Târgul de Cariere IT 2.0: portalul spre o comunitate revoluționară

În ultimii ani, industria IT s-a dezvoltat extraordinar de mult și de frumos, iar specialiștii din acest domeniu au reușit să facă imposibilul posibil prin inventarea și reinventarea tehnologiilor. Am asistat împreună la schimbarea paradigmelor, pășind în realitatea virtuală prin dispozitivele care ne-au făcut viețile mai ușoare și mai interesante.

Târgul de Cariere IT în cifre

Acum șase ani, când a luat naștere Târgul de Cariere IT, visam să punem bazele unei comunități bine închegate, în care tehnologia și relațiile interumane să se dezvolte la fel de armonios. Sezoanele de evenimente au trecut, tendințele din domeniul IT s-au actualizat în permanență, iar comunitatea pe care am început să o construim a crescut.

În primăvara anului trecut, 3700 de membri ai comunității au participat la Târgul de Cariere IT, un număr semnificativ de oameni din domeniu interesați de ce se întâmplă pe piață. Noi am îndrăznit să visăm iar. Pentru că îmbrățișăm schimbarea și avem în vedere evoluția profesională și personală a candidaților noștri. Ne-am dorit un eveniment mai complex, de aceea am mutat spațiul în care se desfășura acesta.

Am trecut pe terenul de joc al Sălii Polivalente, iar asta nu a fost singura noutate a ediție din toamnă 2018. Evoluția a însemnat pentru noi amenajarea unei zone de gaming, destinată pasionaților de jocuri pe calculator. În parteneriat cu Transylvania eSPORTS Competition am adus mai aproape gamerii, făcându-i să se întreacă în competițiile de League of Legends și HearthStone. Două zile pline de suspans, în care lucrul în echipă s-a îmbinat cu demonstrarea abilităților. Însă nu ne-am oprit aici.

Am trecut la următorul nivel prin TechJam, o serie de conferințe cu speakeri din țară și străinătate. Energia simțită în timpul evenimentului era una aproape magică, pentru că întreaga experiență s-a transformat pentru candidați, recrutori, gameri și speakeri într-o călătorie, una care avea la bază pasiunea pentru același domeniu. Iar cifrele finale au fost cea mai bună dovadă că visul nostru a prins și mai mult contur. Numărul de persoane interesate de evenimentul nostru a crescut cu 30%. O comunitate de 5.000 de membri reuniți sub aceeași baghetă a tehnologiei. Cei prezenți în anii trecuți la evenimentele noastre au devenit specialiștii de astăzi, aflați în căutarea unor oportunități profesionale care să-i provoace intelectual. Conform sondajelor efectuate în timpul Târgului de Cariere IT de anul trecut, participanții se încadrează în categoria mid-level și senior, cu 3-5 ani de experiență, respectiv peste 5 ani de experiență. Ne place să credem că primul job în IT tot la noi l-au găsit, iar că după atâția ani revin în căutarea unei schimbări sau al unui upgrade.

Următorul nivel al evenimentului

În primăvara asta visăm iar. Avem în vedere reunirea comunității, în 15 și 16 martie, tot la Sala Polivalentă / BT Arena. Am pregătit două zile pline, în care reluăm călătoria pentru participanții la eveniment.

Continuăm seria conferințelor în cadrul Cluj Tech Society Conference. Machine Learning, Artificial Intelligence și Internet of Things sunt câteva din temele abordate de speakeri. Au confirmat prezența Klevis Ramo, Francesco Romano, Răzvan Florian, Daniel Costea, Karthik Muthuswamy, Daniel David, Adrian Sălășan, Eugeniu Gîrla și alții.

În plus, vom avea și o secțiune specială dedicată limbajelor de programare, în cadrul căreia speakerii vor avea ocazia să împărtășească publicului tips & tricks din Python, Java, C++, Java Script sau Ruby. Mai mult, în cadrul Entrepreneurial Mythbusters, antreprenori din domeniul IT își vor spune povestea timp de 30 minute. În primul an de la înființare, aproximativ 80% dintre afaceri dau faliment, ceea ce semnalizează lipsa de informații și de pregătire a multor antreprenori aflați la început de drum. O serie de antreprenori încearcă să identifice și să combată câteva mituri legate de fondarea și gestionarea unei afaceri din domeniul IT. Prin intermediul invitaților noștri, dorim să promovăm niște valori și să aducem exemple celor aflați la început de drum în cariera lor.

Interacțiunea directă din timpul evenimentului favorizează schimbul de idei, iar prin idei se poate schimba lumea. Te așteptăm la eveniment!