Categorii
Joburi Profesionale Sfaturi

 Ce este quiet quitting-ul și de ce a devenit atât de mediatizat în ultimul timp

De-a lungul anilor, în mediul profesional, s-au putut observa diverse tendințe pe piața muncii. Ultima dintre ele, despre care s-a scris și s-a vorbit mult în ultimul timp, poartă numele de quiet quitting. Quiet quitting este o mișcare care a luat amploare începând cu anul 2021. În urma pandemiei de COVID-19, mulți dintre angajați au reanalizat relația cu locul de muncă și au început să se raporteze diferit la aceasta. Cu toate că fenomenul de a da totul pentru locul de muncă s-a menținut o perioadă îndelungată, în prezent, tot mai multe persoane urmăresc să limiteze volumul de muncă și să îndeplinească strict sarcinile stabilite prin contract, în timp ce, de obicei, își caută un nou job, care să le permită să se axeze mai mult pe viața personală.

 Ce este quiet quitting-ul 

Dacă ar fi să definim acest termen preluat și încetățenit din limba engleză, quiet quitting-ul se referă la concentrarea pe sarcinile strict legate de fișa postului, cu scopul de a evita munca suplimentară. Cu alte cuvinte, este vorba de a face minimul necesar pentru a-ți îndeplini sarcinile și de a stabili limite clare în vederea îmbunătățirii echilibrului dintre viața profesională și cea personală. Angajații își îndeplinesc în continuare sarcinile de la locul de muncă, dar nu subscriu la cultura conform căreia „munca este viața și viața este munca”, pentru a-și ghida cariera și a se remarca în fața superiorilor. 

Trend popularizat prin intermediul TikTok

Deși nu este o practică nouă, quiet quitting-ul a devenit foarte popular în ultimul timp prin intermediul rețelei sociale TikTok, care s-a dovedit a fi platforma ideală pentru ca multe persoane să își exprime nemulțumirea vizavi de mediul profesional și poziția conform căreia există lucruri mult mai importante decât jobul. Cu peste 11,3 milioane de vizualizări, videoclipurile cu hashtagul #quietquitting au explodat în popularitate în ultimul timp și tot mai mulți oameni susțin acest fenomen. Astfel, invitația de a lucra altfel decât de obicei a devenit populară în rândul angajaților, iar videoclipurile și comentariile conexe pun sub semnul întrebării volumul excesiv de muncă, militând pentru eliberarea de sarcinile suplimentare și stricta respectare a atribuțiilor din fișa postului.

De ce apare quiet quitting-ul

  • salariul este perceput ca fiind prea mic în raport cu munca depusă până în momentul reevaluării situației;
  • angajatul nu mai rezonează cu valorile și cultura companiei;
  • absența unui echilibru între muncă și viață personală; 
  • angajatul nu mai este interesat de oportunitățile de avansare și nu se simte apreciat cu adevărat în cadrul companiei;
  • burnout;
  • sentimentul că viața din afara biroului este mult mai importantă;
  • angajatul vede locul de muncă doar ca pe o resursă financiară pe care consideră că poate să o obțină cu efort minim;
  • lipsa motivație la locul de muncă;
  • angajatul consideră că volumul de muncă este mult prea mare pentru o singură persoană.

Ce presupune quiet quitting-ul

Angajatul:

  • spune „nu” sarcinilor care nu se încadrează în descrierea fișei postului;
  • nu răspunde la e-mail-uri sau mesaje legate de muncă în afara programului;
  • ajunge mai târziu la birou și/sau pleacă mai devreme;
  • nu stă niciodată peste program;
  • este mai puțin implicat emoțional;
  • își îndeplinește sarcinile, dar nu le oferă o mare importanță;
  • nu este interesat să obțină o promovare;
  • evită să participe la ședințe;
  • contribuie minim la proiectele echipei;
  • se focusează mereu pe lucrurile și activitățile din afara biroului;
  • începe să își caute un nou loc de muncă, mai potrivit nevoilor sale.

Cum pot preveni angajatorii quiet quitting-ul

Quiet quitting-ul poate fi un semn că un angajat nu este mulțumit de poziția sa ori se confruntă cu sindromul epuizării profesionale (burnout). Cea mai bună modalitate de a preveni quiet quitting-ul este reprezentată de îmbunătățirea experienței angajaților. Este indicat ca angajatorii să mențină o bună comunicare cu angajații, să colecteze feedback din partea lor și să discute despre ce se poate face pentru ca ei să se simtă apreciați. În același timp, orice angajator ar trebui să se asigure că volumul de muncă este unul realist și că s-a creat un cadru care permite menținerea unui echilibru între viața profesională și cea privată.


Dacă ne întrebăm cât timp se va menține acest trend în rândul angajaților, cu siguranță, este dificil de oferit un răspuns. Internetul este un instrument puternic și a schimbat deja modul în care ne raportăm la viața de zi cu zi, inclusiv la jobul pe care îl avem. Este posibil ca tendința aceasta să ia o amploare și mai mare în perioada următoare, deoarece este susținută de ideologia noilor generații. Experții văd quiet quitting-ul ca un răspuns la cultura hustle – care are la bază un devotament excesiv față de job – și burnout, angajații refuzând să îndeplinească sarcini pentru care nu sunt plătiți și preferă să se axeze pe ceea ce se întâmplă dincolo de ușile biroului.