Categorii
Sfaturi

Irina Rimes vine la I ❤️ my job

Cântăreața Irina Rimes, cel mai tânăr jurat la Vocea României, vine la conferința I ❤️ my job în data de 18 martie 2020, să împărtășească cu publicul prezent din experiențele care i-au marcat cariera, ce a învățat de-a lungul timpului despre perseverență și determinare, dar și despre ce însemnă succesul pentru ea. 

Irina, originară dintr-un sat din Republica Moldova și absolventă a Conservatorului din Chișinău, este astăzi o cântăreață ce monopolizează topurile radio și TV. A fost ambițioasă de la începutul traseului său, fiind orientată de la început pe victoriile mici care să îi aducă succesul pe termen lung. Îmi place să-mi setez obiective mici ca să le pot atinge într-un timp relativ scurt și să mă pot bucura mai des de succes. Pe de altă parte Obiectivele mari sunt vise care, ulterior, se împlinesc mai mult sau mai puțin. Nu-mi place să-mi fac planuri mari pentru că nu-mi doresc să fiu dezamăgită dacă aceste planuri nu se vor împlini. Prefer să merg cu pași mici dar siguri, iar atunci când  se întâmpla ceva măreț,  să o văd ca pe împlinirea unui vis, ca pe ceva neașteptat.“

Scrisă din suflet și inspirată din experiențele sale personale, Iubiri secrete este singura trilogie muzicală din România, aducându-i Irinei și reputația de textier muzical.  În 2019, revista Forbes România a inclus-o pe Irina în topul celor mai de succes tineri din generația „sub 30 de ani”. Cântăreața a colaborat cu vedete precum Inna, Antonia, Raluka, Andra, Alina Eremia și mulți alți artiști din industria muzicală românească, iar în martie 2020 ne bucurăm să o avem alături de noi, pe scena noastră.

Pentru că viața ei este tot mai aglomerată și mai plină de proiecte în care îi place să se implice total, pentru Irina este important să știe și cum să gestioneze stresul din viața ei. Este o persoană activă și sociabilă, dar care reușește în același timp să privească lucrurile și obiectiv.  “Încerc să-mi ocup timpul cu tot felul de activități, de obicei fac față stresului pentru că sunt puternică și pentru că nu am altă soluție decât să reușesc. Dacă am învățat ceva de la viață este ca atunci când ai o situație de criză, trebuie să gândești lucid pentru a găsi o soluție. De fiecare dată într-o situație majoră de stres, încerc să privesc obiectiv lucrurile, să gândesc la rece și să iau cea mai bună decizie pentru toată lumea implicată.“

Vino în 18 martie la BT Arena, în intervalul orar 16:15 – 17:00, la întâlnirea cu mult îndrăgita cântăreață Irina Rimes!