Categorii
Sfaturi

HAI CĂ VARIANTE EXISTĂ!

Te provocăm la una dintre edițiile Târgul de Cariere. De la joburi, conferințe, jocuri, workshopuri și networking, evenimentele organizate de noi demonstrează cât de multe variante avem la dispoziție în sfera profesională.

 

Jobul trebuie să fie o aventură. Una cât mai frumoasă, memorabilă, provocatoare, atrăgătoare!

Eu sunt un norocos, fac ceea ce-mi place în fiecare zi. Împreună cu colegii mei de la Târgul de Cariere ajutăm tineri să își găsească jobul potrivit, să se reorienteze profesional, iar companiilor le oferim un spațiu prietenos, deschis și interactiv în care să poată recruta ușor și foarte bine targetat. Am început în 2006 cam cu aceleași vise și gânduri pe care le avem și acum și pe care le cautăm, majoritatea dintre noi, la locul de muncă: să facem ceva care să ne placă și să ne provoace, în fiecare zi!

De-a lungul experienței noastre cu diverse companii din multiple domenii, dar și cu potențiali angajați, fiecare cu personalitate și pregătire diferită, ne-am dat seama că este ok să fii flexibil. E ok să iei curbe, să alegi, să rămâi deschis, dispus, disponibil și vigilent la toate oportunitățile pe care ți le oferă viața. Cam asta e ideea de bază pe care s-a conturat noua noastră direcție strategică de poziționare și pe baza căreia am lansat platforma de comunicare „Hai că Variante Există!”

 

Declinările sunt în ton cu idea posibilităților multiple și deschiderea față de oportunități, comunicând o atitudine relaxată față de găsirea jobului potrivit. În special în zona Ardealului, regionalismele ne-au permis introducerea unor mesaje de genul: „Cu jobu’ nu-i stres, mai more or mai less” sau „Cu jobu’ chilluț, măcar un picuț!”.

Ne-am propus să transformăm percepția generală despre job, schimbarea acestuia și adaptarea spre domenii noi de activitate căutate în fiecare comunitate. Ne dorim să stimulăm reprofesionalizarea, training-ul de dezvoltare a abilităților și networkingul celor care își caută un job la evenimentele noastre, dar ne dorim și să contribum la creșterea imaginii companiilor participante, oferindu-le o prezență orientată spre employer branding și marketing.

Cu alte cuvinte, Târgul de Cariere pune accent pe multitudinea de oportunități existente. Promovăm schimbarea, punerea în valoare a calităților, reinventarea profesională, într-o lume în care idealurile devin tot mai intangibile. Trebuie doar să știi ce cauți sau cel puțin direcția în care vrei să te dezvolți. De restul ne ocupăm noi.

Hai că variante există!

 

 

 

Categorii
Joburi

Angajat cât ai zice click!

Probabil ai avut o vară frumoasă, interesantă, memorabilă, plină de zâmbete, obositoare, fericită, palpitantă… Dar vine toamna și asta înseamnă că, pe lângă planurile pentru facultate și grijile cu chiria, e la fel de probabil să-ți petreci câteva ore click-uind după joburi. Dacă-ți este teamă că nu vei putea găsi un loc de muncă poate că ar trebui să lași puțin click-urile la o parte, sau mai bine zis să le combini cu un eveniment de la care e greu să pleci neangajat.

Știm deja că ți-ai petrecut sau o să-ți petreci câteva ore bune pe eJobs în căutarea jobulului de vis, acela care parcă are numele tău și știi că-ți este destinat. Dacă nu ești fanul trimiterii online a CV-ului probabil mulți copaci o să sufere din cauza ta. Ce ar fi să facem lucrurile mai simple?

Pasul 1 necesită internet, un telefon și Google Play/App Store ca să-ți poți descărca aplicația eJobs.ro – Locuri de muncă. Buuuun. Ce urmează nu ține de domeniul sf-ului, ci de îndemânarea ta. Pe scurt tot ceea ce trebuie să faci e să te loghezi în aplicație (sau să-ți faci cont), să arunci un ochi peste datele tale, ca să te asiguri că ai totul updated, și să-ți generezi apoi un QR Code. Simple as that, nu?

Am putea spune că ai parcurs o bucată bună din călătoria ta, iar ceea ce mai trebuie să faci este să vii pe 3 și pe 4 octombrie la Sala Polivalentă și să arăți acel QR Code angajatorilor după ce-ți alegi pozițiile pentru care vrei să aplici. Ei nu vor face minuni, dar cu ajutorul CV2Go (aplicația super-super de la eJobs) vor crea puntea dintre tine și ei, toate astea la un click distanță.

De ce e tare toată chestia asta cu CV2Go? Păi în primul rând nu mai mergi cu maculatura după tine la standuri și poți spune că salvezi copacii. În al doilea rând îți poți modifica oricând datele din profil cu cele mai proaspete posibile și așa îți crești șansele să fii recrutat inteligent.

Ah, și să nu uităm că nu mai trebuie să trimiți tu n CV-uri, doar arăți acel QR Code și toate datele sunt la angajatori. Ca să vorbim așa profi am putea spune că Time is money, deci acordă-ți din timpul în care stai în bus sau te uiți la televizor ca să fii mai aproape să fii independent și să găsești locul de muncă potrivit pentru tine.

Ne vedem la Târgul de Cariere cu telefoanele încărcate!

Categorii
Sfaturi

Șase reguli de urmat atunci când îți cauți job la un eveniment de recrutare

Se spune că prima impresie face cât o mie de cuvinte, iar atunci când ești la masă cu job-ul mult visat, ai face bine să nu-ți scape printre degete. Știi cum să vorbești despre tine și cum să te prezinți? Noi am reușit să obținem câteva  sfaturi valoroase de la recrutorii care ajung la Târgul de Cariere. Ți le spunem și ție, ca să fii pregătit la următorul eveniment de recrutare.

Atunci când ajungi într-o sală cu zeci de angajatori și mii de oferte de locuri de muncă, trebuie să știi de unde s-o apuci. Ce cauți? Cum intri în vorbă cu recrutorii? Ce le spui despre tine? Cât de sincer trebuie să fii și cum te prezinți lîn fața angajatorului?

  1. Ia un CV la tine!

Regula de aur de la care trebuie să pornești este să ai un CV la tine! Gata printat și în mai multe exemplare, de preferat, pentru că nu te vei opri la un singur angajator. Dacă nu ai apucat să îl tipărești, adu-l cel puțin în format electronic, pentru că la Info Point-ul Târgului de Cariere poți să îl printezi pe loc. Sau, și mai simplu, poți trimite CV-ul pe mailul obținut de la compania angajatoare. Cu siguranță vei fi căutat a doua zi de Departamentul HR.

  1. Informează-te despre companii

Nu e de-ajuns să ai un CV ca fii minim pregătit, ci ar fi bine să te informezi în prealabil despre companiile care vin la Târg. Intră pe site: www.targuldecariere.ro, parcurge toată lista firmelor și a organizațiilor prezente, citește despre ei, vezi în ce domenii de activitate recrutează și informează-te inclusiv despre ce caută fiecare. Tot pe www.targuldecariere.ro vei găsi și joburile puse la bătaie de companii. Odată ce vei știi cu cine vorbești la stand și arăți că știi informații despre companie, vei lăsa o părere mai mult decât bună.

De aceeași părere sunt și recrutorii. “E atât de bine să vorbim cu un candidat care știe măcar în ce domeniu de activitate funcționăm. Ar trebui să se informeze, iar dacă nu reușesc înainte de târg, s-o facă la fața locului. Noi le dăm pliante cu informații valoroase”, spune Roxana Boangăr, recruiter la Azets.

  1. Vino cu o atitudine deschisă

Atitudinea deschisă și un zâmbet larg te vor ajuta să intri sub pielea angajatorului. Nu i te adresa cu abordarea: <<Voi ce aveți? Cu ce vă ocupați?>>. Mai degrabă povestește-i pe scurt ce ai studiat, în ce domeniu ești pregătit și întreabă dacă firma are oferte care ți s-ar potrivi.

  1. Asumă-ți cine ești

Recrutorii sunt și buni psihologi, un adevărat radar uman. Nu încerca să impresionezi sau sa “umfli” CV-ul, pentru că minciuna are picioare scurte. Apoi, odată ce ai obținut un loc de muncă și ești încă Junior, ai răbdare să crești.

“Candidații, mai ales tinerii cu mai puțină experiență, trebuie să își asume că vor începe un program fix, vor urma o rutină. Trebuie să aibă răbdare să evolueze la job-ul respectiv”, spune Roxana Brastan, reprezentanta call-center-ului Asitel.

  1. Nu masca interesul pentru job, arată entuziasm

“Mulți dintre cei care vin la standul de recrutare maschează interesul față de locul de muncă, nu își arată entuziasmul. Asta ne pune în dificultate, pentru că noi nu știm dacă acel candidat chiar își dorește locul de muncă. Ne-ar ajuta dacă și-ar arăta interesul pe loc. Tatonarea poate este bună dintr-un punct de vedere, însă nu este măsurabilă”, declară Valentina Tomița, specialist Resurse Umane în cadrul Prysmian Group.

  1. Ai încredere în tine

Dacă emani destulă încredere și ai o ținută prezentabilă, știi să vorbești și ești pregătit cu câteva informații, ai toate șansele ca recrutorii să nu te mai lase să pleci și, cine știe, să te angajeze în următoarea zi sau chiar pe loc!