Etichetă: i love my job

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob: Portret de fotograf – Andreea Retinschi

Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”

Pe Andreea Retinschi o recunoști oriunde s-ar afla. Și acest lucru nu se datorează doar faptului că ține mai mereu un aparat foto în mână, ci și pentru că are părul viu colorat. Uneori mov, alteori roz sau mov cu roz. Andreea a început să captureze lumea prin obiectiv încă de mică, iar acum se poate lăuda că face ce-i place. Este pe drumuri de luni până duminică, dar reușește să-și organizeze eficient programul, pentru a petrece timp cu bunica ei și prietenii. De câțiva ani e freelancer, iar acest lucru îi oferă o libertate mai mare când vine vorba de alegerile profesionale pe care le face. Am întrebat-o despre începuturile sale, carieră și viitor, iar răspunsurile ei au sintetizat lucrurile care contează pentru ea ca om și ca fotograf.

 Cum te-ai descrie celor care nu te cunosc?

Păr roz, haine cu păr de pisică, îndrăgostită de ploaie, nu știe să se descrie.

Îți mai amintești cum arăta prima ta fotografie?

Nu țin minte care a fost chiar prima fotografie, dar îmi aduc aminte că prima fotografie de care am fost mândră am facut-o cu aparatul pe film al tatălui meu când aveam probabil undeva în jur de 10 ani (plus sau minus câțiva ani). Aliniasem o compoziție din trei pisoi de pisică și am fost foarte mândră de rezultat, deși nu știam la vârsta aceea ce e compoziție.”

Ai studiat în Canada, mai precis în Toronto. Totuși te-ai întors în România și te-ai dedicat fotografiei de modă. Cum ți-ai creat stilul aici în țară?

În primul rând nu pot să accept titulatura de fotograf de modă, mi se pare că cei care s-au dedicat acestei ramuri a fotografiei au un stil mult mai studiat și detaliat decât mine, eu îmi fac stylingul singură și este destul de rudimentar. Practic fac fotografii cu fete îmbrăcate, nu dezbrăcate, dar nu este chiar fashion. În Toronto fotografiasem mult la studio, în mare parte și din cauza vremii foarte reci și faptului că nu aveam încă ochiul format ca să înțeleg geometria spațiului. Când m-am întors în România am simțit că vreau să reîncep de la zero, să îmi refac tot portofoliul și am început să fotografiez afară, în mare parte în natură. Stilul a venit cumva ca o chemare, complet organic.

Crezi că ar fi fost diferit dacă ai fi rămas în Canada?

Da, dar nu aș putea să îți spun dacă pentru bine sau rău, pentru că am împrumutat cuiva globul de cristal săptămâna trecută.”

Spuneai într-un alt interviu că prin intermediul ochiului de fotograf fotografiezi nu ceea ce este frumos pentru toată lumea, ci ceea ce este frumos pentru tine. Ce anume reprezintă frumosul pentru tine?

Acel je ne sais quoi care atinge pe fiecare în alt mod. Am mai discutat asta și cu alți fotografi, fiecare avem preferințele noastre la modul de a fotografia, fie că vorbim despre lumină, obiective sau modelele pe care le alegem. Nu este un lucru pe care poți să îl explici la fel cum nu poți sa îi explici unei persoane căreia nu ii place cocosul de ce tu îl adori.
P.S. Nu îmi place cocosul.”

Când erai mică îți doreai să fii vânzătoare la magazin, iar mai apoi veterinar. Ai crescut și te-ai orientat spre psihologie. Toate sunt de fapt meserii îndreptate spre oameni. Poate fi considerată fotografia un soi de terapie interioară?

Îmi place cum gândești. Sper că da, acuma că zici. Pe mine mă face fericită. Și cred că vorbesc și pentru ceilalți oameni care fotografiază, fie că sunt amatori, sau profesioniști, fie că fac fotografii cu mobilul sau cu un Hasselblad. Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”

Acum ceva timp, ai devenit cunoscută cu fotografiile tale pe platforma DeviantArt. Cum s-a schimbat stilul tău de atunci?

Ce amintiri frumoase, mi-a fost foarte drag DeviantArt. Sper că am învățat să editez mai bine de atunci, dar baza cred că a rămas aceeași.”

Ești fata cu multe pisici acasă. Nu te-a tentat niciodată să încerci fotografia cu animale?

O practic în fiecare zi. Subiectele nu cooperează mereu, recomand multă răbdare.”

Faci parte din proiectul People of TIFF și People of Electric Castle, care a fost propus de Banca Transilvania. Cum se îmbină zona de freelance cu zona de corporate în viața ta?

Proiectele corporate fac parte din freelancing. Ca freelancer primesc propuneri pe care le pot accepta sau refuza. Proiectul cu Banca Transilvania este unul din proiectele mele de suflet pentru că atunci când sunt pe teren trăiesc o experiență terapeutică, cum menționai și tu mai sus, atunci când am ocazia sa cunosc și să fotografiez oameni frumoși și interesanți. De multe ori se lasă cu îmbrățișări și chiar lacrimi de emoție, e minunat.”

Cum îți alegi proiectele?

Am ajuns din fericire la punctul în care dacă un proiect nu îmi face plăcere sau nu este pe orientarea mea, pot să îl refuz. Am ajuns la concluzia că mai bine stai acasă și bei o bere decât să accepți un proiect care nu te reprezintă sau care nu îți aduce bucurie. (O să mai recitesc ce am spus aici din când in când, daca mă lasă memoria.)”

Câtă libertate are de fapt un freelancer?

Libertatea vine din două părți: securitatea financiară și securitatea emoțională. În funcție de care primează pentru tine personal, îți poți alege și proiectele.”

Cât de dificil este să gestionezi toate proiectele pe care ți le asumi ca freelancer?

Pe o scară de la 1 la 10: 8.9 pentru că sunt workaholic și încerc să le fac pe toate.”

Există timp liber în viața unui freelancer?

Legenda spune că da, dar că freelancerul trebuie să fie milos cu el și inteligent legat de sănătatea lui. Eu se pare ca nu sunt nici miloasă, nici inteligentă. Bunica îmi spune mereu că sunt cel mai rău șef cu mine. Adevărul e că dacă lucram pentru cineva care mă muncea cât mă muncesc eu, aș fi demisionat de mult.”

Și acum, clasica întrebare: unde anume te vezi în cinci ani și cum?

În oglindă cel mai probabil. Mie îmi este greu să îmi fac planuri pentru 5 zile de azi încolo, deci o să las această întrebare să zboare pe lângă mine, cum las și weekendurile pe care le lucrez.”

O întrebare bonus: câte pisici ai acum?

Aproximativ 9, plus Câine, care e și el un fel de pisică undercover.”

 

Categorii
Sfaturi

Șase reguli de urmat atunci când îți cauți job la un eveniment de recrutare

Se spune că prima impresie face cât o mie de cuvinte, iar atunci când ești la masă cu job-ul mult visat, ai face bine să nu-ți scape printre degete. Știi cum să vorbești despre tine și cum să te prezinți? Noi am reușit să obținem câteva  sfaturi valoroase de la recrutorii care ajung la Târgul de Cariere. Ți le spunem și ție, ca să fii pregătit la următorul eveniment de recrutare.

Atunci când ajungi într-o sală cu zeci de angajatori și mii de oferte de locuri de muncă, trebuie să știi de unde s-o apuci. Ce cauți? Cum intri în vorbă cu recrutorii? Ce le spui despre tine? Cât de sincer trebuie să fii și cum te prezinți lîn fața angajatorului?

  1. Ia un CV la tine!

Regula de aur de la care trebuie să pornești este să ai un CV la tine! Gata printat și în mai multe exemplare, de preferat, pentru că nu te vei opri la un singur angajator. Dacă nu ai apucat să îl tipărești, adu-l cel puțin în format electronic, pentru că la Info Point-ul Târgului de Cariere poți să îl printezi pe loc. Sau, și mai simplu, poți trimite CV-ul pe mailul obținut de la compania angajatoare. Cu siguranță vei fi căutat a doua zi de Departamentul HR.

  1. Informează-te despre companii

Nu e de-ajuns să ai un CV ca fii minim pregătit, ci ar fi bine să te informezi în prealabil despre companiile care vin la Târg. Intră pe site: www.targuldecariere.ro, parcurge toată lista firmelor și a organizațiilor prezente, citește despre ei, vezi în ce domenii de activitate recrutează și informează-te inclusiv despre ce caută fiecare. Tot pe www.targuldecariere.ro vei găsi și joburile puse la bătaie de companii. Odată ce vei știi cu cine vorbești la stand și arăți că știi informații despre companie, vei lăsa o părere mai mult decât bună.

De aceeași părere sunt și recrutorii. “E atât de bine să vorbim cu un candidat care știe măcar în ce domeniu de activitate funcționăm. Ar trebui să se informeze, iar dacă nu reușesc înainte de târg, s-o facă la fața locului. Noi le dăm pliante cu informații valoroase”, spune Roxana Boangăr, recruiter la Azets.

  1. Vino cu o atitudine deschisă

Atitudinea deschisă și un zâmbet larg te vor ajuta să intri sub pielea angajatorului. Nu i te adresa cu abordarea: <<Voi ce aveți? Cu ce vă ocupați?>>. Mai degrabă povestește-i pe scurt ce ai studiat, în ce domeniu ești pregătit și întreabă dacă firma are oferte care ți s-ar potrivi.

  1. Asumă-ți cine ești

Recrutorii sunt și buni psihologi, un adevărat radar uman. Nu încerca să impresionezi sau sa “umfli” CV-ul, pentru că minciuna are picioare scurte. Apoi, odată ce ai obținut un loc de muncă și ești încă Junior, ai răbdare să crești.

“Candidații, mai ales tinerii cu mai puțină experiență, trebuie să își asume că vor începe un program fix, vor urma o rutină. Trebuie să aibă răbdare să evolueze la job-ul respectiv”, spune Roxana Brastan, reprezentanta call-center-ului Asitel.

  1. Nu masca interesul pentru job, arată entuziasm

“Mulți dintre cei care vin la standul de recrutare maschează interesul față de locul de muncă, nu își arată entuziasmul. Asta ne pune în dificultate, pentru că noi nu știm dacă acel candidat chiar își dorește locul de muncă. Ne-ar ajuta dacă și-ar arăta interesul pe loc. Tatonarea poate este bună dintr-un punct de vedere, însă nu este măsurabilă”, declară Valentina Tomița, specialist Resurse Umane în cadrul Prysmian Group.

  1. Ai încredere în tine

Dacă emani destulă încredere și ai o ținută prezentabilă, știi să vorbești și ești pregătit cu câteva informații, ai toate șansele ca recrutorii să nu te mai lase să pleci și, cine știe, să te angajeze în următoarea zi sau chiar pe loc!

 

Categorii
Sfaturi

De la voluntar, la manager de echipă. Cum a ajuns Manu în doi ani de la voluntar la coordonator de vânzări

Coordonează vânzările pentru cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova, Târgul de Cariere, dar a început ca promoter (în liceu) și voluntar (în facultate). Manuela Borza e Business Development Manager la Fapte și coordonatorul departamentului de vânzări în România și Republica Moldova la Târgul de Cariere (TdC). În 2013 Manu era studentă la Comunicare și Relații Publice și unul dintre cei peste 100 de voluntari TdC.

Doi ani mai târziu a venit la interviu la Fapte pentru poziția de Account Manager pentru Târgul de Cariere, iar după doar un an a ajuns să coordoneze vânzările. „Știam deja Târgul de Cariere ca voluntar. Am voluntariat la 4 ediții, în două sezoane, așa că în momentul în care am venit la interviul de angajare deja știam bine ce se petrece la târg, cunoașteam și companiile, am văzut cum e să strângi și să demontezi standuri (râde), eram familiarizată cu tot ce însemna TdC”, spune Manu.

De vânzări s-a legat mare parte din viața ei: la 6 ani voia să devină…vânzătoare de bilete de autobuz pentru compania locală de transport din Cluj, mai apoi se vedea lucrând la CFR – „mi se părea o meserie fascinantă să dau cu ciocanul în roțile de tren, mi se părea ceva atât de simplu!” În liceu a început să facă promoții în magazine pentru diverse companii, în facultate a început voluntariatul la Târgul de Cariere, pentru ca mai apoi să se angajeze part time în sectorul bancar.

„Un om bun de vânzări trebuie să empatizeze”

Drumul pe care a decis însă să pășească nu e chiar cel mai ușor cu putință. Dacă mulți se feresc de vânzări ca necuratul de tămâie, Manu spune că nu a văzut niciodată vânzările ca pe ceva intruziv sau agresiv, din contră: „Cred că un om de vânzări trebuie, în primul rând, să empatizeze, să înțeleagă nevoile clientului, să-și cunoască foarte bine produsul, să creadă în el și să îi poată ghida și consilia pe clienți. Abia apoi vine vânzarea, dacă nevoile clientului se întâlnesc cu produsul”, ne spune Manu, care completează că, din punctul ei de vedere, insistența și agresivitatea sunt elemente care blochează vânzarea.

„Provocarea e să reușești să-l înțelegi și pe client – în cazul Târgului de Cariere vorbim despre cele peste 200 de companii cu care lucrăm -, dar și pe candidații care vin la târg și care trebuie să aibă o experiență cât mai frumoasă și să-și găsească un job, un internship sau o nouă provocare profesională”, afirmă ea.

Cu siguranță munca în vânzări – și în același timp în evenimente – nu e la fel de liniștită precum cea pe care și-a imaginat-o la 6 ani, când visa să vândă bilete de autobuz sau ca la 10 ani, când voia „ să dea cu ciocanul în roți de tren”. E însă mult mai palpitantă și mai intensă.

Vorbește despre vânzări și despre Târgul de Cariere cu la fel de multă pasiune ca atunci când ne povestește despre bichonul ei maltez, Clydee, semn că Manu își iubește jobul. Și câinele. : ) De ziua ta, Manu, noi cei din Fapte îți urăm La mulți ani!