Tu când ai încetinit ritmul activităților tale ultima dată?! Chiar dacă pentru o parte dintre oameni ideal ar fi ca lucrurile să se deruleze cât mai rapid posibil, mai ales la locul de muncă, unde se așteaptă ca angajații să finalizeze sarcinile trasate cu viteza luminii, ar trebui avut în vedere că lucrurile pot funcționa mai bine invers, și anume dacă încetinești. Această teorie a fost studiată, susținută, testată și validată de către Carl Honoré – jurnalist, scriitor și inițiator al mișcării Slow. În ultimii ani, acesta a susținut și în România diverse conferințe, workshop-uri și interviuri, prin care a încercat să deschidă publicului său noi orizonturi. Următorul eveniment la care va participa în țara noastră este The Inner – Mapping Inside 2023, care va avea loc între 2 și 4 iunie, la Cluj-Napoca.
Carl Honoré s-a născut în Scoția, dar a crescut în Canada, în orașul Edmonton. De asemenea, a studiat Istorie și Limba Italiană în cadrul Universității din Edinburgh, iar după finalizarea studiilor a ales să lucreze ca asistent social pentru copiii străzii din Brazilia, fapt care l-a determinat să urmeze apoi o carieră în jurnalism. Din 1991, a realizat reportaje de succes în toată Europa și în America de Sud, fiind timp de trei ani corespondent în Buenos Aires. Activitatea s-a a fost apreciată, iar reportajele sale au apărut în publicații prestigioase, precum: The Economist, Observer, American Way, National Post, The Globe and Mail, Houston Chronicle sau Miami Herald.
După 10 ani de jurnalism, a avut o revelație care, ulterior, s-a convertit în elementul central al activității sale: într-o lume dependentă de viteză, încetinirea ritmului vieții este o superputere. De-a lungul timpului, Carl Honoré a susținut și a ilustrat prin teorii și exemple relevante faptul că încetinirea ritmului activităților zilnice este secretul pentru o viață mai împlinită și cu mai multe satisfacții. Ideea a fost concretizată într-o serie de conferințe și cărți de succes, ca de exemplu In Praise of Slow. Challenges in the Age of Speed, The Slow Fix sau Bolder. How to enjoy a longer life. În rândurile de mai jos, Carl Honoré ne dezvăluie care este ideea de bază a mișcării pe care a inițiat-o, cum poate deveni o încetinire a ritmului de realizare a activităților la locul de muncă o superputere în contextul actual, cât de important este ca oamenii să fie fericiți la locul de muncă și cum pot angajatorii contribui la bunăstarea acestora.
Obișnuiești să spui că într-o lume dependentă de viteză, să știi să încetinești este o superputere. Pe ce te bazezi când afirmi acest lucru?
Atunci când ești concentrat să faci totul cu o viteză foarte mare, iar fiecare moment este o cursă contra cronometru, îți epuizezi corpul și mintea. Te lupți să gândești, să lucrezi și, în același timp, să te bucuri de moment. Nivelul de creativitate scade. Faci mai multe greșeli și ești mai puțin eficient. Iei decizii proaste. Modul în care interacționezi cu alte persoane are de suferit. Să știi să încetinești ritmul activităților tale, te face mai calm, mai sănătos, mai fericit, mai concentrat, mai precis, mai eficient, mai productiv, mai creativ și mai prezent. Începi să îți trăiești viața în loc să te grăbești să treci prin ea.
Cum poate deveni o încetinire a ritmului de realizare a activităților la locul de muncă o superputere, luând în considerare faptul că, în prezent, se așteaptă ca angajații să finalizeze sarcinile trasate cu viteza luminii?
Avem nevoie de o revoluție culturală la locul de muncă. Așteptând de la angajați să finalizeze fiecare sarcină cu viteza luminii este absurd. Secretul succesului în afaceri este alegerea vitezei potrivite pentru fiecare sarcină: rapid, lent sau orice ritm care funcționează optim pentru persoana respectivă. Din fericire, cultul vitezei începe să piardă controlul în lumea afacerilor. Cu puțin timp în urmă, revista The Economist a remarcat că unul dintre secretele succesului în afaceri este să alegi când să fii rapid și când să fii lent. Iată că The Economist ne spune că abilitatea de a știi când să încetinești are un rol de jucat în secolul XXI la locul de muncă. Acest lucru nu este susținut de publicații precum Acupuncture Weekly sau Buddhist Monthly, ci este vorba despre biblia internă a celor mai întreprinzători, mai ambițioși, mai de succes oameni de pe Planetă! Cu toții au ajuns la aceeași concluzie: într-o lume dependentă de viteză, să știi să încetinești este o superputere.
Cât de important este ca oamenii să fie fericiți la locul de muncă?
Este crucial! Studiile arată că angajații fericiți sunt mai creativi și mai productivi. Aceștia sunt mult mai dornici să își ajute colegii și să rămână mult timp în aceeași companie. Nu este o coincidență faptul că țările în care angajații se simt fericiți la locul de muncă într-un procent mare – cum ar fi Luxemburg, Danemarca, Suedia, Norvegia sau Țările de Jos – au, de asemenea, unele dintre cele mai ridicate rate de productivitate din lume.
În calitate de angajator, cum poți contribui la bunăstarea angajaților?
Oferindu-le mai mult control asupra programului de lucru, astfel încât să poată lucra în ritmul lor, accelerând și încetinind când simt că e cazul. Acordându-le suficient timp liber, prin reducerea programului de lucru. Creând spații liniștite la locul de muncă pentru a se odihni, a face yoga sau pentru masaj. Prin pauze periodice în timpul zilei de lucru. Prin oferirea unor programe de meditație sau de conștientizare. Trasându-le sarcini cu sens.
Ce te inspiră în fiecare zi?
Să-i văd pe ceilalți făcând ceea ce trebuie, când ar fi mai ușor să nu o facă.
Ce te emoționează cel mai tare?
Arta. Recent am fost fascinat de expoziția lui Johannes Vermeer din Amsterdam.
Așa cum am anunțat în prima parte a articolului, Carl Honoré va fi prezent la Cluj-Napoca, între 2 și 4 iunie, în cadrul The Inner – Mapping Inside 2023, cel mai mare eveniment dedicat stării de bine și sănătății mintale din România. Acesta va reuni profesori în psihologie și autori internaționali de succes, terapeuți, cercetători, artiști și muzicieni, care vor susține conferințe, workshop-uri și concerte. Dacă nu ți-ai achiziționat încă biletul, o poți face ACUM și beneficiezi de un discount.