Categorii
Sfaturi

Șase mituri despre primul job

Primul job este întotdeauna o provocare. La fel este și primul interviu, prima zi de muncă și primii colegi cu care interacționezi. Cu toate acestea, trebuie să treci prin ele dacă vrei să-ți croiești un traseu profesional de succes.

Iată care sunt cele mai populare mituri atunci când vine vorba de primul job:

Trebuie să accepți prima ofertă pe care o primești

E bine să ai puțină răbdare atunci când ești în fața primului job. Poți fi chiar selectiv pentru că e vorba de viitoarea ta carieră și ar trebui să o tratezi cu seriozitate. Pune în balanță ofertele de muncă, analizează responsabilitățile și vezi dacă poziția respectivă este ceea ce-ți dorești să faci, cel puțin pe termen scurt sau mediu.

Primul job este de sacrificiu

Faptul că îți lipsește experiența profesională nu înseamnă că trebuie să faci compromisuri foarte mari atunci când vine vorba despre primul tău job. Stabilește-ți țeluri pe termen lung și pornește la drum, angajându-te pe un post unde ai ce învăța, un post care să te ajute să îți faci experiența necesară.

Primul job îți marchează întreaga carieră

Mulți candidați aflați în fața primului job cred că alegerea primului domeniu de activitate ar putea să le influențeze traseul profesional. Lucrurile însă nu stau chiar așa, oamenii se reprofilează și după 20 de ani de experiență, asta poți să faci și tu.

Îți alegi domeniul în funcție de salariile oferite în piață

Venitul lunar într-adevăr, este important pentru fiecare dintre noi, căci cu toții ne dorim stabilitate financiară, însă trebuie să știi că cel mai bine este să-ți alegi jobul în funcție de ce-ți place să faci, iar banii vor veni ulterior.

Trebuie să lucrezi în domeniul în care ți-ai făcut studiile

Venitul lunar într-adevăr, este important pentru fiecare dintre noi, căci cu toții ne dorim stabilitate financiară, însă trebuie să știi că cel mai bine este să-ți alegi jobul în funcție de ce-ți place să faci, iar banii vor veni ulterior.

 

Primul job este prost plătit

Este adevărat că neavând experiență profesională, pretențiile tale salariale nu pot fi foarte mari, dar există anumite domenii sau anumite posturi care sunt plătite mai bine chiar de la început. În domeniul IT-ului spre exemplu, îți poți găsi o poziție care  se plătește destul de bine, chiar și atunci când ai acceptat un internship.

 

Text adaptat : Mihaela Pascari

Top cinci mituri despre primul job