac muzica bună (fie că e vorba despre cea clasică, jazz sau despre alte genuri) cât mai accesibilă: să o scot din sălile unde intră doar cunoscătorii și să o fac cât mai…friendly. Pentru toată lumea. Iar parcul părea cel mai prietenos loc în care puteam să duc muzica. Până atunci – era 2012 când mi-a venit ideea – nu se mai organizase ceva similar în Cluj și din câte știam nici în alte orașe. În plus, în parcuri era interzis să calci iarba sau să stai pe ea, existau chiar și plăcuțe pe care scria «Nu călcați iarba!»”, arată Alin.

jazz-in-the-park-5

El a reușit să convingă autoritățile din Cluj că un astfel de festival nu va distruge parcul, din contră, le va da locuitorilor și mai mult spirit de responsabilitate față de zonele publice.

Directorul festivalului Jazz in the Park nu-și imagina atunci cât de greu sau de ușor poate să fie să aduci o astfel de schimbare: în mentalitatea colectivă, la autorități sau la publicul participant. „Nu am stat prea mult să mă gândesc dacă e greu sau ușor să faci un festival și să schimbi percepții în comunitate, am trecut la Fapte (n. a: Fapte e numele asociației care organizează festivalul Jazz in the Park). Și la propriu, și la figurat. Mi-am dat seama că jazzul se pretează în parc și putem să-l promovăm în astfel de spații în așa fel încât să fie bine primit de public. Deși avem mult jazz la festival, vrem să promovăm și alte stiluri de muzică și facem asta în fiecare an”, subliniază Alin.

Primul hop. Prima ediție Jazz in the Park

În iunie 2013 lua naștere festivalul Jazz in the Park. Prima ediție a avut loc în Parcul Central din Cluj-Napoca și a fost pentru prima dată când într-un parc din oraș avea loc un astfel de eveniment. Lumea stătea pe iarbă, sute de hamace erau amplasate în parc, iar muzica bună se auzea dinspre scenă.

„Prima ediție a fost grea comparativ cu ceea ce facem acum. Atunci nu știam de unde să apucă multe lucruri, nu știam cum se va comporta lumea în parc, dacă va fi totul ok sau vom avea incidente. Eram un pic speriați din punctul ăsta de vedere”, ne împărtășește Alin.

Ca orice lucru făcut pentru prima dată, au existat erori, dar ele au fost o motivație în plus pentru a doua ediție. „Am făcut multe greșeli. Am avut prea puține toalete în parc, dar și prea puține baruri. Se stătea chiar și 30-60 de minute la coadă la bar. Am greșit primul buget și am pierdut 15.000 euro. Chiar și așa, nimeni nu s-a îndoit de potențialul festivalului: nici publicul, nici noi, cei din organizare, din echipa Fapte. Lumea ne dădea sfaturi și vedea cu idei, dar nimeni nu ne-a reproșat atunci aceste probleme. Erau alături de noi și se bucurau așa de mult că există un astfel de eveniment! Publicul a fost foarte înțelegător și ne-a dat timp să corectăm la ediția următoare ceea ce nu mergea bine”, spune Alin.

Azi Jazz in the Park se apropie de cea de-a 5-a ediție, e un eveniment iubit de public și de referință pentru artiști și pentru muzica de calitate. Planuri de viitor? „Da, multe și toate legate de evenimente. Îmi place faptul că evenimentele sunt agregatoare de comunități și sunt o bună modalitate de a transmite un mesaj”.

 Cum ar trebui să fie un bun director de festival?

Vorbește mai mult de echipă decât despre el el, dar și de nevoia de a delega, de a-i lăsa pe colegi să-și asume responsabilități și de a-i ajuta să învețe, să-și asume riscuri și responsabilități și să crească. Lui Alin nu-i place prea tare să dea lecții sau sfaturi, dar am insistat să ne spună cum crede el că ar trebui să fie un bun director de festival. Nu reguli de dicționar, ci din experiența lui.

„Ca director de festival ești responsabil cu moralul echipei. Am învățat de-a lungul timpului că e foarte important să înveți să lucrezi cu echipa, să delegi și chiar să-i lași pe colegi să preia cât mai mult din festival. Da, la început ai liniștea că dacă faci tu, va ieși bine. Dar nu e mereu așa, iar în timp nevoia de a face singur lucrurile importante nu funcționează. Am descoperit că îmi place să-i ajut pe alții să reușească – e o senzație frumoasă. Dacă la început tu ai ideea, tu montezi festivalul, tu pui scenele și signalistica, tu ești imaginea festivalului, mai apoi trebuie să-i lași pe alții să se dezvolte pe ceea ce ai creat, e o senzație plăcută mental, îți completează funcția, e și utilă pentru că te lasă pe tine să ai o imagine de ansamblu, un overview”, spune Alin.

img_1776

El mai afirmă că un director de festival e „trebuie să să fie ultimul bastion în care echipa găsește oricând sprijin. Poziția asta îți dă o mare responsabilitate. În fața echipei, în primul rând. La tine oamenii ar trebui să vină când nu găsesc o soluție în altă parte, iar la tine trebuie să găsească liniște, stabilitate. Chiar dacă ești supărat sau îți faci griji, cumva tu nu trebuie să le transmiți asta”, recunoaște Alin.

La final, Alin ne-a împărtășit că nu se vede ieșind din industria de evenimente: „Mi-ar plăcea să dezvolt și alte evenimente și fac asta și acum. Mă văd în 10-20 ani conducând o firmă care are în portofoliu 10 festivaluri și 20 proiecte”.

Și nu e chiar departe de acest moment, căci la Fapte e parte din două festivaluri – Jazz in the Park și Zilele Nordului – și dintr-o rețea națională de evenimente de carieră – Târgul de Cariere. Iar pe surse am aflat că se pregătesc și alte evenimente și festivaluri curând.

Azi, de ziua lui Alin, îi urăm la cât mai multe evenimente faine și La mulți ani puși pe Fapte!