Categorii
Sfaturi

Șase mituri despre primul job

Primul job este întotdeauna o provocare. La fel este și primul interviu, prima zi de muncă și primii colegi cu care interacționezi. Cu toate acestea, trebuie să treci prin ele dacă vrei să-ți croiești un traseu profesional de succes.

Iată care sunt cele mai populare mituri atunci când vine vorba de primul job:

Trebuie să accepți prima ofertă pe care o primești

E bine să ai puțină răbdare atunci când ești în fața primului job. Poți fi chiar selectiv pentru că e vorba de viitoarea ta carieră și ar trebui să o tratezi cu seriozitate. Pune în balanță ofertele de muncă, analizează responsabilitățile și vezi dacă poziția respectivă este ceea ce-ți dorești să faci, cel puțin pe termen scurt sau mediu.

Primul job este de sacrificiu

Faptul că îți lipsește experiența profesională nu înseamnă că trebuie să faci compromisuri foarte mari atunci când vine vorba despre primul tău job. Stabilește-ți țeluri pe termen lung și pornește la drum, angajându-te pe un post unde ai ce învăța, un post care să te ajute să îți faci experiența necesară.

Primul job îți marchează întreaga carieră

Mulți candidați aflați în fața primului job cred că alegerea primului domeniu de activitate ar putea să le influențeze traseul profesional. Lucrurile însă nu stau chiar așa, oamenii se reprofilează și după 20 de ani de experiență, asta poți să faci și tu.

Îți alegi domeniul în funcție de salariile oferite în piață

Venitul lunar într-adevăr, este important pentru fiecare dintre noi, căci cu toții ne dorim stabilitate financiară, însă trebuie să știi că cel mai bine este să-ți alegi jobul în funcție de ce-ți place să faci, iar banii vor veni ulterior.

Trebuie să lucrezi în domeniul în care ți-ai făcut studiile

Venitul lunar într-adevăr, este important pentru fiecare dintre noi, căci cu toții ne dorim stabilitate financiară, însă trebuie să știi că cel mai bine este să-ți alegi jobul în funcție de ce-ți place să faci, iar banii vor veni ulterior.

 

Primul job este prost plătit

Este adevărat că neavând experiență profesională, pretențiile tale salariale nu pot fi foarte mari, dar există anumite domenii sau anumite posturi care sunt plătite mai bine chiar de la început. În domeniul IT-ului spre exemplu, îți poți găsi o poziție care  se plătește destul de bine, chiar și atunci când ai acceptat un internship.

 

Text adaptat : Mihaela Pascari

Top cinci mituri despre primul job

Categorii
Joburi Sfaturi

Cele mai frecvente 7 greșeli la un interviu de angajare

E ușor să te lași afectat de interviurile nereușite din trecut și de lipsa de experiență sau de tact a unor recrutori. Asta nu înseamnă însă că te poți lăsa ghidat de aceleași 7 greșeli la interviu.

text: Iulia Văcăroiu

Interviul de angajare e despre impresii mai mult decât orice și, față de orice altă relație pe care o formezi cu un om, această oră sau jumătate de oră pe care o petreci cu un intervievator poate duce la un contract. Omul de HR poate doar să presupună că tu vei fi un angajat valoros și riscă de fiecare dată când angajează pe cineva, pentru că nu știe dacă evaluarea sa se va dovedi a fi corectă. Așa că ce poți face tu ca să-i lași o impresie grozavă?

Interviul de angajare e mai mult despre impresii decât despre orice altceva.

Păi, în primul rând să eviți aceste 7 greșeli la interviu:

 

  1. Să-ți aduci frustrările cu tine la interviu!

Poate ai avut douăzeci de interviuri nereușite până acum, în care oamenii care te-au intervievat s-au purtat urât, te-au grăbit, ți-au pus întrebări incomode sau au refuzat să-ți dea mai multe detalii despre salariu. Asta nu înseamnă însă că următorul tău interviu o să fie la fel de nereușit.

 

  1. Să crezi că intervievatorul  îți știe pe de rost CV-ul!

 

Sigur s-a uitat cu o mai mare atenție peste CV-ul tău înainte de a te invita la interviu, dar înainte de întâlnirea propriu-zisă e foarte posibil să fi scanat doar experiența ta anterioară. Nu te simți insultat dacă îți pune o întrebare al cărui răspuns îl poate găsi și în CV. Răspunde cu răbdare și înțelege că tot tu te cunoști pe tine cel mai bine și poți oferi răspunsul corect și complet.

 

  1. Să întârzii și să nu anunți din timp!

În recrutare nu există sfertul academic. O întârziere de cinci minute este în regulă, chiar și o întârziere de zece minute poate fi OK dacă suni omul de HR și îi explici că ești prins în trafic, dar o întârziere mai mare e deja exagerată. Ce faci dacă știi că vei întârzia mai mult de 10 minute? În primul rând, anunță persoana cu care urmează să te întâlnești că vei întârzia, apoi întrebă dacă se mai poate vedea cu tine în ciuda întârzierii, iar dacă răspunsul e unul negativ, încearcă să reprogramezi.

 

  1. Să nu știi nimic despre job sau despre companie!

Unele companii sunt micuțe și e greu să găsești informații despre ele, iar unele joburi par atât de standard încât nimic nu te surprinde. Totuși, asta nu înseamnă că poți veni la interviu fără o documentare făcută în prealabil.

 

  1. Să nu pui nicio întrebare!

Nu-ți fie teamă să întrebi lucrurile de care mai ești interesat la finalul unui interviu. Acum poți să întrebi de salariu, beneficii, posibilitatea zilelor de lucru de acasă, de programul flexibil etc. Desigur, poate nu e momentul să întrebi tot ce-ți trece prin cap, dar două-trei întrebări bine îi vor arăta intervievatorului că ești cu adevărat interesat(ă) de poziție.

 

  1. Să te porți ca și cum le știi pe toate și să subestimezi omul de HR!

Dacă ești intervievat pentru o poziție tehnică, e foarte ușor să comiți această greșeală la interviu. Sigur știi mai multe lucruri despre domeniul tău decât știe omul de HR, dar asta nu înseamnă că îți poți permite să-l iei peste picior.

 

  1. Să vii îmbrăcat ca și cum ai ieșit să duci gunoiul!

Este desigur o exagerare, nimeni nu-ți spune că trebuie să te îmbraci la patru ace pentru un interviu. Totuși, o ținută office ordonată contează foarte mult atunci când vrei să faci o primă impresie bună.

 

articol original: https://cariera.ejobs.ro/greseli-la-interviu/

Categorii
Sfaturi

Provocările recrutării în domeniul industriei tehnologice în anul 2019

Proiecțiile Comisiei Europene privind datele demografice la nivelul României arată faptul că țara noastră urmează să înregistreze o deteriorare severă în următoarele trei decenii, cu un impact vizibil asupra pieței muncii. Migrația progresivă va scădea populația netă cu aproximativ 1 milion persoane/an, previziunile arătând faptul că până în 2030 vom avea o populație de circa 15 milioane persoane, iar cea a persoanelor active pe piața muncii va ajunge la 11.4 milioane persoane.

Totuși, în ciuda scăderii populației, unele domenii de activitate, precum industria tehnologiei informaticii, sunt în creștere pe piața din România, economia țării noastre fiind puternic influențată de investițiile străine directe în principalele ramuri de activitate. Evident, de aici rezultă o dependență a cererii de forță de muncă de strategiile și planurile de dezvoltare ale acestora, inclusiv schimbările tehnologice ce rezultă de aici, mai ales în automatizare și robotică.

În acest context, în timp ce domeniul IT-ului a căpătat o amploare considerabilă în ultimul deceniu, în special în zona Transilvaniei (unde factorii sociali și economici ai zonei au făcut posibilă o aglomerare de personal calificat pentru posturile disponibile în domeniul tehnologiei informaticii), provocările angajatorilor de a găsi candidați potriviți pentru posturile oferite sunt tot mai mari. 

Puterea unei comunități

Construirea unei comunități este printre cele mai importante aspecte atunci când vine vorba despre evoluție și dezvoltate în orice fel de domeniu. Zone precum Silicon Valley au căpătat valoarea pe care o au astăzi datorită celor peste 1000 de companii din respectiva zonă, care, chiar dacă și-au văzut fiecare interesul propriu, relațiile, know-how-ul comun și cunoștințele generate și concentrate în zona respectivă au contribuit la evoluția întregului domeniu IT. Deși companii concurente, ele au lucrat împreună la atragerea de talent global în zonă, conectați fiind, în același timp, și la întreaga infrastructură a societății, inclusiv universități, investitori și evenimente dedicate.

Împreună, companiile din Silicon Valley au devenit o forță globală în domeniul IT-ului, la o scară mai mică aceasta fiind replicată și în zona noastră, a Transilvaniei. Investițiile în domeniul IT-ului, accesul la educație și programele de formare, toate contribuie la creșterea și dezvoltarea comunității IT din Transilvania.

De la discuții la interacțiune

Interviurile de recrutare în domeniul IT-ului au trecut la un alt nivel, la care cunoștințele candidatului nu sunt doar discutate în cadrul unei discuții, ci sunt și puse în practică prin diverse metode creative de recrutare și testare chiar în cadrul interviului. În timpul evenimentelor de recrutare, precum Târgul de Cariere în IT, are loc o evoluție de la discuții la standul companiei angajatoare, la zone de engagement și interacțiuni cu posibilii candidați, interacțiuni nonconformiste: coding challenge, VR games, boardgame cu viitorii colegi de echipă etc.

De la brand la employer branding

În plus, interviurile de recrutare nu sunt axate doar pe testarea cunoștințelor angajatului, ci sunt evaluate și detaliile ofertei angajatorului. Imaginea de brand nu se mai referă doar la produse de consum sau servicii destinate unui consumator final, ci și la imaginea unei companii, care este tot mai importantă în procesul de atragere de potențiali candidați.

Conceptul de employer branding și felul în care companiile angajatoare sunt percepute de potențialii candidați la posturile disponibile este tot mai importantă în ultimii ani. Cultura organizațională trebuie să fie tot mai puternică, iar imaginea de companie deschisă spre evoluție este esențială pentru atragerea angajaților.

Târgul de Cariere transformă evenimentele de recrutare atât pentru  candidați cât și  pentru  companiile participante, aducând în prim plan dezvoltarea personală, inițierea și dezvoltarea carierei. Prin evenimentele de recrutare și employer branding organizate,  se evidențiază multitudinea oportunităților existente  în piață.

De la recrutare la Conference Hunting 

În ciuda faptului ca 1 din 11 oameni lucrează în domeniul informaticii tehnologice, locurile la universitățile tehnice și facultățile de informatică se suplimentează în fiecare an în județul Cluj, iar multe persoane se reprofilează pe acest sector de activitate, provocările și dificultățile în a găsi seniori sau chiar mid-levels sunt tot mai mari.  Din acest motiv, Târgul de Cariere IT a adoptat și partea de conferințe, Cluj Tech Society,  ce contribuie   în   primul   rând  la  informarea  și  dezvoltarea  profesională  a  studenților  din  domeniul  IT,  dar  și  a  celor  care  deja  lucrează  în  domeniu,  precum  și  a  tuturor  pasionaților de tehnologie și informatică. Concret, evenimentul  înglobează  2  zile  la  scenă  deschisă,  cu  cele  mai  interesante  prezentări  interactive,  demonstrații   și   workshop-uri,   completate   de   sesiuni de împărtășire experiențe, la care participă antreprenori, angajatori și candidați cu potențial. Atât prin speakerii internaționali și naționali, cât și prin subiectele tehnice abordate (Machine Learning, Artificial Intelligence sau  Internet of Things), conferința a reușit să adune peste 500 persoane, multe dintre acestea având experiență de muncă de peste doi ani.

Acceptând provocările recrutării din domeniul IT-ului și lucrând activ la consolidarea imaginii de brand și a competitivității pachetului oferit la angajare, companiile își pot maximiza șansele de a atrage candidații potriviți pentru posturile disponibile.

Categorii
Joburi Sfaturi

Cum te pot diferenția competențele de comunicare în 2019

Cele mai multe joburi, indiferent de domeniu, cer abilități de comunicare scrisă și orală. Și nu întâmplător. Indiferent dacă munca ta depinde mai mult de lucrul în echipă sau doar de competențele tale personale, abilitățile de comunicare vor adăuga valoare acesteia. Poate nu ți-ai dat seama, dar aceste skills-uri sunt primele în funcție de care recrutorul te evaluează la întâlnirea față în față.

(text adaptat: Steluța Năstase – Lupu)

Începând cu CV-ul tău și trecând la limbajul nonverbal și exprimare, la ascultarea activă și întrebările care arată interes pentru ce ai de făcut și deschiderea spre lucrul în echipă, toate te ajută să construiești imaginea ta de candidat ideal și să te diferențiezi față de alți aplicanți.

Mai jos îți oferim câteva sugestii punctuale pentru a-ți îmbunătăți competențele de comunicare, sugestii de care ar fi bine să ții cont la următoarea ediție Târgul de Cariere, atunci când te prezinți companiilor cu oportunități profesionale care te interesează:

 

Redactarea corectă a CV-ului

Înainte de a sublinia faptul că ai abilități de comunicare, ai grijă ca CV-ul tău să fie corect scris! E cel mai simplu mod prin care dovedești că nu doar te lauzi cu ele, ci le și deții. Un CV fără greșeli gramaticale sau de ortografie convinge mai mult decât unul în care ai menționat abilități de comunicare. Citește-l și recitește-l, asigură-te că propozițiile sunt scurte și corecte și totul este coerent și cu sens.

Comunicarea în echipă

În jobul tău sigur interacționezi cu mulți colegi care nu lucrează cu tine în birou, ci poate la mii de kilometri distanță, așa că va trebui să folosești diferite tipuri de comunicare în relația cu ei: e-mail, Skype, platforme de comunicare internă, social media. Toate aceste exemple le poți adăuga în CV-ul tău, arătând astfel că deții abilități de comunicare în echipă și ești deschis totodată la a lucra împreună cu alții.

Ascultarea activă

Aceasta este probabil cea mai semnificativă și totuși cea mai subtilă abilitate de comunicare pe care trebuie să o ai. De aceea este și foarte apreciată de recrutori. Oferă în CV-ul tău  scurte exemple care să demonstreze această abilitate, precum momentele când ai fost într-o negociere dificilă sau ai interacționat cu un client, cu un coleg sau cu un șef mai dificil. Arată că ai reușit să aduci lucrurile în favoarea ta prin abilitățile de ascultare!

Training-ul

Oferă exemple de situații în care ai fost trainer pentru echipa ta! Nu trebuie neapărat să deții o funcție de conducere ca să fii trainer, dar poate excelezi într-un anumit domeniu și ai ținut o prezentare pentru colegii tăi. Sigur ai lucrat la prezentarea respectivă astfel încât să fie clară, să spună o poveste și să comunice cât mai ușor mesajul. Apoi ai pus și întrebări care te-au ajutat să interacționezi cu colegii, oferindu-ți șansa de a avea o prezentare interactivă.

 

Coaching-ul și mentorship-ul

Coaching-ul și mentorship-ul pot fi considerate următorul pas în formare. Acestea includ situațiile în care ai instruit o altă persoană în mod voluntar, pentru a o ajuta să-și îmbunătățească abilitățile. Angajatorii știu că mentorship-ul implică nu numai competențe superioare de comunicare, ci și aptitudini sociale, empatie și deschidere spre nevoile altora, de aceea vor aprecia și mai mult aportul tău în cadrul echipei lor.

 

Negocierea

Credeai că negocierile sunt ceva cu care doar șeful tău se confruntă pentru că el este cel care are deal-uri importante? Gândește-te mai bine și ai să vezi că jobul acesta îl ai și tu! Poate nu ți-ai dat seama, dar sigur ai negociat un preț mai bun cu un furnizor sau schimbări cu un client pentru ca proiectul să fie unul reușit. Sau poate ai negociat în cadrul echipei tale, cu colegii sau chiar cu superiorii tăi, ai adus argumente pertinente punctului tău de vedere și ai demonstrat abilitățile tale de bun negociator.

Cel mai important este să nu oferi aceste exemple în diferite secțiuni din CV, ci să le grupezi pentru a fi de impact și pentru a convinge că ești un bun comunicator.

 

articol original: https://cariera.ejobs.ro/competente-de-comunicare-2019/

 

Categorii
Sfaturi

Cum a arătat Târgul de Cariere în sezonul primăvară 2019  

Cele 8 ediții de primăvară Târgul de Cariere s-au finalizat luna trecută, iar acum putem răsufla ușurați, trage câteva concluzii și împărtăși și cu voi cele mai relevante detalii ale primului sezon din 2019.

Principalul punct forte al evenimentelor organizate de-a lungul celor două luni îl reprezintă oportunitățile de angajare generate în 7 orașe din România și Republica Moldova.

Companiile active din România trec în această perioadă prin multe provocări. Numărul redus de candidați, șomajul scăzut în marile orașe, rapidele schimbări legislative și concurența din ce în ce mai crescută, sunt printre principalele motive pentru care seria de evenimente de promovare și recrutare Târgul de Cariere s-a bucurat de o creștere constantă în ultimii ani.

Astfel, peste 400 companii active au fost prezente la Târgul de Cariere în sezonul de primăvară.

Orașele cu cele mai multe oportunități de angajare sunt Cluj și Iași, unde ne-am bucurat de o prezență considerabilă: peste 4.500, respectiv 8.000 participanți. Dacă în trecut mulți dintre aceștia se aflau la primul job sau nu lucraseră niciodată, în ultimul an acest raport s-a modificat considerabil, iar conform rezultatelor, majoritatea participanților la această ediție au o experiență  în câmpul profesional între 3 și 5 ani. Totodată, Târgul de Cariere Chișinău a stabilit un nou record de participare, cu aproximativ 5.000 candidați. 

Eforturile noastre de a atrage oameni din ce în ce mai experimentați, mai ales în orașele unde există un interes crescut pentru dezvoltare profesională, s-au concretizat în implementarea unor acțiuni și evenimente conexe, precum Cluj Tech Society Conference, conferință organizată în cadrul Târgul de Cariere IT. Machine Learning, Artificial Intelligence și Internet of Things sunt doar câteva dintre temele abordate de speakerii evenimentului, ce a generat un real interes din partea participanților.

Cluj Tech Society Conference a inclus și o secțiune numită Entrepreneurial Mythbusters. Antreprenori din domeniul IT au povestit despre business-urile începute, provocările întâmpinate și metodele prin care poți să reușești chiar și când variantele păreau că nu mai există.

De asemenea, în premieră pentru evenimentele Târgul de Cariere, am implementat un Hackaton pe resurse umane, la Chișinău. HACK HR a reunit atât programatori, designeri, marketeri, dar și specialiști din diverse domenii, care au lucrat împreună în vederea creării de soluții viabile și sustenabile pentru domeniul Resurselor Umane.

Gaming Tournaments, conceptul implementat în premieră la Târgul de Cariere Cluj IT în toamna anului 2018, s-a bucurat de un real succes, motiv pentru care am decis să îl extindem și în alte orașe din țară. În parteneriat cu Transylvania eSPORTS Competition, participanții la evenimentele din Cluj, Sibiu și Chișinău s-au putut întrece la competițiile de League of Legends și HearthStone, iar câștigătorii au plecat acasă cu premii în bani și periferice performante.

📷 Gabriel Aldea ◘ https://komiti.media/

Și în acest sezon am reușit să implementăm un sistem de recrutare inteligent, prin intermediul unei aplicații powered by eJobs România. La fiecare eveniment, cei interesați de găsirea locului de muncă potrivit au putut aplica cu CV-ul digitalizat, prin intermediul aplicației gratuite eJobs. Totodată, companiile prezente au scanat apoi CV-urile electronice, tipărite sub forma unui QR code, cu ajutorul unei alte aplicații numite CV2GO. Astfel, procesul de recrutare a fost unul mult mai rapid și mai eficient.

Prin numeroasele activități derulate în timpul sezonului la fiecare eveniment am reușit să îmbunătățim constant rata de angajare și activare profesională în rândul comunității, sperând ca la următoarea ediție, cea din toamna 2019, participarea, activitățile și oportunitățile de muncă să ne întreacă din nou așteptările.