La Târgul de Cariere, speranța de a-ți găsi un loc de muncă se transformă într-o realitate, iar acest lucru ni-l confirmă experiențele împărtășite de către persoane care s-au angajat ca urmare a participării la evenimentele noastre. Alexandru Lupu face parte din categoria celor care și-au găsit jobul potrivit la Târgul de Cariere. Alexandru spune că avea speranțe mari că își va găsi un job ca inginer automatist la eveniment. Așa că și-a actualizat CV-ul, s-a informat despre angajatorii prezenți, și-a pregătit o listă cu întrebări și a trecut pe la standurile angajatorilor de care era interesat.
Printre angajatorii cărora Alexandru își dorea să le adreseze câteva întrebări s-a numărat și Michelin. Acesta își amintește că la standul companiei a întâlnit niște oameni deschiși, pozitivi și dornici să îi ofere pe loc răspunsuri la întrebări. Prestigiul companiei, profesionalismul angajaților și oportunitățile de dezvoltare în carieră l-au determinat să aplice pentru rolul de inginer automatist, rol pe care l-a obținut ulterior. Află din interviul de mai jos mai multe despre cât de repede s-a adaptat Alexandru la noul loc de muncă, și, totodată, la noul stil de viață, după relocarea la Zalău, care sunt valorile pe care el și compania le au în comun, care este cel mai prețios sfat de carieră pe care l-a primit de la cineva și multe altele.
Cum ai aflat despre Târgul de Cariere?
În perioada respectivă, eram în căutarea unui loc de muncă. Într-o zi, un coleg de facultate mi-a trimis un anunț de pe o rețea de socializare și mi-a spus că Târgul de Cariere va avea loc la Iași în scurt timp, iar compania Michelin se numără printre participanți.
Cum te-ai pregătit pentru participarea la eveniment?
Inițial, am căutat, pe diferite site-uri de angajare, mai multe informații generale despre ceea ce caută un angajator, apoi mi-am actualizat CV-ul și am pregătit câteva întrebări despre ce presupune postul de inginer automatist, întrucât acesta era postul vizat.
În ce măsură credeai, la acel moment, că Târgul de Cariere va fi locul unde îți vei găsi următorul job?
Aveam speranțe mari în a-mi găsi un post de inginer automatist, întrucât la Târgul de Cariere participau mai mulți angajatori interesanți pentru mine și toți erau adunați într-un singur loc.
Ce îți amintești despre prima interacțiune cu reprezentanții Michelin?
Viitorii colegi cu care m-am întâlnit acolo au fost prietenoși și deschiși, au împărtășit multe informații utile despre ceea ce înseamnă să fii inginer automatist în cadrul companiei Michelin. De asemenea, am fost plăcut surprins să aflu informații suplimentare nespecificate pe site-urile de angajare.
Care sunt motivele care te-au determinat să îți dorești să faci parte din echipa Michelin?
Cu siguranță, prestigiul și profesionalismul firmei au avut un rol foarte important în luarea deciziei de a face parte din echipa Michelin, dar și oportunitatea de dezvoltare în carieră pe care compania o oferă. De asemenea, deschiderea companiei spre persoane fără experiență a fost un plus. Când nu ai foarte multă experiență sau ești la început de drum profesional, o astfel de oportunitate te încurajează.
Știm că odată cu jobul ai acceptat și să te relochezi la Zalău. Cât de mult te-a ajutat compania să te adaptezi la noul job și, totodată, la noul stil de viață?
Compania mi-a oferit un spor de relocare care acoperă chiria și câteva utilități. De asemenea, persoana responsabilă de integrarea mea și-a dat tot interesul pentru a mă adapta cât mai bine la mediul de lucru și nu numai. Faptul că și echipa este una tânără a fost un factor care a contribuit mult la procesul de integrare.
Care sunt valorile pe care tu și compania pentru care lucrezi le aveți în comun?
Respectul față de oameni consider că este o valoare foarte importantă, întrucât interacțiunea cu colegii de la mentenanță, colegii operatori dar și cu colegii din celelalte departamente este permanentă și inerentă.
De aproape doi ani ești inginer automatist în cadrul Michelin Zalău. Care e partea ta preferată în ceea ce privește jobul pe care îl ai?
Una dintre părțile mele preferate ale acestei meserii este atunci când descopăr o soluție ingenioasă pusă în practică de către cei care au proiectat utilajele. Din punctul meu de vedere, este fascinant să te pui în locul unui proiectant și să-i înțelegi creația și cum a văzut el rezolvarea problemei. Momentan, lucrând ca suport tehnic pentru colegii din mentenanță, văd această activitate ca fiind provocatoare, pentru că necesită cunoștințe din mai multe domenii, nu doar programare.
Numește trei lucruri care te fac să te simți mândru de parcursul tău profesional.
Sunt multe lucruri de care sunt mândru în modestul meu parcurs profesional, dar aș evidenția următoarele:
- evaluarea și gestionarea resurselor proprii, pentru că este unul din cele mai dificile lucruri pe care le-am învățat;
- oportunitatea de a dezvolta o metodă de lucru inspirată de la colegii cu mai multă experiență;
- cunoștințele tehnice dobândite.
Care este cel mai prețios sfat legat de carieră pe care l-ai primit de la cineva?
Cineva mi-a spus după ce am terminat facultatea: „începe cu ce e mai greu”.
Care sunt avantajele evenimentelor de recrutare organizate în format fizic?
Prin discuțiile purtate fizic, interacțiunea este mai facilă, fiind scos în evidență limbajul non-verbal. De asemenea, acest tip de evenimente oferă oportunitatea de a vorbi cu mai multe persoane simultan, iar partea mea preferată este că oferă posibilitatea de a primi un feedback prin reacțiile interlocutorilor.
Care consideri că sunt principalele trei puncte forte ale evenimentelor Târgul de Cariere?
În calitate de participant și reprezentant al companiei Michelin la Târgul de Cariere, aș putea spune că principalele puncte forte ale evenimentului sunt: interacțiunea, prezența unei multitudini de companii deschise angajării și oportunitatea de a primi informații de la persoanele care activează în domeniul vizat de fiecare.
Se apropie o nouă ediție Târgul de Cariere. Cum îi sfătuiești pe participanți să se pregătească pentru eveniment?
Îi sfătuiesc pe participanți să aibă curaj în abordare și să fie curioși. Vor ramâne plăcut surprinși de ceea ce pot descoperi.