Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Sfaturi

Transparentizarea salariilor: avantaje și dezavantaje

Noile tendințe, modificările legislative, contextul socio-cultural sau nevoia de adaptare au generat mereu subiecte controversate, îndelung dezbătute și mediatizate în piața muncii. Un exemplu de astfel de subiect este reprezentat de fenomenul de transparentizare a salariilor

Chiar dacă în momentul de față transparentizarea salariilor este opțională, Comisia Europeană a prezentat o propunere legislativă privind transparența salarială care are ca principal scop eliminarea diferențelor de salarii dintre femei și bărbați, la nivelul Uniunii Europene. Conform unor statistici prezentate de Comisia Europeană, femeile câștigă în medie, pe oră, cu 13% mai puțin decât bărbații. De menționat este că acest procent nu se aplică și în România, unde există un echilibru din această perspectivă. Noile măsuri propun ca angajatorii să comunice salariul care urmează a fi oferit, inclusiv în anunțul de angajare, și să pună la dispoziția angajaților o descriere a criteriilor utilizate pentru a defini evoluția lor salarială și avansarea în carieră. Totuși, rămâne de văzut dacă și în cât timp măsura propusă de Comisia Europeană de a legifera transparența salariilor va deveni obligatorie în statele membre ale Uniunii Europene.

În prezent, discuția despre cât de mult câștigi este, în general, un subiect tabu. Cu toate acestea, pe piața forței de muncă, cererea pentru mai multă transparență salarială este în creștere, iar unele companii au început deja să facă publice salariile aferente anumitor poziții, în timp ce altele încă se arată reticente. Înainte de a stabili dacă transparentizarea salariilor este sau nu un lucru benefic pentru compania ta, este necesar să cunoști care îi sunt avantajele și dezavantajele.

Avantajele transparentizării salariilor

  • companiile care dezvăluie salariul oferit pentru o anumită poziție atrag candidați mai ușor și mai rapid
  • angajații vor avea mai multă încredere în compania pentru care lucrează
  • diferențele pe criterii de gen, etnie sau naționalitate vor fi diminuate sau eliminate
  • transparența salarială poate atrage candidați cu un nivel ridicat de pregătire
  • angajații se pot concentra mai mult pe munca lor
  • în mod normal, în cazul unui candidat care aplică pentru o anumită poziție știind deja salariul, șansele ca acesta să refuze oferta de angajare pe motiv că salariul nu este conform așteptărilor scad
  • este încurajat conceptul de salarii egale pentru poziții similare
  • sunt necesare mai puține negocieri salariale
  • transparentizarea salariilor poate deveni o formă de employer branding prin promovarea unei culturi a transparenței
  • se economisește timp în procesul de recrutare
  • modalitate de a te diferența de competiție

Dezavantajele transparentizării salariilor

  • pot apărea tensiuni între colegi
  • tentația angajaților de a schimba constant locul de muncă pentru un salariu mai bun va fi mai mare
  • angajații își pot pierde motivația, iar randamentul va scădea dacă au impresia că muncesc mai mult sau la fel ca un coleg care câștigă mai mult
  • costuri semnificativ mai mari pentru a reține un angajat bun
  • angajații buni ar putea părăsi compania
  • dificil de implementat: dacă lucrurile nu funcționează bine, se poate crea haos
  • angajații tind să se compare între ei 
  • mulți angajați nu se simt confortabil ca oamenii din jur să le cunoască salariul

Tendințe actuale

Dacă aruncăm o privire de ansamblu asupra joburilor publicate pe platforma partenerului nostru actual de recrutare, BestJobs, vom observa că există tot mai multe companii care au decis să afișeze salariul exact sau un interval financiar de referință pentru anumite poziții. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul joburilor care au salariul afișat s-a dublat, iar acest lucru indică faptul că angajatorii încearcă să răspundă solicitării venite din partea forței de muncă din România. Conform unor studii realizate de BestJobs, procentul candidaților interesați să cunoască salariul în momentul aplicării pentru un anumit loc de muncă a ajuns la 98%

Având în vedere tendințele de pe piața muncii din România, dar și de la nivel european, dublate de intenția de a se introduce un act normativ care ar obliga angajatorii să implementeze transparența salarială, se așteaptă ca în perioada următoare numărul companiilor care fac public salariul pentru joburile vacante să crească. Totodată, este important de conștientizat că urmarea unei politici de transparență a salariilor are multe avantaje, dar fără o cultură organizațională care să o susțină și fără o strategie clară de comunicare, aceasta poate fi problematică. În fond, pentru majoritatea oamenilor salariul este un punct sensibil, iar o parte din stima de sine se leagă de percepția locului în care se situează în comparație cu ceilalți.

Surse:

https://www.consilium.europa.eu/en/policies/pay-transparency/

https://www.cultureamp.com/blog/salary-transparency

https://www.hays.com.au/employer-insights/management-issues/salary-transparency-pros-cons

https://www.wall-street.ro/articol/Careers/291158/transparenta-salariala-incepe-sa-prinda-contur-romanii-vor-sa-stie-salariul-dinainte-sa-aplice-pentru-un-job.html#gref

Categorii
Interviuri Joburi Profesionale Stiri

Trenduri pe piața muncii în 2023: quiet hiring & rage-applying

Dinamica pieței muncii, modul în care se raportează angajații în prezent la jobul pe care îl au, viziunea angajatorilor despre eficientizarea mecanismelor din cadrul unei companii, precum și contextul social au determinat apariția unor noi trenduri în sfera profesională. Dacă în trecut tendințele dintr-un anumit domeniu erau răspândite cu ajutorul mass-media, în momentul de față acestea câștigă notorietate prin intermediul rețelelor sociale. În ultimii ani, rețeaua socială TikTok a câștigat tot mai multă popularitate și s-a transformat într-un inițiator de trenduri. Începutul anului 2023 aduce în prim-plan diverse trenduri pe piața muncii, iar printre cele mai mediatizate se numără quiet hiring și rage-applying.

Quiet hiring, antidot pentru quiet quitting

Fenomenul numit quiet quitting, care a avut un impact semnificativ asupra pieței muncii în anul 2022, face referire la concentrarea pe sarcinile strict legate de fișa postului, cu scopul de a evita munca suplimentară. Cu alte cuvinte, este vorba de a face minimul necesar pentru a-ți îndeplini sarcinile și de a stabili limite clare în vederea îmbunătățirii echilibrului dintre viața profesională și cea personală (Mai multe detalii despre quiet quitting poți afla aici.). Din dorința angajatorilor și a recrutorilor de a combate quiet quitting-ul, a luat amploare quiet hiring-ul. Deși nu este un fenomen nou, ci doar apare sub o denumire mai updatată, acesta a devenit în ultimul timp o practică tot mai des întâlnită în cadrul companiilor. Pe scurt, quiet hiring-ul reprezintă o strategie prin care companiile pregătesc angajații actuali pentru noi roluri, noi atribuții sau noi domenii de activitate, fie temporar, fie permanent, pentru a se adapta la nevoile instituției pentru care lucrează. Aspectul care face ca acest subiect să fie unul controversat este legat de faptul că, de obicei, quiet hiring-ul nu vine imediat cu o promovare sau o mărire de salariu, deși e posibil ca acestea să apară pe parcurs, în funcție de modul în care se vor derula ulterior discuțiile dintre angajat și angajator.

Mobilitatea internă a talentelor și retenția angajaților prin quiet hiring

Într-un cadru ideal, quiet hiring-ul încurajează mobilitatea internă a talentelor, prin repartizarea angajaților, ținând cont de nevoile organizației și abilitățile angajaților. Pentru angajatori, quiet hiring-ul înseamnă timp economisit în procesul de recrutare și, de asemenea, poate ajuta și la retenție: dacă un angajat bun simte că e momentul să caute noi provocări și se gândește să își schimbe jobul, faptul că are oportunitatea de a se muta pe o altă poziție mai bună și care implică mai multă responsabilitate îl poate determina să nu mai demisioneze. De menționat este și că este de datoria angajatorilor să ofere oportunități specifice de perfecționare pentru a-i ajuta pe angajați să răspundă nevoilor organizaționale în evoluție. Totodată, un nou rol, noi atribuții sau un nou domeniu pot aduce un salariu mai mare, o promovare, bonusuri, program mai flexibil sau alte beneficii.

Cum să procedezi dacă te confrunți cu acest fenomen 

  • discută direct cu superiorul tău despre situație și află răspunsuri la toate nelămuririle tale; nu ezita să îți expui punctul de vedere și așteptările pe care le ai
  • fii onest cu tine și cu interlocutorul tău
  • pune în balanță avantajele și dezavantajele
  • abordează în discuția cu superiorul tău subiectul unei promovări sau măriri de salariu
  • cere detalii precise despre noile atribuții, noul rol, program, beneficii
  • nu uita de propriile obiective profesionale și află în ce măsură le vei putea atinge
  • ține cont de echilibrul dintre viața profesională și cea privată
  • află dacă vei putea face față volumului de muncă

Fără îndoială, quiet hiring-ul oferă multiple beneficii angajaților, dar există riscul ca acest proces să fie folosit pentru a da mai mult de lucru unui singur angajat care, în lipsa unei înțelegeri în prealabil a schimbărilor la care va trebui să se adapteze, ar putea ajunge la burnout. Așadar, comunicarea dintre angajator și salariați în astfel de contexte este esențială.

Rage-applying, cel mai nou trend de pe TikTok

Dacă anul trecut lipsa de apreciere și de motivație i-a determinat pe angajați să adere la fenomenul quiet quitting, în 2023 se pare că angajații adoptă o nouă strategie, și anume rage-applying-ul. Termenul de rage-applying se referă la încercarea de a direcționa furia și frustrarea acumulate la locul de muncă spre a aplica pentru cât mai multe joburi simultan. Acest lucru se întâmplă, de obicei, atunci când angajații sunt nemulțumiți de actualul loc de muncă și caută modalități de a pleca din acest mediu. 

Cum s-a viralizat trendul

Chiar dacă strategia de a aplica pentru mai multe joburi în același timp nu este una nouă, fenomenul a luat amploare pe rețelele sociale la finalul anului trecut și continuă să se manifeste și acum. În decembrie 2022, un utilizator canadian de TikTok a împărtășit experiența sa de a aplica pentru 15 joburi, ca urmare a nemulțumirilor față de locul de muncă pe care îl avea în acel moment. Ulterior, a obținut un nou job, cu o mărire de salariu de 25 000 de dolari. Videoclipul s-a viralizat rapid și foarte multe persoane au început să experimenteze rage-applying-ul, iar din relatările utilizatorilor TikTok, strategia s-a dovedit a avea succes.

Cât de benefic este rage-applying-ul, dincolo de relatările de pe TikTok

Chiar dacă sună clișeic, rage-applying-ul funcționează pentru unii, dar nu în cazul tuturor. Această strategie te poate ajuta să găsești jobul ideal pentru tine, dar trebuie avut în vedere faptul că luarea unor decizii rapide, generate de furie și frustrare, ar putea să te împiedice să gândești limpede și obiectiv și, astfel, poți ajunge într-o situație și mai neplăcută. S-a dovedit de nenumărate ori că un salariu mai mare nu garantează întotdeauna un mediu de lucru mai bun sau o satisfacție profesională dezirabilă. Prin urmare, schimbarea locului de muncă este o decizie importantă, cu un impact notabil asupra fiecărui angajat, și nu ar trebui să fie luată niciodată în mod pripit, în baza unui impuls.

Altenative la rage-applying

  • comunicarea este esențială: în loc să încerci să te răzbuni pe șeful tău și pe mediul de lucru, ar trebui să ai o discuție cu superiorul tău și, dacă e necesar, cu alte persoane din companie, pentru a le spune în mod direct ce te deranjează și pentru a găsi împreună cele mai bune soluții
  • analizează în detaliu anunțurile de angajare și asigură-te că profilul jobului este potrivit pentru tine și  în concordanță cu obiectivele tale profesionale 
  • câteva zile de repaus mereu sunt benefice: ia-ți câteva zile libere în care să te deconectezi, iar când te vei întoarce la muncă e posibil să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă

Piața muncii, cultura organizațională și tendințele din mediul profesional se află într-o continuă schimbare. Fără îndoială, în prezent, rețelele sociale contribuie într-o mare măsură la viralizarea tendințelor dintr-un anumit domeniu. Înainte de a adera la una dintre aceste tendințe, trebuie să răspundem în cel mai sincer mod posibil la întrebarea simplă: Este potrivit pentru mine?, iar dacă vom face acest lucru avem șanse să obținem beneficii în urma acțiunilor noastre.

Surse:  

https://www.hindustantimes.com/business/explained-what-is-rage-applying-and-why-it-is-the-newest-trend-101674112793545.html

https://www.theskimm.com/money/what-is-rage-applying
https://www.theskimm.com/money/what-is-quiet-hiring

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi Stiri

Cele mai importante modificări ale Codului Muncii. Ce obligații revin angajatorilor și ce noi beneficii li se oferă salariaților

Cel mai important element de referință atât pentru angajatori, cât și pentru salariați, din perspectivă legislativă, este Codul Muncii. Ambele părți urmăresc sau ar trebui să urmărească în mod constant modificările acestuia, pentru a fi la curent cu drepturile și obligațiile care le revin. Există numeroase exemple de cazuri în care necunoașterea și nerespectarea prevederilor legale au avut ca rezultat situații dintre cele mai neplăcute. Finalul anului trecut a adus o serie de modificări și completări semnificative în Codul Muncii, prin Legea nr. 283/2022, publicată în Monitorul Oficial. În rândurile de mai jos, vom trece în revistă principalele modificări ale Codului Muncii, precum și ce obligații revin angajatorilor și ce noi beneficii li se oferă salariaților.

Salariul minim a fost majorat cu 17,6%. La finalul anului trecut, printr-o hotărâre de Guvern, s-a decis ca salariul minim brut să fie majorat de la 2 550 de lei la 3 000 de lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Scutiri de taxe pentru firmele care oferă angajaților abonamente pentru sport sau terapeutice. Săptămâna trecută a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 34/2023, care prevede că abonamentele pentru sport sau terapeutice oferite de către companii angajaților, ca beneficii extra-salariale, vor fi neimpozabile și vor putea fi scăzute de angajatori din impozite, drept cheltuieli deductibile. Cu alte cuvinte, pentru acordarea acestor beneficii, angajatorii nu vor mai plăti impozit pe venit și contribuții sociale pentru pensii, sănătate și muncă, așa cum se întâmpla în trecut.

Noi reguli privind concedierea angajaților. În Codul Muncii, au fost introduse noi situații în care concedierea salariaților nu este permisă. Astfel, pe lângă cazurile deja expuse în lege, în prezent, un angajat nu poate fi concediat pe durata concediului paternal sau de îngrijitor, precum nici pe motivul absentării de la muncă în situații neprevăzute. De asemenea, a fost introdus un alineat prin care salariații pot solicita  angajatorului să prezinte, în scris, suplimentar față de decizia de concediere, motivele care au condus la dispunerea concedierii.

Posibilitatea de a avea mai multe contracte individuale de muncă. Dacă în trecut situația celor care doreau să aibă mai multe contracte individuale de muncă simultan lăsa loc de interpretări, acum modificările legislative au venit să aducă clarificări asupra acestui aspect. În articolul 35 din Legea nr. 283/2022 se menționează următoarele: (1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care îşi exercită acest drept.

Absentarea de la locul de muncă în situaţii neprevăzute. În acest moment, Codul Muncii oferă angajatului dreptul de a absenta de la locul de muncă în situaţii neprevăzute, determinate de o situaţie de urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezenţa imediată a salariatului. Absentarea de la locul de muncă într-o asemenea situație nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic, iar angajatorul şi salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absenţă.

Clarificări cu privire la acordarea concediului paternal. Noile modificări din Codul Muncii prevăd faptul că acordarea concediului paternal nu este condiționată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului, angajatorul având obligația acordării concediului paternal la solicitarea scrisă a angajatului. Totodată, de menționat este și că durata concediului paternal a fost extinsă de la 5 la 10 zile lucrătoare, iar în cazul taților care au obținut un atestat de absolvire a cursului de puericultură aceasta se majorează cu încă 5 zile, pentru fiecare copil, și nu doar pentru primul născut, ca până acum.

Dreptul la concediul de îngrijitor. În articolul 153 din Legea nr. 283/2022 se menționează următoarele: (2) Concediul de îngrijitor este concediul acordat salariaţilor în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave. Astfel, potrivit noilor modificări legislative, angajatorul are obligaţia de a acorda concediu de îngrijitor salariatului pentru o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului. 

Introducerea unor informații suplimentare în contractul individual de muncă și comunicarea acestora angajatului sau viitorului angajat. Conform noilor reglementări legislative, în cadrul contractului individual de muncă este obligatoriu să fie menționate următoarele aspecte, pe lângă cele deja prevăzute:

  • locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea desfăşurării activităţii în locuri de muncă diferite şi dacă deplasarea între acestea este asigurată sau decontată de către angajator
  • salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, evidenţiate separat, periodicitatea plăţii salariului şi metoda de plată
  • durata normală a zilei de lucru, exprimată în ore/zi şi/sau ore/săptămână, condiţiile de muncă şi de compensare sau de plată a orelor suplimentare, precum şi, dacă este cazul, modalităţile de organizare a muncii în schimburi
  • durata şi condiţiile perioadei de probă
  • avantajele acordate de către angajator (asigurare medicală privată, contribuţii suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupaţională, suportate de angajator, în condiţiile legii, precum şi orice alte beneficii sociale, acordate din iniţiativa angajatorului, atunci când acestea constituie avantaje în bani sau sunt plătite de către angajator salariatului, ca urmare a activităţii profesionale a acestuia, după caz).

Informațiile prezentate în rândurile de mai sus constituie doar câteva dintre principalele modificări aduse Codului Muncii. Pentru mai multe detalii, vă recomandăm să consultați Codul muncii și Legea 283/2022.

Categorii
Joburi Profesionale Stiri

 Primăvara începe cu Târgul de Cariere!

Anul 2022 a înregistrat cel mai mare număr de angajări din ultimii cinci ani. Acest lucru a fost ilustrat și prin intermediul cifrelor extrase din cadrul evenimentelor Târgul de Cariere. Cele șapte evenimente au confirmat interesul crescut al candidaților și al companiilor pentru piața forței de muncă și au reunit 18 664 de participanți și 250 de angajatori, care au pus la dispoziție candidaților un total de 8482 de locuri de muncă. De asemenea, Târgul de Cariere a înregistrat un număr de 269 213 vizitatori online, în timp ce interviurile cu reprezentanții companiilor, transmise direct de la evenimente, s-au bucurat de un număr de 36 719 de vizualizări. În baza cifrelor din sezonul de toamnă și a tendințelor actuale, se așteaptă ca interesul pentru ofertele de pe piața muncii și pentru employer branding să se mențină la cote înalte și la începutul anului 2023, chiar dacă unii analiști preconizează o încetinire a angajărilor.

Indiferent dacă ești în căutarea unui loc de muncă, dorești să iei pulsul mediului profesional, urmărești atragerea de talente în compania ta sau creșterea notorietății brandului de angajator, la Târgul de Cariere ai oportunitatea să îți îndeplinești obiectivele. Târgul de Cariere se întoarce cu un nou sezon de evenimente și pune piața muncii în mișcare în șase dintre cele mai importante orașe ale țării și capitala Republicii Moldova: Sibiu (10-11 martie), Cluj-Napoca (15-16 martie), Oradea (18 martie), Târgu Mureș (22 martie), Chișinău (31 martie – 1 aprilie), Iași (7-8 aprilie) și Brașov (21 – 22 aprilie)

Zeci de companii locale și internaționale au confirmat deja prezența la evenimentele de recrutare din primăvara acestui an, iar reprezentanții acestora așteaptă cu nerăbdare să interacționeze direct cu participanții și să le prezinte variate oferte de angajare. Asemeni edițiilor precedente, și de data aceasta vor fi prezente companii din diverse domenii de activitate, precum: inginerie și IT, producție și tehnică, auto si automotive, HoReCa, logistică și transport, telecomunicații, comerț, marketing și comunicare, servicii și BPO, resurse umane, financiar, bancar, farmaceutic, medical și nu numai. 

Târgul de Cariere pune și primăvara aceasta piața muncii în mișcare, oferind companiilor variante multiple de employer branding, iar celor aflați în căutarea unui loc de muncă numeroase oportunități profesionale. La Târgul de Cariere, noi mereu venim cu oportunități, iar participanții aleg cum le transformă, a declarat Maria Petruța, PR Manager la Târgul de Cariere.

Mai multe informații despre calendarul și programul evenimentelor din această primăvară pot fi consultate pe targuldecariere.ro, dar și pe paginile de social media ale evenimentului – Facebook, LinkedIn, Instagram și Youtube.

Categorii
Profesionale Sfaturi Stiri

Zile libere legale în 2023. Ce prevede legea pentru angajații care lucrează în aceste zile

Zi liberă sau zile libere sunt acele cuvinte magice care aduc un zâmbet pe buzele fiecărui angajat și, implicit, o multitudine de idei și planuri cu privire la cum ai putea să ți le petreci. Noul an abia a început, dar este important să cunoaștem care sunt zilele libere legale în 2023, pentru a ne putea planifica timpul într-un mod cât mai plăcut. De asemenea, este esențial să știm și ce prevede legea pentru angajații care lucrează în aceste zile. Conform Codului Muncii, anul acesta, românii vor avea 15 zile libere legale, dintre care 12 sunt în timpul săptămânii.

Calendarul zilelor libere legale în anul 2023

1 ianuarie și 2 ianuarie — Anul Nou (duminică și luni)

24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (marți)

14 aprilie — Vinerea Mare

16-17 aprilie — Paștele ortodox (duminică și luni)

1 mai — Ziua Muncii (luni)

1 iunie — Ziua Copilului (joi)

4 iunie și 5 iunie – Rusaliile și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)

15 august — Adormirea Maicii Domnului (marți)

30 noiembrie — Sfântul Andrei (joi)

1 decembrie — Ziua Națională a României (vineri)

25 decembrie și 26 decembrie — Crăciunul (luni și marți)

Totuși, nu toți angajații se vor bucura de aceste zile libere în datele menționate mai sus. Există situații în care aceștia sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere legal. În asemenea cazuri, articolul 142 din Codul Muncii vine cu reglementări și menționează următoarele: (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu oferă angajaților compensații pentru munca prestată în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Mai multe zile libere pentru angajații din sectorul public

La finalul anului trecut, Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie libere pentru salariații care fac parte din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zilele legale în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zilele de repaus săptămânal.

Alte zile libere plătite

Pe lângă zilele libere legale, salariații au dreptul, conform legislației în vigoare, la zile de concediu de odihnă plătite, a căror durată minimă este de 20 de zile lucrătoare. Durata concediului de odihnă se stabilește în contractul individual de muncă. Totodată, există și alte contexte în care angajații beneficiază de zile libere plătite, stabilite prin contractul colectiv de muncă, unic la nivel național:

  • decesul soțului/soției/copilului/părinților/socrilor – 3 zile lucrătoare;
  • decesul bunicilor/fraților/surorilor – 3 zile lucrătoare;
  • căsătoria salariatului – 5 zile lucrătoare;
  • căsătoria unui copil al salariatului – 3 zile lucrătoare;
  • nașterea/adopția unui copil (în general, aplicabil în cazul tatălui) – 5 zile lucrătoare + 10 zile, dacă a urmat un curs de puericultură;
  • chemări la Centrul Militar (în baza actelor) – o zi lucrătoare, conform legii;
  • donatorii de sânge – o zi lucrătoare;
  • la schimbarea locului de muncă, cu schimbarea domiciliului în altă localitate – 5 zile lucrătoare;
  • control medical anual – o zi lucrătoare.

Zile legale libere în alte țări

Aruncând o privire de ansamblu asupra numărului de zile libere legale din alte țări ale lumii, vom observa că statele în care se acordă cele mai multe astfel de zile sunt:

  • Myanmar (32 de zile legale libere)
  • Nepal (30 de zile legale libere)
  • Iran (26 de zile legale libere)
  • Sri Lanka (25 de zile legale libere)
  • Malaysia (23 de zile legale libere)

La polul opus, cu numărul cel mai mic de zile legale libere se află următoarele state:

  • Elveția (7-15 zile legale libere, în funcție de canton)
  • Ecuador (8-9 zile legale libere, în funcție de oraș)
  • Mexic (8 zile legale libere)
  • Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (8 zile legale libere pentru Anglia, Scoția și Țara Galilor și 10 pentru Irlanda de Nord)
  • Canada (8-12 zile legale libere, în funcție de provincie)

Chiar dacă acest articol ne-a dus cu gândul la concedii și planificarea zilelor libere, să nu uităm că primăvara începe cu Târgul de Cariere! Și nu, nu l-am planificat în zilele libere legale :). Te așteptăm cu mii de oportunități, entuziasm și angajatorii momentului din numeroase domenii de activitate.

Calendarul evenimentelor noastre

✅ Sibiu – 10 și 11 martie
✅ Cluj-Napoca – 15 și 16 martie
✅ Oradea – 18 martie
✅ Târgu Mureș – 22 martie
✅ Chișinău – 31 martie și 1 aprilie
✅ Iași – 7 și 8 aprilie
✅ Brașov – 21 și 22 aprilie

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

 Șapte modalități prin care să crești rata de retenție a angajaților în compania ta 

Cum îți păstrezi angajații în companie? este o întrebare care dă tot mai multe bătăi de cap angajatorilor în contextul actual. Unul dintre principalele obiective ale fiecărei companii este să își păstreze angajații cât mai mult timp. Studiile arată că succesul unei companii este strâns legat de continuitatea angajaților, de nivelul de motivație al acestora și de o bună comunicare internă.

Piața muncii este una dinamică, iar fiecare angajat are propriul sistem de valori și priorități după care se ghidează. Angajații își părăsesc locul de muncă din mai multe motive, precum: salariul și/sau beneficiile extrasalariale care nu mai corespund așteptărilor, lipsa oportunităților de avansare, căutarea de noi provocări, mediul de lucru, programul, colegii, superiorii, cultura organizațională sau sentimentul că nu sunt apreciați suficient. Pentru a evita demisiile, este important să ai în vedere și să aplici o serie de strategii prin care să încerci să păstrezi angajații pentru o perioadă cât mai lungă. În rândurile care urmează, îți prezentăm șapte modalități prin care să crești rata de retenție a angajaților în compania ta. 

  1. Ascultă-ți angajații și ține cont de feedback-ul lor

Primul pas în păstrarea angajaților într-o companie este să menții o bună comunicare cu ei, să îi asculți și să iei cât mai rapid deciziile care se impun, ținând cont de feedback-ul acestora. Oamenii trebuie să simtă că vocea lor contează, că opinia lor este importantă și că managerii sunt interesați de ceea ce au de spus. Ascultarea angajaților și atenția la nevoile lor crește nivelul de implicare al acestora și satisfacția profesională. De aici derivă schimbări pozitive la locul de muncă, iar acest lucru se va reflecta în rezultatele companiei.

  1. Arată-le angajaților că sunt apreciați pentru munca depusă 

Fiecare persoană dorește să se simtă apreciată pentru munca pe care o depune. Cei mai mulți dintre angajați își doresc să lucreze pentru un angajator care crede în ei și le apreciază contribuțiile. Angajații care nu se simt apreciați sau a căror muncă nu le este recunoscută sunt mai puțin implicați în sarcinile zilnice și mai predispuși să plece. Așadar, asigură-te că le mulțumești direct pentru munca depusă de fiecare dată când ai ocazia. De asemenea, te poți gândi la diverse modalități de recompensă pentru aceștia, fapt care îi va motiva să continue să lucreze cât mai bine și eficient.

  1. Organizează team building-uri 

Echipele puternice nu se formează doar prin angajarea unor persoane calificate, ele trebuie să fie construite prin activități menite să aducă angajații împreună. Organizarea team building-urilor aduce multe beneficii companiilor: crește productivitatea și motivația angajaților, încurajează colaborarea și consolidează încrederea și respectul între colegi. De asemenea, acestea ajută la crearea unor legături mai puternice în cadrul echipei și, după cum știm cu toții, una dintre cele mai grele părți a părăsirii unui loc de muncă este pierderea colegilor care ți-au devenit prieteni de-a lungul anilor.

Dacă nu ai idei inovative de team building-uri, nicio problemă. Te ajutăm noi! În fiecare an, Târgul de Cariere și Digital Crusade fac posibilă organizarea Esports Corporate Championship (ECC). Esports Corporate Championship este un nou tip de team building. Unul care rezonează cu angajații și care îmbină competitivitatea, munca în echipă și distracția. Scopul este acela de a transforma hobby-urile și pasiunile angajaților într-o experiență productivă și unică de consolidare a legăturilor de echipă. Rețeta este simplă: se iau cele mai populare esports/jocuri video și se transformă în cea mai cool formă de team building. Organizatorii aleg jocurile care se potrivesc cel mai bine companiilor participante, se formează echipele și se dă startul celei mai mari competiții între companii din România. Află mai multe despre ECC, vezi cum se derulează competiția, cine au fost ultimii caștigători și cum poți să îți înscrii compania: https://www.digitalcrusade.ro/events/esports-corporate-championship/

  1. Oferă angajaților flexibilitate

În perioada pandemiei, angajații au apreciat flexibilitatea muncii de la distanță și au perceput-o ca pe un echilibru între viața profesională și cea personală. Deși birourile companiilor s-au redeschis, unii dintre angajați preferă să lucreze de la distanță sau într-un sistem hibrid. Faptul că nu au această opțiune ar putea chiar să-i determine să demisioneze. În contextul dat, companiile își pot păstra angajații oferindu-le opțiunea de a lucra de la domiciliu sau într-un sistem hibrid. Flexibilitatea a fost mereu unul dintre cele mai importante aspecte în analiza unei oferte de angajare, iar multe persoane preferă un orar flexibil în detrimentul unui salariu mai mare.

  1. Menține o bună comunicare internă

Comunicarea la locul de muncă este foarte importantă, deoarece crește motivația, productivitatea și satisfacția angajaților, iar șansele ca aceștia să își dorească să plece sunt mai mici. Studiile arată că unul dintre motivele principale pentru care angajații își părăsesc jobul este lipsa de comunicare. Aceștia se simt dați la o parte în momentul în care nu primesc informații privind deciziile care se iau la nivelul instituției și nu sunt consultați în legătură cu schimbările care îi vizează în mod direct. Pentru a evita acest lucru, o modalitate de a menține angajații implicați este de a împărtăși în mod regulat informații despre deciziile care se iau în cadrul companiei, clienții noi, feedback-ul comunității sau orice e de actualitate. Construiește o strategie de comunicare internă viabilă pentru a te asigura că angajații primesc informații noi cât mai curând posibil.

  1. Oferă angajaților oportunități de formare profesională

În momentul în care un angajat primește o oportunitate de formare profesională, de cele mai multe ori, acesta se simte apreciat de către companie și vede ca pe un aspect pozitiv faptul că se investește în formarea angajaților, iar acest lucru nu face decât să motiveze angajatul să acumuleze cât mai multe cunoștințe și să evolueze. De asemenea, oportunitățile de formare profesională ajută angajații să simtă că fac progrese și, astfel, angajații nu numai că își vor îndeplini sarcinile cu brio, dar vor avea și posibilitatea de a obține poziții de nivel superior.

  1. Setează obiective clare

Este dificil pentru angajați să dea tot ce au mai bun dacă obiectivele nu sunt clar stabilite, iar ambiguitatea și absența unor direcții clare pot conduce la frustrare, scăderea nivelului de productivitate și de motivație, elemente care oricând pot genera demisii. Așadar, e nevoie ca obiectivele și așteptările să fie comunicate clar și precis, deoarece rezultatele sunt la fel de puternice precum obiectivele pe care le stabilești.

Fiecare companie ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare strategii pentru a crește rata de retenție a angajaților. Felul în care gestionezi relația cu angajații influențează modul în care aceștia se simt, iar modul în care ei se simt decide dacă vor rămâne sau vor pleca.

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

 Ce este quiet quitting-ul și de ce a devenit atât de mediatizat în ultimul timp

De-a lungul anilor, în mediul profesional, s-au putut observa diverse tendințe pe piața muncii. Ultima dintre ele, despre care s-a scris și s-a vorbit mult în ultimul timp, poartă numele de quiet quitting. Quiet quitting este o mișcare care a luat amploare începând cu anul 2021. În urma pandemiei de COVID-19, mulți dintre angajați au reanalizat relația cu locul de muncă și au început să se raporteze diferit la aceasta. Cu toate că fenomenul de a da totul pentru locul de muncă s-a menținut o perioadă îndelungată, în prezent, tot mai multe persoane urmăresc să limiteze volumul de muncă și să îndeplinească strict sarcinile stabilite prin contract, în timp ce, de obicei, își caută un nou job, care să le permită să se axeze mai mult pe viața personală.

 Ce este quiet quitting-ul 

Dacă ar fi să definim acest termen preluat și încetățenit din limba engleză, quiet quitting-ul se referă la concentrarea pe sarcinile strict legate de fișa postului, cu scopul de a evita munca suplimentară. Cu alte cuvinte, este vorba de a face minimul necesar pentru a-ți îndeplini sarcinile și de a stabili limite clare în vederea îmbunătățirii echilibrului dintre viața profesională și cea personală. Angajații își îndeplinesc în continuare sarcinile de la locul de muncă, dar nu subscriu la cultura conform căreia „munca este viața și viața este munca”, pentru a-și ghida cariera și a se remarca în fața superiorilor. 

Trend popularizat prin intermediul TikTok

Deși nu este o practică nouă, quiet quitting-ul a devenit foarte popular în ultimul timp prin intermediul rețelei sociale TikTok, care s-a dovedit a fi platforma ideală pentru ca multe persoane să își exprime nemulțumirea vizavi de mediul profesional și poziția conform căreia există lucruri mult mai importante decât jobul. Cu peste 11,3 milioane de vizualizări, videoclipurile cu hashtagul #quietquitting au explodat în popularitate în ultimul timp și tot mai mulți oameni susțin acest fenomen. Astfel, invitația de a lucra altfel decât de obicei a devenit populară în rândul angajaților, iar videoclipurile și comentariile conexe pun sub semnul întrebării volumul excesiv de muncă, militând pentru eliberarea de sarcinile suplimentare și stricta respectare a atribuțiilor din fișa postului.

De ce apare quiet quitting-ul

  • salariul este perceput ca fiind prea mic în raport cu munca depusă până în momentul reevaluării situației;
  • angajatul nu mai rezonează cu valorile și cultura companiei;
  • absența unui echilibru între muncă și viață personală; 
  • angajatul nu mai este interesat de oportunitățile de avansare și nu se simte apreciat cu adevărat în cadrul companiei;
  • burnout;
  • sentimentul că viața din afara biroului este mult mai importantă;
  • angajatul vede locul de muncă doar ca pe o resursă financiară pe care consideră că poate să o obțină cu efort minim;
  • lipsa motivație la locul de muncă;
  • angajatul consideră că volumul de muncă este mult prea mare pentru o singură persoană.

Ce presupune quiet quitting-ul

Angajatul:

  • spune „nu” sarcinilor care nu se încadrează în descrierea fișei postului;
  • nu răspunde la e-mail-uri sau mesaje legate de muncă în afara programului;
  • ajunge mai târziu la birou și/sau pleacă mai devreme;
  • nu stă niciodată peste program;
  • este mai puțin implicat emoțional;
  • își îndeplinește sarcinile, dar nu le oferă o mare importanță;
  • nu este interesat să obțină o promovare;
  • evită să participe la ședințe;
  • contribuie minim la proiectele echipei;
  • se focusează mereu pe lucrurile și activitățile din afara biroului;
  • începe să își caute un nou loc de muncă, mai potrivit nevoilor sale.

Cum pot preveni angajatorii quiet quitting-ul

Quiet quitting-ul poate fi un semn că un angajat nu este mulțumit de poziția sa ori se confruntă cu sindromul epuizării profesionale (burnout). Cea mai bună modalitate de a preveni quiet quitting-ul este reprezentată de îmbunătățirea experienței angajaților. Este indicat ca angajatorii să mențină o bună comunicare cu angajații, să colecteze feedback din partea lor și să discute despre ce se poate face pentru ca ei să se simtă apreciați. În același timp, orice angajator ar trebui să se asigure că volumul de muncă este unul realist și că s-a creat un cadru care permite menținerea unui echilibru între viața profesională și cea privată.


Dacă ne întrebăm cât timp se va menține acest trend în rândul angajaților, cu siguranță, este dificil de oferit un răspuns. Internetul este un instrument puternic și a schimbat deja modul în care ne raportăm la viața de zi cu zi, inclusiv la jobul pe care îl avem. Este posibil ca tendința aceasta să ia o amploare și mai mare în perioada următoare, deoarece este susținută de ideologia noilor generații. Experții văd quiet quitting-ul ca un răspuns la cultura hustle – care are la bază un devotament excesiv față de job – și burnout, angajații refuzând să îndeplinească sarcini pentru care nu sunt plătiți și preferă să se axeze pe ceea ce se întâmplă dincolo de ușile biroului.

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

Aspecte pe care să le iei în considerare înainte să accepți o ofertă de angajare

Momentul în care decizi dacă accepți sau nu o anumită ofertă de angajare este unul foarte important pentru viitorul carierei tale. Acceptarea ofertei respective se poate dovedi cea mai bună decizie, la nivel profesional, de până atunci sau se poate întâmpla ca apoi să îți dai seama că nu te regăsești la noul loc de muncă. De aceea, înainte să accepți o ofertă de angajare, este indicat să iei în calcul o serie de aspecte. În rândurile care urmează, îți prezentăm câteva elemente esențiale de care ar trebui să ții cont când studiezi o ofertă de angajare.

Profilul companiei, reputația, istoricul, părerea angajaților sau a foștilor angajați

Încă din etapa în care aplici pentru un anumit job sau ești contactat de către un angajator, unul dintre primele lucrurile pe care le faci este să aduni cât mai multe informații despre compania respectivă: istoric, profil, domeniu de activitate, imagine creată de-a lungul anilor, distincții, proiecte. De asemenea, îți poți face o idee despre acea instituție și citind păreri ale angajaților sau foștilor angajați pe glassdoor.com sau Google. Bineînțeles, aceste opinii pot fi subiective, dar te pot ajuta, alături de alte surse de informare, să îți creezi o imagine de ansamblu asupra companiei. Totodată, este util să cauți cât mai multe informații despre istoricul companiei, activitatea acesteia, realizări și eventuale scandaluri în care a fost implicată, pentru a-ți contura o imagine cât mai clară despre angajator.

Cultura organizațională

Un alt element de luat în calcul în contextul dat este cultura organizațională a companiei și valorile pe care le promovează. În momentul în care cunoști aceste două componente care, în fond, fac o companie să fie unică, poți să îți dai seama dacă rezonezi sau nu cu ele și dacă mediul de lucru și direcția în care se derulează activitățile cotidiene sunt în concordanță cu etica ta profesională și valorile după care te ghidezi. Indiferent că preferi un loc de muncă mai relaxat sau unul cu o abordare mai tradițională, poți beneficia în urma unei evaluări corecte a culturii organizaționale și, astfel, poți decide dacă ți-ar plăcea să lucrezi într-un asemenea mediu.

Salariul și beneficiile oferite

O componentă de bază pentru fiecare angajat o reprezintă salariul, dar și beneficiile extrasalariale pe care compania le oferă. Este esențial să fii mulțumit de salariul și beneficiile pe care urmează să le primești, deoarece renunțarea la locul de muncă după câteva luni pentru un salariu mai mare și un pachet de beneficii mai avantajos nu este un scenariu dezirabil pentru niciuna dintre părți. Așadar, este recomandat să prioritizezi ceea ce este cel mai important pentru tine din perspectiva carierei și să stabilești exact ce loc ocupă salariul și beneficiile extrasalariale în clasamentul personal de priorități în plan profesional.

Rolul și atribuțiile 

Probabil, cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să ți-o pui în momentul în care ai în față o ofertă de angajare este: Cât de entuziasmat sunt de poziția oferită și cum percep atribuțiile pe care le voi avea?. Dacă îți vei răspunde sincer la această întrebare sunt șanse foarte mari să iei cea mai bună decizie. Pentru a putea face acest lucru, nu te sfii să pui recrutorului toate întrebările care îți trec prin minte legate de poziția în sine și atribuțiile aferente. Totodată, poți face un exercițiu de imaginație, încercând să te transpui pentru câteva minute în viitorul tău rol. Astfel, îți vei putea face o idee despre cum te raportezi tu la acesta.

Programul, zilele de concediu și locația companiei

Există cazuri în care angajații preferă un program mai flexibil în detrimentului unui salariu mai mare, aceasta conform listei de priorități construite. În cadrul interviurilor, nu uita să ceri toate detaliile cu privire la programul de lucru, posibilitatea de a lucra de la domiciliu, zilele de concediu oferite sau dacă există perioade în care nu se aprobă concedii. În același timp, locația companiei este un alt element de luat în calcul. De exemplu, este posibil ca sediul companiei să se afle în partea opusă a orașului și, astfel, va trebui să parcurgi zilnic o distanță semnificativă. În contextul dat, dacă acest lucru reprezintă un impediment pentru tine, poți încerca să găsești împreună cu angajatorul soluții.

Posibilitățile de avansare

Atunci când accepți un nou rol, este indicat să analizezi ce înseamnă acesta pentru cariera ta pe termen lung. În condițiile date, discuțiile cu angajatorul și înțelegerea structurilor ierarhice din cadrul companiei devin esențiale în decizia ta finală. Cele mai multe persoane își doresc să beneficieze cât mai rapid de posibilități de avansare în interiorul companiei pentru care lucrează, însă există și persoane care caută un job care să le permită să își dezvolte abilitățile profesionale, să dobândească experiență, iar mai apoi să aplice pentru o poziție mai înaltă într-o altă companie. 

Colectivul

Un alt element de care ar trebui să ții cont înainte să decizi asupra unei oferte de angajare este colectivul. Încearcă să găsești modalități de a interacționa măcar cu o parte dintre cei care ar putea fi viitorii tăi colegi și, bineînțeles, oferă o atenție sporită modului în care interacționezi și rezonezi cu posibilii tăi noi superiori. Bineînțeles, pe parcursul procesului de recrutare nu vei avea timp de multe interacțiuni cu angajații companiei, dar o mică idee despre colectiv poți să îți faci.

Situația curentă

Atunci când se analizează valoarea unei oferte de muncă, unul dintre cei mai importanți factori este situația profesională actuală. Comparând situația profesională curentă cu noua ofertă de muncă, te ajută să decizi dacă este sau nu momentul pentru o schimbare. Este recomandat să faci o analiză cât mai obiectivă în care să treci în revistă avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre cele două, iar în funcție de prioritățile tale să alegi ce este mai bine pentru tine în acel moment.

Așadar, înainte să accepți o ofertă de angajare, asigură-te că evaluezi oferta angajatorului cunoscând răspunsuri la toate întrebările tale. Nu te grăbi și ia în calcul cât mai mulți factori, deoarece în acest fel te vei autoghida către alegerea cea mai potrivită pentru tine. 

Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

Cum să atragi candidații potriviți pentru compania ta

Unul dintre principalele obiective ale fiecărei companii este acela de a atrage candidați cât mai potriviți pentru pozițiile disponibile. Acest obiectiv nu este ușor de atins prin prisma faptului că necesită un plan al procesului de recrutare foarte bine pus la punct și adaptat nevoilor companiei. Așadar, este important ca recrutorul să fie transparent pe tot parcursul procesului de selecție, să prezinte clar candidatului valorile și cultura organizațională a companiei, precum și mediul de lucru sau atribuțiile pe care le va avea viitorul angajat. În rândurile care urmează, îți prezentăm câteva modalități prin care poți atrage candidați potriviți pentru compania ta.

Definește clar identitatea companiei, cultura organizațională și valorile acesteia

Cunoașterea identității, culturii organizaționale, valorilor sau nevoilor companiei va contribui într-o mare măsură la atragerea talentelor pe care le cauți. Valorile de bază ghidează toate acțiunile unei companii, iar acestea ar trebui să fie încorporate în activitățile cotidiene ale instituției. Expune-le pe site, pe blog sau în social media, pentru ca lumea să le cunoască. Astfel, șansele ca un candidat care aplică pentru un job în cadrul companiei să cunoască deja identitatea, cultura sau valorile acesteia și să rezoneze cu ele sunt mai mari. 

Utilizează strategii de employer branding pentru a promova imaginea companiei

Legat de cele menționate anterior, cel mai bun mod de a face cunoscute identitatea, cultura sau valorile companiei este promovarea instituției la o scară cât mai mare. În ultimii ani, s-au dezvoltat o serie de strategii de employer branding menite să contribuie la atingerea acestui scop. Printre strategiile viabile de employer branding se numără participarea la evenimente publice de recrutare, care constituie o bună oportunitate pentru companii să își crească vizibilitatea, să câștige mai multă notorietate pe piața muncii și, astfel, să își poziționeze brandul de angajator în top, pentru a atrage talentele care rezonează cu valorile companiei.

Fii transparent și nu ascunde nimic 

În momentul în care dorești să aduci oameni noi în companie, este esențial să descrii cât mai precis rolul disponibil, să prezinți exact mediul de lucru, atribuțiile candidatului, așteptările pe care le ai, programul de lucru, pentru ca acesta să cunoască, încă de la început, toate detaliile privind jobul la care a aplicat și să își poată da seama dacă este sau nu persoana potrivită pentru poziția respectivă. 

Fii creativ

Creativitatea unui recrutor este esențială în cadrul interviurilor. În general, candidații sunt pregătiți pentru întrebările clasice de la interviuri. În acest caz, este necesar să identifici noi modalități de a înțelege cu adevărat cum gândește persoana din fața ta. De exemplu, poți încerca să transpui candidatul în diverse contexte, pentru a observa modul în care ar reacționa în diferite situații.

Permite colegilor să te ajute 

Îți vei putea face o idee mult mai clară despre candidat, dacă îl vei scoate din spatele unui birou și vei observa, apoi, cum se comportă, interacționând cu alte persoane din companie. Poți invita candidatul la un tur al companiei și îi poți prezenta câțiva posibili noi colegi. Având în vedere că persoana care se ocupă de procesul de recrutare nu este singura care va lucra cu acest candidat, un feedback din partea angajaților, venit  în urma interacțiunilor cu noul coleg, este întotdeauna binevenit. 

Inițiază programe de internship

Inițierea unor programe de internship este o modalitate excelentă de a pregăti noii angajați. Oferirea oportunităților de stagii de practică este benefică pentru a descoperi noi talente și, în același timp, reprezintă o abordare a procesului de recrutare centrat pe comunitate. Pe durata internshipului, atât stagiarul, cât și angajatorul pot să își dea seama dacă sunt compatibili, deoarece din exterior lucrurile pot arăta diferit față de cum sunt ele de fapt.

Ca o notă conclusivă, în calitate de angajator, este foarte important să identifici, în mod corect, cele mai importante abilități și valori pe care le urmărești la un candidat, pentru că în acest fel vei găsi răspuns la întrebarea Este sau nu potrivit pentru companie?. Nu angaja o persoană doar pentru a o înlocui pe alta, ci privește în esență.

Categorii
Joburi Profesionale

Cele mai neobișnuite profesii din lume

La întrebarea Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi cuvântul profesie?, cel mai probabil, cuvintele medic, profesor, inginer, IT-ist, avocat, mecanic, pompier, polițist, recepționer sau contabil s-ar afla printre cele mai comune răspunsuri. Pe lângă profesiile tradiționale, există multe alte joburi mai puțin cunoscute, care nu te-ai fi gândit că există. Îți prezentăm câteva dintre cele mai neobișnuite joburi din lume și care este câștigul posibil în cazul fiecăruia. Poate te reprofilezi :).

Mirositor de axile

Mirositorii de axile colaborează cu producătorii de deodorante, pentru a asigura calitatea produsului. Aceștia își petrec zilele într-o cameră închisă sau în aer liber, mirosind uneori până la 60 de axile pe oră. Scopul lor este de a determina cât de eficient este un anumit tip de deodorant. Câștig posibil: 25$/oră.

Instructor de surf pentru câini

Credeți sau nu, chiar există cerere pentru a învăța câinii să facă surf. Profesioniștii sunt plătiți să învețe câinii – și pe stăpânii lor – să facă surf. Există, de asemenea, instructori care învață exclusiv câinii să practice acest sport. Câștig posibil: 13$/oră.

Împingător de pasageri în metrou

Oshiya este un termen japonez informal care poate fi tradus ca împingător. Acesta este numele dat angajaților din stațiile de metrou din Japonia care, îmbrăcați în uniformă și cu mănuși albe, sunt responsabili de împingerea ultimilor pasageri din metrou pentru ca ușile acestuia să se poată închide la orele de vârf, când aglomerația este foarte mare. Câștig posibil: 13$/oră.

Babysitter pentru struți

Creșterea struților este luată foarte în serios în Africa de Sud, unde sunt angajați babysitteri care supraveghează în permanență puii de struț, asigurându-se că nu evadează, că nu sunt mâncați de prădători sau că nu se bat între ei. Câștig posibil: 10$/oră.

Mulgător de șerpi

În grădinile zoologice, companiile farmaceutice sau instituțiile de cercetare academică, se caută persoane pentru jobul de mulgător de șerpi. Motivul pentru care se mulge venin de șarpe este acela de a dezvolta un antidot, deoarece mii de oameni din Africa și India mor anual din cauza mușcăturilor de șerpi veninoși. Câștig posibil: 5,000 $/lună.

Privitor de filme Netflix

Netflix angajează persoane care să urmărească tot conținutul unui film sau serial, înainte să fie difuzat. Rolul acestei persoane este de a revizui și de a atribui fiecărui film sau serial eticheta corectă și de a-l încadra în categoria corespunzătoare, pentru o cât mai ușoară utilizare a platformei. Câștig posibil: 50,000 $/an.

Scufundător după mingi de golf

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu mingile de golf atunci când ajung în apă? Există persoane angajate pentru a recupera aceste mingi și a le readuce pe teren, pentru a fi curățate și folosite ulterior din nou. Câștig posibil: 200$/zi. 

Chiar dacă poate părea greu de crezut, profesiile enumerate în rândurile de mai sus chiar există, iar pe lângă acestea, cu siguranță, mai sunt și altele cel puțin la fel de interesante și pline de provocări. În cazul în care cunoști și alte profesii inedite, ne-ar plăcea să le împărtășești cu noi!

Exit mobile version