Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

 Ce este quiet quitting-ul și de ce a devenit atât de mediatizat în ultimul timp

De-a lungul anilor, în mediul profesional, s-au putut observa diverse tendințe pe piața muncii. Ultima dintre ele, despre care s-a scris și s-a vorbit mult în ultimul timp, poartă numele de quiet quitting. Quiet quitting este o mișcare care a luat amploare începând cu anul 2021. În urma pandemiei de COVID-19, mulți dintre angajați au reanalizat relația cu locul de muncă și au început să se raporteze diferit la aceasta. Cu toate că fenomenul de a da totul pentru locul de muncă s-a menținut o perioadă îndelungată, în prezent, tot mai multe persoane urmăresc să limiteze volumul de muncă și să îndeplinească strict sarcinile stabilite prin contract, în timp ce, de obicei, își caută un nou job, care să le permită să se axeze mai mult pe viața personală.

 Ce este quiet quitting-ul 

Dacă ar fi să definim acest termen preluat și încetățenit din limba engleză, quiet quitting-ul se referă la concentrarea pe sarcinile strict legate de fișa postului, cu scopul de a evita munca suplimentară. Cu alte cuvinte, este vorba de a face minimul necesar pentru a-ți îndeplini sarcinile și de a stabili limite clare în vederea îmbunătățirii echilibrului dintre viața profesională și cea personală. Angajații își îndeplinesc în continuare sarcinile de la locul de muncă, dar nu subscriu la cultura conform căreia „munca este viața și viața este munca”, pentru a-și ghida cariera și a se remarca în fața superiorilor. 

Trend popularizat prin intermediul TikTok

Deși nu este o practică nouă, quiet quitting-ul a devenit foarte popular în ultimul timp prin intermediul rețelei sociale TikTok, care s-a dovedit a fi platforma ideală pentru ca multe persoane să își exprime nemulțumirea vizavi de mediul profesional și poziția conform căreia există lucruri mult mai importante decât jobul. Cu peste 11,3 milioane de vizualizări, videoclipurile cu hashtagul #quietquitting au explodat în popularitate în ultimul timp și tot mai mulți oameni susțin acest fenomen. Astfel, invitația de a lucra altfel decât de obicei a devenit populară în rândul angajaților, iar videoclipurile și comentariile conexe pun sub semnul întrebării volumul excesiv de muncă, militând pentru eliberarea de sarcinile suplimentare și stricta respectare a atribuțiilor din fișa postului.

De ce apare quiet quitting-ul

  • salariul este perceput ca fiind prea mic în raport cu munca depusă până în momentul reevaluării situației;
  • angajatul nu mai rezonează cu valorile și cultura companiei;
  • absența unui echilibru între muncă și viață personală; 
  • angajatul nu mai este interesat de oportunitățile de avansare și nu se simte apreciat cu adevărat în cadrul companiei;
  • burnout;
  • sentimentul că viața din afara biroului este mult mai importantă;
  • angajatul vede locul de muncă doar ca pe o resursă financiară pe care consideră că poate să o obțină cu efort minim;
  • lipsa motivație la locul de muncă;
  • angajatul consideră că volumul de muncă este mult prea mare pentru o singură persoană.

Ce presupune quiet quitting-ul

Angajatul:

  • spune „nu” sarcinilor care nu se încadrează în descrierea fișei postului;
  • nu răspunde la e-mail-uri sau mesaje legate de muncă în afara programului;
  • ajunge mai târziu la birou și/sau pleacă mai devreme;
  • nu stă niciodată peste program;
  • este mai puțin implicat emoțional;
  • își îndeplinește sarcinile, dar nu le oferă o mare importanță;
  • nu este interesat să obțină o promovare;
  • evită să participe la ședințe;
  • contribuie minim la proiectele echipei;
  • se focusează mereu pe lucrurile și activitățile din afara biroului;
  • începe să își caute un nou loc de muncă, mai potrivit nevoilor sale.

Cum pot preveni angajatorii quiet quitting-ul

Quiet quitting-ul poate fi un semn că un angajat nu este mulțumit de poziția sa ori se confruntă cu sindromul epuizării profesionale (burnout). Cea mai bună modalitate de a preveni quiet quitting-ul este reprezentată de îmbunătățirea experienței angajaților. Este indicat ca angajatorii să mențină o bună comunicare cu angajații, să colecteze feedback din partea lor și să discute despre ce se poate face pentru ca ei să se simtă apreciați. În același timp, orice angajator ar trebui să se asigure că volumul de muncă este unul realist și că s-a creat un cadru care permite menținerea unui echilibru între viața profesională și cea privată.


Dacă ne întrebăm cât timp se va menține acest trend în rândul angajaților, cu siguranță, este dificil de oferit un răspuns. Internetul este un instrument puternic și a schimbat deja modul în care ne raportăm la viața de zi cu zi, inclusiv la jobul pe care îl avem. Este posibil ca tendința aceasta să ia o amploare și mai mare în perioada următoare, deoarece este susținută de ideologia noilor generații. Experții văd quiet quitting-ul ca un răspuns la cultura hustle – care are la bază un devotament excesiv față de job – și burnout, angajații refuzând să îndeplinească sarcini pentru care nu sunt plătiți și preferă să se axeze pe ceea ce se întâmplă dincolo de ușile biroului.

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

Aspecte pe care să le iei în considerare înainte să accepți o ofertă de angajare

Momentul în care decizi dacă accepți sau nu o anumită ofertă de angajare este unul foarte important pentru viitorul carierei tale. Acceptarea ofertei respective se poate dovedi cea mai bună decizie, la nivel profesional, de până atunci sau se poate întâmpla ca apoi să îți dai seama că nu te regăsești la noul loc de muncă. De aceea, înainte să accepți o ofertă de angajare, este indicat să iei în calcul o serie de aspecte. În rândurile care urmează, îți prezentăm câteva elemente esențiale de care ar trebui să ții cont când studiezi o ofertă de angajare.

Profilul companiei, reputația, istoricul, părerea angajaților sau a foștilor angajați

Încă din etapa în care aplici pentru un anumit job sau ești contactat de către un angajator, unul dintre primele lucrurile pe care le faci este să aduni cât mai multe informații despre compania respectivă: istoric, profil, domeniu de activitate, imagine creată de-a lungul anilor, distincții, proiecte. De asemenea, îți poți face o idee despre acea instituție și citind păreri ale angajaților sau foștilor angajați pe glassdoor.com sau Google. Bineînțeles, aceste opinii pot fi subiective, dar te pot ajuta, alături de alte surse de informare, să îți creezi o imagine de ansamblu asupra companiei. Totodată, este util să cauți cât mai multe informații despre istoricul companiei, activitatea acesteia, realizări și eventuale scandaluri în care a fost implicată, pentru a-ți contura o imagine cât mai clară despre angajator.

Cultura organizațională

Un alt element de luat în calcul în contextul dat este cultura organizațională a companiei și valorile pe care le promovează. În momentul în care cunoști aceste două componente care, în fond, fac o companie să fie unică, poți să îți dai seama dacă rezonezi sau nu cu ele și dacă mediul de lucru și direcția în care se derulează activitățile cotidiene sunt în concordanță cu etica ta profesională și valorile după care te ghidezi. Indiferent că preferi un loc de muncă mai relaxat sau unul cu o abordare mai tradițională, poți beneficia în urma unei evaluări corecte a culturii organizaționale și, astfel, poți decide dacă ți-ar plăcea să lucrezi într-un asemenea mediu.

Salariul și beneficiile oferite

O componentă de bază pentru fiecare angajat o reprezintă salariul, dar și beneficiile extrasalariale pe care compania le oferă. Este esențial să fii mulțumit de salariul și beneficiile pe care urmează să le primești, deoarece renunțarea la locul de muncă după câteva luni pentru un salariu mai mare și un pachet de beneficii mai avantajos nu este un scenariu dezirabil pentru niciuna dintre părți. Așadar, este recomandat să prioritizezi ceea ce este cel mai important pentru tine din perspectiva carierei și să stabilești exact ce loc ocupă salariul și beneficiile extrasalariale în clasamentul personal de priorități în plan profesional.

Rolul și atribuțiile 

Probabil, cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să ți-o pui în momentul în care ai în față o ofertă de angajare este: Cât de entuziasmat sunt de poziția oferită și cum percep atribuțiile pe care le voi avea?. Dacă îți vei răspunde sincer la această întrebare sunt șanse foarte mari să iei cea mai bună decizie. Pentru a putea face acest lucru, nu te sfii să pui recrutorului toate întrebările care îți trec prin minte legate de poziția în sine și atribuțiile aferente. Totodată, poți face un exercițiu de imaginație, încercând să te transpui pentru câteva minute în viitorul tău rol. Astfel, îți vei putea face o idee despre cum te raportezi tu la acesta.

Programul, zilele de concediu și locația companiei

Există cazuri în care angajații preferă un program mai flexibil în detrimentului unui salariu mai mare, aceasta conform listei de priorități construite. În cadrul interviurilor, nu uita să ceri toate detaliile cu privire la programul de lucru, posibilitatea de a lucra de la domiciliu, zilele de concediu oferite sau dacă există perioade în care nu se aprobă concedii. În același timp, locația companiei este un alt element de luat în calcul. De exemplu, este posibil ca sediul companiei să se afle în partea opusă a orașului și, astfel, va trebui să parcurgi zilnic o distanță semnificativă. În contextul dat, dacă acest lucru reprezintă un impediment pentru tine, poți încerca să găsești împreună cu angajatorul soluții.

Posibilitățile de avansare

Atunci când accepți un nou rol, este indicat să analizezi ce înseamnă acesta pentru cariera ta pe termen lung. În condițiile date, discuțiile cu angajatorul și înțelegerea structurilor ierarhice din cadrul companiei devin esențiale în decizia ta finală. Cele mai multe persoane își doresc să beneficieze cât mai rapid de posibilități de avansare în interiorul companiei pentru care lucrează, însă există și persoane care caută un job care să le permită să își dezvolte abilitățile profesionale, să dobândească experiență, iar mai apoi să aplice pentru o poziție mai înaltă într-o altă companie. 

Colectivul

Un alt element de care ar trebui să ții cont înainte să decizi asupra unei oferte de angajare este colectivul. Încearcă să găsești modalități de a interacționa măcar cu o parte dintre cei care ar putea fi viitorii tăi colegi și, bineînțeles, oferă o atenție sporită modului în care interacționezi și rezonezi cu posibilii tăi noi superiori. Bineînțeles, pe parcursul procesului de recrutare nu vei avea timp de multe interacțiuni cu angajații companiei, dar o mică idee despre colectiv poți să îți faci.

Situația curentă

Atunci când se analizează valoarea unei oferte de muncă, unul dintre cei mai importanți factori este situația profesională actuală. Comparând situația profesională curentă cu noua ofertă de muncă, te ajută să decizi dacă este sau nu momentul pentru o schimbare. Este recomandat să faci o analiză cât mai obiectivă în care să treci în revistă avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre cele două, iar în funcție de prioritățile tale să alegi ce este mai bine pentru tine în acel moment.

Așadar, înainte să accepți o ofertă de angajare, asigură-te că evaluezi oferta angajatorului cunoscând răspunsuri la toate întrebările tale. Nu te grăbi și ia în calcul cât mai mulți factori, deoarece în acest fel te vei autoghida către alegerea cea mai potrivită pentru tine. 

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

Cum să atragi candidații potriviți pentru compania ta

Unul dintre principalele obiective ale fiecărei companii este acela de a atrage candidați cât mai potriviți pentru pozițiile disponibile. Acest obiectiv nu este ușor de atins prin prisma faptului că necesită un plan al procesului de recrutare foarte bine pus la punct și adaptat nevoilor companiei. Așadar, este important ca recrutorul să fie transparent pe tot parcursul procesului de selecție, să prezinte clar candidatului valorile și cultura organizațională a companiei, precum și mediul de lucru sau atribuțiile pe care le va avea viitorul angajat. În rândurile care urmează, îți prezentăm câteva modalități prin care poți atrage candidați potriviți pentru compania ta.

Definește clar identitatea companiei, cultura organizațională și valorile acesteia

Cunoașterea identității, culturii organizaționale, valorilor sau nevoilor companiei va contribui într-o mare măsură la atragerea talentelor pe care le cauți. Valorile de bază ghidează toate acțiunile unei companii, iar acestea ar trebui să fie încorporate în activitățile cotidiene ale instituției. Expune-le pe site, pe blog sau în social media, pentru ca lumea să le cunoască. Astfel, șansele ca un candidat care aplică pentru un job în cadrul companiei să cunoască deja identitatea, cultura sau valorile acesteia și să rezoneze cu ele sunt mai mari. 

Utilizează strategii de employer branding pentru a promova imaginea companiei

Legat de cele menționate anterior, cel mai bun mod de a face cunoscute identitatea, cultura sau valorile companiei este promovarea instituției la o scară cât mai mare. În ultimii ani, s-au dezvoltat o serie de strategii de employer branding menite să contribuie la atingerea acestui scop. Printre strategiile viabile de employer branding se numără participarea la evenimente publice de recrutare, care constituie o bună oportunitate pentru companii să își crească vizibilitatea, să câștige mai multă notorietate pe piața muncii și, astfel, să își poziționeze brandul de angajator în top, pentru a atrage talentele care rezonează cu valorile companiei.

Fii transparent și nu ascunde nimic 

În momentul în care dorești să aduci oameni noi în companie, este esențial să descrii cât mai precis rolul disponibil, să prezinți exact mediul de lucru, atribuțiile candidatului, așteptările pe care le ai, programul de lucru, pentru ca acesta să cunoască, încă de la început, toate detaliile privind jobul la care a aplicat și să își poată da seama dacă este sau nu persoana potrivită pentru poziția respectivă. 

Fii creativ

Creativitatea unui recrutor este esențială în cadrul interviurilor. În general, candidații sunt pregătiți pentru întrebările clasice de la interviuri. În acest caz, este necesar să identifici noi modalități de a înțelege cu adevărat cum gândește persoana din fața ta. De exemplu, poți încerca să transpui candidatul în diverse contexte, pentru a observa modul în care ar reacționa în diferite situații.

Permite colegilor să te ajute 

Îți vei putea face o idee mult mai clară despre candidat, dacă îl vei scoate din spatele unui birou și vei observa, apoi, cum se comportă, interacționând cu alte persoane din companie. Poți invita candidatul la un tur al companiei și îi poți prezenta câțiva posibili noi colegi. Având în vedere că persoana care se ocupă de procesul de recrutare nu este singura care va lucra cu acest candidat, un feedback din partea angajaților, venit  în urma interacțiunilor cu noul coleg, este întotdeauna binevenit. 

Inițiază programe de internship

Inițierea unor programe de internship este o modalitate excelentă de a pregăti noii angajați. Oferirea oportunităților de stagii de practică este benefică pentru a descoperi noi talente și, în același timp, reprezintă o abordare a procesului de recrutare centrat pe comunitate. Pe durata internshipului, atât stagiarul, cât și angajatorul pot să își dea seama dacă sunt compatibili, deoarece din exterior lucrurile pot arăta diferit față de cum sunt ele de fapt.

Ca o notă conclusivă, în calitate de angajator, este foarte important să identifici, în mod corect, cele mai importante abilități și valori pe care le urmărești la un candidat, pentru că în acest fel vei găsi răspuns la întrebarea Este sau nu potrivit pentru companie?. Nu angaja o persoană doar pentru a o înlocui pe alta, ci privește în esență.

Categorii
Joburi Profesionale

Cele mai neobișnuite profesii din lume

La întrebarea Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi cuvântul profesie?, cel mai probabil, cuvintele medic, profesor, inginer, IT-ist, avocat, mecanic, pompier, polițist, recepționer sau contabil s-ar afla printre cele mai comune răspunsuri. Pe lângă profesiile tradiționale, există multe alte joburi mai puțin cunoscute, care nu te-ai fi gândit că există. Îți prezentăm câteva dintre cele mai neobișnuite joburi din lume și care este câștigul posibil în cazul fiecăruia. Poate te reprofilezi :).

Mirositor de axile

Mirositorii de axile colaborează cu producătorii de deodorante, pentru a asigura calitatea produsului. Aceștia își petrec zilele într-o cameră închisă sau în aer liber, mirosind uneori până la 60 de axile pe oră. Scopul lor este de a determina cât de eficient este un anumit tip de deodorant. Câștig posibil: 25$/oră.

Instructor de surf pentru câini

Credeți sau nu, chiar există cerere pentru a învăța câinii să facă surf. Profesioniștii sunt plătiți să învețe câinii – și pe stăpânii lor – să facă surf. Există, de asemenea, instructori care învață exclusiv câinii să practice acest sport. Câștig posibil: 13$/oră.

Împingător de pasageri în metrou

Oshiya este un termen japonez informal care poate fi tradus ca împingător. Acesta este numele dat angajaților din stațiile de metrou din Japonia care, îmbrăcați în uniformă și cu mănuși albe, sunt responsabili de împingerea ultimilor pasageri din metrou pentru ca ușile acestuia să se poată închide la orele de vârf, când aglomerația este foarte mare. Câștig posibil: 13$/oră.

Babysitter pentru struți

Creșterea struților este luată foarte în serios în Africa de Sud, unde sunt angajați babysitteri care supraveghează în permanență puii de struț, asigurându-se că nu evadează, că nu sunt mâncați de prădători sau că nu se bat între ei. Câștig posibil: 10$/oră.

Mulgător de șerpi

În grădinile zoologice, companiile farmaceutice sau instituțiile de cercetare academică, se caută persoane pentru jobul de mulgător de șerpi. Motivul pentru care se mulge venin de șarpe este acela de a dezvolta un antidot, deoarece mii de oameni din Africa și India mor anual din cauza mușcăturilor de șerpi veninoși. Câștig posibil: 5,000 $/lună.

Privitor de filme Netflix

Netflix angajează persoane care să urmărească tot conținutul unui film sau serial, înainte să fie difuzat. Rolul acestei persoane este de a revizui și de a atribui fiecărui film sau serial eticheta corectă și de a-l încadra în categoria corespunzătoare, pentru o cât mai ușoară utilizare a platformei. Câștig posibil: 50,000 $/an.

Scufundător după mingi de golf

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu mingile de golf atunci când ajung în apă? Există persoane angajate pentru a recupera aceste mingi și a le readuce pe teren, pentru a fi curățate și folosite ulterior din nou. Câștig posibil: 200$/zi. 

Chiar dacă poate părea greu de crezut, profesiile enumerate în rândurile de mai sus chiar există, iar pe lângă acestea, cu siguranță, mai sunt și altele cel puțin la fel de interesante și pline de provocări. În cazul în care cunoști și alte profesii inedite, ne-ar plăcea să le împărtășești cu noi!

Categorii
Sfaturi

 Cum să devii mai productiv la locul de muncă

În viziunea angajatorilor, una dintre principalele calități pe care ar trebui să o aibă un angajat este productivitatea. Chiar dacă toți ne dorim să fim cât mai eficienți și productivi la locul de muncă, există momente în care lucrurile nu ies cum ne dorim și începe să apară neîncrederea în sine și în munca noastră. Un lucru e cert: nu este ușor să fii productiv, deoarece de multe ori trebuie să îndeplinești sarcini complexe și ai nevoie de timp pentru a le finaliza corect. Cu toate acestea, există o serie de aspecte pe care le poți gestiona astfel încât să devii mai eficient, să aduci un plus de valoare companiei și, implicit, să evoluezi și să te dezvolți din punct de vedere profesional și nu numai. Îți prezentăm câteva modalități prin care poți deveni mai productiv la locul de muncă:

  • Elaborează o listă cu sarcinile pe care le ai de îndeplinit, apoi prioritizează-le. Alocă timp pentru a stabili un clasament al obiectivelor și priorităților. Acest lucru te va ajuta să descoperi ceea ce este cu adevărat important și, mai ales, vei știi de unde să începi. Este primul pas spre a-ți gestiona bine timpul și a-l folosi în mod productiv.
  • Începe ziua cu sarcinile cele mai dificile. Numeroase studii arată beneficiile abordării celor mai dificile sarcini în prima parte a zilei. Atunci când începem o nouă zi, nivelul de energie fizică și mentală este mai ridicat și, prin urmare, nu va fi nevoie de un efort atât de mare ca atunci când, de exemplu, ne concentrăm asupra anumitor sarcini după-amiaza, când oboseala începe deja să își facă simțită prezența.
  • Adoptă o atitudine pozitivă. Fără îndoială, starea de spirit influențează productivitatea unei persoane. O atitudine pozitivă te ajută să fii mai eficient la locul de muncă, să ai alte perspective și să te focusezi pe găsirea celor mai potrivite soluții, nu pe faptul că lucrurile nu au mers din prima așa cum ți-ai fi dorit. De asemenea, adoptarea unei atitudini pozitive este o bună modalitate de a optimiza mediul de lucru și relațiile dintre colegi.
  • Minimizează întreruperile. Tuturor ni s-a întâmplat să ne oprim din ceea ce făceam la un moment dat din diverse motive, ca de exemplu: discuții informale între colegi, notificări primite pe telefon, apeluri, mesaje. Acest lucru poate avea ca rezultat scăderea nivelului de productivitate prin faptul că este necesar mai mult timp să revii la ceea ce făceai înainte. Mai mult decât atât, este posibil ca apoi să te simți neinspirat și să ai nevoie de o perioadă mai lungă să finalizezi ceea ce ți-ai propus.
  • Ordonează-ți spațiul de lucru. Uneori, se întâmplă ca graba de a îndeplini sarcinile trasate să conducă la dezordine atât în spațiul fizic, cât și în spațiul virtual (dosare, documente, baze de date, materiale multimedia) ceea ce reprezintă un dezavantaj pe termen mediu și lung. Prin urmare, dacă faci un efort pentru a menține ordinea, vei economisi timp atunci când cauți documentele sau datele de care ai nevoie. Totodată, studiile arată că angajații care își desfășoară activitatea într-un mediu ordonat sunt mai productivi decât cei care nu pun accent pe acest aspect.
  • Utilizează regula celor 2 minute. Este foarte utilă pentru a maximiza performanța la locul de muncă și te ajută să profiți la maximum de perioadele scurte dintre sarcinile complexe. Ideea este următoarea: dacă ai vreo sarcină sau o acțiune care poate fi realizată în două minute sau mai puțin, e recomandat să o efectuezi imediat. Experții susțin că finalizarea imediată a unei sarcini necesită mai puțin timp decât revenirea la ea mai târziu.
  • Ia pauze de fiecare dată când simți nevoia. Poate fi tentant să eviți să îți faci timp pentru o pauză, dar atunci când nu îți oferi pauzele necesare, productivitatea generală este afectată și se ajunge la oboseală sau epuizare. Chiar și pauzele de doar câteva minute te pot ajuta să îți reîncarci bateriile și să vii cu idei noi. Metode precum Tehnica Pomodoro pot fi de ajutor. Tehnica Pomodoro presupune perioade de lucru de 25 de minute, cu pauze scurte de 5 minute. O bună programare a pauzelor ajută la susținerea gradului de productivitate pe parcursul unei zile întregi.
  • Odihnește-te suficient. Sfatul specialiștilor care ne recomandă să dormim cel puțin șapte ore pe noapte nu este doar un mit. Odihna este esențială pentru ca organismul și mintea să se refacă și să fie gata pentru următoarea zi. Dacă reușești să te odihnești suficient, singur vei observa că îți îndeplinești sarcinile mai ușor și mai eficient. 

Productivitatea la locul de muncă este benefică atât pentru dezvoltarea ta profesională, cât și pentru succesul unei companii. Înainte de a implementa strategiile menționate mai sus, trebuie să știi că e nevoie să fii cât mai consecvent. Oferă-ți libertate totală de a învăța și de a-ți dezvolta abilitățile, iar în acest fel și nivelul de productivitate va crește. 

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

 Un CV bine redactat, un pas mai aproape de jobul mult visat

CV-ul este cartea de vizită a unui candidat și reprezintă șansa acestuia de a face o primă impresie bună angajatorului și, implicit, de a fi selectat pentru procesul de recrutare. Un CV bine organizat poate face diferența între a obține jobul mult visat și a nu fi chemat nici măcar la interviu. Angajatorii și recrutorii primesc, uneori, zeci și chiar sute de CV-uri pentru anumite poziții, așa că este important să îți construiești un CV care să se evidențieze.

În rândurile care urmează, îți prezentăm ce ar trebui să conțină CV-ul tău și ce aspecte ar trebui să ai în vedere în momentul în care îl redactezi, pentru a impresiona angajatorul și a-l determina să te invite la un prim interviu:

Informații personale și date de contact
Acestea se poziționează în partea de sus a paginii. Include în această secțiune numele complet, un număr de telefon și adresa de e-mail. De asemenea, dacă dorești, poți adăuga naționalitatea și data nașterii, dar acestea nu sunt obligatorii.

Profil personal
Chiar dacă este opțională, această secțiune aduce un plus de valoare CV-ului prin prisma faptului că aici poți insera câteva rânduri despre lucrurile care te caracterizează, abilitățile tale și motive pentru care ești potrivit pentru jobul la care aplici. Folosește cuvinte cheie și nu uita că textul trebuie să fie scurt și concis.

Experiență profesională
Este indicat să începi cu ultimul loc de muncă sau cu actualul job. Aici ar trebui să incluzi perioada în care ai fost angajat sau ești angajat, denumirea poziției ocupate, numele angajatorului, tipul de activitate, atribuțiile și realizările. În același timp, aici este locul unde poți arăta angajatorului că ești capabil să contribui la dezvoltarea companiei sale. Cum?! Simplu! În loc să enumeri pur și simplu rolurile anterioare și responsabilitățile pe care le-ai avut, menționează în plus două-trei lucruri concrete pe care le-ai realizat pentru foștii angajatori, în fiecare rol. De exemplu, ai putea menționa obiectivele pe care le-ai atins și cum sau noi procese pe care le-ai implementat. Dacă ești la primul job și nu ai experiență anterioară, nu îți face griji. Poți lista aici toate activitățile la care ai participat – voluntariat, de exemplu – și care te-au ajutat să te formezi în domeniul jobului pentru care aplici. Detaliază responsabilitățile pe care le-ai avut, cum ți-ai îndeplinit sarcinile trasate, ce abilități ai dobândit sau ce abilități ai avut oportunitatea să dezvolți.

Educație
Este recomandat să începi cu studiile cele mai recente și să expui, pe scurt, diplomele și calificările pe care le-ai obținut, precum și instituțiile emitente. Nu uita să te focusezi pe studiile, cursurile și atestatele relevante pentru rolul pentru care aplici.

Abilități
Este, probabil, cea mai importantă parte a CV-ului. Deci, merită o atenție sporită. Abilitățile menționate în CV te pot diferenția de restul candidaților și, astfel, faci un pas important spre jobul mult visat. Mai mult decât atât, în cazul în care obții jobul, secțiunea dedicată abilităților poate influența salariul pe care angajatorul ți-l propune. Include aici abilitățile pe care le deții și nu uita să le evidențiezi, mai ales, pe cele relevante pentru jobul pe care dorești să îl obții. Pentru fiecare abilitate, scrie o propoziție care să arate contextul și cum ai folosit abilitatea respectivă. Apoi, scrie o propoziție care să arate cum ai putea folosi acea abilitate la locul de muncă pentru care aplici. De asemenea, sfatul nostru este să fii sincer în momentul în care completezi această secțiune, deoarece la interviu sunt șanse mari să fii rugat să vorbești detaliat despre unele dintre abilitățile pe care le-ai menționat.

Alte informații care pot fi incluse în CV
La finalul CV-ului, poți adăuga o secțiune de interese sau hobby-uri, unde ai sanșa să îți portretizezi personalitatea. Menționează aici pasiunile tale și lucrurile pe care obișnuiești să le faci în timpul liber. Totodată, poți insera și o secțiune de realizări, în cadrul căreia să le treci în revistă pe cele relevante pentru jobul la care aplici.

În momentul în care îți redactezi CV-ul și, implicit, completezi secțiunile mai sus menționate, ar trebui să ai în vedere o serie de aspecte legate de organizarea conținutului. Iată câteva sfaturi de care este indicat să ții cont:

  • Folosește cuvinte cheie;
  • Focusează-te pe evidențierea abilităților și a experienței relevante pentru jobul la care aplici;
  • Include informații care să atragă atenția angajatorului;
  • Poziționează-te ca un candidat potrivit pentru rolul pe care dorești să îl obții;
  • Asigură-te că CV-ul tău nu conține greșeli de punctuație, de exprimare sau gramaticale;
  • Fii clar și concis, păstrează detaliile pentru interviu;
  • Lungimea ideală a unui CV este două pagini;
  • Trimite întotdeauna CV-ul în format .pdf;
  • Alege o fotografie potrivită (tip portret, actuală, clară, să te includă doar pe tine, vestimentația trebuie să fie business sau business-casual).

La nivel de design, există numeroase modele de CV-uri pe care le poți descărca din mediul online. Alege-l pe cel care consideri că te reprezintă și se potrivește domeniului și jobului pentru care aplici, dar nu uita să alegi un model simplu, care să nu fie încărcat din punct de vedere vizual, și care să îți permită să îți organizezi informațiile în mod clar, logic, ușor de parcurs.

Privește CV-ul ca pe un element esențial de marketing personal, pentru a te autopromova în fața angajatorului și a-l determina să își dorească să te cunoască. CV-ul este oglinda candidatului, iar un CV bine redactat te poate duce, fără îndoială, cu un pas mai aproape de jobul mult visat.

Categorii
Sfaturi

  Care sunt semnele că ai nevoie de concediu

Legat de perioadele în care este indicat să ne luăm concediu și frecvența recomandată a vacanțelor anuale există numeroase articole și studii. Chiar și așa, nu există o rețetă general valabilă în acest caz, dar cu siguranță există o serie de semne care indică faptul că avem nevoie de o pauză. Situațiile stresante de la birou pot conduce la apariţia sindromului de burnout – sindromul epuizării profesionale -, precum şi la apariția unor probleme de sănătate. Așadar, este foarte important să recunoști semnele care indică faptul că e timpul să te deconectezi și să te bucuri de câteva zile de odihnă, pentru a putea reveni cu forțe proaspete, idei și perspective noi.

Iată care sunt cele mai comune semne că ai nevoie de concediu:

  • Ai probleme de concentrare, nu ești productiv și faci multe greșeli atunci când lucrezi;
  • Te simți stresat și copleșit la locul de muncă;
  • Te gândești la muncă o mare parte din timp;
  • Nu te mai regăsești la locul de muncă sau în discuțiile cu ai tăi colegi;
  • Te simți obosit, indiferent de numărul de ore dormite și, adesea, ai dureri de cap;
  • Te enervezi foarte ușor;
  • Ești mereu nemulțumit de tine și de cei din jur;
  • Simți că nu ești capabil de inovații;
  • Consideri că viața ta e monotonă;
  • Ai impresia că ești atât de ocupat încât nu ai timp nici să respiri;
  • Eviți lucrurile care la un moment dat te făceau fericit;
  • Te simți dezorientat;
  • Ți-ai pierdut simțul umorului;
  • Vezi doar partea negativă a lucrurilor;
  • Mănânci prea mult sau aproape deloc.

Nu ignora semnele care indică, în mod evident, că ai nevoie de o vacanță. Planifică un concediu la mare, la munte, într-un loc pe care ți-ai propus la un moment dat să îl vizitezi sau pur și simplu oferă-ți drept cadou câteva zile liniștite în care să te bucuri de lucrurile și oamenii care te fac fericit. Vei începe să te simți mai bine, să fii mai relaxat, să vezi partea pozitivă a lucrurilor, ți se vor deschide noi orizonturi și vei fi mai productiv și mai eficient la locul de muncă.

Pentru idei de vacanță, te poți inspira din articolele de mai jos: 

Categorii
Sfaturi

   Șapte motive pentru care nu ești contactat de către angajator după ce aplici pentru un job

Mulți dintre noi am experimentat situația în care am aplicat pentru o anumită poziție, însă nu am fost contactați de către angajator. Motivele sunt diverse. Noi vi le prezentăm pe cele mai comune.

  1. Aplicația ta a ajuns prea târziu la angajator

Există situații când vezi un job care îți atrage atenția, îl consideri potrivit pentru tine și, de multe ori, aplici direct, fără să acorzi atenție momentului în care a fost publicat. Este posibil ca în momentul în care ai aplicat pentru jobul respectiv acesta să nu mai fie valabil, întrucât a fost obținut de către o altă persoană. În unele cazuri, angajatorii omit să dezactiveze, de pe anumite platforme de recrutare, joburile care nu mai sunt disponibile. 

  1. Jobul a fost oferit unui intern sau compania s-a reorganizat în așa fel încât poziția respectivă nu mai este disponibilă

În cadrul companiilor, pot avea loc diverse schimbări mai mult sau mai puțin prevăzute, iar anumite poziții ajung să revină unei persoane din interiorul instituției, după o serie de analize interne, sau să nu mai fie disponibile, în urma unei reorganizări.

  1. CV-ul conține greșeli de exprimare, de punctuație, gramaticale sau este incomplet

Angajatorii pun mare accent pe CV-ul candidatului. Acesta trebuie să fie aranjat în pagină corect, fără greșeli gramaticale, de exprimare sau punctuație, trebuie să reflecte clar abilitățile și punctele forte ale candidatului. În cazul în care ai aplicat pentru un job și nu ai fost contactat, este recomandat să arunci o privire peste CV și să verifici dacă nu cumva acesta conține greșeli ori lipsesc informații din anumite secțiuni. 

  1. Profilul tău nu este potrivit jobului

Un alt motiv pentru care nu ești contactat de către angajator poate fi redat de faptul că ai aplicat pentru un job care nu este în concordanță cu profilul tău. Chiar dacă, la o primă vedere, ai impresia că ești potrivit pentru jobul la care aplici, e posibil ca angajatorul să caute un alt profil de candidat. În acest context, este recomandat să acorzi atenție descrierii jobului și așteptărilor angajatorului în raport cu profilul tău profesional.

  1. Nu ai suficientă experiență

În momentul în care aplici pentru un loc de muncă, trebuie să ai în vedere și nivelul de experiență dezirabil pentru acesta. Multe poziții necesită o experiență în domeniu de câțiva ani, iar dacă aplici pentru un prim job sau ești activ de puțin timp în câmpul muncii, există posibilitatea ca angajatorul să nu te contacteze pentru simplul fapt că pentru acel job compania recrutează doar oameni cu experiență.

  1. Ai trimis CV-ul la o adresă de e-mail greșită sau ai omis să încarci CV-ul pe site-ul angajatorului

Înainte de a trimite CV-ul, asigură-te că adresa de e-mail este corectă, iar după ce completezi formularul anterior încărcării CV-ului, fii sigur că nu omiți atașarea acestuia. 

  1. Sute de aplicări pentru același job

Există situații în care sute de persoane aplică pentru același job, fapt care face dificil procesul de selecție.

Cum poți aborda astfel de situații:

  • Ia în calcul data în care anunțul de angajare a fost publicat;
  • Fii atent la redactarea CV-ului: caută modele actuale de redactare a CV-urilor și inspiră-te, atenție la greșeli de gramatică, ortografie, punctuație, așezare în pagină, poza folosită, completarea câmpurilor;
  • CV-ul trebuie să fie în concordanță cu jobul pentru care aplici (exemplu: dacă ai studii în comunicare și ai lucrat doi ani ca ofițer de presă, dar aplici pentru un rol de programator cel mai probabil angajatorul va considera că nu ai abilitățile necesare pentru un astfel de job);
  • Faptul că angajatorul nu te-a contactat nu trebuie să te descurajeze – există numeroase motive obiective -, trebuie doar să fii conștient de abilitățile pe care le ai, să le pui în valoare și să fii perseverent, deoarece vei obține jobul potrivit pentru tine;
  • Ia fiecare experiență ca pe o parte a procesului de formare profesională și personală și folosește-o în avantajul tău pentru a deveni mai bun.

În fiecare primăvară și toamnă, aducem angajatorii și candidații față în față, în încercarea de a facilita comunicarea dintre cele două părți. Participarea la evenimentele Târgul de Cariere îți oferă posibilitatea de a interacționa direct cu angajatorii momentului, de a primi sfaturi și informații utile din partea lor, de a aplica pentru un job chiar la fața locului sau de a afla dacă ești potrivit pentru o anumită poziție de interes. Am început deja pregătirea sezonului de toamnă. Poți consulta calendarul nostru aici.

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi Stiri

Târgul de Cariere, primăvara 2022: primul pas față în față

După trei ediții online și una hibrid, Târgul de Cariere a adus din nou magia interacțiunilor față în față dintre angajatori și candidați. Evenimentele din această primăvară au stat sub semnul entuziasmului, a dorinței de a socializa, de a oferi oportunități, de a deschide noi orizonturi, de a împărtăși, de a scrie povești frumoase. Ne-am bucurat să organizăm, din nou, Târgul de Cariere fără niciun fel de restricții și să transmitem tuturor mesajul că primul pas este cel mai important în tot ceea ce îți propui să realizezi.

Ediția care tocmai s-a încheiat s-a desfășurat în șase orașe: Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Oradea și Târgu Mureș, reunind 200 de companii și peste 20.000 de candidați, care au avut oportunitatea să aleagă dintre cele aproximativ 4.000 de locuri de muncă puse la dispoziție de către angajatorii prezenți.

În ceea ce privește profilul participanților la cele șase evenimente de recrutare organizate, 65% dintre candidați au vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, 14% între 25 și 30 de ani, 12% între 30 și 40 de ani, iar 9% au peste 40 de ani. Ca nivel de senioritate, 69% dintre candidații care au completat chestionarul organizatorilor au declarat că sunt entry level, 10% mid-level, 16% senior și 5% necalificați. Referitor la domeniul de activitate, cei mai mulți participanți au fost din domeniul inginerie și IT, 42%. Domeniile comunicare, vânzări, marketing, producție, servicii și BPO, financiar sau medical au avut, de asemenea, reprezentanți la Târgul de Cariere.

Povestea acestei ediții de primăvară a început în data de 18 martie, la Iași. Cu toții eram foarte entuziasmați, deoarece după doi ani reveneam la formatul față în față. Entuziasmul s-a resimțit și în rândul angajatorilor prezenți, dar și în rândul candidaților, care au avut oportunitatea să împărtășească idei și să stabilească deja data primului interviu de angajare. La evenimentul care a adunat cel mai mare număr de participanți de la această ediție – 4.920-, au fost prezente 32 de companii din diverse domenii de activitate, punând la dispoziție candidaților peste 800 de locuri de muncă. Târgul de Cariere organizat la Iași a adus o premieră pe piața muncii din România: Samsung SDI s-a aflat pentru prima dată la un eveniment de recrutare organizat în afara granițelor Austriei. Între discuții cu participanții, zâmbete, sfaturi sau sesiuni de idei împărtășite, Sabrina Rathkolb, reprezentantă a departamentului de resurse umane din cadrul companiei, ne-a povestit despre experiența primului eveniment de recrutare la care a participat în afara Austriei, motivele pentru care compania a ales să participe la Târgul de Cariere, românii care lucrează la Samsung SDI sau piața muncii din România văzută din exterior. Puteți citi interviul aici. De la eveniment nu a lipsit nici Michelin, partenerul nostru principal, care s-a ales la fiecare ediție cu noi oameni în echipă, oferind pachete de angajare personalizate, inclusiv posibilitatea de relocare în Zalău.

La câteva zile distanță, a avut loc evenimentul de la Cluj-Napoca, unul special deoarece aici s-a derulat primul episod Târgul de Cariere, în 2006. Evenimentul organizat în Sala Polivalentă a reunit cel mai mare număr de companii prezente la această ediție, 40, dar a oferit și mii de oportunități de angajare, fiind pe primul loc și la acest capitol. În același timp, Târgul de Cariere organizat la Cluj-Napoca a fost cel mai variat în ceea ce privește industriile prezente, dintre acestea amintim: auto și automotive, inginerie, IT, producție și tehnică, servicii, BPO, turism, inginerie, logistică și transport, recrutare sau telecomunicații. Pentru a ajuta participanții să înțeleagă cât mai bine care este obiectul de activitate și cultura organizațională, multe dintre companiile prezente au venit cu produsele proprii, pentru a aduce în acest fel o bucată din sufletul companiei la Târgul de Cariere.

Finalul lunii martie și începutul lunii apriliei ne-au găsit la Sibiu și Brașov. La fel ca în fiecare an, Târgul de Cariere a fost și de data aceasta un bun prilej pentru cei prezenți de a primi direcții de orientare profesională. În cadrul evenimentului de la Sibiu, s-a aflat un stand de consiliere în carieră menit să ofere răspunsuri utile tuturor întrebărilor venite din partea candidaților. Acest stand a fost pus la dispoziția participanților de către compania Continental Sibiu. Evenimentul de la Brașov nu s-a lăsat mai prejos. Companii din sectoare de activitate precum auto și automotive, inginerie, IT, producție și tehnică, cercetare, servicii, BPO, aeronautică, recrutare sau financiar-bancar au fost prezente la Coresi Shopping Resort, punând la dispoziție peste 600 de locuri de muncă.

După o scurtă pauză, ne-am întors cu suflu proaspăt și ultimele două evenimente ale sezonului. În data de 7 mai am fost prezenți la Oradea, la Era Shopping Center, unde angajatorii și candidații s-au aflat din nou față în față după doi ani de ediții online. Pe lângă companiile care au oferit locuri de muncă în România, la Târgul de Cariere au luat parte și diverse companii de recrutare prin intermediul cărora candidații au avut posibilitatea de a aplica și de a obține un job în străinătate. Trei zile mai târziu, s-a derulat ultimul eveniment al sezonului de primăvară și de data aceasta Teatrul Național din Târgu Mureș a fost gazda noastră. Într-o atmosferă prietenoasă și încărcată cu energie pozitivă, cu un aer boem dat de locație, reprezentanții celor 36 de companii prezente – record în ultimii trei ani pentru evenimentul organizat la Mureș – au interacționat cu participanții și s-au bucurat să răspundă la întrebările venite din partea acestora, încurajându-i să își urmeze visurile și să aplice pentru joburile disponibile. La fel ca în cazul evenimentului anterior, candidații au putut aplica și pentru un loc de muncă în străinătate, iar cei mai norocoși au obținut un job chiar la eveniment.

În cadrul fiecărui eveniment, participanții au avut oportunitatea să voteze cel mai frumos stand. Cele mai frumoase standuri ale sezonului, în urma voturilor, au fost declarate următoarele: AMD (Iași), Emerson (Cluj-Napoca), Continental (Sibiu), Miele (Brașov), Michelin (Oradea) și WebBeds (Mureș).

Pentru că suntem mereu în căutare de inovații, întâlnirile cu recrutorii au fost completate de un livestream transmis din studioul nostru mobil aflat la fața locului. În perioada pandemiei, l-am utilizat pentru a diminua absența interacțiunilor față în față, iar acum am decis să integrăm livestream-ul în evenimentul fizic, pentru a da posibilitatea celor care nu pot fi prezenți să afle detalii despre locurile de muncă disponibile și să urmărească interviuri cu reprezentanții companiilor. Livestream-ul a fost difuzat pe canalele noastre de Facebook, LinkedIn, YouTube și pe targuldecariere.ro.

Ne-am bucurat să observăm faptul că entuziasmul candidaților și cel al angajatorilor a rămas neschimbat în ciuda contextului la care a trebuit să ne adaptăm în ultimii doi ani. Mii de candidați s-au oprit la standurile companiilor, dornici să afle răspunsuri la întrebările lor și să aplice pentru joburile de interes. Ca tendințe pe piața muncii în cele șase orașe în care am organizat evenimente, se observă că în 2022 numărul locurilor de muncă a crescut cu aproximativ 40% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, chiar dacă mulți dintre angajați s-au obișnuit deja cu munca de la domiciliu și doresc să continue în acest fel și în viitor, multe companii încearcă să revină la sistemul clasic – muncă desfășurată la birou – sau să implementeze unul hibrid, iar drept urmare a scăzut și numărul pozițiilor deschise care permit munca de la distanță. Pe de altă parte, unele companii oferă în continuare poziții remote, mai ales în domeniul IT, însă pentru acestea și concurența este pe măsură. Chiar dacă ediția de primăvară s-a încheiat, unele oportunități încă sunt disponibile, iar candidații pot aplica direct pe targuldecariere.ro.

Târgul de Cariere a împlinit anul acesta 16 ani de activitate și este cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, reunind sute de angajatori și mii de candidați de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă. Târgul de Cariere a demonstrat că fiecare ediție este un moment oportun pentru a face lucrurile mai bine, devenind, astfel, cea mai răspândită soluție de recrutare selectivă cu un rol esențial în formarea pozitivă a pieței muncii. Povestea noastră continuă și deja am început pregătirea ediției de toamnă, care va avea loc în octombrie-noiembrie 2022, în șapte orașe. Abia așteptăm să ne revedem și să demonstrăm împreună că variante există mereu, iar primul pas e față în față.

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi Stiri

Online vs. offline. Motive pentru care să participi fizic la Târgul de Cariere

Este binecunoscut faptul că în ultimii ani sfera online s-a perfecționat și dezvoltat într-un ritm rapid și odată cu acest fenomen multe persoane preferă să desfășoare diverse activități online din considerente care țin, în principal, de economisirea timpului, rapiditate sau comoditate. Cu toate acestea, interacțiunea față în față nu și-a pierdut și nu își va pierde vreodată valoarea. Noi încurajăm prezența fizică la Târgul de Cariere dintr-o serie de motive, care urmează a fi aduse în prim plan mai jos.

Mai întâi de toate, prezența fizică la Târgul de Cariere îți oferă oportunitatea de a interacționa direct cu angajatorii. În acest fel, poți primi instant răspunsuri la întrebările tale, poți analiza reacții sau poți lua pulsul evenimentului de la fața locului. În același timp, discuțiile față în față cu angajatorii pot să îți deschidă noi orizonturi și să îți schimbe perspective. Chiar dacă înainte de eveniment ai în minte o anumită poziție pentru care ai dori să aplici, la Târgul de Cariere poți descoperi multe alte poziții disponibile care este posibil să îți placă mai mult și nu există modalitate mai bună de a afla informații despre acestea decât direct de la angajatori. 

Fiecare dintre noi avem o afinitate pentru unele domenii de activitate sau pentru unele companii. Târgul de Cariere este locul unde le poți cunoaște mai bine. La fiecare ediție a evenimentului, multe dintre companiile participante aduc câteva dintre produsele lor și le pun la dispoziția candidaților pentru a le putea testa. În acest mod, participanții au posibilitatea să înțeleagă mai bine un anumit domeniu și care sunt obiectivele companiilor de interes. 

Majoritatea persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă și nu numai consideră că procesul de recrutare este partea cea mai dificilă. În cadrul evenimentului Târgul de Cariere, ai ocazia să afli tot ce vrei să știi despre recrutarea efectuată de către companiile prezente, care sunt abilitățile necesare fiecărui job, cum să ți le pui în valoare sau cum să te pregătești pentru un interviu de angajare. De-a lungul timpului, au existat exemple de persoane care au obținut locul de muncă dorit în urma participării la Târgul de Cariere, unde au impresionat angajatorii încă de la început cu personalitatea și ideile lor. Așadar, evenimentul îți oferă oportunitatea de a te face remarcat și de a rămâne în contact cu angajatorii, fapt care facilitează obținerea jobului pe care ți-l dorești.

A fi la curent cu tendințele de pe piața muncii este o necesitate, iar la Târgul de Cariere poți afla care sunt noutățile din mediul profesional, care sunt cele mai în vogă joburi, care sunt pașii care ar trebui urmați către o carieră de succes și multe altele. Speakeri de top și reprezentanți ai companiilor participante vin în fiecare an la Târgul de Cariere și abordează subiecte dintre cele mai diverse. Ascultându-i și interacționând cu ei, poți afla multe lucruri utile care te vor ajuta să te dezvolți atât în plan profesional, cât și personal, să înțelegi mai bine mecanismele caracteristice fiecărui domeniu în parte sau să primești sfaturi prețioase care te pot ghida către o carieră așa cum îți dorești.

Pe lângă cele menționate în rândurile de mai sus, prezența fizică la Târgul de Cariere, comparativ cu prezența online, oferă participanților ocazia de a lua parte la concursuri interesante și de a câștiga premii surpriză. De asemenea, candidații pot pleca de la eveniment cu diferite suveniruri oferite de către companiile participante, precum și cu amintiri sub formă de fotografii postate pe pagina noastră oficială. 

Chiar dacă mediul online ne pune la dispoziție posibilități la care acum câțiva ani nici nu îndrăzneam să visăm, iar Târgul de Cariere se bucură de o bună reprezentare și în sfera online, interacțiunea față în față are o serie de avantaje pe care interacțiunea online nu le poate oferi. Așa cum spunea filosoful japonez Daisaku Ikeda: „Faceți un efort pentru a vă întâlni cu oamenii. Interacțiunea cu alții oferă perspective noi și interesante. Întâlnirile dintre oameni stimulează mintea, oferă energie, conduc la experiențe noi și lărgesc la infinit orizonturile.” Fie că ești sau nu în căutarea unui loc de muncă, o plimbare la Târgul de Cariere este întotdeauna benefică. Într-o cadru relaxat, cu multe zâmbete și entuziasm, poți socializa, poți afla lucruri noi și poți împărtăși idei cu specialiști din diverse domenii de activitate.