Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”
Pe Andreea Retinschi o recunoști oriunde s-ar afla. Și acest lucru nu se datorează doar faptului că ține mai mereu un aparat foto în mână, ci și pentru că are părul viu colorat. Uneori mov, alteori roz sau mov cu roz. Andreea a început să captureze lumea prin obiectiv încă de mică, iar acum se poate lăuda că face ce-i place. Este pe drumuri de luni până duminică, dar reușește să-și organizeze eficient programul, pentru a petrece timp cu bunica ei și prietenii. De câțiva ani e freelancer, iar acest lucru îi oferă o libertate mai mare când vine vorba de alegerile profesionale pe care le face. Am întrebat-o despre începuturile sale, carieră și viitor, iar răspunsurile ei au sintetizat lucrurile care contează pentru ea ca om și ca fotograf.
Cum te-ai descrie celor care nu te cunosc?
Păr roz, haine cu păr de pisică, îndrăgostită de ploaie, nu știe să se descrie.
Îți mai amintești cum arăta prima ta fotografie?
Nu țin minte care a fost chiar prima fotografie, dar îmi aduc aminte că prima fotografie de care am fost mândră am facut-o cu aparatul pe film al tatălui meu când aveam probabil undeva în jur de 10 ani (plus sau minus câțiva ani). Aliniasem o compoziție din trei pisoi de pisică și am fost foarte mândră de rezultat, deși nu știam la vârsta aceea ce e compoziție.”
Ai studiat în Canada, mai precis în Toronto. Totuși te-ai întors în România și te-ai dedicat fotografiei de modă. Cum ți-ai creat stilul aici în țară?
În primul rând nu pot să accept titulatura de fotograf de modă, mi se pare că cei care s-au dedicat acestei ramuri a fotografiei au un stil mult mai studiat și detaliat decât mine, eu îmi fac stylingul singură și este destul de rudimentar. Practic fac fotografii cu fete îmbrăcate, nu dezbrăcate, dar nu este chiar fashion. În Toronto fotografiasem mult la studio, în mare parte și din cauza vremii foarte reci și faptului că nu aveam încă ochiul format ca să înțeleg geometria spațiului. Când m-am întors în România am simțit că vreau să reîncep de la zero, să îmi refac tot portofoliul și am început să fotografiez afară, în mare parte în natură. Stilul a venit cumva ca o chemare, complet organic.
Crezi că ar fi fost diferit dacă ai fi rămas în Canada?
Da, dar nu aș putea să îți spun dacă pentru bine sau rău, pentru că am împrumutat cuiva globul de cristal săptămâna trecută.”
Spuneai într-un alt interviu că prin intermediul ochiului de fotograf fotografiezi nu ceea ce este frumos pentru toată lumea, ci ceea ce este frumos pentru tine. Ce anume reprezintă frumosul pentru tine?
Acel je ne sais quoi care atinge pe fiecare în alt mod. Am mai discutat asta și cu alți fotografi, fiecare avem preferințele noastre la modul de a fotografia, fie că vorbim despre lumină, obiective sau modelele pe care le alegem. Nu este un lucru pe care poți să îl explici la fel cum nu poți sa îi explici unei persoane căreia nu ii place cocosul de ce tu îl adori.
P.S. Nu îmi place cocosul.”
Când erai mică îți doreai să fii vânzătoare la magazin, iar mai apoi veterinar. Ai crescut și te-ai orientat spre psihologie. Toate sunt de fapt meserii îndreptate spre oameni. Poate fi considerată fotografia un soi de terapie interioară?
Îmi place cum gândești. Sper că da, acuma că zici. Pe mine mă face fericită. Și cred că vorbesc și pentru ceilalți oameni care fotografiază, fie că sunt amatori, sau profesioniști, fie că fac fotografii cu mobilul sau cu un Hasselblad. Probabil că orice lucru care te face fericit și nu îți face rău pe căi secundare, poate fi considerat o formă de terapie.”
Acum ceva timp, ai devenit cunoscută cu fotografiile tale pe platforma DeviantArt. Cum s-a schimbat stilul tău de atunci?
Ce amintiri frumoase, mi-a fost foarte drag DeviantArt. Sper că am învățat să editez mai bine de atunci, dar baza cred că a rămas aceeași.”
Ești fata cu multe pisici acasă. Nu te-a tentat niciodată să încerci fotografia cu animale?
O practic în fiecare zi. Subiectele nu cooperează mereu, recomand multă răbdare.”
Faci parte din proiectul People of TIFF și People of Electric Castle, care a fost propus de Banca Transilvania. Cum se îmbină zona de freelance cu zona de corporate în viața ta?
Proiectele corporate fac parte din freelancing. Ca freelancer primesc propuneri pe care le pot accepta sau refuza. Proiectul cu Banca Transilvania este unul din proiectele mele de suflet pentru că atunci când sunt pe teren trăiesc o experiență terapeutică, cum menționai și tu mai sus, atunci când am ocazia sa cunosc și să fotografiez oameni frumoși și interesanți. De multe ori se lasă cu îmbrățișări și chiar lacrimi de emoție, e minunat.”
Cum îți alegi proiectele?
Am ajuns din fericire la punctul în care dacă un proiect nu îmi face plăcere sau nu este pe orientarea mea, pot să îl refuz. Am ajuns la concluzia că mai bine stai acasă și bei o bere decât să accepți un proiect care nu te reprezintă sau care nu îți aduce bucurie. (O să mai recitesc ce am spus aici din când in când, daca mă lasă memoria.)”
Câtă libertate are de fapt un freelancer?
Libertatea vine din două părți: securitatea financiară și securitatea emoțională. În funcție de care primează pentru tine personal, îți poți alege și proiectele.”
Cât de dificil este să gestionezi toate proiectele pe care ți le asumi ca freelancer?
Pe o scară de la 1 la 10: 8.9 pentru că sunt workaholic și încerc să le fac pe toate.”
Există timp liber în viața unui freelancer?
Legenda spune că da, dar că freelancerul trebuie să fie milos cu el și inteligent legat de sănătatea lui. Eu se pare ca nu sunt nici miloasă, nici inteligentă. Bunica îmi spune mereu că sunt cel mai rău șef cu mine. Adevărul e că dacă lucram pentru cineva care mă muncea cât mă muncesc eu, aș fi demisionat de mult.”
Și acum, clasica întrebare: unde anume te vezi în cinci ani și cum?
În oglindă cel mai probabil. Mie îmi este greu să îmi fac planuri pentru 5 zile de azi încolo, deci o să las această întrebare să zboare pe lângă mine, cum las și weekendurile pe care le lucrez.”
O întrebare bonus: câte pisici ai acum?
Aproximativ 9, plus Câine, care e și el un fel de pisică undercover.”
