Categorii
Sfaturi

Târgul de Cariere a adus peste 300 de companii, mii de locuri de muncă și aproximativ 25.000 de participanți în sezonul toamnă 2019

 

După două luni pline de evenimente de recrutare, am încheiat cu bine încă un sezon Târgul de Cariere, implementat în șapte orașe din România și Republica Moldova.

Evenimentele, desfășurate la Cluj, Iași, Chișinău, Brașov, Oradea, Sibiu și Târgu Mureș, au adus împreună peste 300 companii din domenii diverse, cu mii de oferte de locuri de muncă, full time, part-time sau internshipuri. De la ingineri, contabili, designeri sau project manageri și până la lucrători comerciali, mecanici sau stewardese, companiile au recrutat atât oameni cu experiență și studii de specialitate, cât și personal necalificat sau tineri fără experiență.

Accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere s-a făcut într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, un număr total de aproximativ 25.000 de persoane fiind prezente la evenimentele noastre de recrutare.

 

Sezonul de toamnă 2019 a adus noutăți în fiecare dintre orașele în care am fost, de la companii participante noi, la acțiuni interactive tot mai diverse. În unele locații am organizat, pe lângă partea de recrutare, conferințe menite să inspire participanții, workshop-uri și ateliere de învățare, competiții și alte activități conexe, toate realizate cu scopul de a crea o atmosferă cât mai dinamică și interactivă pentru participanți, perfectă pentru o interacțiune deschisă între angajat și angajator.

În plus, în cinci dintre locațiile Târgul de Cariere, am implementat și conceptul Digital Crusade, cea mai vastă rețea de evenimente de esports din România. Acest concept a fost următorul pas în evoluția seriei ”Gaming Tournaments”, implementată inițial de către noi în toamna anului 2018, la Cluj Napoca. Împreună cu Transylvania Esports, conceptul a luat amploare, în prezent adresând 6 locații diferite în România și Republica Moldova și aproximativ 2000 de jucători și participanți activi. Printre  jocurile aduse la evenimente se numără: League of Legends, Counter Strike: Global Offensive, FIFA, Teamfight Tactics, DoTA, Hearthstone. 

 

Să ne auzim cu bine în noul sezon, din primăvara 2020!

 

 

Categorii
Joburi

Cum influențează tehnologia piața muncii și care sunt previziunile pentru viitor

Se observă cu ochiul liber că automatizarea își face resimțită prezența din ce în ce mai mult. Domeniul IT este într-o continuă creștere, iar acest lucru influențează într-un mod semnificativ piața muncii. Cu toate că mare parte din populația României încă nu este la curent cu ultimele tehnologii sau nu are abilitățile necesare pentru a fi în pas cu aceste schimbări, mediul de lucru o cere.

Automatizarea conturează viitorul forței de muncă în ideea în care activitățile fiecărui angajat vor fi simplificate și eficiente în același timp, însă, suntem de părere că tehnologia nu va lua niciodată locul minții umane. Tehnologia în sine este rezultatul minții omului, prin urmare, forța de muncă umană nu poate fi scoasă niciodată din ecuație. Cu toate acestea, pentru ca rezultatele să fie întotdeauna pozitive și substanțiale, fiecare angajat în parte, indiferent de domeniul în care activează, trebuie să învețe noi abilități și să fie pregătit pentru a utiliza la capacitate maximă orice procedeu tehnologic.

În ceea ce privește piața muncii peste câțiva ani, suntem absolut convinși că angajatorii vor căuta oameni capabili să utilizeze eficient echipamentele IT și care sunt dispuși să crească odată cu tehnologia. Cu cât un angajat deține mai multe cunoștințe în utilizarea echipamentelor IT și software-uri, cu atât mai repede își va găsi un job.

Dacă facem o analiză asupra evoluției tehnologiei din ultimii ani, putem spune că această piață este extrem de dinamică. Zi de zi apar tehnologii, produse și servicii noi. Prietenii noștri de la Madd Electronics Group au resimțit toate modificările chiar pe pielea lor. Pasiunea pentru tehnologie a contribuit consistent la dezvoltarea lor, atât ca oameni, cât și ca firmă. Ne-au spus cândva: „pornim la drum cu premisa că nimic nu este imposibil, motiv pentru care reușim mereu să realizăm mai mult decât ne propunem.”

Scopul lor ca și firmă este să-și ajute clienții, indiferent că este vorba despre persoane juridice sau fizice, să obțină rezultate prin utilizarea unor echipamente și servicii IT quality price. Mai exact, fac tot posibilul să ofere cele mai bune soluții, la cele mai avantajoase prețuri, iar prin intermediul lor, fiecare om să fie eficient. Acest lucru este valabil și față de proprii angajați, pe care îi stimulează mereu să lucreze eficient prin intermediul programelor care le permit acest lucru.

Tot de la ei știm și ultimele noutăți în materie de tehnologiei. Povestindu-ne din propria experiență, fiecare angajat în parte utilizează cele mai recente aplicații și software-uri, cu ajutorul cărora își structurează activitățile în funcție de priorități. Ca și exemplu ne-au dat serviciile Office 365, cu ajutorul cărora reușesc să își stocheze în siguranță fișiere, să le partajeze rapid, să intre în legătură cu clienții mult mai simplu sau să acceseze de la distanță anumite fișiere importante. Este doar unul dintre exemplele oferite. Aproape toate activitățile de la birou se concentrează în jurul tehnologiei, iar acest lucru crește de la an la an. Cert este faptul că nu trebuie să lucrezi în domeniul IT ca să fii nevoit să ai cunoștințe despre tehnologie, programe de lucru și diverse aplicații. Tehnologia s-a răspândit în toate domeniile.

Și noi, la fel ca și cei din colectivul Madd, credem că tehnologia conectată cu individul este viitorul. Tendințele din ultima perioadă ne demonstrează acest lucru. Performanțele se vor baza pe capacitățile fiecărui angajat de a lucra în mod eficient, iar mobilitatea va consta în adaptabilitatea la schimbările tehnologice.

 

Categorii
Sfaturi

Începe Târgul de Cariere Brașov, cel mai mare eveniment de recrutare din zonă

În perioada 23-24 octombrie, la Hotel Kronwell, are loc ediția de toamnă Târgul de Cariere Brașov, cel mai complex eveniment de recrutare din zonă, la care participă peste 30 companii din domenii diverse, cu peste 300 locuri de muncă. Față de edițiile trecute Târgul de Cariere Brașov, vom aduce și un turneu de esports, parte a conceptului Digital Crusade.

Orarul de desfășurare este: miercuri: 11:00-19:00 și joi 11:00-17:00.

Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Turism și Contabilitate, posturile disponibile și numărul acestora crescând constant de la un sezon la altul. Printre companiile participante la eveniment se numără: Accenture, Joysonquin, Benchmark Electronics, Veo Worldwide Services, Elektrobit și Varta Microbattery. 

Recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Brașov.

În premieră pentru Brașov, Târgul de Cariere aduce un turneu de esports: League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din România. Aceasta reprezintă următorul pas în evoluția seriei ”Gaming Tournaments”, implementată inițial de Târgul de Cariere în toamna anului 2018 la Cluj Napoca și care, împreună cu Transylvania Esports, a luat amploare, în prezent adresând 6 locații diferite în România și Republica Moldova. Se estimează participarea a zeci de echipe sau jucători individuali, dintre cei mai competenți, dar și amatori, cu peste 100 de oameni implicați activ, special veniți pentru a fi parte din joc. 

Peste 300 locuri de muncă, 30 companii și un turneu League of Legends te așteaptă  în cele două zile de eveniment, la Kronwell Hotel, Brașov!

 

Categorii
Sfaturi

Companii de top și sute de variante de angajare la Târgul de Cariere

În perioada 11-12 octombrie, la Palas Mall, va avea loc ediția aniversară cu numărul 20 a evenimentului Târgul de Cariere Iași. Noul sezon va fi mai complex și mai mare decât edițiile precedente, la eveniment fiind așteptate peste 50 companii și peste 7500 candidați, incluzând atât tineri absolvenți cât și angajați cu experiență pe piața forței de muncă. 

Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum Amazon Web Services (Franța), JKS (Danemarca), Art of Hospitality (Italia) și Michelin România. De asemenea, la ediția aniversară din 11-12 octombrie vor fi prezente și companiile: Azomureș, HCL, Vezuvian, CER Cleaning Equipment part of Kaercher Group, Universal Alloy și Procter & Gamble.

În premieră pentru Iași, Târgul de Cariere aduce un turneu de esports: League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din România. Aceasta reprezintă următorul pas în evoluția seriei ”Gaming Tournaments”, implementată inițial de Târgul de Cariere în toamna anului 2018 la Cluj Napoca și care, împreună cu Transylvania Esports, a luat amploare, în prezent adresând 6 locații diferite în România și Republica Moldova. Se estimează participarea a zeci de echipe sau jucători individuali, dintre cei mai competenți, dar și amatori, cu peste 100 de oameni implicați activ și peste 500 de participanți din public, special veniți pentru a fi parte din joc. 

Tendințele demonstrează că la evenimentul de recrutare vin tot mai mulți candidați cu experiență, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind angajați de peste 5 ani. În plus, de-a lungul timpului, nivelul de pregătire al candidaților prezenți la Târgul de Cariere este tot mai mare, la ediția din primăvara 2019 peste 60% dintre aceștia având studii superioare (conform unui studiu intern realizat de echipa Târgul de Cariere, printr-un sondaj efectuat pe un eșantion de 1984 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă).

Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Inginerie, Consultanță, Automotive și IT, Resurse Umane, Financiar-Bancar, Turism și Contabilitate, posturile disponibile și numărul acestora crescând constant de la un sezon la altul. Față de edițiile trecute Târgul de Cariere Iași, ediția de toamnă 2019 va include și joburi part-time și internship-uri pentru anumite companii.

Printre companiile prezente la Târgul de Cariere Iași în sezonul de toamnă 2019 se numără și SCC Services, Veo Worldwide Services, Delphi Technologies, Accenture, ArcelorMittal Tubular Products Iași, Alten și Arcadia Medical Center.

Recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicației prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Iași.

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova. Activitatea companiei a început în 2006, în Cluj Napoca, ajungând să ofere, după un deceniu de activitate, cea mai răspândită și eficientă soluție de recrutare din țară. Evenimentele desfășurate în cele șapte orașe: Cluj-Napoca, Iași, Chișinău, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna) au rolul de a aduce împreună angajatorii și candidații, astfel încât interacțiunea directă dintre aceștia să crească substanțial șansele pentru ambele părți de a se împlini profesional. În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.

Categorii
Joburi

Târgul de Cariere Cluj aduce și oportunități de angajare și speakeri motivaționali

Târgul de Cariere | Cluj, cel mai amplu eveniment de recrutare din Transilvania, revine în 15 și 16 octombrie 2019, cu o nouă ediție. Pregătește-te pentru o experiență completă: locuri de muncă din cele mai căutate domenii, conferința I Love my Job – Autumn Talks, networking area, training sessions și speed challenge-uri.

Dacă ești la început de drum, în căutarea unui loc de muncă sau vrei o schimbare în cariera ta, vrei o provocare nouă, un loc de muncă mai bine plătit, posibilități de dezvoltare profesională sau pe scurt: să ai și contul gras și programul scurt, hai la Târgul de Cariere să alegi ce ți se potrivește!

 

 

Ediția de toamnă Târgul de Cariere Cluj se desfășoară în perioada 15-16 octombrie 2019, la BT Arena. Noul sezon va fi mai complex și mai mare decât edițiile precedente, la eveniment fiind așteptate peste 100 companii și aproximativ 5000 candidați, incluzând atât tineri absolvenți cât și angajați cu experiență de câțiva ani pe piața forței de muncă. În plus, evenimentul este completat de conferința I  My Job – Autumn Talks, networking area, training sessions și speed challenge-uri.

Clujul reprezintă una dintre locațiile speciale pentru desfășurarea evenimentelor organizate de Târgul de Cariere, partea de recrutare fiind completată de conceptul I ❤ My Job – Autumn Talks, o serie de conferințe și workshop-uri tematice, cu scopul de perfecționare a abilităților candidaților.

Printre speakerii care vor urca pe scena conferinței I ❤ My Job – Autum Talks se numără : Andreea Marin, personalitate TV, Valeriu Andriuță, actor și Charles Wratto, ambasador al Centre for Peace Studies (Sri Lanka).

 

De-a lungul istoriei evenimentelor de recrutare organizate în Cluj, începând cu 2006 și până în prezent, companiile, participanții și mai ales interacțiunea dintre aceștia au fost mereu prioritare pentru noi, experiența demonstrând faptul că Târgul de Cariere reprezintă cea mai bună metodă de recrutare pentru angajatori, dar și cea mai bună metodă de angajare pentru candidați. 
Mai multe detalii despre eveniment găsiți pe www.targuldecariere.ro/cluj-global

Categorii
Sfaturi

Târgul de Cariere IT devine Cluj Tech Society

În 2012, noi cei de la Târgul de Cariere, după aproape un deceniu de experiență în evenimente de recrutare pe toate domeniile, am hotărât să facem la Cluj și un târg dedicat exclusiv celor ce lucrează în industria IT.

Dar Clujul este un oraș în care tehnologia se dezvoltă cu pași extrem de rapizi, așa că am decis să facem un step-up și să evoluăm evenimentul și spre alte instrumente profesionale prin care participanții au ocazia să își arate sau să își dezvolte aptitudinile: speed coding challenge, training sessions, o zonă de esports, conferințe și alte activități conexe, completate și cizelate de la o ediție la alta. 

Iar acum, după 6 ani, am s-a simțit nevoia redenumirii acestui eveniment complex, pentru a comunica mai bine tot ceea ce se întâmplă în cele două zile de evenimente. Astfel, îți prezentăm Cluj Tech Society, nume ce înglobează două zile la scenă deschisă, prezentări interactive, demonstrații și workshop-uri, completate de sesiuni de împărtășire de experiențe la care participă antreprenori, angajatori și candidați cu potențial, precum și zone dedicate celor pasionați de gaming sau de coding. 

Edu Tech- tema conferinței din această toamnă

De-a lungul celor cinci ani de când am început acest concept de eveniment, Cluj Tech Society a crescut odată cu nevoia de cunoaștere întâlnită în acest domeniu, astfel că la cea mai recentă ediție au participat aproximativ 100 de companii din IT.

Ediția din această toamnă este dedicată temei EduTech (Education and Technology), printre cei prezenți la conferință numărându-se Eden Lazaness, Head of Innovation la King’s College, reprezentanți ai companiilor Google (Zurich) și Testerum (Amsterdam).

EduHack 

Avem și un hackathon, numit EduHack, ce va aduce în același spațiu membri importanți din domenii esențiale pentru optimizarea problemelor din diverse industrii. Practic, acesta însumează două zile de lucru intens, 40 participanți și rezultate cuantificabile, premii și cercetare directă, folosind resursele disponibile la fiecare eveniment, atât în rândurile miilor de participanți, cât și în interacțiunea directă cu fiecare companie prezentă.

Wikipedia și educația deschisă 

De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc și un Editathon cu numele „Wikipedia și Educația deschisă”, workshop realizat în colaborare cu Wikimedians din România. În cadrul acestuia, vizitatorii vor avea posibilitatea să învețe cum să scrie, editeze și promoveze articole pe cea mai mare platformă online în domeniul educației: Wikipedia.

 

Digital Crusade la Cluj Tech Society

Tot în cadrul Cluj Tech Society vom aduce și o componentă distractivă, nu doar interactivă și anume, un campionat de e-sports. Conceptul, denumit Digital Crusade, a fost lansat la Cluj în toamna anului 2018, extins la Chișinău și Sibiu în toamna anului 2019 și va ajunge la Iași în toamna acestui an. Se estimează participarea a zeci de echipe sau jucători individuali, dintre cei  mai competenți, dar și amatori, cu peste 100 de oameni implicați activ și peste 500 de participanți din public, special veniți pentru a fi parte din joc.

În fiecare sezon, la eveniment au participat aproximativ 5.000 de persoane interesate de acest domeniu, iar interacțiunea directă dintre candidați, angajatori, speakeri și gameri a creat mediul perfect pentru a transforma ideile fiecăruia într-o sursă de inspirație pentru noi proiecte, dar și pentru dezvoltarea comunității de IT din România.

 

Categorii
Joburi

Târgul de Cariere pregătește cel mai complex sezon de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova

Târgul de Cariere, cel mai mare organizator de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova, anunță începerea unui nou sezon de evenimente destinate atât celor ce își caută un loc de muncă, cât și companiilor dornice să angajeze. În perioada octombrie-noiembrie 2019 vor avea loc opt evenimente de recrutare în șapte orașe din România și Republica Moldova: Cluj Napoca, Iași, Chișinău, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș și Oradea.

 La fiecare eveniment organizat de Târgul de Cariere participă între 1200 și 8000 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în special tineri cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 ani, sezonul toamnă 2019 anunțând a fi cel mai complex sezon de până acum.

Pentru fiecare dintre cele 8 evenimente desfășurate în sezonul de toamnă 2019, Târgul de Cariere implementează diferite concepte de activări și acțiuni menite să atragă participanți cât mai mulți și din domenii cât mai diverse. Astfel, în Cluj, Iași, Brașov, Sibiu și Chișinău vor avea loc, pe lângă evenimente de recrutare, campionate de jocuri video (gaming tournaments) dedicate tinerilor pasionați de jocuri tip arcade sau MOBA, iar în Cluj și Chișinău vor fi organizate evenimente tip Hackathon, menite să stimuleze interactivitatea și implicarea participanților.

În plus, Clujul reprezintă una dintre locațiile speciale pentru desfășurarea evenimentelor de recrutare, aici având loc două evenimente diferite, pe parcursul aceluiași sezon: Târgul de Cariere #IlovemyJob, eveniment de recrutare în domenii diverse, completat de conceptul I ❤ Job Academy, o serie de conferințe și workshop-uri tematice, cu scopul de perfecționare a abilităților candidaților și Cluj Tech Society #TDCIT, eveniment ce înglobează atât conceptul de recrutare dedicat domeniului IT, cât și unul de prezentări interactive, demonstrații și workshop-uri în IT, la care participă antreprenori, angajatori și candidați cu potențial.

Printre speakerii care vor urca pe scena conferinței I ❤ Job Academy se numără : Andreea Marin, personalitate TV, Valeriu Andriuță, actor și Charles Wratto, ambasador al Centre for Peace Studies (Sri Lanka). 

Ediția din această toamnă a Cluj Tech Society este dedicată temei EdTech (Education and Technology), printre cei prezenți la conferință numărându-se Eden Lazaness, Head of Innovation la King’s College, reprezentanți ai companiilor Google (Zurich) și Testerum (Amsterdam), precum și Urania Cremene (specialistă parenting).

În ultimii șapte ani, evenimentele de recrutare organizate de Târgul de Cariere au cunoscut o creștere constantă de 10% atât a numărului de participanți cât și a companiilor prezente. Tendința este aceea de creștere a mediei de vârstă a persoanelor prezente la târgurile de recrutare, iar în funcție de orașul de desfășurare a evenimentului, pregătirea și experiența profesională a candidaților este mai accentuată.

Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Retail, Resurse Umane, Inginerie sau Financiar-Bancar și până la Automotive, Turism, Contabilitate, Consultanță și IT, posturile disponibile și numărul acestora fiind diferite de la un oraș la altul. În plus față de edițiile trecute, ediția de toamnă 2019 va include și joburi part-time și internship-uri pentru anumite companii, în anumite orașe.

Datele și locațiile concrete ale evenimentelor organizate de Târgul de Cariere în sezonul toamnă 2019 sunt:

  • Iași: 11-12 octombrie 2019
  • Cluj și Cluj IT: 15-16 octombrie 2019, respectiv 15-16 noiembrie 2019
  • Brașov: 23-14 octombrie 2019
  • Chișinău: 1-2 noiembrie 2019
  • Oradea: 9 noiembrie 2019
  • Sibiu: 19-20 noiembrie 2019
  • Mureș: 22 noiembrie 2019

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România și Republica Moldova. Activitatea companiei a început în 2006, în Cluj Napoca, ajungând să ofere, după un deceniu de activitate, cea mai răspândită și eficientă soluție de recrutare din țară.

Evenimentele desfășurate în cele șapte orașe: Cluj-Napoca, Iași, Chișinău, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu  și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna) au rolul de a aduce împreună angajatorii și candidații, astfel încât interacțiunea directă dintre aceștia să crească substanțial șansele pentru ambele părți de a se împlini profesional. În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.   

 

Categorii
Joburi

Pentru jobul potrivit, angajații sunt dispuși să lucreze la adevăratul lor potențial

În sezonul de primăvară 2019, departamentul de marketing Târgul de Cariere a realizat un sondaj de opinie în rândul paticipanților la evenimentele organizate în șase orașe din România unde au avut loc târguri de recrutare. La sondaj* au participat 1984 persoane din Cluj, Brașov, Iași, Sibiu, Oradea și Târgul Mureș, iar rezultatele sunt prezentate mai jos, în patru concluzii relevante.

Astfel, una dintre concluziile sondajului a fost faptul că tinerii angajați devin mai motivați la locul de muncă atunci când li se oferă spații de muncă relaxante, posibilitatea de a lucra de acasă și vacanțe estivale plătite de angajator.
În date concrete, principalii motivatori ai tinerilor angajați sunt:
– concedii plătite, în străinătate (26%)
– spații de relaxare la birou (19%)
– posibilitatea de a lucra remote (15.5%)
În al doilea rând, mitul conform căruia angajații nu sunt dispuși să lucreze peste program a fost analizat mai atent, iar în urma sondajului a reieșit faptul că majoritatea tinerilor angajați acceptă să lucreze și în afara orarului de muncă, atâta timp cât acest lucru se traduce printr-o recompensă financiară pe măsură sau statul peste program contribuie la dezvoltarea lor personală și profesională. 
Concret, principalii motivatori ai tinerilor angajați, atunci când vine vorba despre munca peste program, sunt:
– dezvoltarea personală (51%)
– recompensa financiară (43.7%)
Același sondaj efectuat în perioada martie-aprilie 2019 a investigat și posibilitatea în care angajații ar considera viabilă o relocare într-un alt oraș al țării. Rezultatele arată faptul că relocarea este un subiect destul de greu de acceptat, fiind o soluție pentru angajați doar în cazul în care li se oferă salariu mai mare, posibilitate de promovare și chiar locuință de serviciu.
Principalii motivatori ai tinerilor angajați, atunci când vine vorba despre relocare, sunt:
– loc de muncă în domeniul de interes (63%)
– posibilitate de promovare (51%)
– salariu mai mare (50.5%)
– locuință de serviciu (50%)
Sondajul a mai analizat și domeniile de interes pentru cei care își caută de lucru în 2019, domenii în care sunt mulțumiți la locul de muncă suficient de mult încât să nu dorească schimbări prea mari în intervale scurte de timp. Principalele domenii de interes ale tinerilor angajați sunt:
– domeniul IT (22.6%)
– domeniul marketingului și publicității (15.7%)
– domeniul financiar bancar (10.6%)
– domeniul auto / automotive (10.3%)
 
 
Datele colectate de Târgul de Cariere în sezonul de primăvară 2019 au demonstrat că, pentru jobul potrivit, angajații sunt dispuși să lucreze la adevăratul lor potențial!
*Studiu efectuat prin departamentul marketing al Târgul de Cariere, în perioada martie-aprilie 2019, pe in eșantion de 1984 participanți la evenimentele organizate în Cluj, Brașov, Iași, Sibiu, Oradea și Târgul Mureș.
Categorii
Joburi

Târgul de Cariere pregătește un nou sezon de evenimente de recrutare

Toamna 2019 se anunță a fi un anotimp plin pentru Târgul de Cariere, cu un nou sezon de evenimente de recrutare în România și Republica Moldova. Începând cu 11 octombrie 2019, la Iași și finalizând în 22 noiembrie la Mureș, companiile interesate în recrutarea de personal, pe domenii diverse, își pot prezenta ofertele de angajare direct candidaților, recrutând în timp real sau putând stabili interviuri directe cu aceștia.

La fiecare eveniment organizat de Târgul de Cariere participă între 1.200 și 8.000 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în special tineri cu vârsta cuprinsă între 20 și 35 ani. Tendința este aceea de creștere a mediei de vârstă a persoanelor prezente la târgurile de recrutare, iar în funcție de orașul de desfășurare a evenimentului, pregătirea și experiența profesională a candidaților este mai accentuată, cu mai multe skill-uri necesare anumitor poziții profesionale.
Aproximativ 400 de companii active au fost reprezentate la ediția de primăvară a Târgul de Cariere, oferind, celor peste 30.000 posibili candidați, locuri de muncă din categoriile entry level, nivel mediu și avansat, oportunități de realizare profesională și avansare în carieră. Pentru sesiunea de toamnă se anunță și mai multe companii participante, evenimentele crescând în volum de participanți pentru fiecare oraș în parte. Domeniile din care provin companiile sunt diverse, de la Retail, Resurse Umane, Inginerie sau Financiar-Bancar și până la Automotive, Turism, Contabilitate, Consultanță și IT.
În plus, pentru fiecare dintre cele 8 evenimente desfășurate, Târgul de Cariere implementează diferite concepte de activări și acțiuni menite să atragă participanți cât mai mulți și din domenii cât mai diverse. Astfel, în cinci din cele șapte orașe vor avea loc Gaming Tournaments dedicate tinerilor pasionați de jocuri tip arcade sau MOBA, iar în două locații vor fi organizate evenimente tip Hackaton menite să stimuleze interactivitatea și implicarea participanților.


Clujul reprezintă una dintre locațiile speciale pentru desfășurarea evenimentelor de recrutare, aici având loc două evenimente diferite, pe parcursul aceluiași sezon:
– Târgul de Cariere #IlovemyJob, eveniment de recrutare în domenii diverse, completat de conceptul I ❤ Job Academy (o serie de conferințe și workshop-uri tematice, cu scopul de perfecționare a abilităților candidaților)
– Cluj Tech Society #TDCIT, eveniment ce înglobează atât conceptul de recrutare dedicat domeniului IT, cât și unul de prezentări interactive, demonstrații și workshop-uri în IT, la care participă antreprenori, angajatori și candidați cu potențial.
În ultimii șapte ani, evenimentele de recrutare organizate de Târgul de Cariere au cunoscut o creștere constantă de 10% atât a numărului de participanți cât și a companiilor prezente.
Pentru detalii privind fiecare eveniment de recrutare în parte, consultați lista de evenimente de mai jos:
Târgul de Cariere Iași 
Târgul de Cariere Cluj – I love my job Academy
Târgul de Cariere Brașov
Târgul de Cariere Chișinău
Târgul de Cariere în IT – Cluj Tech Society
Târgul de Cariere Oradea
Târgul de Cariere Sibiu
Târgul de Cariere Mureș

Categorii
Joburi

Technici de negociere a salariului

 

Când vine vorba de salariu, e perfect normal ca șeful să câștige mai mult decât tine. Nimic nou. Până când cineva te bate pe umăr și îți spune: „Hei, poți să fii ca șeful!” Iată ce tehnici de negociere a salariului poți deprinde de la cel mai bine plătit om din companie!

text: Steluța Năstase-Lupu

Gândește-te că nu trebuie neapărat să candidezi pentru o poziție de CEO ca să știi cum să-ți negociezi salariul. Tot ceea ce contează este atitudinea. Totodată, este important să-ți începi negocierea cât mai credibil, cu argumente puternice și nu porni discuția chiar de la suma pe care dorești să o obții la finalul negocierii.

Tehnici de negociere a salariului care te pot aduce mai aproape de câștigul dorit:

Definește foarte bine cât dorești să câștigi! 

Este neplăcut să ajungi la interviu și să eziți când ești întreabat ce salariu vrei. Ezitarea nu te va ajuta nicicum în negociere. Dacă oferta angajatorului nu este aproape de așteptările tale financiare nu trebuie să accepți. Important este să știi care este salariul mediu în funcție de experiența și studiile tale, iar în acest sens te poate ajuta

Este ok să ceri cât vrei!

S-ar putea să nu te simți confortabil să ceri mai mulți bani, mai ales dacă ești la început de drum, dar asta nu înseamnă că nu e bine să ceri. Astfel nu mai rămâi cu impresia că ai fi putut negocia o ofertă mai bună.

Află care e tradiția pentru anumite joburi!

Cercetează și află dacă jobul dorit este unul în care de regulă se oferă salarii mici. Dacă așa este, ia în calcul și beneficiile extrasalariale. Iar dacă salariul de bază nu este negociabil poți cere bonusuri, beneficii sau un angajament pentru o creștere viitoare.

Câștigă HR-ul de partea ta!

Arată-i că ești pregătit pentru jobul pentru care candidezi, că ai inițiativă și idei de a rezolva anumite probleme. Odată ce ai câștigat recrutorul de partea ta acesta poate să te vândă managerului cu mai mult decât ceri sau decât aștepți.

Fii gata pentru un pitch!

Când discuți despre ofertă, fii gata să explici de ce meriți un salariu mai mare. Dacă ești la primul job poți să amintești de certificările tale și de abilitățile deprinse în programele de voluntariat. Pune în valoare orice experiență care se potrivește jobului pe care ți-l dorești.

Păstrează un ton pozitiv!

Chiar dacă salariul propus de companie este mai mic decât te așteptai și nu e loc nici de negociere, e bine să păstrezi un ton optimist. Mulțumește pentru ofertă și continuă să îți cauți alt job. Niciodată nu poți ști cum vei reveni față în față cu același recrutor poate într-o altă companie.

 

articol original : https://cariera.ejobs.ro/tehnici-negociere-salariu-ca-un-ceo

Exit mobile version