Categorii
Sfaturi

Căutăm eroi

Eroii sunt printre noi. Sunt cadrele medicale, forțele de ordine, lucrătorii comerciali, livratorii și toți cei care se expun în această perioadă pentru a ne proteja pe noi ceilalți.

În parteneriat cu Careers in White, la Târgul de Cariere am demarat o campanie de recrutare dedicată domeniilor solicitate în această perioadă, în contextul epidemiei de COVID-19. Dorim să venim atât în sprijinul companiilor și instituțiilor care caută personal pentru posturi cu expunere și risc ridicat, dar și în sprijinul celor care caută un loc de muncă în prima linie, dorind în același timp să contribuie la susținerea sistemului medical, menținerea economiei și protejarea siguranței celor de acasă.

– căutăm eroi –

Posturile vacante sunt listate pe website-ul nostru și promovate gratuit de Târgul de Cariere, în parteneriat cu Careers in White.

Printre locurile de muncă cele mai căutate se află și cele dedicate: cadrelor medicale, șoferilor, personalului din supermarketuri, casieri, curieri și forțe de ordine.

– căutăm eroi –

Companii /instituții în căutarea de angajați

Dacă reprezinți o companie sau o instituție care angajează în această perioadă, pe posturi de risc în contextul epidemiei de coronavirus, contactează-ne la adresa eroi@targuldecariere.ro sau la numărul de telefon: 0727 437637, iar noi ne ocupăm de promovarea, în regim GRATUIT, a posturilor disponibile.

– căutăm eroi –

Persoane aflate în căutarea unui loc de muncă

Dacă ești în căutarea unui loc de muncă pe unul dintre domeniile cu expunere în această perioadă, intră la secțiunea dedicată recrutărilor de eroi: https://www.eroi.targuldecariere.ro/ sau contactează-ne la numărul de telefon: 0727 437637

Mai multe detalii despre campania ‘Căutăm Eroi’, precum și lista posturile disponibile, pot fi găsite aici: https://www.eroi.targuldecariere.ro/

 

 

Categorii
Stiri

Variante există și pentru Târgul de Cariere!

Sezonul de primăvară Târgul de Cariere a început foarte bine, cu două evenimente organizate cu succes la Sibiu și la Brașov, în primele zile ale lunii martie, și urma ca până la finalul lunii aprilie să finalizăm și restul evenimentelor de recrutare și employer branding la Cluj, Iași, Mureș, Chișinău și Oradea.
Deoarece noi organizăm evenimente mari, de peste 1000 de oameni, odată cu prima decizie guvernamentală legată de organizarea adunărilor mari, am decis că acestea trebuie reprogramate/amânate. Practic, în aceeași zi cu prima ordonanță de urgență dată, știam ce trebuie să facem. Astfel, am decis să comunicăm cât de simplu și de clar că ne vedem ONLINE PÂNĂ ÎN MAI.
 
Treptat, am încercat să găsim alte date disponibile pentru desfășurarea evenimentelor noastre și avem rezervate câteva variante pentru luna mai. În funcție de cum evoluează situația la nivel național, decidem ce facem mai departe.
Cluj Tech Society, evenimentul nostru de employer branding și recrutare în IT am decis să îl mutăm pentru toamna 2020, astfel încât să avem timp pentru pregătirea în siguranță a tuturor detaliilor necesare.
Cum ne-am adaptat în cadrul echipei 
Întreaga echipă s-a mobilizat foarte repede pentru a găsi cea mai bună variantă și am fost solidari în fața situației de criză.
Eram la evenimentul de la Sibiu când am aflat despre epidemia ajunsă și la noi în țară, iar soluțiile au fost găsite pe loc, cu efortul colectiv al întregii echipe.
Suntem în continuă comunicare unul cu altul, o parte din echipă lucrează de acasă iar o altă parte (mai restrânsă) a fost prezentă la birou zilele acestea. Dimineața facem video-calls și stabilim prioritățile zilei, iar apoi fiecare lucrează la propriile sale taskuri, având în lucru soluții alternative pentru evenimentele ce au rămas a fi organizate în sezonul de primăvară Târgul de Cariere.
Turneul League of Legends – Digital Crusade
Pe lângă evenimentele de recrutare și employer branding pe care le-am reprogramat, Târgul de Cariere este și organizatorul unui turneu național de League of Legends – Digital Crusade, planificat pentru desfășurare în același timp cu evenimentele de recrutare.
 
Soluția găsită pentru Digital Crusade a fost una mai simplă, una dintre etapele de calificare, ce trebuia să aibă loc la Iași în 20-21 martie, a fost mutată în online. Fiind vorba despre un turneu de esports, cu variante online excelente, am reușit să continuăm cu destul de mare succes turneul. Practic, am avut doi casteri într-un studio organizat la sediul firmei noastre, jucătorii au fost toți online, iar spectatorii (peste 5000) ne-au urmărit live-ul de pe twitch, postările de pe Facebook și story-urile de pe instagram. Urmează a doua rundă de calificări și finala mare, pe care le vom organiza la o dată viitoare, în funcție de restricțiile din această perioadă.
Companiile partenere
Echipa Târgul de Cariere este  în continuă comunicare cu companiile care trebuiau să fie prezente la evenimente și încercăm să găsim atât variante online de promovare a joburilor disponibile, cât și variante alternative de desfășurare a evenimentelor de recrutare și employer branding.
În această perioadă sunt anumite sectoare economice care au suferit, altele care au înflorit (firme de curierat spre exemplu) și în același timp sunt și multe companii care pot continua activitatea lor în mediul online (în special cele din zona de IT). Variante există, dar poate e nevoie de o reorientare în carieră pentru multă lume și de o privire diferită asupra felului în care consumăm resursele limitate.
În același timp, ne-am bucurat să vedem multe dintre companiile ce recrutează la Târgul de Cariere că s-au mobilizat excelent în această perioadă, au donat și au susținut inițiative menite să ajute sistemul medical din România. Ne mândrim cu astfel de companii, angajatori de încredere și de ajutor pentru întreaga economie.
Craft Beer Festival
Târgul de Cariere este și co-organizator al Cluj Craft Beer Festival, eveniment dedicat berii artizanale, programat pentru această vară. Evenimentul dorește să aducă împreună mii de oameni, prieteni și iubitori de bere de calitate și sperăm din suflet să îl putem organiza. Pentru comunitatea locală ar fi o pierdere destul de mare, alături de alte festivaluri planificate vara aceasta, care acum sunt toate în pericol.
E primăvară și vremea e tot mai frumoasă, iar lumea vrea să se bucure de natură, să socializeze în continuare și ignoră efectele pe termen mediu-lung.
Ideal, dacă fiecare dintre noi este responsabil și contribuie la prevenirea răspândirii epidemiei, avem șanse să salvăm vara!
Fiți sănătoși, stați acasă!
.
Categorii
Stiri

Online până în mai!

Evenimentele planificate de Târgul de Cariere în lunile martie și aprilie sunt reprogramate pe luna mai 2020.

Pentru siguranța și sănătatea comunității, am decis modificarea datelor evenimentelor planificate în lunile martie și aprilie. Astfel, Târgul de Cariere Cluj, Târgul de Cariere Iași, Târgul de Cariere Mureș și Târgul de Cariere Chișinău sunt reprogramate pentru luna mai, urmând ca în perioada următoare să anunțăm datele oficiale la care acestea vor avea loc.

La evenimentele de recrutare și employer branding din cele patru orașe vor participa în continuare zeci de companii din domenii diverse, precum: Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar Bancar, Turism, Contabilitate și chiar Sănătate.

Între timp, rămânem activi în online, cu toate joburile disponibile și informațiile pregătite pentru evenimente, urmând ca aceste evenimente să fie implementat pe parcursul lunii mai. Te sfătuim să îți verifici oportunitățile profesionale și online: https://www.targuldecariere.ro/cariere

Primele două evenimente din sezonul de primăvară 2020, Târgul de Cariere Brașov și Târgul de Cariere Sibiu, au avut loc săptămâna trecută, iar Târgul de Cariere Oradea rămâne să se desfășoare conform planului inițial, cu data planificată pe 9 mai 2020.

Ne dorim ca evenimentele organizate de Târgul de Cariere să reprezinte în continuare o sursă de oportunități profesionale și vom face tot ce ne stă în putință să continuăm desfășurarea acestora în condiții optime.

Hai că variante există: online până în mai!

 

Categorii
Joburi Stiri

Retailul, serviciile cu clienții și automotive-ul sunt domeniile în care se caută cele mai multe locuri de muncă la Iași

Primăvara 2020 aduce sute de locuri de muncă la Târgul de Cariere Iași

Târgul de Cariere revine în Iași, în perioada 20-21 martie 2020, la Palas Mall. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile retail, servicii clienți și automotive.

Peste 50 companii vor participa la noua ediție Târgul de Cariere Iași, oferind sute de locuri de muncă atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, până la Resurse Umane, Financiar Bancar, Turism, Contabilitate și chiar Sănătate.

Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: Vitesco Technologies, Almaviva Services, Go-Daddy, Webhelp, HCL Technologies, Conduent, Delphi Technologies, Amazon, Azomures, BMT Aerospace, ArcelorMittal Iași, EON și Firecredit.

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, organizatorii cunosc profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. Astfel, la evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 6000 de candidați, dintre care 15% caută locuri de muncă în servicii clienți, 14 % în retail, 14% în automotive, 13% în IT, 9% educație și training, 7% marketing și publicitate, 6% în domeniul financiar-bancar și asigurări ș 4% în medicină și domeniul farmaceutic.

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Iași.

La Târgul de Cariere Iași vor avea loc și calificările pentru turneul League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din Transilvania. Marea finală va avea loc la Cluj Napoca, în data de 4 aprilie 2020, în cadrul Cluj Tech Society, premiile fiind în valoare de peste 7000 euro.

 

Te așteptăm și pe tine la Târgul de Cariere între 20 și 21 martie, la Palas Mall!

👉 Detalii eveniment: https://www.facebook.com/events/601714320370523/

Categorii
Sfaturi

Mentalistul Cristian Gog vine la I ❤️ my Job!

Mentalistul Cristian Gog și-a început traseul profesional prin obținerea unei diplome de economist și a unui master în administrarea afacerilor, decizând apoi să își urmeze pasiunea și să încerce să ofere oamenilor cele mai frumoase și importante lucruri din lumea asta: mister, fascinație și speranța că imposibilul poate deveni posibil.

În 2012 a câstigat emisiunea concurs Românii au talent și tot în acel an a doborât recordul mondial pentru cel mai mare timp petrecut de cineva acoperit de gheață. 

A organizat un turneu național de mentalism și a descoperit că publicului din România îi lipsește apetitul pentru cultură. ”Așa că am revenit la evenimentele corporate făcând spectacole, iar mai apoi workshop-uri și training-uri pe vânzări. Din 2015 am început să fac consultanță în domeniul mentalismului, având norocul să colaborez cu unii dintre cei mai buni din lume în acest domeniu pentru spectacolele unui magician foarte cunoscut pe plan internațional.

Vorbind despre provocările pe care le întâlnește în cariera sa, Cristian spune: ”Pe lângă provocările tehnice care iau naștere din căutarea unor soluții ce să permită contrucția unor experiențe imposibile pentru public, cele mai provocatoare sunt momentele în care sunt nevoit să explic oamenilor că mentalismul este o formă artistică de divertisment. E la fel de dificil că și momentul în care trebuie să ii explici unui copil că nu există Moș Crăciun. Ca mentalist ești într-un permanent conflict cu ține însuți, deoarece scopul tău este să transpui publicul într-o lume în care orice este posibil, dar în același timp nu vrei să te creadă pe bune. E o linie foarte fină acolo, iar momentul în care realizezi că poți să modifici percepția cuiva asupra realității naște o serie de responsabilități.”

În ultimii ani, Cristian a devenit fascinat de psihologia colectivă și mecanismele din spatele piețelor financiare și de capital. El va fi alături de noi la conferința I❤️ my Job să ne impărtășească din experiențele care l-au marcat de-a lungul traseului său profesional.

Vino în 18 martie la BT Arena, în intervalul orar 17:00 – 17:45, la întâlnirea cu mentalistul Cristian Gog!

 

Categorii
Stiri

La cel mai mare eveniment de recrutare din Transilvania se caută locuri de muncă în automotive și servicii clienți

Cel mai mare eveniment de recrutare din România, Târgul de Cariere Cluj, revine în perioada 17-18 martie 2020, la BT Arena. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile automotive și servicii clienți. 

În cadrul Târgul de Cariere Cluj, cel mai mare eveniment de recrutare din Transilvania, se pregătește o experiență completă pentru participanți. Astfel, de la locuri de muncă din cele mai căutate domenii, precum: Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar- Bancar, Turism și Contabilitate și până la conferințe în cadrul proiectului I love my job, sesiuni de training, speed challenge-uri și zonă de networking, potențialii candidații la posturile disponibile vor avea multe alte motive pentru a fi prezenți și implicați la eveniment. 

În zona dedicată recrutării, peste 70 companii vor oferi sute de locuri de muncă, atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: Bosch Automotive, Vertiv, Michelin, Emerson, GEP Worldwide, Endava, E-on Business Services, Azomureș, Banca Transilvania, Rigips Saint-Gobain, Tenaris și Office Depot. 

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, putem cunoaște exact profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. La evenimentul din toamnă 2019 au participat 70 de angajatori, atât din domeniul privat, cât și din cel public, precum și peste 4500 de candidați. La evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 5000 de candidați, dintre care 33% caută locuri de muncă  în servicii clienți, 13% în automotive, 11% în IT, 8% în marketing și publicitate, 7% în educație, 6% în imobiliare și construcții și 6% în bănci și instituții financiare.

În paralel cu zona dedicată companiilor și recrutării, evenimentul va avea și o zonă dedicată scenei pentru conferința ‘I love my job’, ce cuprinde un mix de speech-uri motivaționale și sesiuni de training, toate dedicate candidaților prezenți. Printre speakerii și trainerii confirmați se numără cântăreața Irina Rimes, mentalistul Cristian Gog și Doru Șupeală, managing partner SPOR. 

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Cluj.

Vă așteptăm cu drag în perioada 17-18 martie, la BT Arena, în intervalul orar 11:00-18:00!

Categorii
Sfaturi

Irina Rimes vine la I ❤️ my job

Cântăreața Irina Rimes, cel mai tânăr jurat la Vocea României, vine la conferința I ❤️ my job în data de 18 martie 2020, să împărtășească cu publicul prezent din experiențele care i-au marcat cariera, ce a învățat de-a lungul timpului despre perseverență și determinare, dar și despre ce însemnă succesul pentru ea. 

Irina, originară dintr-un sat din Republica Moldova și absolventă a Conservatorului din Chișinău, este astăzi o cântăreață ce monopolizează topurile radio și TV. A fost ambițioasă de la începutul traseului său, fiind orientată de la început pe victoriile mici care să îi aducă succesul pe termen lung. Îmi place să-mi setez obiective mici ca să le pot atinge într-un timp relativ scurt și să mă pot bucura mai des de succes. Pe de altă parte Obiectivele mari sunt vise care, ulterior, se împlinesc mai mult sau mai puțin. Nu-mi place să-mi fac planuri mari pentru că nu-mi doresc să fiu dezamăgită dacă aceste planuri nu se vor împlini. Prefer să merg cu pași mici dar siguri, iar atunci când  se întâmpla ceva măreț,  să o văd ca pe împlinirea unui vis, ca pe ceva neașteptat.“

Scrisă din suflet și inspirată din experiențele sale personale, Iubiri secrete este singura trilogie muzicală din România, aducându-i Irinei și reputația de textier muzical.  În 2019, revista Forbes România a inclus-o pe Irina în topul celor mai de succes tineri din generația „sub 30 de ani”. Cântăreața a colaborat cu vedete precum Inna, Antonia, Raluka, Andra, Alina Eremia și mulți alți artiști din industria muzicală românească, iar în martie 2020 ne bucurăm să o avem alături de noi, pe scena noastră.

Pentru că viața ei este tot mai aglomerată și mai plină de proiecte în care îi place să se implice total, pentru Irina este important să știe și cum să gestioneze stresul din viața ei. Este o persoană activă și sociabilă, dar care reușește în același timp să privească lucrurile și obiectiv.  “Încerc să-mi ocup timpul cu tot felul de activități, de obicei fac față stresului pentru că sunt puternică și pentru că nu am altă soluție decât să reușesc. Dacă am învățat ceva de la viață este ca atunci când ai o situație de criză, trebuie să gândești lucid pentru a găsi o soluție. De fiecare dată într-o situație majoră de stres, încerc să privesc obiectiv lucrurile, să gândesc la rece și să iau cea mai bună decizie pentru toată lumea implicată.“

Vino în 18 martie la BT Arena, în intervalul orar 16:15 – 17:00, la întâlnirea cu mult îndrăgita cântăreață Irina Rimes!

 

Categorii
Stiri

Cele mai căutate joburi în Sibiu sunt în automotive și servicii clienți

Târgul de Cariere revine în Sibiu, în perioada 9-10 martie 2020, la Hotel Ramada. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile automotive și servicii clienți. 

Peste 30 companii vor participa la noua ediție Târgul de Cariere Sibiu, oferind sute de locuri de muncă atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Automotive și IT, Audit, BPO, Retail și până la Industria alimentară sau Transport, posturile disponibile și numărul acestora crescând constant de la un sezon la altul. 

Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: IFM, Bosch Automotive, Vitesco Technologies, Continental Sibiu, Kuka, E-on Dialog, Sykes, Stefanini, Azets Insight și Leroy Merlin.

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, organizatorii cunosc profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. Astfel, la evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 2000 de candidați, dintre care 31% caută locuri de muncă în automotive, 30 % în servicii clienți, 10% în IT, 5% în bănci și instituții financiare, 5% marketing și publicitate și 4% în medicină și domeniul farmaceutic.

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Sibiu.

La Târgul de Cariere Sibiu vor avea loc și calificările pentru turneul League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din Transilvania. Marea finală va avea loc la Cluj Napoca, în data de 4 aprilie 2020, în cadrul Cluj Tech Society, premiile fiind în valoare de peste 7000 euro.

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România, cu evenimente desfășurate în: Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna). În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.

Categorii
Sfaturi

Sesiuni de training la I ❤️ my job!

În cadrul evenimentului Târgul de Cariere Cluj, din perioada 17 -18 martie 2020, va avea loc și conferința I❤️ my job, un mix de speech-uri motivaționale și sesiuni de training, toate dedicate candidaților prezenți în cadrul evenimentului de recrutare.

În prima parte a conferinței l❤️ my Job, vom integra sesiuni de training susținute de specialiști în coaching, consiliere și psihologie, toate pentru a motiva publicul să se îndrepte spre o carieră mai potrivită sau să pășească cu mai multă încredere pe drumul carierei alese.

Alături de noi vor fi și Gabriela Martin, coach, Andrada Alb, consilier vocațional, Doru Șupeală, managing partner SPOR, Pop Iulia Diana, psiholog și Mădălina Hodorog, Fondator Relmagine Education. Mai jos poți găsi câteva scurte interviuri realizate cu aceștia, pentru a ați face o primă impresie despre motivele pentru care ar trebui să participi la I ❤️ my Job!

1.De ce îţi iubești cariera și cum te-a transformat aceasta?

Gabriela Martin, coach: Pentru mine cariera s-a construit în jurul personalității mele. Pe măsură ce personalitatea mea a devenit mai armonioasă și cariera s-a structurat mai echilibrat. Iubesc necondiționat ceea ce fac ca să devin eu însămi. Consider interacțiunile cu oamenii din jurul meu exprimate plastic de modelul unui joc de biliard. Din bila neagră, nesemnificativă aparent, căreia îi lipsește locul de control, am încercat să devin bila albă, asumându-mi responsabilitatea transformării dinamice. Sunt mai conștientă de faptul că sunt umană în măsura umanității acțiunilor mele.

2. Menționează câteva reușite pe care le-ai avut pe parcursul carierei tale. Cum te-ai mobilizat pentru a le obține?  

Alexandra Alb, consilier vocațional:  Privind în urmă, îmi dau seama că momentele de reușită le asociez cu acele situații în care am ieșit din zona de confort, am investit în mine și în cei din jurul meu și asta mi-a adus competențe noi, experiențe noi de viața și încredere în ceea ce fac. Un astfel de exemplu îl reprezintă și participarea mea la cursul de formare în psihoterapie oferit de Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Dar, dincolo de toate acestea, ceea ce eu numesc cu adevărat o reușită a carierei mele este dezvoltarea și păstrarea unei atitudini de încredere în activitatea mea. Mă aflu într-o continuă luptă cu mine, deoarece mereu consider că se poate mai mult, că – poate nu merit toate experiențele fantastice care au apărut în viața mea. Fiecare seară în care sunt mulțumită de efortul pe care l-am depus ca psiholog cred ca e un succes pentru mine.

3. Menționează câteva momente dificile întâmpinate în cariera ta și spune ce strategii ai folosit pentru a le depăși

Doru Șupeală, consultant de marketing și business: Primul moment dificil din carieră a fost când aveam doar 21 sau 22 de ani, conduceam o echipă de 10 oameni senzaționali și extraordinar de valoroși, jurnaliști și cameramani cu care produceam emisiunile de știri ale unei televiziuni din Brașov și nu știam cum să mă pot cu ei, în calitate de lider. Eram mai degrabă un șef, un boss, un scâr-boss. Ceream imposibilul, puneam o presiune uriașă asupra lor, doream mereu să avem emsiunea perfectă și știrile cele mai valoroase, totul din orgoliul stupid de a fi cei mai buni din oraș, eram într-o competiție neoficială cu alte două posturi locale.

Am învățat enorm de la oameni foarte simpli, modești și nu foarte școliți, am fost fericit să primesc de la ei sfaturi, înțelepciune și idei sau chiar modele de comportament, generozitate și altruism. La fel, cred că, dincolo de rănile sau vânătăile inevitabile pe care le avem din orice situație imposibilă, dificilă și deloc convenabilă cu care ne confruntăm, rămânem apoi cu idei și lucruri valoroase, dacă știm să fim sinceri cu noi, să ne înțelegem erorile și să ne schimbăm atitudinile și comportamentele, pentru a deveni mai buni.

Ca idee generală, aș răspunde așa la întrebarea aceasta: nu poți depăși momentele dificile decât dacă ești cinstit cu tine, dacă te analizezi critic, dacă accepți schimbarea și sacrificiile și dacă asculți de oamenii buni, generoși și dezinteresați, care sunt peste tot în jur, deși uneori nu le dai importanță.

4. Enumeră câteva strategii prin care faci față stresului

Iulia Diana Pop, psiholog: În primă fază, mă gândesc din ce motiv o situație sau o problemă îmi cauzează stres și după mă gândesc la cum să rezolv situația respectivă, astfel ca stresul să fie diminuat. Dacă este ceva legat de timp,spre exemplu, mă gandesc cum să mă organizez mai eficient din timp și să prioritizez lucrurile.

Alte metode țin de timpul pe care am învățat să mi-l acord mie, prin anumite tabieturi pe care mi le-am construit și care reușesc să mă scoată din vârtejul stresului.

5. Ce calități și valori crezi că ar trebui să aibă o persoană care lucrează în domeniul tău de activitate?

Gabriel Muntean, trainer: Un astfel de job presupune o abordare de la un nivel mai profund. În primul rând este vorba de identitatea ta. Este vital să raspunzi la intrebarea Cine ești tu ?  

Pasiune: pun pasiune în tot ceea ce fac și asta mă ajută să-mi mențin nivelul de energie ridicat indiferent de ceea ce se întâmplă.

Focus: în momentul în care sunt în față oamenilor trec într-o altă dimensiune.

Sete de cunoaștere: sunt extrem de curios, vreau să aflu ce, de ce, când și cum putem să ne reinventăm, să ne depășim limitele, să ne schimbăm atitudinea, să ne redescoperim, să contăm, să visăm și să materializăm orice vis, idee sau îndrăzneală.

5. Ce te face potrivită pentru a lucra în domeniul educației?

Madalina Hodorog, fondator Relmagine Education: Da, întrebarea este: De ce eu? Eu lucrez de 8 ani în educație și o fac în special cu tinerii – elevi de liceu, studenți – dar și cu antreprenori, HR manageri, profesori și angajați. Ce aduc eu în acest domeniu este o gură de aer proaspăt prin #EducatieAltfel, mai exact educație experiențială – joc, energie, motivație, inspirație. 

După 7 ani, în octombrie 2018 am luat decizia de a crea ReImagine Education sub umbrela căruia dezvolt programe de training pentru studenți – profesori – companii și fac strategie de business și consultanță pentru companiile care văd educația un obiectiv de business. Atunci, în octombrie 2018 nu știam exact unde mă voi duce, dar am avut pentru prima dată încredere în mine și în forțele proprii. Atunci mi-am construit pentru prima dată o viziune de viitor și am înțeles cât este ea de importantă. 

6. Pentru ce ai vrea să îți aducă aminte oamenii de tine, când vine vorba de cariera ta? 

Doru Șupeală,consultant de marketing și business:  Eu cred că lucrul cel mai important la care muncim întreaga viață este Moștenirea de idei, experiențe, emoții, gânduri, principii, bucurii, realizări, zâmbete și învățăminte pe care o lăsăm celorlalți, tuturor celor cu care interacționăm. Încerc pe cât pot să am o vorbă bună, o idee, un sfat, o conexiune sau o soluție pentru toți cei cu care mă întâlnesc și care îmi cer sprijinul sau care își caută drumul în viață sau profesie. Și să las în urmă nu case, mașini, bani sau alte posesiuni materiale, ci mai degrabă o poveste de care oamenii să își amintească cu bucurie și plăcere.

Pe scurt, valoarea carierei mele se va măsura mai degrabă nu prin cifre de afaceri și profituri pentru organizațiile pentru care lucrez (care sunt importante și sunt mereu în obiectivul nostru), ci prin numărul de oameni pe care am reușit să îi învăț câte ceva, pe care i-am inspirat, încurajat, emoționat și ajutat să descopere și să se descopere.

 

 

Te așteptăm la I ❤️ my Job să participi la sesiunile de training și să îi cunoști personal pe cei care vor susține aceste sesiuni!

Categorii
Joburi

Brașovenii vor să se angajeze în automotive și servicii clienți

Târgul de Cariere revine în Brașov, în perioada 6-7 martie 2020, la Kronwell Hotel. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile automotive și servicii clienți.

Peste 30 companii vor participa la noua ediție Târgul de Cariere Brașov, oferind sute de locuri de muncă atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Turism și Contabilitate, posturile disponibile și numărul acestora crescând constant de la un sezon la altul.

Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: Accenture, Joysonquin, Benchmark Electronics, Vitesco Technologies, Sykes, Azets Insights, Raiffeisen Bank și Hornbach.

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, organizatorii cunosc profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. Astfel, la evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 2000 de candidați, dintre care:

  • 23% caută locuri de muncă în automotive
  • 22 % în servicii clienți
  • 12% în retail
  • 11% în IT
  • 6% în bănci și instituții financiare și
  • 5% în construcții și imobiliare.

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Brașov.

La Târgul de Cariere Brașov vor avea loc și calificările pentru turneul League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din Transilvania. Marea finală va avea loc la Cluj Napoca, în data de 4 aprilie 2020, în cadrul Cluj Tech Society, premiile fiind în valoare de peste 7000 euro.

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România, cu evenimente desfășurate în: Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna). În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.