Zi liberă sau zile libere sunt acele cuvinte magice care aduc un zâmbet pe buzele fiecărui angajat și, implicit, o multitudine de idei și planuri cu privire la cum ai putea să ți le petreci. Noul an abia a început, dar este important să cunoaștem care sunt zilele libere legale în 2023, pentru a ne putea planifica timpul într-un mod cât mai plăcut. De asemenea, este esențial să știm și ce prevede legea pentru angajații care lucrează în aceste zile. Conform Codului Muncii, anul acesta, românii vor avea 15 zile libere legale, dintre care 12 sunt în timpul săptămânii.
Calendarul zilelor libere legale în anul 2023
1 ianuarie și 2 ianuarie — Anul Nou (duminică și luni)
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române (marți)
14 aprilie — Vinerea Mare
16-17 aprilie — Paștele ortodox (duminică și luni)
1 mai — Ziua Muncii (luni)
1 iunie — Ziua Copilului (joi)
4 iunie și 5 iunie – Rusaliile și a doua zi de Rusalii (duminică și luni)
15 august — Adormirea Maicii Domnului (marți)
30 noiembrie — Sfântul Andrei (joi)
1 decembrie — Ziua Națională a României (vineri)
25 decembrie și 26 decembrie — Crăciunul (luni și marți)
Totuși, nu toți angajații se vor bucura de aceste zile libere în datele menționate mai sus. Există situații în care aceștia sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere legal. În asemenea cazuri, articolul 142 din Codul Muncii vine cu reglementări și menționează următoarele: (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. (2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu oferă angajaților compensații pentru munca prestată în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.
Mai multe zile libere pentru angajații din sectorul public
La finalul anului trecut, Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie libere pentru salariații care fac parte din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zilele legale în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zilele de repaus săptămânal.
Alte zile libere plătite
Pe lângă zilele libere legale, salariații au dreptul, conform legislației în vigoare, la zile de concediu de odihnă plătite, a căror durată minimă este de 20 de zile lucrătoare. Durata concediului de odihnă se stabilește în contractul individual de muncă. Totodată, există și alte contexte în care angajații beneficiază de zile libere plătite, stabilite prin contractul colectiv de muncă, unic la nivel național:
- decesul soțului/soției/copilului/părinților/socrilor – 3 zile lucrătoare;
- decesul bunicilor/fraților/surorilor – 3 zile lucrătoare;
- căsătoria salariatului – 5 zile lucrătoare;
- căsătoria unui copil al salariatului – 3 zile lucrătoare;
- nașterea/adopția unui copil (în general, aplicabil în cazul tatălui) – 5 zile lucrătoare + 10 zile, dacă a urmat un curs de puericultură;
- chemări la Centrul Militar (în baza actelor) – o zi lucrătoare, conform legii;
- donatorii de sânge – o zi lucrătoare;
- la schimbarea locului de muncă, cu schimbarea domiciliului în altă localitate – 5 zile lucrătoare;
- control medical anual – o zi lucrătoare.
Zile legale libere în alte țări
Aruncând o privire de ansamblu asupra numărului de zile libere legale din alte țări ale lumii, vom observa că statele în care se acordă cele mai multe astfel de zile sunt:
- Myanmar (32 de zile legale libere)
- Nepal (30 de zile legale libere)
- Iran (26 de zile legale libere)
- Sri Lanka (25 de zile legale libere)
- Malaysia (23 de zile legale libere)
La polul opus, cu numărul cel mai mic de zile legale libere se află următoarele state:
- Elveția (7-15 zile legale libere, în funcție de canton)
- Ecuador (8-9 zile legale libere, în funcție de oraș)
- Mexic (8 zile legale libere)
- Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (8 zile legale libere pentru Anglia, Scoția și Țara Galilor și 10 pentru Irlanda de Nord)
- Canada (8-12 zile legale libere, în funcție de provincie)
Chiar dacă acest articol ne-a dus cu gândul la concedii și planificarea zilelor libere, să nu uităm că primăvara începe cu Târgul de Cariere! Și nu, nu l-am planificat în zilele libere legale :). Te așteptăm cu mii de oportunități, entuziasm și angajatorii momentului din numeroase domenii de activitate.
Calendarul evenimentelor noastre
✅ Sibiu – 10 și 11 martie
✅ Cluj-Napoca – 15 și 16 martie
✅ Oradea – 18 martie
✅ Târgu Mureș – 22 martie
✅ Chișinău – 31 martie și 1 aprilie
✅ Iași – 7 și 8 aprilie
✅ Brașov – 21 și 22 aprilie