Categorii
Sfaturi

2019: O odisee reală a oamenilor și roboților

 

În fiecare an de după instaurarea mileniului al treilea auzim de numărul de locuri de muncă ce vor dispărea din cauza tehnologiei. Fiecare an aduce noi studii, dar dispariția încă se lasă așteptată. Nu pentru mult timp și nu fără a aduce cu ea noi oportunități.

Am ales să vorbesc de patru trenduri tehnologice care vor continua și se vor dezvolta în anul care vine, dar și despre influența lor asupra locurilor de muncă. Pentru că ea există, dar, în același timp, se naște oportunitatea specializărilor și un focus mult mai strâns pe anumite domenii. În zone unde specialistul a devenit un “jack of all trades”, cred că vom asista la reinstaurarea concentrării pe un singur domeniu.

În primul rând, 2019 e anul în care vom vorbi pe larg despre vitezele de internet 5G. Iar ele, pentru prima oară, nu vor mai avea efect asupra consumatorului casnic. Pentru tine sau pentru mine, diferența va fi minoră. Nu vom vedea un internet cu adevărat mai rapid, pentru că nu vom avea încă dispozitivele care să susțină astfel de viteze. Dar avantajul va fi în zona industrială, unde rețeaua infinită de senzori, orașe conectate și fabrici inteligente va fi activată cu ajutorul 5G. Astfel, ceea ce părea complicat până anul trecut, va fi automatizat anul acesta. Senzorii vor reuși să transmită o cantitate enormă de date, iar iluminatul public, supravegherea video sau automatizările proceselor din fabrici vor fi din ce în ce mai dezvoltate. Vom vorbi despre un internet multiconectat, unul care pleacă din dispozitivele casnice și ajunge în orice obiect care astăzi are un întrerupător manual.

Din acest lucru se nasc și evoluțiile din zona de inteligență artificială și automatizare software. Nu degeaba UiPath este primul unicorn românesc. Fabricile se automatizează și au nevoie de roboți software care să facă acest lucru. În plus, acolo unde intervenția umană mai este necesară, realitatea augmentată va ajuta oamenii.

Chiar dacă ne uităm la realitatea augmentată ca la o joacă susținută de Facebook prin Oculus Rift sau alți producători de gadgeturi, impactul ei major va fi în fabricile unde muncitorii vor avea căști sau ochelari inteligenți, care le vor livra informații în timp real. Astfel, deciziile vor fi mai informate, bazate pe Analytics, nu pe instinct. În tot acest timp, realitatea virtuală nu va lua avânt, rămânând o tehnologie în zona izolată a jocurilor sau entertainment-ului simplu.

Iar spre final, deși multe alte tehnologii vor avea impact, să nu uităm să amintim de blockchain. Pornită din zona monedelor virtuale, cu bitcoin și ethereum ca fruntașe, blockchain începe să atingă maturitate ca mod de a organiza tehnologia. Descentralizarea informaței și transparența acesteia are impact deja într-o multitudine de domenii. Marile lanțuri de retail, precum Carrefour, folosesc blockchain pentru a analiza proveniența produselor alimentare pe care le vând, agricultura începe să se facă prin blockchain, tocmai pentru strângerea de informații de pe suprafețe mari de terenuri. Să nu mai zicem în zona online sau bancară. Acolo unde se poate descentraliza, blockchain o face. Iar acest lucru duce la un control de calitate mult mai bun asuipra lanțului oricărui produs.

Așadar, dispar locuri de muncă sau nu? Da, dispar, dar cele manuale, cele care puteau fi făcute și înainte de un robot. Vor dispărea și acele joburi cu decizii ușoare, iar locul lor va fi luat de roboți și oameni care lucrează împreună, pentru decizii informate pentru binele oricărei companii.

 

 

de Vlad Andriescu

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob – Lucian Moldovan – Madd Electronics Group

 “Tendințele arată că viitorul ne preconizează o conectare tot mai accelerată cu tehnologia.”

Am stat de vorbă cu Lucian Moldovan, manager la Madd Electronics Group despre cum anume s-a schimbat piața IT din România în ultimii ani. Cu un istoric de 15 ani de activitate la Madd, Lucian Moldovan ne-a dat detalii despre profilul  firmei, dar și despre perspectivele acesteia pentru viitor. Firma Madd Electronics Group distribuie produse Dell pe piața IT din Romania din anul 2002, iar din 2010 a devenit Dell registered partner și Microsoft Refurbisher partener pentru România.

Madd Electronics Group distribuie produse Dell pe piața IT din România din anul 2002. Cum a evoluat piața IT în ultimii ani?

Mai presus de orice, piața IT este una foarte dinamică, unde apar produse și servicii noi cu o viteză uluitoare. Din 2002 și până astăzi lucrurile s-au schimbat atât de mult încât, dacă te uiți în urmă, ți se pare ireal. Începutul anilor 2000 a fost chiar momentul în care a început piața din România să prindă avânt. În acea perioadă găseai un PC la câteva familii, dar lucrurile s-au schimbat de atunci mult și acum toți ținem mici calculatoare, mult mai performante decât atunci, în buzunar în fiecare zi. Dacă vorbim de piața de IT în 2018, viteza de rulare a produselor este uluitoare, apar produse noi la fiecare jumătate de an. Clienții sunt mult mai atenți la ce cumpără și înțeleg cum funcționează fiecare componentă, fapt care ne încântă pentru că acum ne putem împărtăși pasiunea cu alții fără bariere. Pe scurt, o piață dinamică, unde se cere calitate și unde lupta pentru a scoate cel mai bun produs este acerbă.

Dar compania?

Cu o piață în continuă mișcare și noi a trebuit să ne adaptăm pentru a ne putea păstra competitivi. Pasiunea pentru tehnologie a rămas în 2018 la fel ca în 2002 și ne ajută să ne dezvoltăm continuu și să fim mereu la curent cu domeniul.

Cum anume credeți că ați devenit atât de populari pe piața IT?

Cel mai important atu al nostru a fost că mereu am considerat clientul ca fiind cea mai importantă parte a afacerii. De aceea am și adoptat o tactică bazată pe mobilitatea și viteza cash flow-ului de așa natură încât să avem mereu capacitatea de a satisface orice cerere, oricât de mare. Am susținut mereu un stoc divers și constant, de așa natură încât să fim mereu pregătiți pentru orice. În plus precum spuneam anterior, ne-am dezvoltat mereu și am adus servicii și produse noi. De exemplu, avem un service dotat cu cele mai noi tehnologii, iar parteneriatul cu Microsoft ne permite să punem la dispoziția clienților licențe Windows 10 Refurbished.

Legat de parteneriatul cu Microsoft Refurbisher. Cum anume a schimbat acest lucru activitatea voastră?

Facem parte din programul Microsoft Authorized Refurbished cunoscut ca MAR, ceea ce ne permite ca pe toate echipamentele refurbished comercializate de noi să instalăm licențe Windows 10. Este un proiect care ne ajută foarte mult, deoarece un client care optează pentru un PC sau laptop Refurbished este foarte încântat să descopere că poate să își licențieze sistemul la un preț care să fie potrivit cu cel al produsului pe care l-a achiziționat. Licențele Windows 10 Refurbished sunt dedicat exclusiv echipamentelor refurbished și se potrivesc de minune cu acestea. Noi ne dorim ca oamenii să își dea seama că are o mulțime de avantaje în a avea un PC cu licență de Windows, mai ales că licențierea îți oferă un grad mult mai ridicat de securitate impotriva amenințărilor cibernetice.

Aveți magazine în Cluj-Napoca, București și Iași. Există vreun plan de extindere a rețelei?

Avem 3 locații și pentru moment ne concentrăm 100% din munca noastră înspre ele. În plus, distribuim produse către partenerii noștri la nivel național. Intenționăm să ne extindem către Republica Moldova. Momentan colaborăm acolo cu firme locale.

Ați fost prezenți la TIFF 17 în acest an cu echipamente VR. Cât de importantă este pentru voi vizibilitatea la nivel de evenimente care au alt profil?

Suntem prezenți la multe evenimente în cursul anului și pe toate le privim cu același drag. Este important pentru noi să sprijinim comunitatea și pe cei care se ocupă de componenta socio-culturală, deoarece într-o societate care funcționează corect suntem cu toții fericiți. Vizibilitatea vine adițional. Suntem parteneri TIFF de mulți ani, nu doar de anul trecut. La fel și Untold. TIFF este festivalul nostru de suflet și o să fim alături de ei și în anii următori.

Ce sfaturi aveți pentru cei care vor să-și achiziționeze echipamente IT?

Să apeleze mereu la profesioniști. Este foarte important ca în momentul în care hotărăști să îți achiziționezi un sistem sau poate un monitor sau orice altă componentă, să întrebi. Este foarte ușor să îți achiziționezi un sistem care nu face față cerințelor tale sau din contră este prea puternic și costisitor. De aceea este bine să întrebi specific un specialist, pentru a putea să găsești ce este mai bun pentru tine.

 Ce contează? Prețul sau calitatea?

Răspunsul este ambele, și prețul și calitatea. Încercăm mereu să găsim un echilibru între acestea. Piața de IT refurbished permite ca mereu să prezinți clienților echipamente foarte performante la prețuri imbatabile. Putem da oricând ca exemplu zona de laptopuri, unde un laptop refurbished, folosit poate mai mai puțin de jumătate de an poate să fie cumpărat la cu 50% mai ieftin comparativ cu unul nou, fără a face însă a renunța la calitate.

În ce măsură țineți cont de feedbackul clienților și cum modifică acesta viitoarele voastre acțiuni?

Relația client-business este în opțiunea noastră una din cele mai importante componente ale unei afaceri. Am învățat în timp că nu putem să fim pe placul tuturor, dar ne concentrăm eforturile în a ne îmbunătăți constant și ascultăm activ ceea ce ne transmit clienții.

Madd Electronics Group este membru al asociației ECO TIC. Cum anume influențează acest lucru politica companiei și ce direcții sunt pentru viitor?

ECO TIC înseamnă reciclare, iar reciclarea este viitorul, pentru că zilnic, ca planetă, produce cantități impresionante de deșeuri, care dacă nu le reciclăm la un punct o să ne sufoce. În industria IT găsim multe materiale reciclabile, plastic, metal și altele, iar noi prin intermediul acestui program suntem parte activă într-un bine mai mare decât noi toți.

Care sunt trendurile pentru piața IT din 2019?

Tendințele ne arată că viitorul ne preconizează o conectare tot mai accelerată cu tehnologia. Putem să definim trendul central prin două cuvinte, mobilitate și performanță. Toată lumea își dorește un device cât mai performant, dar pe care poate să îl poarte oriunde. Nu este de neglijat în 2019 nici nișa entuziaștilor IT, a celor ce își doresc cele mai puternice tehnologii de pe piață sau a celor pasionați de jocuri pe calculator.

 

 

 

 

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob: Portret de blogger – Raisa Beicu

Nu există fericire virală sau fericire fără succes. E doar fericire și scrisul mă face fericită.”

Raisa Beicu are 28 de ani, dar experiențele prin care a trecut i-au modificat vârsta. Uneori se simte adult, alteori copil, îmbinând proiecte care o fac să se simtă în armonie cu viața ei. De ceva vreme și-a construit o carieră în PR, dar a rămas pasionată de lectură, inele și frumos. Pe Raisa am descoperit-o prin intermediul blogului ei, acolo unde scrie despre cărți, povești și lucrurile care o întregesc. Blogul ei este un alt tip de interfață, nu între om și calculator, ci între om și om.

Te-ai născut la țară, în Moldova, și acolo ai copilărit până în clasa a-VI-a. Cum era Raisa Beicu în copilărie?

Eram un copil fericit, chiar dacă îmi lipseau lucruri. Aveam ulița plină de copii, mă jucam mult, îmi iubeam familia și ea pe mine, mergeam cu bicicleta în pădurea de lângă casă, stăteam ore în șir să mă uit la râul din spate sau sub magnolia din grădina mamei. Mereu am fost o introvertită, iar când am crescut am devenit o introvertită mascată.”

Cum a fost prima ta experiență cu lectura?

Un calvar. Mama ne-a educat pe mine și sora mea cu o regulă deloc negociabilă: vrem să ne jucăm cu alți copii? Ei bine, trebuie să ne câștigăm acest drept prin citit. Avea un calcul de convertire a paginilor citite în ore de joacă. Uram orice carte, aș fi dat orice să nu am această obligație, să pot ieși pe stradă oricând și oricât voiam. Mai mult, dacă intenționam să faultez sistemul, deci să mai sar pasaje sau pagini, nu prea puteam pentru că la finalul fiecarei cărți trebuia să predau un rezumat. De fapt și drept, alea au fost primele mele recenzii – scrise pe caiete dictando.”

Cum a fost tranziția ta spre lectură după mutarea în Bacău?

Cititul, după anii din copilărie, a devenit o dependență. Indiferent că eram la sat ori la Bacău, citeam zi de zi, cititul era ca spălatul pe dinți sau mersul la școală. În momentul în care am ajuns în Bacău, am început să văd avantajele pe care le adunasem datorită vrafurilor de cărți. Dacă mă așteptasem să fiu ridiculizată de noii mei colegi orășeni pentru că proveneam din mediul rural, când am făcut tranziția, de fapt, m-am trezit că eram mai pregătită decât ei. Am fost numită în câteva zile de la începerea școlii șefa clasei, eram apreciată și lăudată, căpătasem un respect, un prestigiu la care nici nu visam.”

Cum alegea adolescenta Raisa o carte?

Aveam două surse: sora mea mai mare, Nona, care a fost mereu un model pentru mine și tata. Dacă Nona era sursa mai la îndemână și pe placul meu, tata era mentorul amândurora. Spre exemplu, când eu și sora mea luasem avânt în a-l citi pe Paulo Coelho, tata ne-a comunicat că nu mai aveam voie să aducem un Coelho în biblioteca lui până când nu aveam să citim cărțile scrise de ruși. Mi-a predat lista de lecturi obligatorii, m-am apucat de ruși ca să îmi eliberez drumul spre Coelho și când am termint lista lui tata am înțeles ce făcuse: știa că după ruși nu prea îți mai vine să cumperi Coelho.”

Cum alege tânăra Raisa o carte?

Acum am ajuns să văd în citit un sport extrem haha. Știu care sunt autorii mari, am liste cu romane recomandate de scriitorii mei preferați în interviuri, descopăr câte un autor și apoi îl citesc cap-coadă, caut sursele de la care s-a inspirat marile nume, urmăresc premilei de la The Man Booker Prizes, Nobel Prize și tot felul de competiții relevante. Chiar dacă știu că este o sursă subiectivă, mă uit și la topurile și sugestiile date de platforma Goodreads – pentru cine nu știe, Goodreads este un fel de IMDB al cărților, unde poți nota și evalua titlurile citite, utilizatorii își fac recomandări între ei etc.”

Spuneai într-un interviu că ți-ar fi plăcut să devii designer de interior. Ce anume te-a determinat să înclini balanța către domeniul PR-ului?

Sincer, nu mi-am descoperit la timp talentul pe care îl am. În timp, mi-am antrenat simțul estetic și am tot făcut mici încercări în asortări cromatice sau structurale și am fost umită de uimirea celor din jur. Aveam deja o carieră în PR când mi-am dat seama de potențialul în design.”

Ești un om activ, cu un job important. Cum anume îți faci timp pentru citit?

Nu îmi fac timp pentru citit, îmi fac timp pentru jobul important și altele. Așa cum spuneam, îi datorez multe cititului, deci îmi prioritizez timpul în favoarea lui. Este adevărat că acum nu îmi mai permit să citesc zilnic, însă am devenit eficientă și rapidă, îmi iau mici sau mari concedii în care doar citesc, iar în weekend-uri fac asta din plin. Nu mă plâng: îmi găsesc timp pentru ce știu că mă face mulțumită de mine.”

Totodată, ești implicată într-un proiect prin care inspiri tinerii din comunitățile rurale să citească. Cum ți-ai dori să evolueze acesta?

Nu am un plan clar și un obiectiv utopic. Am început să fac asta din sincera dorință de a le spune celor ca mine că se poate. Și eu provin din mediul rural, și eu am experimentat viața în lipsuri, dar am muncit mult și am răzbit. Dacă reușesc să ambiționez măcar un copil din 100 eu mă numesc un om fericit. În plus, am mici satisfacții când văd că unii dintre copilași, după luni de zile la clubul de lectură, evoluează de la nota de 5 la limba română la nota 7. Este fantastic acest mic impuls de care au nevoie. Nici nu știm noi, oamenii, câte putem schimba prin gesturi aparent mici. Câteva ore petrecute cu copiii din medii defavorizate îmi recalibrează viața și îmi reamintește ce am și de ce nu trebuie să uit de unde am plecat și că sunt datoare să ajut cu ce îmi stă în putință.”

Scrii pe blog de ceva timp, iar în jurul lui ai creat o comunitate online destul de numeroasă și valoroasă. Cât de important a devenit blogul tău în viața ta?

Nu este o obligație și asta mă bucură. Într-un punct credeam că am datoria să scriu cu frecvența recomandată de specialiști în domeniu, eram crizată că un articol ar putea avea puține vizualizări, făceam liste și schițe, dar de ceva timp am renunțat la toate astea. Mie îmi place să scriu, mă relaxează și dacă ceea ce fac eu îi ajută sau îndrumă și pe alții: minunat! Dar fericirea nu trebuie planificată și cuantificată în frecvențe sau view-uri. Nu există fericire virală sau fericire fără succes. E doar fericire și scrisul mă face fericită.”

Într-un alt interviu ai spus că nu te consideri un influencer și că nu crezi în conceptul acesta. El este totuși din ce în ce mai prezent în online și are prelungiri în offline. Cum poți să fii un model, dar nu un influencer?

Da, asta visez eu. Să fiu un model pentru copiii de la sat cu care lucrez, să își dorească să lupte pentru ei, să fiu utilă și în armonie cu mine. Desconsider titulaturile pe care mulți și le arogă în prezent. Sunt cazuri de persoane care cumpără followerși, vând himere, sunt disperați după contacte cu companii, fac reclamă la mașini, deși nu au carnet, azi promovează mărci pentru mass market, mâine branduri de lux. Altfel zis, sunt incoerenți, scriu prost, nu au principii constante, dar se prezintă ca fiind influenceri. Pe cine influențează mai exact? Cum poți influența pozitiv atâta timp cât tu nu ai avut parte de influență pozitivă? Ei bine, mie îmi par niște impostori și condamn această formă de falsitate pe care am mimat-o și eu la un moment dat. Dar am învățat din propriile experiențe că este greșit să minți și să fugi după faimă. Faima se câștigă, nu se autoproclamă sau cumpără. Mai bine ești împăcat tu cu tine decât să fii un influencer depresiv. Așadar, poți fi un model când ești în armonie cu tine, când ajuți în mod sincer un om sau o comunitate, nu când faci un amalgam de activări doar pentru a câștiga bani sau capital de imagine.”

Acum aproape un an ai primit o veste care chiar ți-a schimbat viața. Totuși nu te-ai lăsat învinsă de problemele medicale și ai continuat să lupți, să citești, să evoluezi. Cum ești în prezent, după toată experiența?

Sunt liniștită și în armonie cu viața mea. Am trăit niște spaime colosale, nimic nu se compară cu frica de a nu-ți mai putea recupera sau repara viața, așa că acum, că am izbândit, sunt recunoscătoare pentru ce am primit și am grijă de viața asta nouă.”

Ce cărți ai acum pe noptiera ta?

Andrew Solomon –  Undeva, departe

Jonathan Franzen – The Best American Essays 2016

Jonathan Franzen – Strong Motion

Pablo Neruda – Nu există lumină pură (poeme)

Aldous Huxley – Maimuță și esență

Truman Capote – O vară de răscruce

Stefánsson, Jón Kalman – Între cer și pământ

Dacă ai avea un sfat pe care i l-ai da adolescentei Raisa, implicit tinerilor, care ar fi acesta?

Raisei i-aș spune să nu mintă, să ceară ajutor la timp, să fie fericită pe cont propriu, să își prioritizeze viața, sănătatea, psihicul. Celor tineri: nu deveniți banali!”

Spre ce anume te îndrepți acum din punct de vedere profesional și emoțional?

Am trecut prin suficiente greutăți în ultimul an, astfel încât nu îmi mai fac planuri în ceea ce privește cariera, las totul în ritmul natural. Lucrez în comunicare în industria auto, sunt mulțumită cu ce și cum fac în domeniul meu, nu pot decât să mă bucur și să continui. Emoțional, însă, mă lupt să am parte cât mai mult timp de armonie, să fiu cât de echilibrată posibil, să nu le fac rău celor pe care îi iubesc, să fiu coerentă și să nu las deoparte principiilele dobândite la mine acasă, la sat, și șlefuite apoi la oraș.”

 

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob: Portret de fotograf – Andreea Retinschi

Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”

Pe Andreea Retinschi o recunoști oriunde s-ar afla. Și acest lucru nu se datorează doar faptului că ține mai mereu un aparat foto în mână, ci și pentru că are părul viu colorat. Uneori mov, alteori roz sau mov cu roz. Andreea a început să captureze lumea prin obiectiv încă de mică, iar acum se poate lăuda că face ce-i place. Este pe drumuri de luni până duminică, dar reușește să-și organizeze eficient programul, pentru a petrece timp cu bunica ei și prietenii. De câțiva ani e freelancer, iar acest lucru îi oferă o libertate mai mare când vine vorba de alegerile profesionale pe care le face. Am întrebat-o despre începuturile sale, carieră și viitor, iar răspunsurile ei au sintetizat lucrurile care contează pentru ea ca om și ca fotograf.

 Cum te-ai descrie celor care nu te cunosc?

Păr roz, haine cu păr de pisică, îndrăgostită de ploaie, nu știe să se descrie.

Îți mai amintești cum arăta prima ta fotografie?

Nu țin minte care a fost chiar prima fotografie, dar îmi aduc aminte că prima fotografie de care am fost mândră am facut-o cu aparatul pe film al tatălui meu când aveam probabil undeva în jur de 10 ani (plus sau minus câțiva ani). Aliniasem o compoziție din trei pisoi de pisică și am fost foarte mândră de rezultat, deși nu știam la vârsta aceea ce e compoziție.”

Ai studiat în Canada, mai precis în Toronto. Totuși te-ai întors în România și te-ai dedicat fotografiei de modă. Cum ți-ai creat stilul aici în țară?

În primul rând nu pot să accept titulatura de fotograf de modă, mi se pare că cei care s-au dedicat acestei ramuri a fotografiei au un stil mult mai studiat și detaliat decât mine, eu îmi fac stylingul singură și este destul de rudimentar. Practic fac fotografii cu fete îmbrăcate, nu dezbrăcate, dar nu este chiar fashion. În Toronto fotografiasem mult la studio, în mare parte și din cauza vremii foarte reci și faptului că nu aveam încă ochiul format ca să înțeleg geometria spațiului. Când m-am întors în România am simțit că vreau să reîncep de la zero, să îmi refac tot portofoliul și am început să fotografiez afară, în mare parte în natură. Stilul a venit cumva ca o chemare, complet organic.

Crezi că ar fi fost diferit dacă ai fi rămas în Canada?

Da, dar nu aș putea să îți spun dacă pentru bine sau rău, pentru că am împrumutat cuiva globul de cristal săptămâna trecută.”

Spuneai într-un alt interviu că prin intermediul ochiului de fotograf fotografiezi nu ceea ce este frumos pentru toată lumea, ci ceea ce este frumos pentru tine. Ce anume reprezintă frumosul pentru tine?

Acel je ne sais quoi care atinge pe fiecare în alt mod. Am mai discutat asta și cu alți fotografi, fiecare avem preferințele noastre la modul de a fotografia, fie că vorbim despre lumină, obiective sau modelele pe care le alegem. Nu este un lucru pe care poți să îl explici la fel cum nu poți sa îi explici unei persoane căreia nu ii place cocosul de ce tu îl adori.
P.S. Nu îmi place cocosul.”

Când erai mică îți doreai să fii vânzătoare la magazin, iar mai apoi veterinar. Ai crescut și te-ai orientat spre psihologie. Toate sunt de fapt meserii îndreptate spre oameni. Poate fi considerată fotografia un soi de terapie interioară?

Îmi place cum gândești. Sper că da, acuma că zici. Pe mine mă face fericită. Și cred că vorbesc și pentru ceilalți oameni care fotografiază, fie că sunt amatori, sau profesioniști, fie că fac fotografii cu mobilul sau cu un Hasselblad. Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”

Acum ceva timp, ai devenit cunoscută cu fotografiile tale pe platforma DeviantArt. Cum s-a schimbat stilul tău de atunci?

Ce amintiri frumoase, mi-a fost foarte drag DeviantArt. Sper că am învățat să editez mai bine de atunci, dar baza cred că a rămas aceeași.”

Ești fata cu multe pisici acasă. Nu te-a tentat niciodată să încerci fotografia cu animale?

O practic în fiecare zi. Subiectele nu cooperează mereu, recomand multă răbdare.”

Faci parte din proiectul People of TIFF și People of Electric Castle, care a fost propus de Banca Transilvania. Cum se îmbină zona de freelance cu zona de corporate în viața ta?

Proiectele corporate fac parte din freelancing. Ca freelancer primesc propuneri pe care le pot accepta sau refuza. Proiectul cu Banca Transilvania este unul din proiectele mele de suflet pentru că atunci când sunt pe teren trăiesc o experiență terapeutică, cum menționai și tu mai sus, atunci când am ocazia sa cunosc și să fotografiez oameni frumoși și interesanți. De multe ori se lasă cu îmbrățișări și chiar lacrimi de emoție, e minunat.”

Cum îți alegi proiectele?

Am ajuns din fericire la punctul în care dacă un proiect nu îmi face plăcere sau nu este pe orientarea mea, pot să îl refuz. Am ajuns la concluzia că mai bine stai acasă și bei o bere decât să accepți un proiect care nu te reprezintă sau care nu îți aduce bucurie. (O să mai recitesc ce am spus aici din când in când, daca mă lasă memoria.)”

Câtă libertate are de fapt un freelancer?

Libertatea vine din două părți: securitatea financiară și securitatea emoțională. În funcție de care primează pentru tine personal, îți poți alege și proiectele.”

Cât de dificil este să gestionezi toate proiectele pe care ți le asumi ca freelancer?

Pe o scară de la 1 la 10: 8.9 pentru că sunt workaholic și încerc să le fac pe toate.”

Există timp liber în viața unui freelancer?

Legenda spune că da, dar că freelancerul trebuie să fie milos cu el și inteligent legat de sănătatea lui. Eu se pare ca nu sunt nici miloasă, nici inteligentă. Bunica îmi spune mereu că sunt cel mai rău șef cu mine. Adevărul e că dacă lucram pentru cineva care mă muncea cât mă muncesc eu, aș fi demisionat de mult.”

Și acum, clasica întrebare: unde anume te vezi în cinci ani și cum?

În oglindă cel mai probabil. Mie îmi este greu să îmi fac planuri pentru 5 zile de azi încolo, deci o să las această întrebare să zboare pe lângă mine, cum las și weekendurile pe care le lucrez.”

O întrebare bonus: câte pisici ai acum?

Aproximativ 9, plus Câine, care e și el un fel de pisică undercover.”

 

Categorii
Sfaturi

I love my job Academy

Cuvântul care definește cel mai bine I love my job Academy este transformare. Îi puteți spune și evoluție, progres sau dezvoltare. Încurajăm schimbările care ne fac să simțim că suntem pe drumul profesional potrivit, că avem energie, timp și suficientă speranță să privim relaxați în jurul nostru și să zicem “tot efortul meu merită, îmi place de mine, îmi place mediul în care lucrez, îmi place profesia mea”.

Cea mai mare parte a vieții noastre ne-o petrecem muncind, pregătindu-ne pentru muncă (investim timp în a ne îmbrăca și a face naveta). În plus, dacă nu muncim în mod efectiv, oricum, multe dintre gândurile noastre, în timpul liber sunt dedicate muncii, îngrijorărilor și regretelor care derivă, adeseori, din diverse situații întâlnite la job.

Ne dorim să fim fericiți la locul de muncă. Poate nu e realist să ne așteptăm ca în fiecare zi să experimentăm doar satisfacții în plan profesional, dar ar fi de dorit să avem împliniri, cât mai des. Emoțiile plăcute, multiplicate pe termen lung, ne creează o stare de bine, de fericire. Astfel, devenim mai răbdători, chibzuiți, creativi, plus că avem un imbold susținut de a explora mediul în care trăim, implicit, de a evolua pe plan profesional.

Având în vedere că investim atât de mult timp și energie în muncă, reiese că fericirea noastră este condiționată și de alegerile pe care le facem în carieră. Misiunea I love my job Academy este să contureze un drum profesional cu sens, pliat pe nevoile, interesele și personalitatea fiecărui client în parte. Pentru noi, munca nu înseamnă să ne impunem să facem o serie de activități pe care, în realitate, nu ne dorim să le facem. Privim munca ca un cumul de împliniri, nu de obligații.

I love my job Academy este un proiect amplu, prezentat publicului în premieră în cadrul Târgului de Cariere Cluj-Napoca. Acesta are drept scop orientarea în carieră a candidaților. Una dintre cele mai interesante activități este conferința „I love my Job”, unde vă veți întâlni cu figuri marcante din diverse domenii de activitate, dornice să vă împărtășească experiențele profesionale, reușitele și provocările întâlnite în carieră.

În plus, veți avea ocazia să ieșiți din zona de confort prin competițiile de public speaking și debate: Job Heroes in Action și Always Right. Premiile, în valoare de 2100 de euro, sunt oferite de Sykes.

Totodată, în cadrul evenimentului “I love my job Academy” veți avea ocazia să interacționați cu specialiști în consiliere profesională, prin intermediul sesiunilor one on one “Discover yourself”.

Vă așteptăm și la simularea de interviu și de negociere de salariu, unde veți afla cum să fiți pregătiți să vă vindeți serviciile profesionale. În final, dacă ați întâmpinat o problemă administrativă sau legală la locul de muncă, standul de legislație a muncii este locul unde veți afla răspunsurile potrivite.

De-a lungul timpului, în cadrul Târgului de Cariere, am discutat cu sute de candidați, știm care sunt principalele probleme cu care vă confruntați la locul de muncă. În plus, cunoaștem și perspectiva principalilor angajatori din România. Având toate datele problemelor și o bază solidă de cunoștințe științifice, practicăm, cu încredere și cu mare drag, consilierea în carieră.

I love my job Academy are sediul în Cluj-Napoca, pe strada Brutarilor, nr. 16.

Scopul final este ca oamenii, care ne trec pragul Academiei, atât la Târgul de Cariere, cât și la sediul nostru, să ajungă să își iubească locul de muncă, să rezolve în mod eficient diverse probleme care apar (anxietate, epuizare, relații conflictuale cu colegii) sau să își aleagă un loc de muncă care li se potrivește ca și o mănușă.

Autor: Valentina Sava / consilier în carieră și psihoterapeut

 

 

 

 

 

Categorii
Sfaturi

Tinerii din Chișinău și percepția lor asupra pieței muncii

Pentru 71% dintre tinerii din Chișinău, pachetul salarial este un aspect foarte important, reiese din ultimul studiu realizat de Târgul de Cariere, în sezonul din primăvara al acestui an. De asemenea, jumătate dintre cei care au participat la sondaj spun că ar migra în altă țară, pentru un loc de muncă mai bun. În ceea ce privește munca peste program, 55% dintre respondenți au spus că ar rămâne la locul de muncă în afara orelor, dacă acest lucru i-ar ajuta la dezvoltarea profesională, iar 40% ar lucra peste program pentru recompensa financiară.

Ultimul studiu realizat în rândul tinerilor din Chișinău, care au participat la Târgul de Cariere în primăvara acestui an, relevă date importante legate de tendințele pieței muncii din capitala Moldovei. Astfel, conform răspunsurilor primite de la peste 130 de vizitatori ai evenimentului de recrutare, pentru 71% dintre respondenți pachetul salarial este un aspect foarte important, fiind un factor decisiv în ceea ce privește angajarea într-o companie. Circa 65% au menționat că nu sunt dispuși să-și sacrifice viața personală, pentru a face carieră. Mediul de lucru primează pentru respondenți, ei fiind interesați de aspecte precum siguranța la locul de muncă, atmosfera de lucru din companie, posibilitatea promovării în ierarhie, programe de dezvoltare profesională, condițiile de muncă și colaborarea directă cu șeful.

În ceea ce privește munca peste program, 55% dintre respondenți au spus că ar rămâne la locul de muncă peste program, dacă acest lucru i-ar ajuta la dezvoltarea profesională. În jur de 40% ar lucra peste program pentru recompensa financiară, iar un procentaj de 5% îi include pe cei care ar rămâne peste program și fără beneficii.

Disponibilitatea de a lucra peste program pentru dezvoltare profesională este preponderentă în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 40 de ani. Cei care au peste 41 de ani au declarat că ar fi dispuși să stea peste program dacă există o recompensă financiară.

Ce salarii câștigă tinerii moldoveni?

În ceea ce privește pachetul salarial oferit, cei mai mulți respondenți au un salariu mai mic de 5000 de lei (44%). Următorul prag, de 28%, este cel al angajaților care au un salariu de peste 7000 lei, iar 21% dintre participanți la studiu au un salariu între 5000 și 7000 de lei. Majoritatea tinerilor au făcut voluntariat.

În țară sau în străinătate?

Peste jumătate de respondenți ar fi dispuși să migreze oriunde în străinătate pentru un loc de muncă. Mai puțini ar fi disponibili să migreze în Europa pentru un job, respectiv 29%. O pondere de 16% este înregistrată de cei care au menționat că nu sunt dispuși să se mute pentru un loc de muncă. În jur de 69% dintre respondenți s-ar muta în altă localitate cu serviciul dacă li s-ar oferi un salariu mai mare. Totodată, ei au spus că ar fi dispuși să se mute dacă ar exista posibilitatea de promovare la locul de muncă.

Majoritatea respondenților au declarat că s-ar muta oriunde în străinătate pentru un loc de muncă, urmat de răspunsul că oriunde în Europa. Pe al treilea loc a fost răspunsul că nu ar fi dispuși să se mute. Atât femeile, cât și bărbații s-ar muta pentru un loc de muncă în străinătate. Mai ales cei tineri, cu vârsta până în 40 de ani, majoritatea fiind absolvenți de studii superioare.

Circa 54% și-ar muta locuința dacă locul de muncă ar fi în domeniul lor de interes, iar 51% s-ar muta în altă localitate dacă li s-ar oferi locuință de serviciu. Aproximativ 47% dintre respondenți și-au schimbat de 1-3 ori locul de muncă până acum, iar în jur de 26% au schimbat peste 3 locuri de muncă.

O pondere de 27% dintre respondenți nu au lucrat niciodată, aici fiind incluși tinerii  cu vârsta între 16-20 de ani. Cei cu vârsta între 31-40 de ani și-au schimbat cel mai des locul de muncă. Motivul predominant pentru care respondenții și-au schimbat locul de muncă a fost salariul prea mic. Totodată, 26% au simțit că nu sunt apreciați la justa valoare, fapt ce i-a determinat să-și schimbe jobul.

Alte aspecte importante cu privire la relocare sunt posibilitățile de promovare, locul de muncă să fie în domeniul meu de interes, să-mi ofere locuință de serviciu, să-mi ofere mașină de serviciu, angajatorul să fie o firmă de prestigiu. Pe ultimele locuri s-au situat aspecte precum dimensiunea orașului în care s-ar muta.

Orientări

Pentru edițiile viitoare, candidații care au participat la Târgul de Cariere Chișinău au declarat că sunt interesați de joburi în IT & Software (16%), respectiv Marketing (12%). Cu un procent de 8% s-au clasat cei interesați de joburi în domeniile financiar, retail și ospitalitate. Un interes mai scăzut a fost manifestat față de arealul limbilor străine, al științei, industriei și telecom. Respondenții și-ar dori să existe locuri de muncă mai variate, putând alege dintr-o paletă mai diversă a domeniilor. Prezența companiilor locale și internaționale este o altă temă de interes pentru candidați.

Din punct de vedere al oportunităților oferite de angajatori, respondenții au declarat că ar fi indicat ca aceștia să ofere training-uri și practică în cadrul companiilor, precum și locuri de muncă part-time și pachete salariale atractive. Un aspect important îl reprezintă și transparența din partea angajatorilor, implicit oferirea mai multor informații celor interesați de joburi.

 

Care sunt sectoarele de activitate cele mai populare?

Circa 16% dintre participanții la sondaj au răspuns că activează și s-au specializat în domeniul IT & Software, iar 15% lucrează în domeniul financiar-bancar. Participanții proveneau și din alte sectoare de activitate: Marketing, Retail, Ospitalitate și Auto.

Rezultatele acestui studiu de caz arată faptul că generația tânără este axată pe dezvoltarea profesională la locul de muncă, candidații fiind dornici chiar să-și schimbe domiciliul în vederea unei ascensiuni în carieră. Odată cu trecerea timpului, aspectele precum pachetul salarial și beneficiile ajung în topul cerințelor pentru candidați, iar companiile sunt nevoite să își adapteze ofertele în funcție de doleanțele acestora. În cele din urmă, este necesară o armonizare între angajator și angajat, creându-se astfel un echilibru care să avantajeze ambele părți.

Scopul studiului realizat de Târgul de Cariere a fost de a evalua atitudinea și opinia participanților la târg asupra angajării în câmpul muncii. În cadrul acestui demers au răspuns 131 de vizitatori ai evenimentului. Majoritatea participanților la studiu aveau la momentul respectiv vârsta cuprinsă între 21 și 30 de ani, existând un procentaj de 34% de absolvenți al ciclului de licență.

Târgul de Cariere Chișinău se desfășoară și în această toamnă, pe 21-22 septembrie, la Palatul Național “Nicolae Sulac”. Organizatorii așteaptă peste 3.500 de candidați în cele două zile de eveniment.

Dacă ești o companie și dorești să te înscrii ca angajator la eveniment, trimite un email la companii@targuldecariere.ro sau folosește formularul de înscriere.

 

 

              

 

 

 

 

 

Categorii
Sfaturi

Interviurile #ILoveMyJob: Portret de artist – Marinaru’

„Prin scris pot să descriu mai ușor și mai pe înțelesul tuturor ce văd și ce simt.”

Marina Paul Sebastian, aka Marinaru’, a fost “omul nostru” la activarea Târgului de Cariere, de la Electric Castle. Tattoo artist by day și Graffiti artist by night, tânărul și-a adus într-un mod creativ și jucăuș propria viziune față de ceea ce ne place să facem, fiecăruia dintre noi. Provocat de TdC, Marinaru’ a acceptat să traducă prin desenele sale sintagma “I Love My Job”. Și a ieșit una dintre cele mai faine activări din cortul Weshowcase, unde au fost prezente numeroase companii care au asigurat buna dispoziție în rândul participanților de la festival. L-am provocat pe clujeanul de 27 de ani la o discuție, pentru a vedea cum anume se îmbină arta stradală cu muzica, dar și cu un job la un salon de tatuaje.

Am observat că te descrii ca Tattoo artist by day și Graffiti artist by night. Cum se completează ele?

Se îmbină perfect. Având în vedere că amândouă au la baza arta, procesul de a crea ceva din nimic, expunerea emoției, eu zic că se îmbină perfect chiar dacă unii ar zice că sunt două lumi diferite.

Și având în vedere că ambele au la bază arta, dar stiluri distincte, cât de mult se influențează una pe cealaltă în creațiile tale?

Au o influență puternică una asupra celeilalte, deoarece caut linia din tatuaj în graffiti și invers, caut culorile de graffiti în tatuaj.

E o nebunie în capul meu, nu prea pot să le vociferez sau să descriu foarte ușor. Ce e sigur e că mintea mea asociază constant imagini și produce idei la foc automat, ceea ce nu e tot timpul plăcut, deoarece nu reușesc să le fructific pe toate și devine frustrant câteodată.

Și în toată vâltoarea asta de idei plus dăruire, cum de mai are loc să intervină partea ta de MC?

Sincer nu știu, dar ce știu e că e o parte foarte importantă pentru mine, deoarece prin scris pot să descriu mai ușor și mai pe înțelesul tuturor ce văd și ce simt. Încă nu știu cum le fac față la toate. Chiar consider că încă nu o fac la capacitate maximă, dar mă zbat zilnic să mă disciplinez pentru a putea sa le fac pe toate la capacitate maximă. Sau măcar aproape.

Dragostea asta pentru scris și pentru a fi MC când a apărut?

A apărut pe la începutul adolescenței când voiam să fiu rău și șmecher ca toți cei pe care îi ascultam. Nu am avut o viață ușoară, așa că nu mi-a fost greu să mă asociez cu fenomenul. La început, normal, a fost o caterincă ca la majoritatea, dar în timp am văzut că are o putere mult mai mare, mai ales când încep oamenii să te asculte.

Ținând cont de complexitatea tuturor lucrurilor de care mi-ai spus, în momentul de față îți dorești să continui toate aceste proiecte în paralel?

Abia am început. Asta mă ține în viață.

Ai reușit cumva să îmbini utilul cu plăcutul, practicând ceea ce îți ține sufletul treaz. Oare la un moment dat una dintre aceste pasiuni ți-a schimbat într-un mod important cariera profesională?

Da, tatuatul. Eram într-un moment confuz al vieții când am decis să fac asta. Nu știam ce să fac, arta nu îmi era luată în serios, iar când am ajuns la BAStattoo prin intermediul unui prieten și coleg, Răzvan Roșca, lumea și viața mea s-a schimbat.

Marius Iacoban, adică THE BASTATTOO, a reușit să ia un om fără un drum foarte precis și să-l pună pe ruta pe care o aștepta de-o viață. Am cunoscut în cadrul și prin intermediul BAS toată lumea bună pe care aș fi vrut să o cunosc și ar fi trebuit să o cunosc, iar pentru asta o să-i fiu recunoscător toată viața.

În rest, în toate domeniile am avut parte de oameni ce au avut o influență puternică asupra carierei mele, dar acesta îl consider cel mai mare punct de cotitură.

„Artiștii nu prea sunt motivați de nimic în această țară și nu numai, iar mulți renunță la visele lor”

Ținând cont de această șansă care ți s-a oferit, cât de important este pentru un artist în devenire să primească astfel de oportunități?

E absolut vital, este vital pentru că artiștii nu prea sunt motivați de nimic în această țară și nu numai, iar mulți renunță la visele lor din cauza că nu le este apreciată munca și viziunea.

Vorbind de munca și viziunea ta, acestea au fost promovate recent la Electric Castle în cadrul unei activări organizată de Târgul de Cariere. Cum ți s-a părut propunerea?  

A fost o experiență plăcută, oamenii faini, muncitori, zâmbăreți. Ideea mi-a plăcut și am acceptat-o cu drag, deoarece urmărea exact acest lucru: promovarea unor joburi care probabil nu sunt luate așa de în serios de către marea majoritate. Ideea Alexandrei Jude (colega noastră de la TdC – n.r.) a fost de bun gust, apreciez enorm că a făcut asta și că m-a ales pe mine să reprezint artiștii, iar cu ocazia aceasta eu și toți artiștii, indiferent de domeniu, vrem să mulțumim pentru efort. Și aceleași mulțumiri și respecte vreau să le transmit și echipei TdC pentru că au creat un astfel de eveniment.

Deci consideri că pentru artiști este binevenită această apropiere între domenii de activitate care nu par a fi conectate, dar care funcționează perfect dacă aduni oamenii potriviți?

Da, deoarece arta este subapreciată indiferent de domeniul de activitate și este cenzurată de către părinți încă din primii ani ai copilului și asa au avut oportunitatea să vadă cu alți ochi acest domeniu. Așa poate se gândesc: “Și eu vreau ca al meu copil să deseneze la TdC în cadrul Electric Castle.”

Așa poate îl vor susține mai mult.

Publicul care a putut să interacționeze cu lucrările tale la Electric Castle unde anume poate descoperi mai multe despre tine și despre ceea ce creezi?

În mare parte îmi expun lucrările pe Facebook și pe Instagram. Încerc să țin la curent lumea cu tot ce fac, dar încă mă obișnuiesc cu tehnologia și cu postatul constant. Nu pot spune că îmi reușește mereu, dar postez și acolo pot vedea tot ce urmează să fac.

Din punct de vedere al carierei, care este următorul pas pentru tine în momentul de față?

Următorul pas este secret, dar tot ce pot spune e că totul merge în direcția bună și toate lucrurile se întâmplă exact așa cum trebuie, iar acum este de datoria mea să respect toate oportunitățile și să fructific tot. Deci următorii pași o să îi vedeți, puțin suspans nu strică.

Poate un mic indiciu nu strică nici el: îmi plănuiesc o călătorie la București unde am fost chemat de câțiva oameni extraordinari pentru a face niște lucruri extraordinare, dar astea urmează să le vedeți cu ochii voștri.

Interviu realizat de Alina Agafiței

Categorii
Sfaturi

Căutăm #celmaicoolbirou din Cluj-Napoca

Biroul este, pentru mulți dintre noi, a doua casă. Este locul în care suntem inspirați, de unde pornesc proiecte îndrăznețe, unde legăm prietenii de-o viață, un micro-univers ce capătă personalitatea celor care-l locuiesc. La Târgul de Cariere vorbim mereu de atmosfera de la job, iar vibe-ul locului în care lucrăm este la fel de important ca toate celelalte elemente care întregesc viața la job. De aceea, vrem să vedem prin ochii tăi cum e viața din biroul tău. Așadar, căutăm #celmaicoolbirou!

Arată-ne atmosfera din biroul tău publicând pe Instagram poze din spațiul tău de „creație”, folosește hashtag-ul #celmaicoolbirou, iar Târgul de Cariere și Daisler Print House te premiează cu un bean bag colorat și confortabil.

În tot acest timp vom fi cu ochii pe tine: urmărim pe Instagram fiecare postare cu hashtag-ul campaniei, #celmaicoolbirou, iar la final, alegem un câștigător. Noi, cei de la Târgul de Cariere, ne vom îngriji ca povestea biroului tău să ajungă peste mări și peste țări, iar Asociația Daisler va oferi un premiu cel puțin pe măsura atmosferei cool din biroul tău – un bean bag foaaarte colorat și foaaarte confortabil.

Te încurajăm să surprinzi orice moment al vieții tale la job, de la poveștile echipei în pauza de masă până la colțul tău preferat, de la canapeaua confortabilă din lounge până la sala de jocuri sau piscina de la etaj – dacă ești norocos să ai așa ceva, cu siguranță vei stârni invidii ;).

Campania se desfășoară pînă pe 31 iulie în Cluj-Napoca, iar pentru alegerea câștigătorului, vom lua în considerare atât aprecierile obținute la postări, cât și relevanța acestora.

So, good luck people!

 

 

Categorii
Joburi Sfaturi

Zece motive pentru care să pui în calendar ediția de toamnă a Târgului de Cariere

E foarte posibil să nu te tragă inima să-ți faci planuri pentru cariera ta, mai ales acum, în toiul verii, când toate gândurile și energia zboară – probabil – spre tărâmuri exotice și însorite. Dar… Da, există aici un “dar” care-ar trebui să te pună pe gânduri, măcar puțin. Nu-ți cerem să fii furnicuța harnică din celebra fabulă, ci doar să-ți faci niște planuri mai serioase pentru la toamnă. Pentru că între 22 septembrie și 16 noiembrie, cam toți marii angajatori din țară – și, oricum, cei care contează cel mai mult – vor aduce pentru tine mii de oferte care mai de care mai atractive, la Târgul de Cariere.

De ce să treci în calendar Târgul de Cariere? Ar fi multe-multe motive, și toate în favoarea ta, al celui care vrei să crești mare, dar nu oricum, ci împlinit și fericit cu ceea ce faci. Nu mohorât în fiecare zi de luni, nici cu jumătăți de măsură în desaga vieții tale de birou.

Dar hai să le punctăm, pe rând:

1. Ai trei luni și opt orașe pentru “explorarea” ofertelor de joburi

Ediția din această toamnă a Târgului de Cariere se desfășoară între 21 septembrie și 16 noiembrie, în opt orașe, dintre care șapte în România, plus Chișinău, capitala Moldovei. Ai, așadar, tot timpul la dispoziție pentru a te pregăti, pentru a urmări cele mai bune oferte de joburi sau internshipuri. Ca să-ți fie mai ușor, lăsăm aici și calendarul de toamnă, pe care-l găsești și pe pagina noastră de Facebook, la secțiunea Evenimente.

Chișinău – 21-22 septembrie, Palatul Național “Nicolae Sulac”

Cluj Global – 3-4 octombrie, Sala Polivalentă

Iași – 12-13 octombrie, Palas

Târgu Mureș – 16 octombrie, Teatrul Național

Alba Iulia – 18 octombrie, Alba Mall

Sibiu – 23-24 octombrie, Sala Polivalentă Transilvania

Brașov – 30-31 octombrie, Kronwell Hotel

Cluj IT – 9-10 noiembrie, Sala Polivalentă

Oradea – 16 noiembrie, Trade Center

2. Vezi online, în timp real, cine sunt angajatorii care participă la fiecare târg

Dacă te interesează o companie anume la care vrei să te angajezi sau, pur și simplu, vrei să afli toți angajatorii care vin la unul dintre evenimentele TdC, ești la doar un click distanță de aceste informații. Pe www.targuldecariere.ro, alegi orașul în care vrei să participi, iar acolo îți vor apărea toți angajatorii care s-au înscris la târg. Bineînțeles, lista este actualizată în timp real. Mai mult, dacă vrei să afli și ce fel de oferte au acele companii, este de ajuns să intri pe numele angajatorului și îți vor fi afișate joburile disponibile.

3. Intrarea este liberă, trebuie doar să vii

Da, toate evenimentele TdC oferă acces gratuit tuturor participanților. Și nu numai, ci multe alte avantaje – locații accesibile, spațioase, și evenimente gândite în așa fel încît să găsești repede și ușor ceea ce cauți.

4. Ai o experiență plăcută cu angajatorii

Nu ești singurul care se gândește cu stomacul strâns de emoție la interviul de angajare. Dar, hei, la TdC emoțiile nu-și au locul, pentru că la toate standurile companiilor vei întâlni oameni cu zîmbetul larg, care abia așteaptă să îți povestească despre compania lor, despre cât de cool e viața lor la birou, despre programele lor de internship. Iar în cazul unei compatibilități, Swipe Right. Sau, mai bine zis, ești programat numaidecât la un interviu.

5. Da, avem cafea!

Dacă ai mai fost la TdC, probabil ai trecut pe la Coffee Point-ul nostru, cel mai fierbinte punct, mai ales la orele matinale. O pauză de cafea te va ajuta să-ți aduni gândurile, să te reîncarci sau, de ce nu, să ai o discuție degajată cu unul dintre angajatori.

6. Înveți la workshopurile organizate de TdC

La multe dintre evenimente noastre, mulți specialiștii vin să susțină workshopuri, pe diferite teme de interes. Înveți de la ei cum să te pregătești pentru un interviu, spre exemplu, dar și lucruri mult mai complexe, din diferite domenii de activitate. În primăvară, companii mari, ca Bosch, Star Transmission, Siemens sau Yardi, au organizat workshopuri și concursuri cu participare gratuită pentru toți doritorii. Este o experiență frumoasă, care te ajută, de multe ori, să-ți descoperi talente sau aptitudini de care nici tu nu știai.

7. Primești consiliere în carieră

Dacă ești mai puțin experimentat și nu știi, spre exemplu, dacă CV-ul tău are toate atuurile pentru a fi angajat, te ajutăm noi să o faci. Avem mereu activări și standuri unde vei primi consiliere în carieră de la psihologi, oameni de HR, în general persoane cu multă experiență în recrutare.

8. Avem multe zone de relaxare

Știm: să alergi după jobul visat poate fi obositor. De aceea gândim mereu zone de relaxare, cu bean bag-uri, mese și scaune comode, zone de Gaming sau standuri unde îți poți face poze profesioniste de CV.

9. Găsești oferte, fie că ești junior, fie că ai experiență de mai mulți ani

Nu este nevoie să cauți foarte mult un job la Târgul de Cariere, pentru că oferte sunt pentru toată lumea. Să nu-ți treacă prin minte că, dacă ai trecut de o anumită vîrstă au dacă ai experiență de câțiva ani, nu vei găsi nimic care să ți se potrivească. Angajatorii sunt mereu în căutare de viitori colegi valoroși – doar se spune că trăim într-o piață a angajatorului, nu? Așadar, asul este la tine în mânecă, tu alegi ceea ce ți se potrivește cel mai bine!

10. Întâlneștii oameni care te inspiră

Nu e puțin lucru să găsim modele în viața profesională. Mereu e loc de învățat, de explorat și de aflat lucruri noi. De aceea, la TdC vei găsi mereu oameni care să te inspire. Poate fi un tânăr antreprenor, care participă la eveniment cu noul lui start-up – da, avem și zonă de Start-up. Poate fi unul dintre speakerii pe care-i vom invita să-ți vorbească sau poate fi, pur și simplu, un voluntar TdC, care te va motiva să faci mai multe pentru tine. Pentru că, la Târgul de Cariere, este vorba, în primul rând despre pasiune și despre #ILoveMyJob.

 

Categorii
Joburi Sfaturi

„Salut, sunt robotul GAUS și te ajut să te angajezi”

GAUS este un robot deștept, perspicace, face mii de conexiuni pe minut și te ajută să-ți găsești jobul mult visat. “Apasă <<Get Started>> pe Facebook Messenger și lasă magia să înceapă”. Cam așa se auto-descrie chatbot-ul GAUS, “inventat” de doi tineri din Chișinău în 2016. De atunci, robotul virtual a interacționat cu 3.000 de tineri aflați în căutarea unui job, iar 20 dintre ei s-au angajat datorită lui. Iar povestea GAUS este abia la început.

Dacă nu ți-ai imaginat până acum că un robot simpatic te va ajuta să-ți găsești jobul pe care-l cauți de atâta timp, ar fi timpul să o faci. Între timp, Eugeniu Gîrla și Iulian Gulea ne-au luat-o înainte. Cu viziunea în buzunar și pasiunea pentru tehnologie în minte, tinerii din Chișinău au pornit GAUS în 2016, una dintre puținele soluții de angajare existente în acest moment pe piața din Estul Europei, ce se folosește de tehnologie și Inteligență Artificială în procesul de recrutare.

Povestea robotului a început cu o investiție inițială de 7.000 de euro într-un startup promițător la acea vreme. Eugeniu este cel care a identificat nevoia de pe piață a unei astfel de soluții, iar de la vorbe a trecut imediat la fapte. Pe atunci, tânărul de 34 de ani se ocupa, printre altele, de organizarea Târgului de Cariere Chișinău.

De zece ani, acesta face recrutare, training și consultanță în HR, iar asocierea cu partenerul său, Iulian Gulea, a fost de bun augur. Experiența în HR a lui Eugeniu și expertiza în development a lui Iulian – care face parte din rețeaua Toptal (rețeaua cu cei mai buni 3% developeri din lume), au dus la apariția pe piață a lui GAUS.

Ce este GAUS?

GAUS este un chatbot, un robot virtual care te ajută să te angajezi. Se adresează generației Millennials, este încorporat în Facebook Messenger, folosește un chatbot interactiv și combină informațiile cu algoritmii de învățare a mașinilor și know-how-ul de recrutare colectat de la zeci de mii de candidați. Astfel, procesul de selecție rigid a unui candidat este transformat într-o experiență simplă, eficientă și plăcută.

Așa cum ne explică și Eugeniu, GAUS este construit pe trei componente de bază.

Prima ar fi algoritmul din spate, care combină ofertele cu cererea candidaților. Acest algoritm atrage atenția asupra intereselor generației tinere  – joburi part-time, freelance sau de la distanță.

Apoi, vine platforma. “Suntem integrați în Facebook Messenger, care deține 90% din piața platformelor interactive din Europa”, spune tânărul.

În sfârșit, cele două componente sunt completate de Inteligența Artificială, care invață patternuri de la fiecare interacțiune avută cu cei care folosesc chatbot-ul.

Experiența unui tânăr în căutarea unui job este una simplă și relativ scurtă. Discuția cu GAUS durează între 5 și 10 minute, iar în nu mai puțin de o săptămână, dacă este potrivit pentru un job anume, candidatul este contactat de compania angajatoare.

“Conexiunea se face automatizat. În cazul în care candidatul se potrivește pentru un post, datele lui ajung la compania respectivă. Foarte important de precizat este faptul că aceste date nu sunt trimise mai departe decât cu acordul candidatului”, explică Eugeniu Gîrla.

GAUS nu este unica soluție de angajare printr-un chatbot din Estul Europei, însă este una dintre puținele existente (sunt 10-15 la număr în acest moment), într-o piață în continuă dezvoltare. Până acum, platforma are utilizatori în Chișinău, Iași și Cluj-Napoca, iar anul acesta va intra și pe piața din București.

După investiția inițială de 7.000 de euro, startupul născut la Chișinău a beneficiat, în 2017, de o finanțare de 20.000 de euro în cadrul acceleratorului Startup Wise Guys, din Estonia și Letonia.

În echipa GAUS lucrează, în prezent, trei persoane, însă pe termen scurt echipa se va mări. Estimările fondatorilor arată că, până la finele anului curent, afacerea va intra pe profit.

Exit mobile version