Categorii
Stiri

Cele mai căutate joburi în Sibiu sunt în automotive și servicii clienți

Târgul de Cariere revine în Sibiu, în perioada 9-10 martie 2020, la Hotel Ramada. Cele mai căutate locuri de muncă ale sezonului primăvară 2020 sunt în domeniile automotive și servicii clienți. 

Peste 30 companii vor participa la noua ediție Târgul de Cariere Sibiu, oferind sute de locuri de muncă atât pentru tinerii absolvenți, cât și pentru cei ce doresc o reprofilare sau avansare în carieră. Domeniile din care provin companiile ce oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Automotive și IT, Audit, BPO, Retail și până la Industria alimentară sau Transport, posturile disponibile și numărul acestora crescând constant de la un sezon la altul. 

Printre angajatorii la eveniment se numără și companii cu renume internațional, precum: IFM, Bosch Automotive, Vitesco Technologies, Continental Sibiu, Kuka, E-on Dialog, Sykes, Stefanini, Azets Insight și Leroy Merlin.

Deoarece accesul și recrutarea în cadrul Târgul de Cariere se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicații prezentate în parteneriat cu eJobs România, organizatorii cunosc profilul candidatului, experiența profesională și domeniile de interes pentru acesta. Astfel, la evenimentul din primăvara 2020 este estimată prezența unui număr de aproximativ 2000 de candidați, dintre care 31% caută locuri de muncă în automotive, 30 % în servicii clienți, 10% în IT, 5% în bănci și instituții financiare, 5% marketing și publicitate și 4% în medicină și domeniul farmaceutic.

Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Sibiu.

La Târgul de Cariere Sibiu vor avea loc și calificările pentru turneul League of Legends, parte din conceptul “Digital Crusade”, cea mai complexă rețea de evenimente de gaming din Transilvania. Marea finală va avea loc la Cluj Napoca, în data de 4 aprilie 2020, în cadrul Cluj Tech Society, premiile fiind în valoare de peste 7000 euro.

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România, cu evenimente desfășurate în: Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna). În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.