Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

O carieră în industria anvelopelor – Michelin România

Cum a început povestea Michelin în România?

În 2001, Michelin a intrat pe piața din România odată cu achiziția uzinelor Victoria, în Florești, județul Prahova și Silvania, în Zalău, judeţul Sălaj. Cu investiții semnificative și cu obiectivul de a deveni un jucător cheie pe piață, dar și un susținător al comunității locale, Michelin s-a dezvoltat de-a lungul anilor, ajungând astăzi la peste 4500 de angajați în România. 

În anul 2007, Michelin a fondat departamentul de Cartografie în România care deservește, alături de departamentul de cartografie din Franța, produse și servicii cartografice globale, iar în anul 2012 a fondat centrul pentru servicii partajate, cunoscut astăzi ca Michelin Corporate Business Services. 

Începând cu 2014, la București s-au pus bazele unui centru de servicii pentru Michelin în Europa și alte regiuni, responsabil pentru gestionarea operațiunilor de achiziții, contabilitate, control de gestiune, administrarea proceselor de vânzare, resurse umane și logistică. Un alt moment important pentru Michelin România a fost în anul 2018, când compania a devenit sediu central și punct de coordonare pentru regiunea Europa Centrală care include peste 20 de țări.

Respectul pentru oameni a fost întotdeauna în centrul valorilor Michelin. Prin menținerea unei culturi puternice a companiei și construirea unor relații bazate pe dialog și respect reciproc, Michelin se asigură că angajamentele sale sociale sunt îndeplinite pe termen lung.

Angajatorul Michelin

Respectul pentru oameni a fost întotdeauna în centrul valorilor Michelin. Oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a companiei, ei ajută la evoluția companiei și de aceea dezvoltarea angajaților este o preocupare continuă, cu atât mai mult cu cât Michelin angajează pentru o carieră și nu pentru un post.

În 2022 Michelin a primit certificarea Angajator de Top pentru al treilea an consecutiv și a consolidat poziția de angajator de top la nivel național, fiind singura companie din industria auto din România care obține în ultimii 3 ani consecutiv această certificare din partea institutului Top Employers din Olanda.  

Michelin, un susținător al noii generații

Oamenii au fost dintotdeauna esența activităților Michelin, o confirmare clară a valorilor și priorităților companiei, astfel luând în considerare și viitoarele generații, Michelin este implicat în susținerea sistemului de învățământ. 

La nivel universitar, oferă internshipuri sau oportunități pentru pregătirea lucrării de diplomă, atât în industrie, cât și în centrul de servicii. De asemenea, compania susține învățămânul profesional. În 2019, a deschis a doua clasă de învățământ dual la Câmpina, (jud. Prahova), alaturi de cea de la Zalău (jud. Sălaj) din 2018. În prezent avem trei generații de elevi înscriși în învățământul dual și prima generație de absolventi – promoția 2021.

Descoperiți Universul Michelin și faceți parte din echipa Michelin România: https://jobs.michelin.ro/ro.

Exit mobile version