Cum a arătat Târgul de Cariere în sezonul primăvară 2019  

Cele 8 ediții de primăvară Târgul de Cariere s-au finalizat luna trecută, iar acum putem răsufla ușurați, trage câteva concluzii și împărtăși și cu voi cele mai relevante detalii ale primului sezon din 2019.

Principalul punct forte al evenimentelor organizate de-a lungul celor două luni îl reprezintă oportunitățile de angajare generate în 7 orașe din România și Republica Moldova.

Companiile active din România trec în această perioadă prin multe provocări. Numărul redus de candidați, șomajul scăzut în marile orașe, rapidele schimbări legislative și concurența din ce în ce mai crescută, sunt printre principalele motive pentru care seria de evenimente de promovare și recrutare Târgul de Cariere s-a bucurat de o creștere constantă în ultimii ani.

Astfel, peste 400 companii active au fost prezente la Târgul de Cariere în sezonul de primăvară.

Orașele cu cele mai multe oportunități de angajare sunt Cluj și Iași, unde ne-am bucurat de o prezență considerabilă: peste 4.500, respectiv 8.000 participanți. Dacă în trecut mulți dintre aceștia se aflau la primul job sau nu lucraseră niciodată, în ultimul an acest raport s-a modificat considerabil, iar conform rezultatelor, majoritatea participanților la această ediție au o experiență  în câmpul profesional între 3 și 5 ani. Totodată, Târgul de Cariere Chișinău a stabilit un nou record de participare, cu aproximativ 5.000 candidați. 

Eforturile noastre de a atrage oameni din ce în ce mai experimentați, mai ales în orașele unde există un interes crescut pentru dezvoltare profesională, s-au concretizat în implementarea unor acțiuni și evenimente conexe, precum Cluj Tech Society Conference, conferință organizată în cadrul Târgul de Cariere IT. Machine Learning, Artificial Intelligence și Internet of Things sunt doar câteva dintre temele abordate de speakerii evenimentului, ce a generat un real interes din partea participanților.

Cluj Tech Society Conference a inclus și o secțiune numită Entrepreneurial Mythbusters. Antreprenori din domeniul IT au povestit despre business-urile începute, provocările întâmpinate și metodele prin care poți să reușești chiar și când variantele păreau că nu mai există.

De asemenea, în premieră pentru evenimentele Târgul de Cariere, am implementat un Hackaton pe resurse umane, la Chișinău. HACK HR a reunit atât programatori, designeri, marketeri, dar și specialiști din diverse domenii, care au lucrat împreună în vederea creării de soluții viabile și sustenabile pentru domeniul Resurselor Umane.

Gaming Tournaments, conceptul implementat în premieră la Târgul de Cariere Cluj IT în toamna anului 2018, s-a bucurat de un real succes, motiv pentru care am decis să îl extindem și în alte orașe din țară. În parteneriat cu Transylvania eSPORTS Competition, participanții la evenimentele din Cluj, Sibiu și Chișinău s-au putut întrece la competițiile de League of Legends și HearthStone, iar câștigătorii au plecat acasă cu premii în bani și periferice performante.

📷 Gabriel Aldea ◘ https://komiti.media/

Și în acest sezon am reușit să implementăm un sistem de recrutare inteligent, prin intermediul unei aplicații powered by eJobs România. La fiecare eveniment, cei interesați de găsirea locului de muncă potrivit au putut aplica cu CV-ul digitalizat, prin intermediul aplicației gratuite eJobs. Totodată, companiile prezente au scanat apoi CV-urile electronice, tipărite sub forma unui QR code, cu ajutorul unei alte aplicații numite CV2GO. Astfel, procesul de recrutare a fost unul mult mai rapid și mai eficient.

Prin numeroasele activități derulate în timpul sezonului la fiecare eveniment am reușit să îmbunătățim constant rata de angajare și activare profesională în rândul comunității, sperând ca la următoarea ediție, cea din toamna 2019, participarea, activitățile și oportunitățile de muncă să ne întreacă din nou așteptările.