În ciuda realizărilor în plan profesional și aprecierii oamenilor din jur, unele persoane se simt asemeni unor impostori la locul de muncă, având sentimentul că nu sunt suficient de bune sau competente, indiferent de succesul pe care îl au. Totodată, au tendința de a-și autotrasa standarde extrem de ridicate, simțind că dacă un lucru nu e perfect, e echivalent cu un eșec. Acest fenomen poartă numele de sindromul impostorului și este întâlnit frecvent în mediul profesional și nu numai. Noi ne-am dorit să aflăm mai multe despre subiect și am stat de vorbă cu psihoterapeutul Amalia Ciuca despre ce presupune sindromul impostorului, cum se manifestă, care sunt factorii care îl generează, cum poate fi tratat și prevenit, cum impactează parcursul profesional al unei persoane, care sunt grupurile demografice sau profesiile mai predispuse și multe altele.
Cum ai defini sindromul impostorului?
Nu cred că există o definiție formală general agreată, dar putem spune că sindromul impostorului este un fenomen psihologic în care oamenii se îndoiesc de abilitățile și realizările lor și trăiesc cu o teamă persistentă că vor fi descoperiți și expuși în fața celorlalți ca fiind impostori. Mai simplu spus, putem vorbi despre sindromul impostorului atunci când, în ciuda dovezilor externe ale competenței noastre, ne facem griji că nu suntem la fel de deștepți, talentați sau calificați pe cât cred alții că suntem sau pe cât credem noi că ar trebui să fim, și trăim cu frica și rușinea că adevărul va ieși la iveală. Aproape toți oamenii suferă la un moment dat în viață de un astfel de episod (70-80% spun cercetările), dar durata și severitatea variază destul de mult.
Cum se manifestă acesta?
De obicei, sindromul impostorului se manifestă în relație cu domeniul profesional, dar nu se rezumă strict la acesta și există mai multe caracteristici cheie:
- Îndoială de sine: acești oameni au dubii în privința propriei persoane, își pun frecvent la îndoială abilitățile și se simt inadecvați în ciuda realizărilor lor.
- Perfecționism: stabilirea unor standarde extrem de înalte pentru sine și senzația de eșec dacă aceste standarde nu sunt îndeplinite
- Frica de eșec și expunere: îngrijorarea constantă de a fi descoperit și a fi dat în vileag, cu consecințe foarte negative pe termen mai lung, cum ar fi excluderea și respingerea din partea celorlalți (colegi, prieteni, familie).
- Atribuirea succesului factorilor externi: convingerea că succesul se datorează norocului, timpului sau ajutorului altora, mai degrabă decât propriilor abilități și eforturi. Se mai numește și incapacitatea de a internaliza succesul.
- Supra-implicare sau supra-pregătirea: Compensarea inadecvării percepute de sine prin munca excesivă.
Care sunt factorii care îl generează?
Etiologia acestui fenomen este bineînțeles multifactorială și deocamdată nu s-a ajuns la un consens formal în privința factorilor implicați. Fenomenul a fost recunoscut și numit așa de către Clance și Imes în 1978, dar în ciuda faptului că a trezit interesul opiniei publice, nu a fost foarte atent și nici foarte riguros investigat de către comunitatea științifică. Cred că putem menționa câțiva factori relevanți: experiențele personale în cadrul dinamicilor și interacțiunilor din familie (ex. așteptările părinților, atitudinea acestora față de greșeli, comparațiile între frați sau cu alți copii, valorizarea muncii și a perfecțiunii, oferirea atenției și iubirii condiționat, doar în funcție de realizări etc.), dar și din mediul școlar; anumite trăsături de personalitate (perfecționism, neuroticism); factori sociali și culturali (presiuni legate de competență și performanță, modestie etc.); contexte educaționale sau de muncă extrem de competitive.
Cum impactează sindromul impostorului parcursul profesional al unei persoane?
Fenomenul poate rămâne latent perioade mari de timp. Dacă severitatea este mare și fenomenul se manifestă des în mod activ, consecințele pot fi foarte negative. Pe de-o parte, satisfacția și performanța la locul de muncă pot fi reduse. Acești oameni s-ar putea să nu-și atingă niciodată potențialul real sau nu vor primi niciodată aprecierile pe care le merită, pentru că au tendința să se ascundă și să evite cel puțin parțial asumarea de riscuri în carieră. Mai mult decât atât, sindromul impostorului este strâns legat de diverse probleme de sănătate mentală, cum ar fi anxietatea, depresia, stresul cronic și burnout-ul.
Există anumite grupuri demografice sau profesii mai predispuse la sindromul impostorului? Dacă da, care sunt acestea.
Inițial, fenomenul a fost identificat în rândul femeilor cu performanțe academice ridicate și multă vreme s-a considerat că se regăsește cu predilecție la femei, în domeniile medicale sau academice, la cele mai înalte nivele de performanță. Cercetările mai recente au documentat aceste sentimente de inadecvare în rândul bărbaților și al femeilor, în multe medii profesionale, la diferite niveluri și în rândul mai multor grupuri etnice și rasiale. În continuare, se vorbește mai des despre acest fenomen la persoanele aflate în poziții înalte și cu multe reușite (high-achievers), dar probabil că asta se datorează și faptului că acolo discrepanța e mai mare între realitatea internă a indivizilor și dovezile obiective, din lumea externă.
Cum poate fi tratat acest sindrom și care sunt etapele?
Nu cred că se poate vorbi despre tratament atâta vreme cât nu este încadrat ca fiind o tulburare psihologică/medicală. Termenul inițial de fenomenul impostorului cred că este mai potrivit. Cu toate acestea, costurile și distresul acestor oameni sunt reale și merită atenție. În primul rând, ar fi nevoie de psihoeducație, care să ducă la recunoaștere și asumare, abia apoi putem vorbi despre intervenții. În cazurile mai severe, cu siguranță, este nevoie de consiliere psihologică și poate necesita intervenție pe termen mai lung, mai ales dacă sentimentul de inadecvare al propriei persoane este unul generalizat.
Ce măsuri pot fi luate pentru a preveni dezvoltarea sindromului impostorului?
Dacă ne uităm la factorii care contribuie la apariția acestui fenomen este evident că și prevenția trebuie să fie una sistemică. Aș recomanda aici cursuri de instruire pentru părinți, pentru cadrele didactice, pentru manageri; programe de consiliere în carieră și programe de mentorat. În mediile profesionale, e foarte importantă dezvoltarea unei culturi organizaționale care să ofere angajaților siguranță psihologică. E foarte importantă normalizarea și încurajarea discuțiilor deschise despre îndoiala de sine, pentru a reduce stigmatizarea. Liderii, mentorii pot modela vulnerabilitatea prin împărtășirea propriilor experiențe cu îndoiala de sine.
Știm că în perioada 7-9 iunie vei lua parte la The Inner – Mapping Inside, cel mai mare eveniment de explorare a stării de bine și de dezvoltare personală din România. Te rugăm să ne spui ce subiecte vei aborda și de ce ar trebui să participe publicul larg la acest eveniment.
Da, așa este. Anul acesta voi participa cu o prelegere, dar și cu un workshop. Tema celor două este comună și am ales să o exprim prin acest dicton Devino ceea ce ești. Este vorba despre o invitație la explorarea imaginii de sine și un îndemn la curaj, conștientizare, acceptare, asumare, compasiune și iubire. Studiile, dar și propria mea experiență de psihoterapeut mi-au arătat că o reprezentare distorsionată a propriei persoane și o atitudine de critică și respingere față de noi înșine reprezintă factori de risc și de menținere pentru diverse probleme de sănătate mentală, dar și de blocaj în tratarea acestor probleme. Ne afectează relațiile interpersonale, calitatea vieții și performanțele profesionale. Cu siguranță, sindromul impostorului este un caz particular pentru tema aleasă de mine, deoarece implică tot o imagine de sine distorsionată. Kets de Vries observa la un moment dat că, în realitate, toți suntem impostori într-o anumită măsură: Noi jucăm roluri pe scena vieții, prezentând un eu public care diferă de eul privat… Afișarea unei fațade este parte integrantă a condiției umane. Ei bine, eu îmi doresc tare mult să contribui la o schimbare în acest sens, să reducem discrepanțele dintre sinele nostru real și ceea ce putem fi în mediul socio-profesional.
Să facem un exercițiu de imaginație: cineva te întreabă: Cum devin ceea ce sunt? Care e răspunsul tău?
Foarte grea întrebare, dar foarte pertinentă, recunosc. Un răspuns mai cuprinzător voi încerca să ofer și să construiesc împreună cu participanții la cele două evenimente, tot ce pot să spun acum e că această devenire e un proces lung, ce durează o viață întreagă. Pentru a începe e nevoie să ne oprim un pic din fugă și să ne facem loc în propria viață, în propriile agende, pentru a ne explora pe noi înșine cu deschidere și curiozitate, curaj și compasiune. E adevărat că avem nevoie și de cel puțin o relație autentică, de o altă ființă umană care să fie cu noi în procesul acesta de integrare și construire a Sinelui, pentru că poate fi extrem de dureros pe alocuri. Această relație o putem avea cu un prieten bun, cu partenerul, psihoterapeutul sau cu duhovnicul nostru. Bineînțeles că ceea ce ne oferă fiecare e diferit, dar esența constă în a găsi un spațiu sigur și sprijin în a fi noi înșine.